Page 12 - Drumul_socialismului_1985_12
P. 12
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 8 726 • MIERCURI, 4 DECEMBRIE 1985
Telegrame şi scrisori de felicitare adresate
tovarăşei Elena Ceauşescu cu prilejul desemnării
în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional TRANSPLANT DE CREIER mentaţiei, in condiţiile în
UMAN EMBRIONAR
care cea pe cale naturală
LA IEPURI DE CASĂ nu este posibilă, medicii
al Stiintei si Învătămîntului După cum relatează a- problemă cu implicaţii se
s-au văzut coniruntaţi cu o
9 9 3 9 genţia TASS, biologii so rioase : tendinţa~ irezistibilă
vietici au reuşit operaţii de a organismului de a inchi
(Urmare din pag. 1) Ceauşescu pentru înfăptui drumurile cuprinse în cu tivele dezvoltării intensive transplantare a creierului de orificiul deschis în epi
rea sarcinilor de mare im vântarea rostită de tova a economiei româneşti în uman in stare embrionară dermă, ceea ce duce la
tă competenţă şi răspunde portanţă trasate de partid, răşa Elena Ceauşescu, la etapa actuală şi în per la iepuri de casă. Pentru crearea unor căi de pătrun
re comunistă, contribuie de secretarul său general, încheierea lucrărilor Con spectivă. experienţe au lost folosite dere a microbilor, respec
activ la elaborarea şi în în domeniul cercetării gresului, reprezintă un în Mesajele reafirmă anga creiere de la embrioane u- tiv de favorizare a iniec
făptuirea politicii interne ştiinţifice şi învăţămîntu- dreptar concret de muncă jamentul solemn al comu mane, a căror dezvoltare a ţiilor. Recent, informează
şi externe a partidului şi lui, reprezintă pentru oa pentru afirmarea mai pu niştilor, al tuturor oame fost Întreruptă din conside agenţia United Press Inter
statului, la perfecţionarea menii de ştiinţă, pentru toţi ternică a ştiinţei şi învăţă- nilor muncii din cele mai rente medicale. Iniţiatorii national, un proiesor de la
neîntreruptă a organizări' cei ce muncesc, pentru în mîntului ca factori princi diferite sectoare de acti experienţelor consideră ca Facultatea de medicină a
şi conducerii societăţii, la treaga noastră naţiune un pali de dezvoltare a forţe vitate, al întregului popor in viitor, cu ajutorul gre Universităţii Tults (Massa-
întărirea continuă a demo exemplu strălucit de dă lor de producţie, de civili ca, urrnînd exemplul eroi lelor de creier se vor pu chusetts) a inventat un
craţiei noastre socialiste, la ruire revoluţionară, de zaţie şi cultură. Răspunzînd cei vieţi de muncă şi luptă tea îndrepta unele defecte mijloc extrem de simplu,
transpunerea în viaţă a profund ataşament faţă de înaltelor cerinţe şi exigen revoluţionară al conducăto psihice sau neurologice la care pare sâ ii rezolvat
'măreţului program de edi cauza înfloririi României ţe formulate în această cu- rului partidului şi statului oameni, iar prin transplant problema : „nasturele epi
ficare a societăţii socialiste socialiste. vîntare, semnatarii scriso nostru,. tovarăşul Nicolae de măduvă se vor putea dermei", cum a lost denu
multilateral dezvoltate şi Se du o deosebită apre rilor şi telegramelor îşi re Ceauşescu, al tovarăşei vindeca unele sechele post- mit, este confecţionat din-
de înaintare a României ciere realizărilor de mare afirmă hotărîrea fermă de Elena Ceauşescu, să acţio traumatice. tr-un material poros, ca
