Page 64 - Drumul_socialismului_1986_03
P. 64
Oi, 20 MARTIE 1986 pag. 3
Mai muită receptivitate fată de propuneri, Permanenta actului artistic
SSSffiSS In urmă cu 34 de anii
la I. C. Orăştie a luat
uum In Festivalul naţional fiinţă un mic atelier de
mai multă operativitate în soluţionarea lor vulcanizare, dotat cu
1
:a în eco- „Cîntarea României * două prese manuale şi
un polizor. Aceste utilaje,
în perioada care a mai se dovedeşte a fi. corect, rincaş, Dan Florescu, Oc- moderne in acea vreme,
J artelor.
. a „Cin- rămas pînă la cea de-a în magazia de mină se tavian Tabacu, Ioan Ba- (Urmare din pag. 1) nităţi economice şi institu erau deservite de doi
4
înCfH * IlI-a Consfătuire pe ţară află însă 60 sticle cu vin laşa, Ioan Lungoci, Ioan ţii, a organizaţiilor sindi oameni. Unul dintre ei,
CrfUiunist
65 de ani a reprezentanţilor contro nescoase în vinzare. De Ilie au efectuat un con cale şi de tineret, graficul statornic şi credincios me
devotată lului oamenilor muncii. asemenea, membrele echi trol inopinat la secţiile tătorii de comori", mani de repetiţii, să sporească seriei sale, a participai
Lui Consiliul municipal Deva pei găsesc diferite sume de Complexului meşteşugăresc activ la dezvoltarea con
n studiou- festări ce asigură perma preocuparea factorilor locali
>televlziu- al F.D.U.S. a intensificat bani puse în locuri diver din strada Dr. Petru Gro- nenţă şi un larg caracter şi judeţeni pentru diversifi tinuă, la modernizarea şi
mobilizarea echipelor de se şi nu acolo unde tre za al Cooperativei „Mu de masă mişcării de inter carea genurilor artistice. Se îmbunătăţirea condiţiilor
nr. doi în control la o activitate per buie să fie păstraţi, iar în reşul". Au fost urmărite de muncă din atelier. Se
: pentru manentă. lada frigorifică se găsesc aprovizionarea cu materia pretare şi creaţie artistică, impune, de asemenea, pro
chestră de in cadrul acestor acţiuni, movarea cu mai multă răs numeşte Francisc Wurm.
ihmaninov Recent, a fost organizată pachete cu alimente, care, le, respectarea tarifelor la unităţile economice şi insti pundere a unor genuri ar Sub ochii şi cu ajutorul
) o acţiune de control, cu după cum motivează şefa confecţii pentru bărbaţi, tuţiile au posibilitatea ca, tistice deficitare în ediţiile său au pătruns in taine
participarea unui număr unităţii, sînt ale persona respectarea termenelor de pe baza unui grafic rigu anterioare ale Festivalului le meseriei de vulcaniza-
mare de echipe, în diverse lului unităţii (? !). execuţie, starea de cură ros întocmit, “"să-şi prezinte naţional „Cîntarea României" tor mulţi tineri. Este un
domenii de activitate. Am ţenie, ca şi modul de re potenţialul propriu în cadrul — corul, dansul tematic, mo om do sullet, respectat
însoţit la lucru echipa de zolvare a sesizărilor şi manifestării intitulată suges dern şi de societate, bri de muncitori, gata ori-
control constituită din Controlul oamenilor propunerilor solicitanţilor tiv „Scena vă aparţine", ca gada artistică şi grupul de cînd să dea oricui o
Maria’ Sturza, Valeria Fui- muncii — concret, înscrise în caietul desti apoi, în cadrul „dialogu satiră şi umor —, antrena mină de ajutor.
