Page 95 - Drumul_socialismului_1985_12
P. 95
747 9 SÎMBĂTĂ, 28 DECEMBRIE 1983 Pag. 3
Tinerii — un preţios sprijin Programul unităţilor comerciale
in perioada 28 decembrie 1985 —
EVIZIUNE j Vorbele comuniştilor j în acţiunile de recuperare şi 2 ianuarie 1986
j sînt faptele! i re con di ţi o nare a pieselor de schimb • Sîmbătă, 28 decembrie pentru magazinele neali-
Cele mai importante ac zaţiei U.T.C. Majoritatea 1985, magazinele cu profil mentare, acelaşi program.
sfirşit Ue săp- nalului, să pregătim bine | nealimentar vor funcţiona Unităţile alimentare şi de
n;\ (parţial co- ţiuni de muncă patriotică pieselor : pinioane T.R. 3, între orele 9—18, iar cele alimentaţie publică vor
Din cuprins : producţia primului an din ‘ prin care tinerii de la în carcase T.R. 3, ciocane de
elodii populare * cincinalul al Vlll-lea. Iar k treprinderea minieră Live- abataj, perforatoare, tele- alimentare şi de legume — funcţiona pînă la ora 18.
l desenului ani- vorbele comuniştilor nu pot * fructe cu un singur schimb Cele care organizează re-
româncsc ★ Şali zeni sprijină bunul mers scoape le preluăm şi re îşi prelungesc programul cu velioane se vor deschide
irile momente ale fi altceva decit fapte, fapte j al treburilor sînt cele de condiţionăm, căutînd ca zi
tului * Ţara... — La atelierul de prelucra- de muncă realizate cu râs- | recuperare şi recondiţio de zi calitatea lucrărilor 1,5 ore. după-amiază, la ora 18, pînâ
n cele mai fru- J re o cilindrilor de laminor pundere şi totală dăruire. •» • Duminică, 29 decem la ora 6 dimineaţa.
te imagini „cu- nare a pieselor de schimb. executate să fie tot mai
’ in anul 1983 I de la C. S. „ Victoria" Că- Avea perfectă dreptate | Despre aceasta ne infor bună". brie, între orele 8,30—13 • în prima zi a Anului
•-y“’" f “rii emisiu- lan, atelier condus de mais- maistrul. Pentru că faptele , mează tovarăşul Dumitru Se poate vorbi despre o vor funcţiona magazinele nou, 1986, toate unităţile
* imanent poc- [ truf principal specialist muncitorilor din atelier mai | nealimentare, iar cele ali
t Univers româ- 1 Dionisie Danciu, Anul nou înseamnă anul acesta şi J Pănoiu, secretarul comite reuşită în direcţia amin mentare, de legume-fructe, comerciale vor fi închise,
pe Valea Sirc- tului U.T.C. din unitate. tită. Spunem acest lucru cu excepţia celor de ali
i. Reportaj * * - 1986 a fost „sărbătorit" creşterea productivităţii | Cele 10 organizaţii existen întrucît numai în 1985 va I.A.S. şi Agrocoop vor fi mentaţie publică, care nu
— Sport pe la incheierea schimbului II muncii cu 2,56 la sută, ob- I deschise pînă la ora 13.
amond * Din * din ziua de 20 noiembrie a.c. te aici iniţiază permanent loarea pieselor recondiţio au organizat revelioane. A-
irelc anului I N-a fost o festivitate deo- ţinerea unor beneficii de! asemenea activităţi, urrnă- nate la întreprinderea mi • Luni, 30 decembrie, cestea vor avea program
v
nnUrie — croni- peste 100 milioane lei, eco- | rindu-se atît latura educa nieră Livezeni depăşeşte programul unităţilor co normal de lucru.
