Page 28 - Drumul_socialismului_1986_03
P. 28
@ SÎMBĂTĂ, 8 MARTIE 1986 pag. 3
î Fiecare gospodărie
l Expoziţia de bunuri de consum î un contract cu s t a t u l
m
La Brad, prin contribuţia găsi locul în producţia anu torilor pentru diferite pro l (Urmare din pag. 1)
l cooperativei meşteşugăreşti lui 1986. Toate exponatele duse. Şi pentru că iniţiati
„Moţul**, a cooperativei de sînt prezentate şi în vede va de a lua legătura nemij Din tot sufletul,
săptă- S producţie, achiziţii şi desfa rea contractărilor pentru se locită cu opinia cumpărăto — Consiliul popular a
cere a mărfurilor, cit şi a mestrul al II-lea al acestui rilor nu se opreşte aici, du depistat toate aceste su HAI C O R V I N U L !
)ii“ — fabricii de producţie indus an. Se pot vedea aici, incc- minică, 9 martie, toate ex prafeţe şi le-a dat, în con
ponatele vor fi puse în vîn-
resată trială mică şi prestări ser pînd de la încălţămintea zare, iar pentru piesele de Oricum, în orice condiţii, veneau mai uşor de depăşit.'
vicii a fost organizată o pentru copii şi piuă la mo formitate cu prevederile
se
primesc
i itni- reuşită expoziţie de produ bila de dormitor, o serie de mobilier Răsfoind cartea co î Decretului Consiliului de un meci cu campioana ţării, Dar aşa, ei vin mobilizaţi,
menzi.
de
obiecte de utilitate practică
\ se. Amenajată Intr-o încă impresii a expoziţiei, găsim Stat nr. 69/1984, în folo cu cea mai în formă şi for pe toate filierele, să anihi
ro pere din incinta casei de şi Intr-o marc gamă sorti mată echipă este o proble leze, măcar în campionat, o
\ cultură, expoziţia a cunoscut mentală. Iată de pildă, nu exprimată satisfacţia pentru sinţa familiilor lui Lucian
65 al mai Ia încălţămintea pentru acest util mod de testare Petruţ din Luncoiu «de mă pentru oricare formaţie nerealizare din marea com
a cerinţelor de ultimă oră i
repor t zilele acestea o mare afluen copii, sînt prezentate 30 de ale cumpărătorilor, de a Sus, Cornel Roba, Con din campionat ! Sub această petiţie europeană — nerea
ţă de vizitatori. Este de fapt
povară trebuie primit şi pri
ie ale mijlocul prin care cele trei modele unul mai frumos dc- veni în întîmpinarea lor cu \ stantin Sicoie din Luncoiu vit meciul de mîine, primul lizare datorată însuşi ace
cît altul. Pentru organiza
luiaşi factor moral de care
solicitudine, bun gust şi c-
\ unităţi participante îşi infor tori expoziţia constituie şi ficienţă. \ de Jos ş.a. care şi-au
ţ ultimelor noutăţi ce îşi vor un mijloc (ie testare a pie N1COLAE GHEORGHIU \ Steaua. Am mai spus, şi nu sens invers : aflarea parte
tîii“ — mează beneficiarii asupra construit case, şi-au ame din retur, al Corvinului, cu vorbeam mai sus, dar în
ţei, a interesului cumpără
\ najat grădini, livezi, cul este suficient să repetăm nerului, cel mai dorit de toţi
ie a l tivă terenul ce le-a fost mereu, că pe echipa hune- jucătorii Stelei, fapt consem
litică \ atribuit, şi-au întemeiat doreană o aşteaptă cel mai nat într-o anchetă dinain
s gospodării frumoase, a- greu meci al actualului cam tea tragerii la sorţi — a fă
ia vînd o contribuţie tot mai
\ pionat, pentru că derbiul cu cut ca în sinul campioanei
lor ţă- importantă la înfăptuirea Steaua poate fi decisiv, în noastre să se răsufle cu u-
\ \ autoconducerii şi auto- multe privinţe, asupra înfă şurare şi abordarea jocului
nagial \ aprovizionării teritoriale. ţişării în continuare a Cor a fost, la fel, mai lejeră.
de 8 — Apropo de tema a- vinului, în perspectiva între Vin steliştii mobilizaţi şi
ia In- \ dusă în discuţia noastră, gului retur, şi a campiona meciul cu ei este mai greu !