că şi- Maria Presecan, din lui", să se întîlnească în rea cadrelor didactice şi
l: 6,00 Ra- exigent, eficient nat acestui scop, constată
dimineţii cadrul B.J.A.T.M.. cu a- rile şi recomandările c- întrecere formaţiile artistice tehnice, a specialiştilor în
ştiri; 6,15 tribuţii de control în uni din cîte două unităţi. Aces activitatea de cercetare a
i; 6,30 La tăţi comerciale. Prima u- chipei — cu privire la mai Vulcanszatorii
1 agricul- buna aprovizionare şi do te întreceri au loc în pre fenomenului cultural jude
iiojurnal ; nitate controlată — maga Echipa recomandă să nu zenţa oamenilor muncii din ţean, urmărindu-se păstra
ară; 8,00 zinul I.L.F. nr. 5, situat mai fie folosit reşoul elec tare a secţiilor în scopul unităţile respective, urmînd rea cu acurateţe a ceea ce de la Chimica
8,10 Cu- pe bulevardul „Decebal". creşterii productivităţii ca formaţiile selecţionate să
!or ; 9,00 tric pentru încălzitul apei, a fost valoros şi a definit
iri ; 9,05 Efectuînd un control exi să fie verificate instala muncii, menţinerea cură participe, începînd cu 1 oc spiritualitatea poporului nos
scultători- gent, cu multă responsabi ţeniei, verificarea instala tombrie a.c. pînă la 1 fe tru, crearea şi achiziţionarea
î de ştiri; litate, membrii echipei ţiile sanitare pentru evita bruarie anul viitor la fazele de creaţii literare şi muzi Reperele mai importan
i formaţii rea pierderilor de apă, ca ţiilor electrice — fiind în te executate aici, in con
:eatc în constată că din punct de şi amenajarea terasei din scrise în registrele unice orăşeneşti şi municipale. cale care să vorbească des
nai „Cin- vedere al ordinii şi cură O adevărată emulaţie ar pre munca celor ce, cu diţii de calitate ridica
:i“; 10,30 ţeniei aspectul general al faţa unităţii în vederea de control. La secţia ciz tistică s-a creat şi prin puterea minţii şi braţelor, tă, sînt compensatorii şi
11,00 Bu- întîmpinării sezonului de mărie—comandă, aceeaşi e- piesele de curăţire, rolele
1,05 „Suc- unităţii nu este cel dorit, Ştafeta culturală „Căutăto aduc un plus de calitate
; 11,35 Pu- că se află în vinzare pro primăvară. chipă constată că în bo rii de comori", care în pre vieţii locuitorilor acestor me geamantan, manşetele cu
îuletin de duse necorespunzătoare din Magazinul „Denia" nr. 1 nurile întocmite nu se zent se desfăşoară în toate leaguri. inserţie de pînză pentru
comoara punct de vedere calitativ. maşinile de injecţie şi
» Magazin al I.C.R.T.I. este corespun menţionează modelul încăl cele peste 400 sate ale ju intîmpjnînd gloriosul jubi
; 12,45 A- Membrele echipei verifică zător aprovizionat cu măr ţămintei, pentru -a se pu deţului, urmînd ca, în pe leu de la 8 Mai — ani prese, toate tipurile de
radio-tv. ; termenul de garanţie la rioada 31 martie — 15 iunie versarea a 65 de ani de la semeriaguri şi garnituri
a 3; 15,00 legumele conservate expuse furi de sezon. Cumpără tea identifica preţul cu cel din cauciuc folosite la
:i ; - 15.05 torii sînt întâmpinaţi cu din listele de tarif, fişele a.c., să aibă loc fazele pe crearea Partidului Comunist reparaţiile maşinilor şi u-
6.00 şi recomandă scoaterea comune, iar între 1 noiem Român — activitatea cultu-
lio- din vinzare a salatei de amabilitate de lucrătoarele individuale cu instructaje brie a.c. şi 29 februarie a- ral-artistică desfăşurată la tilajelor din întreprindere.