venimentclor po- J sebită. Oamenii şi-au strins nomisirea a mai bine de, tivă, cit şi importanţa e- 10 milioane lei. Şi dacă merciale cu profil' neali
î bărbăteşte mîinile, şi-au 800 000 kWh energie elec- I conomică, eficienţa lor. De vorbim de sprijinul nemij mentar va fi de la ora 9 • Joi, 2 ianuarie 1986,
■jurnal ( urat unul altuia noi izbînzi trică. Autorul succeselor — s fapt, recuperarea şi recon- locit al acestor activităţi, la 18, cele alimentare şi magazinele de pîine, lapte,
de cronică con- ' şi au trecut, din schimbul Întregul colectiv, din rîndu- I de spaţiul pe ca3re îl cu de legume-fructe, pe un halele agroalimentare, uni
porană (color), următor la înfăptuirea sar- rile căruia se disting in < diţionarea pieselor de tăţile de legume-fructe din
ortaj s cinilor primului an din vii- schimb se alătură activită prind în sfera muncii co schimb, îşi prelungesc pro pieţe, unităţile de difu
enciclopedia (co- mod aparte Ion Gheorghe, . ţilor importante ale mine lectivului trebuie adăugate gramul cu 1,5 ore.
I torul cincinal. Felix Bretfeld, Constantin | rilor din Livezeni, fiind re în acest context şi efortu zare a presei şi 50 la sută
* — Pină la adevăratul re- în intervalul 28—30 de din tutungerii vor fi des
I a varietăţilor Durlescu, loan Marcu, Mi- * puse în circuitul econo rile ce se fac pentru re- cembrie, unităţile de ali
s artistic (color), I velion — spunea cu min- ron Badiu, Mircea Visări-\ mic o largă gamă de ma condiţionarea tuturor tipu mentaţie publică vor avea chise între orele 7—11. U-
sitme pcriculoa- ' drie maistrul Danciu — nescu şi mulţi alţii. t teriale. rilor de motoare electrice, program normal de lucru. nităţile de alimentaţie pu
I strunjim cel puţin 900 tone Acum, în preajma Anu- I „Piesele aduse din sub o seamă de confecţii meta blică vor fi deschise con
jumal cilindri de laminor in plus. lui nou am trecut pe la a- J ,• Marţi, 31 decembrie, form orarului obişnuit.
ale tinăra ro- | Dacă ne-am îndeplinit sar- telierul de prelucrare a ci- | teran — arăta secretarul lice etc. Specialişti în acest
iţă (color). organizaţiei nr. 7 electro domeniu, pentru că se poa Programul farmaciilor în zilele
| cinile anuale cu 41 de zile lindrilor. Spre cinstea lor,» mecanic, tovarăşul Cristi- te vorbi despre o astfel de
* în avans n-am făcut-o ca oamenii de aici îşi îndepli- I calitate, au devenit de a- de 1 şi 2 ianuarie 1986
la
nel
Mihăilescu,
ajung
să fim lăudaţi, ci pentru nesc exemplar sarcinile asu- „ noi, cei care muncim la cum Gheorghe Vină, Iosif
DIQ^= . că aşa stă în firea noastră, mate. Lăudabile faptele k atelierele mecanic şi elec Keler, Ion Mărginean, Ste- • în municipiul Deva de farmacia nr. 1 drre
| a muncitorilor comunişti. lor de muncă I tric. Zic noi, pentru că lian Botoc, Vuerich Bella, va funcţiona farmacia nr. Piaţa Victoriei.
Ne-am angajat să ne fa- * 2, din bulevardul Decebal, • Conform aceluiaşi pro
IEŞTI I: 6,00 Ra- cem exemplar datoria în T. MÎNDRESCU, | mai bine de 90 la sută din Teofil Gheraşim. între orele 8—19. Garda
imul dimineţii ; I acest ultim an al cinci corespondent . oamenii muncii de aici sînt gram, în Hunedoara va fi
ordinea zilei in tineri, membri ai organi N. STELIAN de noapte va fi asigurată deschisă farmacia nr. 5 din
ră; 7,00 Radio- k strada Mihai Viteazu.
