Page 47 - Drumul_socialismului_1985_09
P. 47
ÎMBATĂ, U SEPTEMBRIE 1985 Pag. 3
UNDE MERGEM
Tinerii—prezentă activă CAMPANIA AGRICOU DE TOAMNA LA SFÎRŞIT
în tot ce se înfăptuieşte
iotice, Furajele - grabnic DE SĂPTĂMÎNĂ? ^
. Trans-
ictă din De mai bine de 15 ani „Dacă ne putem mîndri cu ţionare a maşinilor şi utila puse la adăpost! ■ EXCURSIE
[aşi : A- Dumitru Sava dă o adevă faptul că pe primele 8 luni jelor, brigăzile de mineri
loptilară rată bătălie. Este bătălia ale acestui an producţia constituite numai din tineri In cadrul unui program
le vizita
ovarăşu- pentru a smulge ceea ce de minereu marfă a fost sint doar o parte din mul Necesarul de fin. al torii din brigada Ilobiţa. de cunoaştere de către ti
eauşescu muntele ţine cu otita străş realizată in proporţie de titudinea formelor prin C.A.P. Sannizegetusa pen în frunte eu brigadierul A* neri a marilor realizări
>şi şi de nicie in adîncuri•- mine 101,9 la sută, cea de fier care uleciştii au dovedit tru următoarea perioadă de lexandru Suciu, se aflau la
anului ale socialismului in dife
ii t 1985— reul. Iar acum, tinărul co in minereu marfă 101,5 la calităţi organizatorice, lorţă stabuloţie este de 1 800 to adunatul miriştei de pe rite localităţi ale patriei,
munist Dumitru Sava este sută, dolomită 109,8 la sută, de acţiune şi hotărire fer ne. O cantitate mare, a- terenul recoltat de grîu desfăşurat sub genericul
şeful brigăzii de la *abatajul talcul 122,9 la sută, aceas mă de a face mai mult, flată în majoritatea ei pe „Noi avem in cooperativa
e săptă- „Ctitorii ale Epocii Nicolae
il color) 904 din cadrul întreprinde ta se datorează şi aportului mai bine, mai frumos. O fîneţcle şi pajiştile monta noastră 800 de bovine şi Ceau.şescu". Biroul de tu
lOlitică rii miniere Hunedoara. Şi deosebit al tinerilor din în dovedeşte cu prisosinţă şi ne, pe care cooperatorii de 4 000 de oi, aşa că — sub
progra- nu o brigadă oarecare. treprindere. Alături de in- angajamentul lor de a con aici se străduiesc să o co linia brigadierul — trebuie rism pentru tineret orga
„Este uha dintre brigăzile tregul colectiv, tineretul este tribui in acest an la rea sească, transporte şi depo să nu lăsăm să se piardă nizează duminică cu tineri
i versuri fruntaşe ale tineretului - o prezenţă activă în tot lizarea obiectivelor colecti ziteze in bazele furajere nici un kilogram de nutre de la întreprinderea meca
alizat cu sublinia Silviu Voica, se ceea ce realizăm. Prin for vului Întreprinderii în între ale unităţii fără nici o ţuri, să stringent toate fu nică Orăştie o excursie pe
Isticc ale cretarul comitetului U.T.C. me şi modalităţi specifice, cerea socialistă cu 1 milion pierdere. „Aceasta este rajele. De aceea, am ieşit traseul Orăştie — Tîrgu
sludcnf.1- Jiu — Drobetn Turnu Se-
ale Fes- din întreprindere. Argumen organele şi organizaţiile de lei la producţia marfă, pentru noi — preciza Au în număr mare ia cositul
1
ţional te ? In luna iulie, cei 12 U.T.C. caută şi găsesc, de 500 000 lei la producţia ne rora llibais, contabilul şef şi strînsul miriştei' . verin — Băile Heroulane şi
mâniei" tineri ai brigăzii au depăşii cele mai multe ori, căi ce-şi tă, cu 4 000 tone dolomită, al unităţii — cea mai im La transportul finului — retur.
