Page 16 - Drumul_socialismului_1986_02
P. 16
pag. 4 DUUMUL SOCIALISMULUI NR. 8 778 9 MIERCURI, 5 FEBRUARIE-1986
Din ţările socialiste
0 MOSCOVA. — Livrarea O BEI1ING. - Un im
unor utilaje de înalt ran portant zăcămint de fosfaţi, INSTITUTUL DE SUBINGINERI
dament agriculturii se în ale cărui rezerve sînt esti
gg} PARIS.' — La Paris s-au încheiat lucrările plena scrie printre preocupările mate la 270 milioane to H U N E D O A R A
rei Comitetului Central al P.C. Francez, consacrată exa de frunte ale industriei so ne, a fost descoperit re
minării stadiului pregătitor în vederea alegerilor parla vietice constructoare de cent de geologii chinezi
mentare, programate să se desfăşoare în luna martie maşini. Astfel, după cum în zona Dianchi, din pro ORGANIZEAZĂ
anul acesta. Plenara a adoptat o rezoluţie în care se informează agenţia TASS, vincia Yunnan (sud-vestul
face o apreciere asupra situaţiei politice interne şi asu de pe benzile de montaj Chinei). Minereul, cu un Sncepînd cu data de 23 februarie 1986
pra sarcinilor comuniştilor în campania electorală. ale fabricii de tractoare conţinut de fosfor de 30
din Volgograd au coborît la sută şi de numai 0,2-
g; LONDRA. — Ministrul industriei al Marii Bri primele zeci de exemplare 0,5 la sută magneziu, poa Cursuri de pregătire a candidaţilor pen
tanii, Paul Channon, a declarat, în parlament, că în ale unei noi maşini grele te fi exploatat la supra tru examenul de admitere în învăţămîntul
prezent au loc negocieri cu firma americană „General de tracţiune destinată lu faţă, concentratele de fos superior din anul 1986.
Motors" pentru vînzarea unor ramuri ale companiei bri crătorilor de la sate - fat putîndu-se obţine chiar
tanice de stat producătoare de autovehicule „British este vorba de tractorul fără a fi nevoie de insta
Leyland", informează agenţiile Reuter şi United Press DT-175, denumit „Volgari". laţii specifice procesului Cursurile se desfăşoară în zilele de du
International. Este vorba de sucursalele ce realizează Noul tractor pe şenile de flotare obişnuit. minică, cu începere de la ora 9,00, conform
cunoscutele land-rover-uri britanice — vehicule de teren poate utiliza peste 200 de Relatînd despre această
—, precum şi camioane. mecanisme destinate dife nouă descoperire, agenţia programului afişat la I. S. Hunedoara.
Declaraţia a produs vfi reacţii de protest in Marea ritelor munci agricole. Pro China Nouă remarcă fap
Brilanie. Mai mulţi deputaţi membri chiar ai Partidului ductivitatea atinsă de tul că punerea în valoare
Conservator, de guvernămînt, au prezentat o moţiune „Volgari" este dublă în a zăcămîntului va permite
© OVIDIU, cu ocazia ani
în care critică poziţia adoptată în această problemă de comparaţie cu modelele Chinei să producă îngră versării a 18 ani, prietenul
cabinetul premierului Thatcher. produse pînă acum, iar şăminte fosfatice prin re tău DANI îţi urează multă
nunţarea la importuri la fericire şi „La mulţi ani !“
WASHINGTON. — Preşedintele S.U.A., Ronald motorul Diesel de 170 CP materia primă de bază. (6544)
Reagan, a anunţat crearea unei comisii de anchetă inde cu care este echipat con Provincia Yunnan este în
pendente pentru elucidarea cauzelor ce au determinat sumă considerabil mai pu prezent principalul produ COMEMORĂRI
catastrofa navetei spaţiale americane „Challenger", in ţin carburant decît cel al cător de fosfaţi al Chinei, VÎNZĂRI -
@ EUGENIA soţie, NoiU
formează agenţiile internaţionale de presă. dispunînd de rezerve care CUMPĂRĂRI şi Gelu fii, Maria mamă, I
Condusă de fostul secretar de stat William Rogers predecesorului său, DT 75 totalizează circa 5,3 mi fraţii, cumnaţii anunţă \
şi avînd ca vicepreşedinte pe fostul astronaut Neil MV. liarde tone. ® VÎND apartament patru împlinirea unui an la 6 i
Amstrong — primul qm ce a păşit pe Lună —, comisia camere, hol central, cărămi februarie 1986, de la tre
dă. Deva, Gojdu, zona pieţei,
cerea în nefiinţă a celui
cuprinde oameni de ştiinţă, funcţionari guvernamentali bloc E 23, scara II, apartament ce a fost GABOR NTCO- j
şi personalităţi din sectorul particular, toţi numiţi de 13, telefon 15542, orel« 8—20. LAE, din satul Birsău.