spre comunism. Însemnătate pe plan ştiin a acţiona pentru o cât mai neze, cu toate forţele şi mediu de cultură pentru
Se subliniază cu profun ţific alo tovarăşei Elena rapidă introducere în pro energiile creatoare, pentru RECUPERAREA piele. De iormă ovală, a-
dă satisfacţie că prezenţa Ceauşescu, subliniindu-se ducţie a rezultatelor cerce înfăptuirea exemplară a MATERIILOR FEROASE cesta este prevăzut cu un
tovarăşei Elena Ceauşescu că opera sa vastă, ce a în tării, pentru sporirea con planurilor şi programelor DIN CENUŞĂ „racord" concav, care asi
în fruntea celui mai repre trunit elogiile Unanime ale tribuţiei ştiinţei la accele de dezvoltare economico- gură comunicarea cu tu
zentativ organism al ştiin comunităţii ştiinţifice in ram! progresului econo socială a ţării, pentru pros La centrala termoelectri bul din afara organismului,
ţei şi inyăţămîntului, în- ternaţionale, a fost distin miei naţionale, pentru creş peritatea patriei noastre că pe cărbune din Peitz şi in acelaşi timp, elimina
tr-un moment în care cer să cu înalte titluri' acor tem! continuă a rolului socialiste, afirmarea dem (R.D.G.) a lost aplicată o rea teoretic totală, a posi
cetarea ştiinţifică este che şcolii în pregătirea tinere nă a României în rîndul metodă prin care se pot bilităţii pătrunderii microbi
mată să aducă o importan date de prestigioase insti tului pentru muncă şi via naţiunilor lumii, pentru recupera, in proporţie de lor şi declanşării unor ne
tă contribuţie la progresul tuţii de peste hotare, eloc ţă. în formarea omului nou, triumful idealurilor de pa 80-95 la sută, materiile le- dorite infecţii.
multilateral al societăţii ro ventă mărturie a stimei şi constructor conştient şi de ce, libertate, independen roase din cenuşă, relatea
preţuirii de care se bucu
mâneşti, atestă recunoaşte votat al socialismului şi ţă şi progres ale omenirii. ză publicaţia ,,Der Neue- TOMOGRAFIE
rea unanimă a meritelor ră în întreaga lume. comunismului în România. Cu cele mai calde sen rer". Potrivit estimărilor, ce PRIN COMPUTER
sale excepţionale în con In scrisori şi telegrame Toţi cei ce beneficiază timente de stimă şi aleasă nuşa conţine iier in pro
ducerea şi îndrumarea ne se arată, totodată, că, în nemijlocit de înţeleptul preţuire, semnatarii mesa porţie de 2—5 la sută. Din In S.U.A. s-a pus la punct
mijlocită a activităţii din calitate de preşedinte a] jelor, şi prin ei toţi ce 500 000 tone de cenuşă pot o metodă perfecţionată de
acest domeniu, semnifică Comitetului român „Oame sfiit, de mobilizatoarele în tăţenii patriei, adresează ii obţinute aproximativ tomografie prin computer
sprijinul
şi
demnuri
sta
marele prestigiu şi aleasa nii de ştiinţă şi pacea", to tornic al tovarăşei acade tovarăşei Elena Ceauşescu, 22 000 tone de concentrat cu folosirea efectului emi
preţuire de care se bucu varăşa Elena Ceauşescu cu prilejul desemnării în cu un conţinut de fier de siei de pozitroni pentru ob
ră în rîndul întregului po acţionează cu pasiune, cu mician doctor inginer Elena funcţia de preşedinte al 60 la sută. Este recuperată ţinerea imaginilor creieru
por, reprezintă chezăşia s'- înaltă responsabilitate pen Ceauşescu îşi exprimă deo Consiliului Naţional al lui uman, a anunţat agen