Bdia
:: „Vra- planul cu mai mult de 400 dovedesc o tot mai mare 300 tone minereu de fier portantă lucrare acum. De lucrare coordonată de ingi
la parte tone, in august cu 600 to eficienţă. Acţiunile iniţia etc. Numai in această săp- aceea, ne-am mobilizat toa ner;-, Luiza Lupeseu, şefa ■ SPECTACOL
tluc(ie a ne, iar pină in prezent, in te vin din ce in ce mai tămină ei şi-au propus să te forţele umane, ntimeroa» fermei zootehnice, erau an
poloneze Astă seară, la orele 18,
primele zile ale lunii sep mult şi mai concret in aju extragă peste plan 30 tone se utilaje mecanice şi. mai trenate cele două autoca
agile tembrie, cu aproape 150 torul oamenilor. Pe tinerii minereu, introducerea in ales, atelajele unităţii, dar mioane ale unităţii şi două Ia Casa do cultură a sin
tone". noştri ii aflăm pretutindeni. abataje a 42 mp lemn de şi cele ale cetăţenilor, pen tractoare cu cîtc două cu- dicatelor din Călan conti
Este, desigur, dovada de Acolo unde este greu, unde mină, recondiţionarea a 13 tru a transporta cit mai pluri-remorei fiecare. Con nuă concursul interjude-
netăgăduit a maturităţii şi trebuie muncit cu rlvnă şi vagonele de lunicular. grabnic Cinul din munţi, ducătorii auto Ion Răzvan, ţean de satiră şi umor
răspunderii activităţii tineri efort. Ne putem baza ori- Desigur, toate acestea au întreaga suprafaţă de fine Aurel Alcxa şi tractoriştii „Potcoava de argint", înce
lor in a onora exemplar cînd pe capacitatea şi pu fost şi sint posibile prin- ţe naturale a fost cosită, Vasile Vida. şi Vasile Dă- put ieri în cadrul mani
6.00 Ra- încrederea acordată, pentru terea lor de acţiune şi ir-o activitate intensă a iar finul adunat în căpiţe. nosou făcuseră pînă ! mij festărilor ediţiei jubiliare
a
mineţii ; a sprijini cu rezultate deo mobilizare". organizaţiilor da tineret, locul zilei cîteva curse cu
zilei in In prezent acţionăm în ritm a festivalului „Sub arcUri
ladiojur- sebite amplul efort pe Cuvinte şi aprecieri ce-şi prin actualizarea şi adap susţinut la transportul şi remorcile pline. Tot la de lumini". întrecerea va
i şi an- care-l fac minerii hunedo- au acoperirea in fapte. Tar tarea permanentă a forme depozitatul acestuia. Avem transportul finului erau fi urmată de o seară cul-
irc. Răs- reni pentru asigurarea eco faptele tinerimii de la I. NI. lor de acţiune la specificul puse la adăpost in bazele mobilizate şi cele, 13 ate tural-educativă. Mîine. du
or tova- nomiei naţionale cu ma Hunedoara se regăsesc
auşescu, muncii tinerilor, la necesi furajere peste 700 tone. In laje ale cooperativei. Lidia minică, la ora 10,30 „parada
integral teriile prime necesare. peste tot. Şi la orice vre tăţile cotidiene ale pro cînrp, mai avem adunate llibais, Maria Bogdan, lo-
i pregă- Vorbind despre activita me. „Săptămini" şi ,,deca ducţiei. Şi sint acestea nuţ Dărăbanţ, Aurel Ştir- formaţiilor artistice parti
lul anu- tea celor peste 1 000 de. de'“ record in producţie, în căpiţe, aproximativ 1 100 cipante la sărbătorirea Zi
Kcvisla depline temeiuri pentru a tone de fin.. Deci, nu se ban. Ion Crăciunel, Ionel lei metalurgistului* 1 va
rul ine- tineri din unitate, despre iniţiate de toate cele 36 dovedi marele potenţial pune problema să nu ne Lueaei, Eugen i Jura,
n
letin de ceea ce lac ei zi de zi, in organizaţii, acţiuni proprii e'xistent, adevărata forţă de realizăm necesarul de fin". Scumpina Zepa şi Gheor- deschide spectacolul ansam
Vudicnţa vederea înfăptuirii marilor de muncă pentru asigurarea acţiune a celor pentru care blurilor folclorice din ju
Buletin în ziua documentării ghe Grosu sînt cooperatorii
t5 Re- obiective pe care şi le-au sectoarelor cu cele tre tinereţea înseamnă matu noastre la Sannizegetusa, care nu transportat cu ate deţ. iar la orele 17 va avea
v; 10,40 propus, loan Bârna, secre buincioase desfăşurării unei ritate in gînd şi faptă. am găsit Intr-adevăr un lajele din cîmp cele mai loc gala laureaţilor con
' ezică tarul comitetului de partid activităţi ritmice, reparaţii cursului de satiră şi umor.