Flori şi lacrimi pe tris
preşedinte. Efectivul său iniţial este de 12 membri, com (G536) tul său mormînt.
© VÎND urgent apartament
ponenţa putînd fi extinsă, ulterior, pînă la un total de ÎNTREPRINDEREA DE MORĂRIT trei camere, etajul I. Deva, Recunoştinţă veşnică.
20 de persoane. telefon 1 fii 38. (6559) (6567)
Comisia va trebui să prezinte, într-un interval de © ViND apartament două
patru luni, concluziile şi recomandările sale şefului exe Şl PANIFICAŢIE HUNEDOARA—DEVA camere, confort sporit. Deva.
Informaţii telefon 18199. (6566)
cutivului american. O VÎND ca-să în Timpa ar. DECESE
119. Informaţii- Deva, telefon
13212. (6539)
jgij BONN. — Numărul şomerilor înregistraţi oficial ATELIERUL BRAD @ VÎND casă. Deva, strada
în R.F. Germania a crescut la sfîrşitul lunii ianuarie : la Matei Corvin 29, după ora 15.
2.59 milioane, de la 2,34 milioane la sfîrşitul lunii pre (6541)
® VÎND casă Deva, cartier
cedente, relevă un raport al Biroului federal al muncii anunţă pierderea unui bloc de avize de ex Viile Noi, strada Matei Cor
dat publicităţii la Nurnberg.- vin nr. 2, telefon 13136. Stoia
Potrivit l-aportului, citat de agenţia Associated Press, pediţie de Ia numărul 76233 Ia numărul 76281, Nieolac. (6554)
© VÎND taragot din abanos,
în prezent, şomajul afectează .10,4 la sută din totalul import. Hunedoara, strada ion
populaţiei active vest-germane. Creangă, bloc 3. apartament
i pe care îl declară nul. 7, telefon 11792, Preduţ. (6526)
CUMPĂR garsonieră con
jgj LUANDA. — Potrivit unui bilanţ oficial dat pu fortabilă în Deva, zonă cen
blicităţii la Luanda, în timpul unor operaţiuni militare trală. Informaţii telefon 11832.
desfăşurate în centrul şi sudul Angolei armata a scos (6552)
din luptă 116 contrarevoluţionari. Se precizează că 33 SCHIMBURI
dintre aceştia au fost' ucişi în timp ce încercau să intre
în localitatea Balombo'. din provincia Beriguela. Ceilalţi CONSILIUL POPULAR AL COMUNEI ZAM DE LOCUINŢE
contrarevoluţionari au fost anihilaţi în provinciile I-lUmbo O SCHIMB garsonieră, con
şi Bie în timpul unor operaţiuni de curăţire efectuate SECŢIA PRESTĂRI SERVICII fort I. Deva, strada Zamfires-
de armată. »- cu, bloc O 2, etajul I, aparta
ment 6, cu apartament 2—3
Execută pentru populaţie şi unităţi socialiste camere. (6524)
83 LONDRA. — Ca urmare a exploziei unei bombe, © SCHIMB apartament trei
un militar .britanic din trupele staţionate în Ulster şi-a următoarele categorii de lucrări : camere, decomandate, etajul
I Deva, central, cu apartament
pierdut viaţa, iar alţi cinci au fost răniţi. Atentatul, ce patru camere, etajul 1—3, zo
a avut loc în apropiere de localitatea Belcoo, de la fron • instalaţii sanitare interioare şi exterioare ; nă centrală. Informaţii tele
tiera cu Republica Irlanda, a fost revendicat de Armata fon 11909. (5422)
Republicană Irlandeză, menţionează agenţia Reuter. ÎNCHIRIERE
• instalaţii încălzire centrală.