1,30 Azi, în ţară ; • La Petroşani, în inter
ista presei; 8,10
melodiilor; 9,00 în centrul preocupărilor valul celor două zile, va
de ştiri ; 9,05 deservi farmacia nr. 16 din
t radio; 10,00 Bu cartierul Aeroport.
şii»** - 10,05 Rc-
dio; 10,40 (Urmare din pag. 1) si reparaţii se încadrează • în celelalte oraşe ale
muzică în graficul întocmit — sub judeţului, farmaciile vor
11,00 Buletin
, 11,05 Un univers mănătorilor la Aurel Vlai- linia Virgil Tudan, directo funcţiona conform orarului
ghiozdan. La cu, a agregatelor fitosani- rul S.M.A. Geoagiu. Pînă unei zile obişnuite de- du
ani, copilărie î ; tare la Romoşel, iar a ce în prezent au fost puse la minică.
ublicitate ; 12,00 lor de fertilizat la atelie punct toate tipurile de gra
de ştiri; 12,05
tiltural; 12,35 Din rul din Geoagiu. în acti pe, au fost reparate 41 trac Programul unităţilor
i folclorului; 12,45 vitatea de revizii şi repa toare, 61 pluguri, 7 semă
mieră radio-tv. ; nători pentru cereale pă- de prestări servicii
! Ia 1 la 3; 15,00 raţii se acordă importanţă
de ştiri ; 15,05 recondiţionării şi refolosi- ioase, 6 semănători pentru
i club; 16,00 Ră rii reperelor şi pieselor ce porumb, 3 maşini pentru • în zilele de 1 şi 2 ia
ii; 16,15 Românie nuarie 1986, atelierele de
de V jcurie; 16,45 pot fi reutilizate. Valoarea cultivat cartofi etc. Colec
de împlinire — economiilor realizate pe a- tivul de muncă al unităţii depanare a obiectelor
uşoară; 17.00 Bu- ceastă cale se ridică la noastre este ferm hotărît electrdcasnice, unităţile
i ştiri; 17.05 Mu- să efectueze toate repara auţoservice şi de reparaţii
i adresa dumnea- 850 000 lei, cu 40 000 lei
: 18.00 Orele se- mai mult decît cifra plani ţiile şi reviziile în terme Parada portului şi jocului căluşcrcsc a deschis spectacolul, care a demonstrat, dumi radio-tv„ a p a r ţ i n î n d
Bu’ctin de ştiri ; ficată pe 1985. nul stabilit şi la înalt ni nică, frumuseţea geniului creator ai poporului nostru. U.J.C.M., vor funcţiona în
ăptămlna politică vel calitativ. tre orele 8—18.
i si internaţională — Activitatea de revizii
ttică. Informaţii ; - o - o - • — • —
lletin de ştiri; 20,00
trnal ★ Seară cul-
! 21.00 Ln sugestia DUMINICĂ, 29 DECEMBRIE 1985 lor) — melodii îndrăgite, romanţe • 23,00
12,00 Radio imn al ; 11,30 Telex • 11,35 Lumea copiilor. Săptămâna viitoare la televiziune închiderea programului.