!L 16,55 sfeclă şi mazărei boabe comerciale. La intervenţia le privind protecţia mun nul viitor — fazele pe nivelul judeţului este che Hărnicia, priceperea şi
n; 17,00 cii nu sînt ţinute la zi
17,05 cu termenul depăşit. La echipei, sînt scoase prompt C.U.A.S.C. mată să răspundă pregnant, responsabilitatea celor 16
; 17,35 Te verificarea cîntarului se în vinzare din magazie şi se recomandă igieni Prin prezenţa la aceste cu patos revoluţionar obiec vulcanizatori din subordi-
t, patria constată o dereglare de zarea generală a localului manifestări a activiştilor cul tivelor educaţionale de for nea maistrului care con
muzical; cîteva produse căutate. Se
i * Bule- 20 grame în' defavoarea recomandă expunerea „Jur şi a grupurilor sanitare. . turali, a specialiştilor de la mare a omului nou, con duce astăzi atelierul de
20 Revista cumpărătorului. nalului -unipărătorului" la Se cere ca, în confor nivelul judeţului şi al loca structor conştient şi devotat vulcanizare şi prelucrare
adio; 19.05 lităţilor, comisiile locale de al societăţii socialiste ce se a cauciucului — Francisc
tinereţii ; La barul „Opera", prima loc cit mai accesibil celor mitate cu prevederile le
il: 20,15 impresie este deosebită : gale, peste tot acolo unde organizare a Festivalului na edifică în patria noastră, Wurm au stat la baza
iitatorilor; curăţenie, ordine, ţinuta ce doresc să facă propu ţional „Cîntarea României" obiective stabilite de Con depăşirii sarcinilor de
tia dv. ; neri şi sugestii privind echipele de control au sînt' sprijinite într-o selecţie gresul al Xlll-lea al parti plan lună de lună, in
-o oră * vestimentară a personalului făcut propuneri în scopul
M) Noctur- corectă, servire promptă. activitatea comercială. calitativă a potenţialului ar dului, de secretarul general, medie, cu 20 la sută.
23,55—24,00 Echipa verifică, de aseme Concomitent, membrii c- îmbunătăţirii activităţii, tistic înscris în festival, în tovarăşul Nicolae Ceauşescu Cind lolosim astăzi pro
la Congresul educaţiei şi
nea, gramajul la cîteva chipei nr. 2 de !a I.M.C., conducerile întreprinderi îmbunătăţirea repertoriului culturii. duse purtînd marca I.C.O.
lor şi unităţilor să treacă
să ne gindim cu recunoş
care să răspundă obiective
pahare cu băuturi, care constituită din Tiberiu Fio- tinţă şi la cei care au
neîntârziat la remedierea lor educaţionale, necesităţii Avem convingerea că,
deficienţelor constatate. valorificării folclorului nostru printr-o mai strînsă unitate participat indirect la rea
Subliniem acest lucru, tradiţional, în sporirea cali a factorilor educaţionali, prin lizarea lor : vulcanizatorii
deoarece se mai întâmplă tăţii interpretative. pasiunea activiştilor şi in Vasilo Tudoran, Ioan Bor
ui mohi- Invatâmîntul politico- Se impune ca, în această structorilor de formaţii, prin za, Ioana Băroi, Sofia
Litică Po- ca sesizările echipelor să
HUNE- fie ignorate de unele con perioadă, sub îndrumarea dăruirea interpreţilor, mişca Ocoli şan, Fel ici a Nisto-
I de seară organelor şi organizaţiilor de rea artistică de amatori va rescu şi alţii (IOAN HO-
V); Cursă ideologic . duceri de unităţi comer partid, să se ' intensifice ac cunoaşte în actuala ediţie
ern, sala ciale. ' tivitatea de pregătire a for a Festivalului naţional „Cîn MORODEAN, corespon
— seriile
Masca de maţiilor, să se respecte, cu tarea României" noi cote dent).
PETRO- ESTERA SÎNA sprijinul conducerilor de u- de calitate şi eficienţă.