a Fc-
\ , Luncoiu de Jos are un a- tului însuşi. Corvinul, jucătorii săi vor
i, un port an de an mai impor Cu a tît mai încărcat a trebui să abordeze meciul cu
zâmbet, \ maximă concentrare — dar
cctaeol tant la constituirea fon devenit acest meci după e-
l \ dului de stat şi la cel de galul neaşteptat, nedorit, nu crispare I —, cu atenţie,
\ \ nutonprovizionare. Cu ce nescontat al Stelei cu Kuu- grijă şi optimism, iar antre
ma un \ va contribui comuna, în sysi Lahti I Abia acum, oa norii să adopte tactica cea
nţc şi 1986, la realizarea sarci menii de fotbal ai şi din mai adecvată acestei situa
gite \ nilor din programul jude jurul Corvinului, jucătorii - ţii create în plus faţă de o-
\ ţean referitor la acest cei ce ştiu bine ce înseam bişnuitul unui meci greu,
oricum, cu un asemenea par
nă un semieşec pe teren
domeniu ?
\ \ — Am acţionat şi ac propriu, ce îi aşteaptă după tener.
\ ţionăm în două direcţii, un asemenea fapt, şi cum li Această conjunctură re
35SS în primul rînd, pentru se cere ca la prima reapa clamă maxima dăruire a tu
\ sporirea numărului de a- riţie publică să şteargă, cît turor jucătorilor hunedorenî,
,00 Ra- \ \ nima’.e în gospodăriile de cît, din imaginea neplă totala lor adeziune şi parti
neţ.ii * cută a posturii anterioare — cipare- la înfăptuirea preten
; 7,oo \ \ populaţiei. Ca urmare, ţiilor proprii şi ale suporte
Revista ei, jucătorii, ştiu cel mai
ţii mu- \ numărul de bovine, ovi bine prin ce au trecut cole rilor lor. După cum supor
c; 8,55 ne, porcine şi păsări înre gii lor de Ia Steaua după terii, spectatorii, neîndoios
ţ • gistrate la recensămîntul prezenţi în număr record în
X-s > acel nefericit 0-0; abia a-
,00 *>d- din 1986 este mai mare cum partida cu Steaua a de tribune, vor fi alături de
05 Rc- decît cel- înregistrat la venit foarte dificilă. Klein şi echipa lui, încura-
); 10,40 întrecerea în. muncă a recensămîntul precedent, Pentru a dilua impresia, jindu-i neobosit, cu entu
xpopu-
atului“ în al doilea rînd, pentru insatisfacţia produsă supor ziasm, pentru a-i ajuta în
,C0 Bu- (Urmare din oag. 1) lor. Fiecare şi-a constituit în semestrul al* II-lea al ca fiecare gospodărie să terilor fotbalului românesc, dificila lor tentativă de a se
.03 Un cîte o formaţie din „foşti" anului curent, de aici, din jucătorilor Stelei li se pre impune într-un meci pe cît
ţ)Zdn X mineri (a se citi pensio abatajele frontale care se încheie cel puţin un con
12,00 de nădejde, îşi fac datoria tract cu statul, în fiecare tinde ca la prima ocazie, de important şi greu, pe atît
1^,05 cu răspundere, extrag căr nari) şi s-au luat la între pregătesc acum, se va ex an. La această dată au mîine, deci, la Corvinul, să de posibil îmbucurător în fi
35 Din bune peste plan ori urgen cere cu brigăzile conduse trage cărbunele necesar diminueze cît mai mult (de nal, dacă toţi împreună —
i; 13.00 de Vasile Moşneag, Teodor realizării planului. fost încheiate contracte
l Bulc- tează finalizarea noilor ca pentru 150 bovine, 100 tot, nu se poate I) din supă jucători şi spectatori - vor
8 Ma r -, pacităţi de producţie. în Luca şi Grigore Franţuzu. Ei, cei amintiţi aici, or rarea produsă tuturor ! Şi a- savura plăcerea unui succes,
ac'lii * • «' tre aceştia din urmă se nu Deocamdată, după cum spu tacii pe care-i coordonează porci, 43 ovine, 2 400 Iii tunci ? Ce bine era dacă a unei victorii atestatoare a
i ; 15,45 sînt fruntaşii minei Ţebea, lapte de vacă, 15 iii lap
minut ; mără „bătrînii" şefi de bri nea directorul minei, prin te de oaie ş.a. Sîntem ho- Steaua venea la Hunedoara valorii reale a enhiDei hune-
* Bll- gadă Vasile Patriciii, Petru calitatea lucrărilor execu între 'primii care, în sub după un 2-0 sau 3-0 cu dorene.