bort: 22,20 Muzică •
îs; 23,55—24,00 Bu Tclefilmoteca de ghiozdan (color) : „Taina JOI, 2 IANUARIE 1986
fe ştiri. submarinului" • 12,40 Din cununa eînte- Ia vals — balet realizat cu ansamblul şi lipescu, Viorela Filip, Gabriel Dorobanţu, • 10,00 Ţară scumpă, Ia mulţi ani ! (co
cului românesc (color). Muzică populară soliştii Operei Române din Bucureşti * „Studio B" * Schiţă veselă. Interpretează: lor) — melodii populare de pe întreg cu
• 13,00 Album duminical (parţial color): Răbdarea — scenetă de Vasile Timus. Cu Tarnara BuciUceanu, Paul Ioachim, Iarina prinsul ţării • 1-1,00 Ecran de vacanţă:
• Cunună la stema Republicii (moment Ştefan Mihăilescu-Brăila, Nicu Constan Demian, Camelia Zorlescu, Gabricla Po- Păuniţa (color — ultima parte) • 12,00
ssbl tmsseme de muzică şi poezie) * Cotidianul în 600 tin • 22,30 Melodii de altădată. Cu: Cleo- pescu, Aurelia Leonte, Anca Pandrca, Concertul de Anul nou al Filarmonicii din
de secunde * Urare pentru ţară. Datini şi patra Melidoneanu, Lucia Ţibuleac, Dan Violeta Berbiuc, Marius Pepino • 2,20
L: Căsătorie cu re obiceiuri * Sport pe mapamond * Casca Spătaru, Nicolae Niţescu t Anecdote (II) Saluturi muzicale ale tcleviziunilor din Viena (color) • 13,00 Telex • 13,05 Al
patria) ; Dcclara- bum de iarnă (color). Din sumar: * Me
dragoste (Arta); dorii rîsului * Şlagăre 1985 — promisiuni * Bal la operetă (I) * Anecdote (III) * alte ţări * Anecdote (V) * Cîntece de voie lodii populare * Miniaturi umoristice *
)OAHA: Alo, ate- 1986. Muzică uşoară * Teatru vesel de Parada şlagărelor cu Angcla Similea, Ma bună * O farsă de Anul nou — cu: Flo Gala desenului animat * Muzică uşoa-ă
străbunica (Mo- după-amiază * Tineri interpreţi români rius Ţcicu, Mihai Constantinescu • 23,05 rin Piersic, Aura Urziceanu, Ludovic
- sala A); Cuibul * Marile momente ale baletului. Din cele
ndrelor (Modern premiaţi la diverse concursuri internaţio Iarnă românească (II). Cu : Grup „Mun Spiess * Parada şlagărelor — cu: Aura mai frumoase cîntece * Războiul — sub
B); Pas în doi nale în acest an * Pagini din istoria fil tenia", grup „Transilvania", grup „Do- Urziceanu, Mirela Voiculescu, Dan Spă stantiv neutru ? Documentar * Melodii în
a); Adela (Arta); mului * Secvenţa telespectatorului • 14,45 brogea", grup „Moldova", grup „Oltenia" taru • 3,00 în ritmul dansului * Anecdo
8ŞANI: Pas în doi te (VI) * Romanţe * Revista ’86 (III) * drăgite * Visul unei nopţi de iarnă * Mo
|); Grăbeşte-tc în- însemne ale unui timp eroic — Repere * Pluguşorul Televiziunii * Cîntece de ment poetic ★ Succese sportive româneşti
jUnirea); Bătălie noi la Govora (color) • 19,00 Telejurnal urare * O epocă de aur spre slava Româ Saluturi muzicale ale tcleviziunilor din în 1985 * Muzică uşoară * Invitaţie la
i Roma — seriile • 19,25 Ţara mea azi. Epoca Ceauşescu. niei. Selecţiuni din cele mai frumoase alte ţări • 3,35 Verificarea — schiţă umo
■ Noiembrie); LU- ristică cu Geo Costiniu şi Rodica Popescu- circ * Mondorevelion * Secvenţa telespec
tPas în doi (Cul- Documentar (color) • 19,45 Cîntarea cîntece patriotice dedicate împlinirii a tatorului • 18,00 Povestiri muzicale (co
3 VULCAN : Un României (color) • 20,40 Film artistic: două decenii de la Congresul al IX-lea Bitănescu * Povestiri muzicale — cu: Ma lor) • 18,50 1001 de seri (color) • 19,
r acuză (Luceafă- „Conspiraţia" (color). Producţie a Casei al P.C.R. * Spre comunism în zbor — rina Scupra, Carmen Rădulescu, Eva Kiss,
iONEA ; Fata mor- cîntcc în primă audiţie. Muzica Gcorgc Vasile Şeicaru * Cîntece de voie bună — Telejurnal • 19,20 Start la varietăţi (co
.(Minerul;.; ANI- de filme Numărul Patru • 21,50 Telejur lor) • 20,00 Film artistic: „Nu vei afla
i: Probleme per- nal. Grigoriu, text Romeo Iorgulescu cu Veta Biriş, Rodica Mătură • 4,00 Pe- niciodată..." (color) • 21,35 Dacă doriţi să
i (Muncitoresc); U- riniţa.