# TINERI căsătoriţi caută
g| MADRID. — Sub deviza „NU, NATO !". în pro garsonieră sau apartament
vincia spaniolă Calicia a avut loc un marş de protest Relaţii suplimentare la telefon 102, Zam. pentru închiriat. Deva, tele
împotriva apartenenţei Spaniei la NATO. Cei aproxi fon 13302. (6532)
mativ 6 000 de participanţi au parcurs 12 km între loca CERERE DE SERVICIU
lităţile Cambados şi Villagarcia de Aros, cerînd autori © CAUT femeie pentru în
tăţilor să interzică amplasarea de baze străine pe teri grijit copil. Deva, B-dul Dc-
toriul ţării. Desfăşurat din iniţiativa partidelor politice cebal, bloc P, scara I, apar
Familia
9.
tament
Plasser.
de stingă, a sindicatelor şi organizaţiilor de luptă pentru (6565) -
pace, marşul a constituit o amplă manifestare destinată TRUSTUL DE ANTREPRIZĂ GENERALĂ
să atragă atenţia autorităţilor asupra dorinţei populaţiei ENERGOMONTAJ BUCUREŞTI, PIERDERI
privind retragerea Spaniei din NATO. 0 PIERDUT legitimaţie (le
ANTREPRIZA ENERGOMONTAJ serviciu nr. 555 pe numele
Badea Luminiţa, eliberată de
gg PRETORIA^— Cartierul general al poliţiei sud- TRANSILVANIA ORADEA, I.P.H. Deva. O declar nulă.
africane a anunţat că alte cinci persoane au fost ucise (6548)
© PIERDUT legitimaţie de
de gloanţe în timpul manifestaţiilor organizate de popu BRIGADA COMPLEXĂ DEVA serviciu nr. 130G1, pe numele
laţia de culoare în ultimele zile împotriva politicii de Manciu Eugenia, eliberată de
apa rtheid. încadrează pentru brigăzile : Inspectoratul judeţean al con
trolului produselor Deva. O
declar nulă. (6551)
DEVA, PAROŞENI, ARAD şi ORADEA, © PIERDUT legitimaţie de
o i
serviciu pe numele Bîrşoghe
• Din toată lumea 8 următorul personal muncitor : Florea, 1 eliberată de I.M.C.
Deva. O declar nulă. (6553)
1
O societate britanică -4- John şi Margaret Nel- © PIERDUT dovada nr.
a lansat pe piaţă un nou son din localitatea brita- a 1472 din 26 august 1985, elibe
1 tip de ţesături, denumite ni că Chesterlield au fost i ® sudori electrici, categ. 2—6 rată de centrul pentru pre
® Foamega. Ele sînt un lei atit de bucuroşi cind li a © sudori autogeni, catcg. 2—6, autorizaţi luarea animalelor, pe numele
Zgircca Ioan Toader, din Sar-
i de buret sintetic, care are s-a născut anul trecut, cu şi neautorizaţi, cu condiţii de autorizare mizegetusa. O declar nulă.
