Page 85 - Drumul_socialismului_1986_03
P. 85
pag. * DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 8 820 • MIERCURI, 26 MARTIE 1986
în toate unităţile şi subunităţile întreprinderii
Lucrările Congresului al XVlI-lea forestiere de exploatare şi transport
al Partidului Comunist din Cehoslovacia Declaraţia Agenţiei Române de Presă Hunedoara-Deva
„Agerpres"
PRAG A 25 (Agerpres). — gâturilor .cu statele socia
—* C. Prisăcaru transmite : liste, în primul rînd cu ce In legătură cu recenţii S.U.A. să înceteze experien- MĂSURI FERME PENTRU RESPECTAREA
La Praga continuă lucrări le membre ale CAER. experienţă nucleară subte
le celui de-al XVII-lca. Pe marginea celor două ţelc nucleare, să răspundă NORMELOR DE PREVENIRE Şl STINGERE
Congres al Partidului Co documente de bază ale ac rană efectuată de Statele pozitiv şi să se alăture mo
munist din Cehoslovacia. tualului Congres — Rapor Unite ale Americii, Agenţia rii toriului unilateral insti A INCENDIILOR
în cadrul şedinţei de tul politic al Comitetului română de presă este îm tuit de Uniunea Sovietică
marţi, tovarăşul Lubomir Central şi Direcţiile princi puternicită să declare ur în legătură cu oprirea ori O dată cu desfăşurarea Din analizele efectuate
Strougal, membru al Pre pale ale dezvoltării econo- mătoarele : căror experienţe nucleare unei activităţi productive se desprinde că sursele
zidiului C.C., preşedintele mico-sociale a ţării — au Poporul român e s t e şi trecerea la tratative pen tot mai rodnice de la un potenţiale de izbucnire a
Guvernului R. S. Cehoslo continuat, în cursul zilei de an la altul, cu creşterea incendiilor le constituie
vace, a prezentat „Direcţii marţi, dezbaterile. profund îngrijorat şi dez tru încheierea unui acord preocupării colectivelor instalaţiile electrice de
le principale ale dezvoltă Oaspeţi de peste hotare aprobă în modul cel mai în această problemă. Româ de oameni ai muncii din iluminat şi forţă neîntre
rii economice şi sociale a au adus Congresului salu hotărât noua experienţă nia consideră că este nece unităţile şi subunităţile ţinute corespunzător şi de
iR.S. Cehoslovace în perioa tul partidelor lor. subterană eu arma nuclea sar ca toate statele pose subordonate întreprinde personal calificat, focul
da I98G—1990 şi în pers- Mesajul Comitetului Cen ră- efectuată recent de că soare de arme nucleare rii forestiere de exploata deschis şi sudura, negli
pectivă pînă în anul 2000". tral al Partidului Comunist tre Statele Unite ale Ame să-şi asume angajamentul re şi transport Hunedoa jenţa fumătorilor, produ
Vorbitorul a prezentat, n- Român a fost transmis de ricii, ignorîndu-se cererile de a nu mai efectua expe ra—Deva pentrti înfăptui cerea scânteilor mecanice
poi, orientările relaţiilor tovarăşul Ion Coman, mem şi protestele opiniei publi rienţe cu arma nucleară şi rea în cele mai bune con şi altele.