gură a înfăptuirii, la ni tru triumful raţiunii, pen sebita bucurie şi mîndrie Ştiinţei şi învăţămîntului astfel o materie primă toar ţia UPI. Metoda este ana
velul celor mai înalte exi tru cauza nobilă a dezar de a continua, sub condu multă sănătate şi putere te importantă pentru indus logă cu radiografia Roent
genţe, a programelor sta mării şi destinderii, a cola cerea sa, activitatea consa de muncă, urări dc deplin tria prelucrătoare. Publica gen dar, spre deosebire dc
bilite de ce! de-al XIII- borării şi păcii, pentru ca crată înfăptuirii hotărîri- succes în îndeplinirea înal ţia precizează că prin a- aceasta, ea poate ii folo
lea Congres al partidului marile cuceriri ale ştiinţei lor Congresului al XlII-lea. telor răspunderi încredin ceastâ metodă se obţine sită nu numai ia studierea
privind dezvoltarea, în con şi tehnicii să fie puse în a orientărilor şi indicaţii ţate, în activitatea neobo iier la un preţ cu mult
tinuare, a ştiinţei şi şcolii slujba omului, a progresu lor secretarului general al sită dedicată propăşirii pa mai redus decit cel ăl mi anatomică a creierului, dar
româneşti. lui şi bunăstării întregii partidului privând ridica triei, binelui întregului po nereului de iier, de aceeaşi şi a reacţiilor biochimice
Cu îndreptăţită mîndrie omeniri. rea hi un înalt nivel cali por, creşterii necontenite calitate, existent pe piaţa din interiorul acestuia. Sis
este evidenţiat faptul eă în mesaje se menţionea tativ a cercetării ştiinţifice a prestigiului şi rolului internaţională. temui asigură obţinerea u
activitatea neobosită desfă ză că direcţiile de mare şi învăţămîntului, în de României soc^iliste in lu nei imagini color. In dcest
şurată de tovarăşa Elena profunzime ştiinţifică şi în- plină'concordanţă cu obiec me. „NASTURELE iei se pot stabili anomalii
EPIDERMEI" care au loc in creier in di
verse îmbolnăviri ale aces
Încă de la începuturile tuia. Tomografia de mai
tehnicii medicale de inser sus poate li lolosită la stu
ţie in organismul uman a dierea schizofreniei, bolii
unor tuburi necesare ali Parkinson şi tumorilor.
Proiect de rezoluţie adoptat de Comisia
56 la sută din voturi, ad-
juridică a Adunării Generale a O.N.U. judeeîndu-şi 97 din cele 122 © PIERDUT legitimaţie de
pe
Qjjso^a de mandate în Adunarea serviciu, eliberată numele I.E. Oancea
Georgel,
de
De
NAŢIUNILE UNITE 3 eonciliere pentru reglemen Naţională a provinciei, fa va. o declar nulă. (4787)
(Agerpres). — Comisia ju tarea diferendelor şi pre ţă de 40 de mandate la © PIERDUT parafă medic,
ridică a Adunării Genera venirea conflictelor între £3 MANAGUA. - Pre scrutinul precedent. pe numele dr. Neagu Claudiu.
le, cu acordul tuturor sta state, care şi-a găsit ex şedintele Republicii Nica O declar nulă. (4788)
de
©
legitimaţie
telor membre, a adoptat presia în documentul de ragua, Daniel Ortega Saa- B HAVANA. - in capi serviciu, PIERDUT numele Duda
pe
noul proiect de rezoluţie lucru prezentat de delega vedra, a cerut celei de-a tala Cubei au luat sfirşit VÎNZĂRI - Margareta, eliberată de Ţesă-
privind reglementarea paş ţiile României, F'ilipinelcr XlV-a sesiuni a Adunării lucrările celei de-a doua CUMPĂRĂRI toria de mătase Deva. O de
nică a diferendelor dintre şi Nigeriei. Generale a O.S.A., care se intîlniri a intelectualilor la- clar nulă. (1792) legitimaţie ele
©
PIERDUT