I: Aventuri în LUNI, 30 DECEMBRIE 1985 MESAJUL TOVARĂŞULUI NICOLAE revedeţi... (color). Selecţiuni din progra
■ Nordului (Rcte- CEAUŞESCU, SECRETAR GENERAL AL mele de Revelion • 21,55 Telejurnal •
JRAD: Muşchetarii • 20,00 Telejurnal • 20,30 E ţara în PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN, PRE MIERCURI, 1 IANUARIE 1986 22,05 Cîntece îndrăgite • 22,30 închide
tanţă (Steaua ro- sărbătoare! Muzică populară (color) • rea programului.
ORAŞTIE: Departe ŞEDINTELE REPUBLICII SOCIALISTE • 11,00 La mulţi ani, cu bucurie ! (co
iperary (Patria) ; 20,45 Republica în anul 20 al Epocii ROMÂNIA , lor) * început de an şi de cincinal • 11,15
te în lanţuri (Fla- Nicolae Ceauşescu (color) • 21,05 Odă în jurul bradului — emisiune literar-mu- VINERI, 3 IANUARIE 1986
GEOAGIU-BAI : Republicii (color). Spectacol literar-mu- * Hora Unirii, cu ansamblurile coregrafi • 20,00 Telejurnal • 20,20 Actualitatea
tir * ;»Vuşchetarul ce reunite „Rapsodia Română" şi „Doina” zical-coregrafică (color) • 11,35 Ecran de
i (Casa -de cultu- zical-corcgrafic, dedicat celei de-a 38-a al Armatei * LA MULŢI ANI, IUBIT vacanţă (color): „Păuniţa" — producţie a in economie. Debut ’8G în economia ţării
HAŢEG: Fraţi de aniversări a proclamării Republicii • 21,40 studiourilor din R. P. Chineză • 12,00 • 20,35 Cadran mondial (color) • 20,50
L acia); BRAZI : Telejurnal. CONDUCĂTOR! — cîntec în primă au Concertul extraordinar de Anul nou (co Pagini celebre din muzica românească şi
1 ea lui Vodă Lă- diţie * Românie, vatră dragă, la mulţi
; j — seriile I—II; ani! * Cîntăm pacea lumii — melodie lor) • 13,00 Telejurnal • 13,20 Album de universală (color) ® 21,05 Serialul ştiinţi
Li Cu cărţile pe MARŢI, 31 DECEMBRIE 1985 sărbătoare (color). Din sumar: * Muzică fic : Civilizaţia metalului (color). Premie
Dasa de cultură) ; în primă audiţie * Să trăieşti, mlădiţă a uşoară românească ★ Moment poetic * ră pe ţară. Producţie a studiourilor aus
;iA: Căpitanul răz- PROGRAM SPECIAL DE REVELION, neamului meu ! — cîntec în primă audi
î (Mureşul); ILIA : REALIZAT DE RADIOTELEVIZIUNEA ţie cu Angela Similea şi Marius Ţeicu Cîntece şi jocuri din diferite zone ale ţă traliene. Episodul 1 • 21,30 Călătorind
păsările călătoare ROMANĂ, ÎN COLABORARE CU CON rii * Desene animate * Umor şi muzică de-a lungul Dunării albastre — reportaj
ita); GIIELARI: Po- * Marele vals — interpretează balerini de * Circ pe gheaţă * Succese sportive ro (color) • 21,50 Telejurnal • 22,00 închi
;au delincvent (Mi- SILIUL CULTURII Şl EDUCAŢIEI SO la operele din Timişoara, Cluj, Bucureşti,
CIALISTE (color): • 20,30 Telejurnal • Iaşi • 0,25 Romanţe cu Dorin Teodorescu, mâneşti în 1985 * Saluturi de Anul nou, derea programului.