ii «oto- mare număr de oameni an mari cantităţi de fin.
letln de af întreprinderii, sublinia : executate pentru buna func VALENTIN NEAGU trenaţi l .strînsul şi trans
a
univers portul furajelor. Coopera MIRCEA LEPÂDATU ■ SPORT
; 11,35
) Bule- Fotbal • Divizia B : Me
[15 Atlas
Din co- canica Orăştie — Jiul Pe
; 13,00 ^ In cinstea „Zilei metalurgistului") AZI Şl MTINE IN DIVIZIA A troşani; Minerul Lupeni —-
10 Mcri- C.E.R. Timişoara ; Aurul
Buletin (UufiOre dio pag. 1) colectivele turnătoriilor de l sitatea Craiova — Univer mate următoarele me
Calcido- —---------------------------fontă — 143 tone şi de o- ? ciuri : E.C. Bihor Oradea I Brad — Mureşul Deva (sta
iţeaesc ; sitatea Cluj-Napoca. Par dioanele cunoscute, ora 11)
islradă ; şi a angajamentelor asu- ţel — -19 tone. 1 tidele vor începe la ora — Gloria Buzău; A.S.A.
cu mi- mate în întrecerea socia- Encrgeticicnii din ma- \ 17,00. Tg. Mureş — F.C. Olt; • Divizia C; Victoria Că
ii; 19,00 listă. Astfel, furnaliştii rele combinat adaugă i Sîmbătă, 14 septembrie, lău — C.S.M. Tmgoj; Dacia
i intcr- se vor disputa trei me Posturile noastre de ra S.C. Bacău — F.C.M. Bra
ia.lă : * din cadrul secţiei a II-a fructuosului bilanţ repa- ' dio vor transmite, alter şov; Victoria Bucureşti — Orăştie — Minerul Ştiinţa
ţii, mu- ţ raportează acumularea, de rarca, numai în această \ ci uri din cadrul etapei a nativ, aspecte de la aces Corvinul Hunedoara. Par Vulcan (se joacă azi, ora
ijurnal : ? la începutul acestui ultim săptămînă, a 4 maşini e- l 6-a a campionatului divi te jocuri. Transmisia se tidele Chimia Rin. Vîlcea 1 7 ) : C.E.R. Simeria — Ra
5 * La
2.00 Ha- 1 an al actualului cincinal, lectriee peste plan, bobi- ? ziei A la fotbal: Steaua va efectua pe programul — Sportul studenţesc şi pid Arad ; Minorul Paro-
ronomat ^ unui plus de peste 7 700 narea suplimentară a u-ţ — Petrolul Ploieşti (sta I, din jurul orei 16,45. Politehnica Timişoara — şeni —• Unirea SînnicolaU
00 Bulc-
i tone de' fontă, iar oamc- nui magnet de marc pu-1 dion Steaua); Dinamo — Răpid au fost amînate. Mare (toate duminică, ora
J nii muncii de Ia Camino- icre pentru liniile de aii-? F.C. Argeş Piteşti (sta ★ 11). • Campionatul jude
ţ rul de 800 mm — obţi- montare cu fier vechi ale 1 dionul Dinamo) şi Univer Duminică sînt progra (A ger preş) ţean — etapa a ITl-a în
nerea, în aceeaşi perioa- unităţii — lucrare ce a ^ ambele sorii.
dă, unei cantităţi supli- fost executată din con- i
a
montare de 2 707 tone la- dueluri economisiţi, — 1 .VA
ne în minate de calitate supe- confecţionarea unui plus \
iventuri rioară. I’e aceeaşi linie de 10 suporţi de perii l Atitudine fermă, intransigentă faţă de cei
ui (Ar
ii Cîi- a hărniciei şi abnegaţiei pentru motoarele AEG şi ?
-ll, muncitoreşti se înscriu şi alte rezultate de prosti- 1
fi. plusurile înregistrate de giu. ^ care încalcă ordinea şi liniştea publică!