state, prezentat de delega In acelaşi timp, se cere desfăşoară la Cartagena de tino-americani pentru apă • VIND casă, satul 15 acea, serviciu, pe numele Jurj Tibi,
rarea şi consolidarea suve
ţia ţării noastre, împreună încă o dată tuturor state Indias (Columbia) să acţio comuna llia. Informaţii la Ne- eliberată de I.M.C. D ir cea. O
declar nulă. (4798)
neze pe lingă Statele Unite ranităţii statelor din re
grilă Mihai. (4785)
cu delegaţiile altor 27 ţări lor să respecte şi să pro pentru încetarea acţiunilor giune, la care au partici © VÎND casă familială, com © PIERDUT legitimaţie de
pe
numele
de pe toate continentele. moveze cu bună credinţă pat personalităţi ale vieţii pusă din două apartamente serviciu, eliberată de I.M.C. Hânsar
Dîr-
Maria,
aplicarea Declaraţiei pri agresive împotriva ţării so distincte, încălzire centrală,
Rezoluţia pune în evi le şi deschiderea de ne culturale, ştiinţifice, artisti gaze, garaj, curte, grădină. cea. O declar nulă. (4799)
legitimaţie
©
denţă din nou propunerea vind reglementarea paşni gocieri bilaterale pentru ce, reprezentanţi ai culte Hunedoara, strada Negruzzi serviciu, PIERDUT numele Vasiu de
E-
pe
că a diferendelor interna i<;. (c. 17)
iniţiată de România, de ţionale, document adoptat normalizarea raporturilor lor de pe continent — in © VÎND Oltcit special. De mil, eliberată de I.E. Deva.
p r e ş e d i n t e l e Nicolae între cele două state. formează agenţia Prensa va, telefon 17953, după ora O declar nulă. (4805)
de Adunarea Generală prin H CAIRO. - La încheie Latina, in cursul dezbate 16. (4803) O PIERDUT legitimaţie de
Ceauşescu, privind crearea © VIND Skoda 105 S, stare serviciu, pe numele iluciag
consens în anul 1982, pe rea lucrărilor primei confe rilor a fost subliniat rolul perfectă. Informaţii telefon loan, eliberată de C.S.H. O
iinei Comisii permanente baza unei propuneri a rinţe a miniştrilor afaceri ce revine oamenilor de cul 057/1144.9. (4789) declar nulă. (C. 18)
©
VÎND
coadă
© PIERDUT legitimaţie de
de bune oficii, mediere şi României. lor interne din ţările afri tură şi de ştiinţă în lupta scurtă-vienez, pian cu pianină serviciu, pe numele Pucă Do
cumpăr
cane desfăşurată la Cairo, pentru pace, suveranitate vieneză. Informaţii Hunedoara, rin, eliberată de I.M. Hune
participanţii au condamnat şi democraţie. De aseme telefon 13669. (C. 13) doara. O declar nulă. (C. 14)
& PIERDUT legitimaţie de
Din toată lumea politica de apartheid şi te nea, s-a evidenţiat necesi © VÎND bibliotecă şase cor serviciu, emisă’ dc Combina-
rorismul internaţional, trans tatea unităţii de acţiune în puri. Simcria, telefon 61131, natul siderurgic „Victoria* 4 Că-
® Glaciologii sovietici au strucţie peste o cale le- mite agenţia MEN. Ei au apărarea şi îmbogăţirea orele 15—21. (4802) lan, pe numele Burcut Dumi
© VIND proteză nouă, deo
descoperit fenomenul curios rată in apropierea locali cerut, în acest sens, tutu patrimoniului cultural lati- sebită, picior drept. Lugoj, te tru. o declar nulă. (C. li)
al lormării unui mare ghe tăţii vest-germane Heidel- ror statelor lumii, precum no-american. lefon 13572, după ora 17. (C. 30)
ţar in jurul craterului in berg s-a prăbuşit. Restu şi organizaţiilor regionale B ISLAMABAD. - Con © VÎND combină muzicală ANIVERSĂRI