21,00 Prolog — muzica Vasile Vasilache, Lucia Ţibuleac, David Ohancsian * O primite din partea altor televiziuni * Mo
text Eugen Rotam * Noi amintiri din co seară cu peripeţii la operetă — moment mente din programul de Revelion * Mc SÎMBĂTĂ, 1 IANUARIE 1986
pilărie * Fantezii pe zăpadă cu: Natalia umoristic • 0,45 Parada şlagărelor cu Mi- ridianelc cîntecului şi dansului * Repor • 13,00 Telex » 13,05 La sfîrşit de săp-
REWSEAS taj la început de an * Melodii îndrăgite
HawaaagwwBoaBWB— Guberna, Mircea Vintilă, Cornel Constan- rabcla Dauer, Cornel Constantinii!, Co- tămînă (parţial color). Din sumar : * Cîn
tiniu, echipa naţională de schi * Tinere rina Chiriac * Revista ’86 (I) — cu : Stela * Secvenţa telespectatorului • 17,00 Rit tece populare de pe întreg cuprinsul ţării
î«I probabil pentru ţea răspunde prezent! - interpretează an I’opcscu, Radu Gheorghe, Dcm Rădulescu muri cubaneze (color) — muzică uşoară * Gala desenului animat * Marile mo
28 decembrie 1983 : samblul de balet al Operei din Timişoara * Dansul fulgilor de nea — fantezie co * 17,20 Balul operetei • 18,00 Ziua revo mente ale baletului * Oameni de la noi
a va fi schimbă- regrafică • 1,15 Cîntece de voie bună * luţiei palestiniene • 18,15 Şapte note... — reportaj + Moment poetic * Atlas mu
cu cerul mai mult • 21,45 Iarnă românească (I) — cu : Sava
~cal vor cădea Negrcan-Brudaşcu şi ansamblul „Doina" Anecdote (IV) * Bal la operetă (II) o 1,35 vesele — pagini din comedia muzicală zical * Univers românesc: „Vedere de pe
•mb formă de din Braşov, grupurile „Haiducii" şi „Doi Trio plus 1 în orăşelul muzicii — fantezie cinematografică românească (color) • 18,50 Bega" — reportaj * Fotbal 1985 * Melo
’1 va sufla 1001 de seri (color) • 19,00 Telejurnal • dii... melodii... Muzică uşoară românească
•eetorul na" din Botoşani, grupul „Izverna" * Să muzicală cu Corina Chiriac, Alexandru
- mi- vină mama ! — scenetă. Interpretează Geo Arşinel, Radu Gheorghe, Marius Ţeicu 19,30 La mulţi ani! (selecţiuni din pro • 14,45 Săptămina politică © 19,00 Tele
‘■o- Costiniu, Marius Pepino, Vali Voiculescu, * Romanţa veşnic tînără * Revista ’86 (II) gramele de Revelion (color) • 20,00 Film jurnal • 19,20 Teleenciclopedia (color) •
Dodi Caian Rusu, Ligia Găman, Florin * 2,00 în paşi de tango cu ansamblul Ope artistic: „Iarna bobocilor" (color) » 21,25 19,45 Antologia umorului românesc (co
Tănase, Roxana Ionescu * Parada şlagă rei Române din Bucureşti * La fereastra Dacă doriţi să revedeţi (color), — Selec lor) • 20,25 Film artistic: „Dragoste şi o-
relor, cu Mirabela Dauer, Mihaela Run- cu melodii. Interpretează : Marina Scupra, ţiuni din programele de Revelion o 22,15 noare" (color) • 21,45 Telejurnal • 22,05
. ceanu • 22,10 Anecdote (I): * Invitaţie Gabricla Popcscu, Dan Tufaru, Vasile Fi- Telejurnal « 22,25 Cîntece de urare (co Album de romanţe (color).