o, sala
Egipt Cît mai multe produse ^
2a are pentru economia naţională ţ Marea majoritate a cetă 63 din acelaşi cartier mai de alimente a Devei. Ioan n-are bani. S-., reprofilat
iile I-Il ţenilor municipiului Deva locuieşte Emil Cozma, mun Ioniţă, neîncadrat în mun pe... parfumuvi. spray uri,
Corvi- In iulie 1985, prima lu- nut, în lunile iulie şi au- i îşi au locuinţele în blocuri că, împreună cu concubina din na, drzodorizante, car-
>ŞANI : citor la Energoconstrucţia
ig); iu- nă a acestui semestru, ba- gust, un plus de 470 tone 1 situate în cartiere frumos Mintia. Tot beţiile zilnice, Aurelia Dumbravă, lucră mol. Face noapte de noap
fete — teriile de cocs nr. 1 şi nr. de gudron. Acest fapt a ţ construite şi amenajate, în continuate de scandaluri în toare la curăţătoria chimi te scandaluri, deranjează
î); Fru- 2 din Combinatul siderur- făcut posibilă depăşirea l conjurate de zone şi spaţii noapte, care trezesc oa că a cooperativei „Pro locatarii, alungă soţia şi
(7 No
ii: De- gie „Victoria" Călan au exportului de gudron cu ? verzi, de pomi şi flori. menii din somn îl carac gresul", iscă un scandal, copiii din casă. L-aţi vă
tc (Cul- funcţionat din plin, pro- V04 tone pe luna august, ţ Parcurgînd la pas cartierul terizează. Oare harnicul în care lovesc, jignesc oa zut şi dumneavoastră dor
Vul- ducînd, în premieră, pe- acunnilîmlu-se de la iu- i „Progresul *, apoi, mai de colectiv de muncă din care meni cinstiţi, oameni în mind ziua în amiaza mare
1
1); LO- Cc vîrstă. Două luni închi
în Ma- ste 10 300 tone de cocs Pătul anului 1985 un i parte, „Gojdu", „Dacia", face patre nu ar putea avea pe zonele verzi, pe unde
us
incrul) ; pentru turnătorii. Valo- P* ^ ?85 tone de gu- I „Bejan", „Micro 15“ întîl- o vorbă. — aspră — de soare cu executarea în de- ' apucă. N-o să-l mai vedeţi
daţi cir- rosul rezultat semnat de dron expediat beneficia- ţ neşti străzi şi alei bine spus pentru îndreptarea tenţie face I. I., alte două o' vreme. Poate îi vine
u a n t e rînduite, curate, în care se lui ? O lună regretă Miliai luni cu executarea la locul
IICANI: harnicii cocsari din Că- rilor externi, mintea la cap...
etezat) ; lan a condus la o dimi Oamcnii muncii din j simte mina bunului gospo Naşte, fost şofer la de muncă — pentru că are Două luni închisoare con
contra secţia turnătorie II rapor- ţ dar. Mii şi mii de fami U..M.T.C.F. Deva, isprava 4 copii — face A. D. travenţională privativă de
roşie) ; nuare însemnată a im tcază obţinerea peste plan . lii trăiesc într-o convieţui din noaptea cînd, cu capul Numai locatarii din. blo
raţie de portului din acest' sorti libertate execută Constan
i; Lupii ment de cocs atît de ne a G tone lingoticre şi 4 7 re armonioasă, îşi adresează supraplin de alcool, a iscat cul AB 20, scara II din tin Iftimie, fost electrician
CEOA- tone cilindri de laminor, 1 zilnic respectul reciproc, se un scandal de pomină. cartierul Gojdu, •ar putea la E. M. Deva. locatar in
itale în cesar unităţilor metalur- angajîndu-se ca pînă la l stimează, îşi ocrotesc orele Cornel Grecu a lucrat la spune cîte nopţi albe au
ultură); gice ale ţării. Dovezi ale finele acestui ultim an al i cartierul „Micro 15“, blocul
irile lui de linişte şi tihnă, pentru fabrica de pîine din-Deva. trăit din cauza, scandala 4, apartamentul 2. Scară de
D~ja) ; hărniciei şi abnegaţiei actualului cincinal să pro- > ca în ziua următoare să se Beţiile, scandalurile repe giului Peter Wilhelm. Nc- scară, sub greaua povară a
01 Ui r şj muncitoreşti pot fi con- ducă pentru unităţile me- ţ poată prezenta la locurile tate l-au dus, deocamdată, îheadrat în cîmpul muncii, alcoolului consumat în can
:ALAN : semnate şi în cadrul co- talurgice alte însemnate l de ■ muncă în plenitudinea refuzînd cu abilitate să
i nepot pentru o lună în haine tităţi abuzive, acosta per
); SI- lectivului din cadrul sec- cantităţi de utilaje tehno- ? forţei şi capacităţii fizice vărgate. Apartamentul 22, muncească, să fie util so- . soane. Pînă a fost... acos
î cxtra- ţici chimice care a obti- logice. 1 şi psihice. Este, de fapt, din blocul 79, cartierul cietăţii, P. W. era mare spe tat spre bunul dezvăţ. Că
; ILIA:
a
nnina) ; cee ce legile noastre ocro „Micro 15“ a fost distrus cialist în băutură şi scan este încă tînâr. .