economice externe ale Ce bru al Comitetului Politic ce mondiale, inclusiv din diţii a indicatorilor eco- Pentru a asigura o bu
hoslovaciei socialiste în pe Executiv, secretar al C.C. S.U.A. România s-a pronun de a începe tratative pen nomico-financiari, este ne nă activitate de preveni
rioada 1980—1990, reliefind al P.C.R. t tru semnarea unui tratat cesar, dat fiind specificul, re şi stingere a incendii
atenţia pe care P.C. din Lucrările Congresului con ţat şi continuă să se pro piâvind interzicerea totală complexitatea şi dispersa lor este necesar ca toate
Cehoslovacia o acordă lc- tinuă. nunţe cu fermitate împotri n acestor experienţe. rea unităţilor şi'subunită echipele de intervenţii să
va oricăror experienţe cu în spiritul politicii gene ţilor, ca o atenţie cu to fie bine organizate şi in
Sesiunea Adunării Naţionale a Reprezentanţilor arma nucleară, şi cere să tul deosebita să fie acor struite pe locul de mun
Populari a R.P. Chineze se facă totul pentru înce rale de pace, dezarmare şi dată şi problemelor pri că, acestea să efectueze
largă colaborare internaţio
BEIJING 25 (Agerpres). teri, examinarea şi aproba tarea unor astfel de expe nală a partidului şi statu vind prevenirea incendii periodic exerciţii, să în
lor, precum şi intervenţia
treţină în perfectă stare
— La Beijing au început rea bugetului de stat pe a- rienţe care nu duc decât lui nostru, poporul român in caz de incendiu, astfel de funcţionare toate mij
marţi lucrările sesiunii A- nul în curs, a noului Cod spre agravarea situaţiei in va continua să acţioneze îneît să fie evitată orice loacele iniţiale de stinge
dunării Naţionale a Repre civil, a legii privind învă- ternaţionale. intensificarea ferm, împreună cu toate situaţie de pagubă în dau re. în acest scop, este ne
zentanţilor Populari a R.P. ţămintul obligatoriu, a al înarmărilor şi mărirea» pe popoarele lumii, pentru o- na avuţiei încredinţate cesar ca şi conducătorii
Chineze — anunţă agenţia tor rapoarte şi documente. ricolului u n u i război nu pi irea oricăror experienţe spre gospodărire între sectoarelor şi coloanelor
China Nouă. Pe ordinea de Premierul Consiliului de prinderii. Demn de rele auto, precum şi cei ai for
zi figurează prezentarea Stat Zhao Ziyang, a pre clear nimicitor. cu arma nucleară şi pentru vat este faptul că, înce- maţiilor de muncă să-şi
raportului cu privire la cel zentat raportul cu privire Opinia publică din ţara dezarmare, în primul rînd pînd cu directorul între îndeplinească ireproşabil
de-al Vfl-lea plan cincinal la noul plan cincinal. noastră, poporul român —- * pentru dezarmare nucleară, prinderii, ing. loan Nico- atribuţiile ce le sînt încre
(198G—1990) de dezvoltare ca şi celelalte popoare şi pentru asigurarea unui cli la, cu comisia tehnică dinţate. Controlul efec
economică şi socială a R.P. Lucrările sesiunii A.N.R.P. forţe iubitoare de pace din mat trainic de pace şi secu p.s.i., toţi factorii de răs tuat a scos în evidenţă .şi
Chineze, urmată de dezba- vor dura 17 zile. întreaga lume — cer ca ritate în întreaga lume. pundere cu atribuţii pe unele neajunsuri care tre
linie de p.s.i. manifestă buie să fie grabnic înlă
preocupare pentru ca nor turate. între altele, este
Incidentele americano— libiene din Golful Sirfa Vie îngrijorare în întreaga lume în legătură mele şi prevederile lega vorba de a • se afişa la
WASHINGTON 25 (Ager lare două avioane libiene cu incidentele din Golful Sirta le în vigoare să fie cunos locurile de muncă unele
pres). — La 24 martie, a- SU-22 deasupra G o l f u l u i ALGER 25 (Agerpres). — lele din Jamabiiâa Libiana cute şi aplicate cu rigu extrase din normele ge