e ca proprietate esenţială de numai 25 de minute inain- (6562)
9
, o se autostinge dacă este te de Anul Nou, o fetiţă © lăcătuşi montori, categ. 2—6 DIVERSE
cuprins de loc, şi aceasta - al patrulea copil din 1 © lăcătuşi rotativişti, categ. 2—6. © MULŢUMIM medicilor
lără să degaje lumul to familie - incit i-au dat nu * Nicula Ioan şi Iacob Petru,
xic. Noul sort de ţesături mai puţin de 139 nume. i asistentelor medicale şi infir
® este acum folosit la fa- Primele zece dintre aces- Informaţii la sediul Brigăzii energomontaj mierelor de la Spitalul C.F.R.
9
Simeria, secţia interne, pen
I bricarea huselor de mobi- tea sint Tracy, Mariclaire, Deva, telefon 13520—13521 şi la punctul de tru tratamentul şi grija acor
9 lă sau pentru cuverturi de Lisa, Tammy, ChristineM date bolnavei Matei Valeria
i pat..., locurile unde scrumul Alexandra, Candy, Bonnie, lucru energomontaj Paroşcni, de la Uzina elec în timpul spitalizării. (6556)
® INGINERUL Şcfer Gheor-
incandescent de ţigară Ursula, Zoe, iar ultimele trică Paroşeni.
1
0 ghe mulţumeşte din toată ini
poate la ce ravagii. cinci sint Penny, Shari, ® ma colectivului Direcţiei ju
Zsa-Zsa, Quennie şi Nel- i deţene de drumuri şi poduri
+ Kurt Waldheim va son. Pentru a le putea e- o Deva şi celor 5 secţii de dru
muri pentru urări şi pentru
1 publica, in cursul acestui libera certificatul de naş- | tot ce au făcut cu ocazia pen
a an, intr-o editură londo- tere al fetiţei, autorităţile sionării şi le doreşte multă
e
I neză, o carte de memorii municipale au trebuit să sănătate, noroc, şi multe suc ® MAMA, soţul, fiica, fiul,
cese în activitate.
din perioada in care o ti părească un formular 1 Aceleaşi mulţumiri şi urări
0 ginerele, nora şi nepoţii anun
deţmut funcţia de secretar special, ceva mai... mare. ® colegilor dc la S.I.R.D.S.C. De ţă cu nemărginită durere în
general al Organizaţiei Na- Ceilalţi trei copii ai aces- I va. (6578) cetarea din viaţă, după o
scurtă dar grea suferinţă a
° Hunilor Unite (intre 1972 şi tui cuplu - două fetiţe de ® ANIVERSĂRI Scumpei lor
1 1982), - informează revis- 6 şi, respectiv, 5 ani, şi un , • LA aniversarea majora MUNTEANU AURELIA,
0 ta franceză „Le Point" băieţel de trei ani - sint tului, dragă Gelu Bu.ştea, din în virstă de G3 ani.
Inmormîntarea va avea loc
1 Titlul scrierilor sale de a- geloşi pe noua lor surioa Deva, îţi urăm realizarea tutu joi, G februarie, ora 13,00, în
o mintiri : „Privire asupra fur- ră, intrucit ei au, fiecare, I ror dorinţelor, sănătate, feri Sinluhalm.
cire şi succese in viaţă. „La
, tunii". doar cite... trei nume. 9 mulţi ’ani". Sora Dana, tăticul Sufletul ei nobil va rămîno
Sion, Măria. Angelica, Ion. veşnic in amintirea noastră.
(6451) (6573)
COLEGIUL DE REDACŢIE : Sabin Cerbu, Ion Cioclei, Dumitru Gheonea, Tiberiu Istrate (redactor şef), Lucia Elena Liciu, Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct), Nicolae Tîrcob I 44W;r ’1
UKDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: 2 700 Deva, str. Dr. Petru Groza, nr.35. Telefoane: 11275, 12157, 11585. Telexî 72288. TIPARUL: Tipografia Deva, str. 23 August, nr. 275