nda că- tesc, — ordinea şi liniştea în bună parte de fostul său daluri la ore Urzii. A ajuns ...Rătăciri, exemple izo
c (Mi- Pentru realizarea şi depăşirea publică, pe care însă anu locatar, Oţvoş Wilhelm- să vîndă lucrurile ce le late între rîndurile zecilor
miţi cetăţeni certaţi cu Dionisie. Am zis „fostul", avea în casă pentru a-şi de mii de cetăţeni corecţi,
planului in industria extractivă buna-cUviinţă, cu omenia pentru că şase luni scan procur băutură... cinstiţi ai municipiului
a
şi cinstea le nesocotesc... dalagiul are domiciliu... în Pe strada Ecaterinn Var
(Urmate din pag. 1) a personalului tehnic, a Cartierul „Micro 15". Lui altă parte. ga, la nr. 24, locuieşte Ioan nostru. Dar chiar pentru
că sînt puţini şi răzleţi
tuturor specialiştilor, în Octaviân Căldăraş, lucrător Ne facem o datorie ci Băiean. Are 45 de ani, dar avem cu toţii datoria să
pcntru vom conjuga mai mult şi activitatea concretă de pro la G.I.G.C.L. Deva, i s-a vică prin- a anunţa cetă n-a muncit nici o zi la
e 1985 : mai bine efortul creator, ducţie — încopînd de lă atribuit apartamentul 91, ţenii străzii Aurel Vlaicu, viaţa lui. O să ne între acţionăm pentru a-i potoli.
rcdomi- de organizare şi conducere, Opinia publică, opinia fer
ar rece aprovizionare şi transport din blocul nr. 61. Beţiile, din Deva, că timp de 4 baţi, firesc, din ce tră mă a fiecăruia dintre no$
aţa. Ce- de mobilizare şi acţiune şi pînă la asistenţa tehni urmate de scandaluri re luni vor avea linişte. Cetă ieşte ? Din furtişaguri, de şi a tuturor laolaltă poate
1, mai Concretă cu cel de execu că şi munca efectivă în petate, care deranjau tot ţeanul care le-o conturba pe o zi pe lta. Dar la
a
va su- ţie al minerilor, măsurile abataj, la frontul de lucru blocul, ba şi pe cele din noapte de noapte, Nicolae beţii şi la scandaluri e pune capăt actelor irespon
rat din sabile alo aceştor indivizi
Tempc- din decret îşi vor dovedi — va conduce la o activita apropiere, erau „speciali Luca, parazit social, trăind meşter, nu glumă... Şi care uită de obligaţiile de
ir £i cu- deplin valabilitatea, eficien te ritmică, ordonată, efi tatea** lui O. C., incit loca din banii pe carc-i cîştiga un caz mai hazliu la prima
! grade, ţa. Sîntem hotărîţi să ac cientă, la împlinirea şi tarii, oameni paşnici şi de soţia bolnavă, a fost con vedere, dar care nu-i de cetăţeni, de locatari, de
2, unde oameni.
rologice ţionăm astfel în întreaga depăşirea sarcinilor de bună cuviinţă, nu l-au mai damnat la 4 luni închi loc de rîs: Ghcorghe
produ- noastră activitate". . plan în acest sector prio putut suporta. Sancţionat soare contravenţională pri 1-Iidan, fost lucrător la Colonel MARIN STANCU,
ipcratu- Intr-adevăr, implicarea ritar al economiei naţio în repetate rînduri, i s-a vativă de libertate. Vreme G.I.G.C.L. Deva, locuitor în
a 18 şi energică, la nivelul pregă Şeful Miliţiei municipiului
cală di- nale — industria extrac mai oferit o şansa. Dacă destulă pentru a reînvăţa strada I-Ioria, nr. 2, ap. 3, Deva,
tirii lor superioare, a fie tivă. Va cîştiga producţia, nu se face om de treabă... să muncească cinstit. s-. lăsat de lucru la 1 iu
a
cărui cadru de conducere, vor cîşti-ga oamenii. La apartamentul 22, blocul Mare animaţie în piaţa nie a.c. Nu bea alcool că... GH. I. NEGREA