:o Săn- Cheşa, Rudo’f Rusu, care tate şi volumul fizic de teran, pun umărul cu ho- tărîţi să depunem toate campioana Finlandei ? ! Era Deci, cu toţii, din tot su
r-rna si tărîre !a îndeplinirea pla eforturile pentru a înde bine pentru toţi: suporterii fletul, hai Corvinul !
IIuzi că. lucrează la pregătirea li muncă prestată, balanţa
: 19.30 niilor de front active de la nului, îi mobilizează pe cei plini integral sarcinile fotbalului erau mulţumiţi ; NICOi.AE STANCIU
: 20,00 înclină spre primii. Expe lalţi mineri la transpune ce-i revin comunei noas steliştii coborau pe gazonul
mina Ţebea veche. Ei sînt rienţa îşi spune cuvîntul.
suces- mineri pensionari, reînca rea în viaţă a sarcinilor tre în domeniul autocon- hunedorean puţin cu piep N.R. Meciul va avea loc
diOMJT- întrecerea tineri — bătrîni date de conducerea parti ducerii şi autoaprovizio- turile umflate şi, deci, la mo la ora 15,30, nu la 16, cum
22.20 draţi în muncă la cererea este frumoasă, pasionantă. dului. nării teritoriale. ralul jucătorilor noştri, de s-a anunţat iniţial.
23.55— E2fKS2 w£BES3 G&KE3 Q3E33 £221332 OSHOi 32B2EE
Uri. E2S5SS ccttsq nv»m U 02SSZ2J E&gJtg S3gSI E2H3S3 CQS3 fgargci PTwr&ca EE2E523 mag L.'.VETJj CsLiL&j crssaiE) I
Cu prilejul zilei de 8 Martie, conducerea
3 I.C.S. MĂRFURI INDUSTRIALE DEVA adresează OFICIUL JUDEŢEAN DE TURISM BIHOR REGIONALA DE CĂI FERATE TIMIŞOARA
tuturor femeilor din cadrul întreprinderii, sti A N U N Ţ Ă
•a (Pa- matelor noastre cumpărătoare, cele mai căldu Oferă peniru lunile martie, aprilie şi mai lo
ilâreţu- curi de tratament şi odihnă în staţiunile FELIX
Dî HU- roase felicitări, urări de bine, sănătate şi feri In perioada 15 martie 1986 — 15 aprihe 1986,
contra cire ! şi T1NCA, în hoteluri de categoria I sau vile,
la A); în scopul efectuării unor lucrări la calea ferată,
â (Mo asigurîndu-se condiţii superioare de confort, uti-
ţa fără următoarele trenuri se anulează :
? I-II lizîndu-se cele mai eficiente metode de trata
ina ne-
>ETRO- ment. 2002, pe distanţa Arad — lîteu ;
a Pană
aring) ; TRUSTUL DE CQNSTRUOII SI MONTAJE Solicitanţii pot obţine locuri pentru 18, 12
nbric) ; 2033. 2041, 2042 pe distanţa llteu — 5ăvîrşin;
(Uni- MINIERE BUCUREŞTI zile sau orice durată solicitată.
!isătorie 2365, pe distanţa îiia — Săvîrşin;
itural) î ANTREPRIZA GENERALĂ
pentru B-dul Magheru nr. 31, Sectorul I, Prezentarea se face direct în staţiuni, la dis
II (Lu- 2366, pe distanţa llteu — llia;
: Pro- telefon 592020 peceratele de cazare (Felix, telefon 992/61321)
; ANI-
(Munei- sau la agenţia din localitatea de domiciliu. 2373, pe distanţa Săvîrşin — Vărădia.
: Cursă
: z a t) ;
se în- ÎNCADREAZĂ ÎN MUNCĂ'
(Steaua de I.T. Craiova şi legitimaţie
: Din reazăj clragă Alina Ren te a, de serviciu, eliberată dc în COMEMORARE
•atria) ; pentru lucrări de lungă durată în judeţul Alba sănătate, succes Ia învăţătură treprinderea energomontaj
terestru şi ani mulţi, alături de cei Bucureşti, pe numele Ştefan
IU-DAI- (oraşul Abrud) dragi. (7398)' Costache. Le declar nule. (7403) © PĂRINŢII. fratele,
de cul- cumnata şi nepoţelul a-
,rlpi de O economişti VÎNZĂRI Q PIERDUT carnet de mem nunţă cu nemărginită du
ÎRAZI : bru, nr. 21080477, eliberat dc rere împlinirea a 7 ani
:ALAN: © VIND Dacia 1300 ncridi- Cooperativa de credit Deva, de cind ne-a părăsit pen
i (Casa © revizori contabili ANIVERSĂRI cată. Deva, telefon 21884. între pe numele Hanzi Stan. II de tru totdeauna scumpa
ierta : orele 16,00—18,00. (0714) clar nul. (7402) noastră SABTNA POPA
roşul) ; O LA a 50-a aniversare, iţi O PIERDUT legitimaţie de ŞUIAGA.