. contra (Urmare din pag. 1) cerinţele • unei activităţi
; j- \elc calitativ superioare. Creş - • - o
e); terea interesului şi a răs
l) ; LU- de actuala etapă — nu au punderii propagandiştilor
irtă (Cul- venit de la sine. Ele sînt
: Comoa- rodul unor eforturi con pentru propria pregătire şi
de argint buna desfăşurare a activi
LONEA : stantă pentru mai buna tăţii se simte cu precădere
il>; pe- organizare şi urmărire a
pentru o modului în.care el decurge într-o mai ’. matură abor
I ; URI- ia nivelul cercurilor, pentru dare a problematicii • puse. Lucrări urgente în pomicultură Ritmuri
îa (itete- în dezbateri la cercurile de
) fată şi întărirea răspunderii tutu
a roşie) ; ror celor investiţi cu res la Staţiunea de cercetare
Relaţii de ponsabilităţi în acest do . şi • producţie- ■ pomicolă, In cuvîntarea rostiţii la ple tere sînt puse la dispoziţia dăunători, arderea cuiburilor
); ORA$- C.A.P. Aurel Vlaicu,' 'Fer- nara lărgită a Consiliului Na pomicultorilor prin subcen- de omizi, tăierea lăstarilor susţinute
uni' (Pa- meniu. Acest lucru por ' ma horticolă, Ş.M.A. Geoa- tional al Agriculturii, secreta trele din Deva, Simeria, Orăş lacomi, răzuirea scoarţei bă-
i-n viaţă neşte. de la membrii bi rul general al partidului, to tie, Geoagiu, Haţeg, Ilia şi trine, apoi arderea resturilor
:EOAGIU- roului comitetului comu giu sat, Geoagiu-Băi, varăşul Nicolae Ceauşescu, a Brad. De obicei se execută şi a fructelor nmmifiate. (Urmare din pag. 1)
fericirii nal de partid repartizaţi Bozeş, Ocolul silvic etc. cerut ca o atenţie deosebită două tratamente în timpul re
ă); HA- să fie acordată pomiculturli. pausului vegetativ Ia speciile Toate aceste lucrări de igie
(Dacia) ; să conducă şi să coordo Acumulările în plan ca Practica a demonstrat că pro seminţoasc şi un tratament Ia nizare, care trebuie aplicate
turile lui neze munca fiecărui cerc litativ dobîndite de marea ducţii sporito şi de calitate sîmburoase.' Deoarece piuă a- sub conducerea specialiştilor
Moartea în parte. S-o manifestat majoritate a cercurilor de fructe se obţin prin exe cum tratamentul al doilea s-a din fermele pomicole şi din
ui ; CA- cutarea în cele mal bune aplicat la mai puţin de 350 000 unităţi, au un rol decisiv a- pune să fie grabnic fina
reş (Casa o exigenţă sporită faţă politico-educative din co condiţii a lucrărilor de între lizată.
IMERIA : de modul in care aceştia muna Geoagiu trebuie ex ţinere a livezilor. Rezultatele pomi, din peste 800 000, este supra producţiei de fructe, Cînd am ajuns în parcela
ii); ILIA: se implică în tot ceea ce tinse. Acest fapt impune în pomicultură depind hotă- necesar ca acţiunea respecti ceea ce impime ea ele să fie „Cotro", unde ni s-a spus
dă (Lu- rîtor de hărnicia şi pricepe vă să fie mult intensificată, efectuate cu maximă grijă şi
presupune un sprijin con din partea comitetului co rea pomicultorilor, igiena li pentru a se încheia pînă la că se află la semănat me
cret şi continuu în orga munal de partid, a birou vezilor aflîndu-se permanent sfîrşitul acestei luni. Alături răspundere. canizatorul Viorel Chiş şi
nizarea unor dezbateri cit rilor organizaţiilor de bază pe agenda lor, dar mai ales de aceste tratamente fitosani- Petru Mateevici, inginerul
acum cînd se fac lucrări de
CPRES mai eficiente, cu o largă o reconsiderare a muncii mobilizare a solului, de fer tare, un rol însemnat îl arc DOINA MANEA, şef al C.A.P. Simeria, a-
participare a cursanţilor. unor propagandişti şi a tilizare şi se aplică tratamen şi igiena culturală a pomilor, biolog principal ceştia tocmai încheiaseră
Un alt factor, căruia activităţii în unele cercuri tele fitosiunitare. Cantitatea şi care cuprinde lucrări de tă la Inspectoratul judeţean de însămînţat borceagul.