j^rupţie al vulcanului Mut- rile podului s-au răspindil şi naţionale să depună în ducătorii principalelor cinci Hanseatic. Hunedoara, tele © AZI, cînd Nicu Plăcintar
'riovski din Kamciatka şi de pe terasamentul căii lera- continuare eforturi pentru centrale sindicale pakista fon 13171. (C. 15) împlineşte 40 de ani, Măria,
©
VÎND
tricotat
alunecare continuă a mar te, ceea ce a determinat a se pune capăt politicii neze, a căror activitate a ritas. Informaţii maşină Mag a Ana, Vc- soţie, Alina, naşă şi socrii ii
ginilor gheţarului in inte devierea circulaţiei fero de apartheid şi discrimina fost interzisă în perioada str. A. Iancu, nr. 4, ap. 7. O- urează „La mulţi ani !“. (4775)
riorul craterului, relatează viare pe alte tronsoane. re rasială promovate de celor opt ani de regim mi răştie, telefon 41961. (C. 13) © CU ocazia împlinirii a 55
agenţia TASS. © Compania n i p o n ă guvernul minoritar rasist litar, au hotărît să creeze © CUMPĂR pianină. Deva, de ani şl a pensionării, soţul,
şi
Alunecarea continuă a ;.Pioneer" a realizat un de la Pretoria. o organizaţie sindicală uni telefon 17634. (1801) copiii, îi nora, ginerele lor nepo
ţii
doresc
dragei
Chio-
ghejii in crater şi creşterea videodisc care poate în Ş| OTTAWA. - Alegerile că, sub numele de Fede SCHIMB DE rcan Susana multă sănătate şi
gheţarului sint explicate nu magazina toate informaţii legislative desfăşurate du raţia Democrată a Muncii. viaţă lungă. (C. 16)
numai prin particularităţile le şi imaginile cuprinse in minică în provincia franco- Hotărîrea a fost luată în LOCUINJĂ
climei, ci şi prin laptul că cele 20 de volume ale En fonă canadiană Quebec au cadrul unei reuniuni la La- DECES
apartament
•
vaporii de apă şi gazele ciclopediei academice ame fost cîştigate de Partidul hore în cadrul căreia au camere SCHIMB cu similar două O SINCERE mulţumiri şi
Braşov,
De
care ies din crater formea ricane, relatează agenţia Liberal din Quebec care fost adoptate, totodată, o va. Telefon 921/73288. (4SOO) caldă recunoştinţă rudelor,
ză un ecran care reduce TASS. Posesorii unui ase revine astfel la putere du serie de rezoluţii care cer vecinilor, colegilor dc la Con
temperatura aerului in jur menea videodisc vor putea pă o întrerupere de 9 ani, respectarea drepturilor fun PIERDERI siliul popular judeţean şi în
morărit
şi
de
cu 1,5-2 grade, ceea ce obţine pe ecranele televi relatează agenţiile UPI, AP, damentale ale oamenilor treprinderea Deva, care mi-au pa
fost
nificaţie
lavorizedză procesele men zoarelor lor imaginea ori Reuter şi France Presse. muncii pakistanezi şi îmbu O PIERDUT legitimaţie do alături la greaua încercare
ţionate. căreia dintre cele 54 000 Potrivit rezultatelor prelimi nătăţirea condiţiilor lor ge serviciu nr. 73/1984, pc nume pricinuită de decesul soţiei
Tivadar,
Ştefan
® Un pod aflat in con de pagini ale enciclopediei. nare, liberalii au obtinut nerale de muncă si trai. le C.S. Hunedoara. O eliberată dragi, ing. C1NDREA ELENA.
declar
dc
nulă. (4783) (4801)
COLEGIUL DE REDACŢIE: Sabin Cerbu, Ion Cioclei, Dumitru Gheonea, Tiberiu Istrate (redactor şef). Lucio Elena Licîu, Gheorghe Pave! (redactor şef adjunct), Nicolae Tircob.
tEDAGŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA. 2 700 Deva, str. Dr. Petru Groza, nr. 35. Telefoanei 11275, 12157, 11585. Telexi 72288. TIPARUIii Tipografia Deva, str, 23 August nr. 275.