ploilor © contabili operatori oficiul de calcul. (lorim ţie, Eugen Todaşcă, ffi Vind aparat auz, import, serviciu, eliberată de I.E. Dc- Lacrimi şi fiori pe tris
GT-IE- multă sănătate, ani mulţi fe nou. Deva, telefon 22389. (7399) va-Mintia, pe numele Gaşpar tul ei mormînt. Comemo
ccnHra Se asigură cazarea şi spor de şantier pen riciţi alături de cei dragi. So ® VÎND casă şi anexe gos Florin. O declar nulă. (7386) rarea duminică, 9 mar
ţia şi fiica. (7313)
tru nelocalniei. podăreşti. Localitatea Cîrneşti, 9 PIERDUT legitimaţie de tie, în Răduleşti. (7393)
• ASTAZI, cînd adaugi la Pop Simion, telefon 21. serviciu, eliberată de I.C.I.L.
buchetul vieţii al 50-lea tran (C. 1/GG32) Deva, pe numele Colibaşi Ana.
Relaţii suplimentare la telefon, prefix 967/ dafir şi la 21 ani de căsni © VÎND autotransformator O declar nulă. (7387)
cie alături de draga soţie Le- electric, picup Supraphon, & PIERDUT legitimaţie de DECESE
80823 şi 90/506080. nuţa, şi fiica Marioara, vă ilustrate din ţară şi străină
urăm, Eugen Todaşcă, multă tate. Hunedoara, telefon 12479. serviciu, pe nu: ele Pipili
Emil, eliberată de întreprin
sănătate, bucurie şi fericire. (C. 1/G633) derea „Vidra** Orăştie. O de © ELEVII clasei a
mea va © VIND casă, anexe. gaze. clar nulă. (C.9/6630) XlI-a A, Liceul indus
ire, cu Familiile FLorica şi Ion Căl Hunedoara, str. Sarmizegetu- trial Simeria, anunţă cu
alocuri dare, Lenuţa şi Marin Nico- sa nr. 29, telefon 13121. (7395) © PIERDUT legitimaţie do adincă durere trecerea
aţii sub Iaescu, Maria şi Traian Boc. (7400) serviciu, pe numele de Zoi- in nefiinţă a bunului lor
şi bur- © VÎND căţeluşe Brac (2 caş Nicolac, eliberată de^ În coleg
ila mo- 0 CU prilejul aniversării a ani), păr scurt, pedigriu şi 4 treprinderea „Vidra" Orăştie. IV AŞ CU IONEL.
intensi- 50 de ani, Tancliiş Petru căţei de 8 săptămîni. Sintan- O declar nulă. (C. 10/6629) (7397)
natului, transmite prietenului său Eu drei, 2G5, telefon 20934. (739G)
GO—70 gen Todaşcă „La mulţi ani !“ ® VÎND urgent ataş nou © PIERDUT legitimaţie de
d din cu sănătate. (7314) pentru motocicletă I.J. „Jupi- serviciu nr. 64175, eliberată de © FAMILIA Ne-neţ, din Ba.
■mpera- 9 CU prilejul aniversării ce ter“ 4. Orăştie, telefon 42831, E.M. Ghelari, pe numele Lupu tiz, transmite sincere condo
fl cu- lor 18 ani, dragă Vaier Vlăi- după ora 17. (7372) Ghcorghe. O declar nulă. (C.1/6628) leanţe şi este alături de fa
is 2 şi eoni, părinţii, fratele şi cum milia dr. Donţti Octavian, din
■ cele nata îţi urăm sănătate, feri © PIERDUT legitimaţie de Călan, în aceste mo.nente do
13 gra- cire şi succese depline în PIERDERI serviciu, pe numele Gross grea suferinţă pricinuită do
produce viaţă. „La mulţi ani !“ (7390) Maria, eliberată de întreprin pierderea fiului iubit,
• CU prilejul aniversării zi & PIERDUT autorizaţie de derea „Vidra" Orăştie. O de student DONTU DANIEL.
(4/6831)
lei tale dc naştere tata îţi u- macaragiu nr. 39022, eliberată clar nulă. (1/6634)