rase la comitetul comunal de care nu se ridică la ni calitatea fructelor depind de iere şi ardere a ramurilor a- pentru protecţia plantelor
I martie tacate de făinare şi de alţi Hunedoara-Deva Mecanizatorul s-a dus la
partid i-a acordat o aten velul cerinţelor şi exigen eforturile pomicultorilor, do secţie pentru a schimba
3, 10, 30, ţie mai mare în acest au, ţelor actuale, între care preocuparea lor pentru ca li semănătoarea ou alt utilaj,
vezile să fie curăţate de us
a fost creşterea nivelului cele de la sectorul de gos iar inginerul şef s-a depla
>5, 2a, 10, de pregătire a propagan podărire comunală şi loca- cături, să fie combătute boli sat la tarlaua „Rădeşte",
le şi dăunătorii. Acum este
juri : diştilor. S-a pornit de la tivă Geoagiu-Băi, I.A.S. perioada cînd trebuie execu unde o formaţie de meca
unele greutăţi şi deficien Aurel Vlaicu, Ferma zoo tate tratamente care să pro nizatori efectua fertilizarea
ţe ivite în perioada tre tehnică a C.A.P. Geoagiu. vină atacul dăunătorilor, apa şi pregătirea patului germi
cută. precum şi de la ro Pornind de la nevoia de riţia bolilor la pomi, care o nativ pentru cartofi. Aici
lul esenţial al propagan a lărgi permanent ori dată instalate, dijmuiesc re tractoriştii Nicolae Băl-
diştilor în asigurarea con zontul politic şi ideolo coltele de fructe, slăbesc po ţatu, Iosif Berchi şi Ti
tenţialul biologic şi de rodire
ţinutului şi eficienţei dez gic al comuniştilor, al tu al pomilor. Tratamentele fito- beriu Pantiş se apropiau
remea se baterilor. în această direc turor oamenilor muncii, de sanitare începute de toamna, cu lucrarea de încheiere
Cerul va ţie, de un real folos s-au deci in timpul repausului ve pe cele 50 de ha.
il va su- dovedit instruirile, lunare a perfecţiona activitatea getativ, se încheie înainte de
moderat politico-ideologică şi educa în brigada Uroi, un
-est, cu ale acestora cu principalele umflarea mugurilor de rod. mare număr de eooperatoa-
ri plnă probleme care se ridică în tivă corespunzător exigen Ele sînt indispensabile pentru toare, coordonate de Maria
Tempera- dezbaterea următoare, ana ţelor şi sarcinilor etapei sănătatea pomilor şi a fruc
)r fi cu- telor. Poenar, economista fermei
ius 2 şl lizele periodice asupra mo actuale, trebuie acordată o Tratamentele se execută cu vegetale, aşezau tuberculii
ar cele dului cum cercurile par mai mare atenţie activită Dibutox 1 la sută sau Poli- preîncolţiţi în rigole. In
:i 13 gra- curg tematica şi asupra sulfură de Bariu G Ia sută în
izolat calităţii dezbaterilor. a ţii în toate cercurile în- livezile organizate, iar în gos ginerul şef a evidenţiat pe
cooperatorii Ton Crişan şi
văţămîritului politico-ideo-
gradului de participare al podăriile populaţiei cu Car- Gheorghe Amarandei, care
anea va cursanţilor. Toate acestea, logic şi, în mod deosebit, betox 1 la sută sau Polisulfu-
rumoasu. organizării la un nivel ră de Bariu G la sută, cuprin- au transportat cu căruţele
it mode- desigur, într-o strînsă in zind toţi pomii, chiar şi pe Pentru a crea condiţii bune în vederea efectuării lucră şi fertilizat cu gunoi de
Dimimea- terdependenţă cu sarcinile ridicat a dezbaterilor cu cel răzleţi, printr-o îmbăiere rilor agricole, cooperatorii C.A.P. Clopotţva lucrează la a- grajd întreaga suprafaţă
şi specificul muncii oa prilejul convorbirilor re a lor. Aceste substanţe, pre dunatul şi transportul pietrelor de pe terenul ce va fi cul destinată cartofilor tim
tivat cu cartofi.
menilor din comună, cu capitulative. cum şi aparatura de comba purii.