vioane americane au atacat Sirta. Algeria îşi exprimă „soli cu justificată îngrijorare" rozitate la locurile de nerale şi specifice de p.s.i.,
două vedete libiene în Gol Marţi purtătorul de cu- daritatea fermă" eu Jama- — se arată într-o declara munca. Mai amintim, de potrivit prevederilor Or
ful Sirta şi au distrus o ba vînt ai Pentagonului a de hiria Arabă Libiana în a- ţie a guvernului clenân le asemenea, că în cadrul dinului nr. 287/197G al
terie de rachete de pe coas clarat că, avioane de luptă părarea suveranităţii ţării gătură cu’ incidentele din I.F.E.T. îşi mai desfăşoa M.I.L.M.C. Totodată este
ta libiana — relatează al americane, care survolau şi cheamă la încetarea osti zona G o l f u l u i Sirta, dintre ră activitatea câte o comi necesar ca instruirii pe
genţiile France Presse şi apele Golgului Sirta, în lar lităţilor în regiunea Golfu Jamahiria Libiana şi Flo sie p.s.i. la U.F.E.T. Pe locurile de muncă a per- I
Associated Press. Potrivit gul coastelor Libiei, au a- lui Sirta — se arată într-o ta a Vl-a a S.U.A. Poziţia troşani şi Orăştie, iar al sonalului să i se asigure
Pentagonului şi Casei Albe, variat alte două vedete de declaraţie dată publicităţii ta se află în cadrul un caracter concret şi e-
una dintre vedete a fost coastă libiene, şi au bom de un purtător de cuvînt fermă a guvernului grec — U.M.T.C.F. Deva. în ace- ficient, în sensul ca să sc
scufundată, iar cealaltă — bardat pentru a doua oară al Ministerului nigerian de se spune în declaraţia ci laş timp, la Secţia de che organizeze echipele de
serios avariată, incidentul o bază de lansare a rache Externe tata ele agenţia Associated restea Orăştie şi la Secţia intervenţie, să se facă
soidîndu-sc cu 27 dc morţi telor in apropierea oraşului Press — este că actele de de cherestea Vaţa de Jos peste tot dotarea cu mij
(echipajul vedetei libiene Sirta. Purtătorul de cuvînt * provocare Şi confruntările sînt organizate s-formaţii loacele iniţiale de stin
scufundate). a susţinut că atacul avioa militare . reprezintă un pe civile de pompieri, care gere, să, existe sisteme de
Guvernul Reagan a insis nelor americane a fost e- DAMASC 25 (Agerpres). ricol la adresa păcii, mai au în dotare mijloacele alarmă, probleme ce nu
tat că este vorba de un in fectuat ca ripostă la tiruri- — Preşedintele Siriei, Ila- cu seamă în zona de est n necesare pentru interven şi-au găsit încă o rezol
cident cu caracter izolat şi lc a 32 rachete sol-aer ale fez Al-Assad, si conducă Mediteranei. ţie promptă şi eficientă. vare corespunzătoare la
Controlul efectuat îm
că obiectivul manevrelor forţelor libiene. torul Marii Revoluţii de la preună cu factori de răs Coloana auto Iseroni, la
— începute duminică în lar ~k 1 Septembrie al Jamahiriei ★ Centrul de sortare şi pre-
gul coastelor Libiei cu parti TRIPOLI 25 (Agerpres). Arabe Libiene Populare So pundere din întreprinde industrializare a lemnului
re, cuprinzînd o parte în
ciparea unei puternice flote Marţi, intr-un comunicat cialiste, Moammer El Ge- MOSCOVA 25 (Agerpres). Bircea şi altele. De ase
semnată clin unităţile şi
americane (30 nave, dintre telefonic transmis agenţiei — Administraţia S.U.A. a subunităţile subordonate, menea, la Sectorul Lonen
care 3 portavioane cu 250 a- France Presse, secretarul ddafi, au avut o convorbi pus la cale o acţiune agre a evidenţiat că există pre stingătoarele aveau su
parate) — nu era de a pro libian al informaţiilor şi re telefonică, în cadrul că sivă împotriva statului li ocupare la toate nivelele papele sparte şi neîntre
voca Libia, ci de a sublinia culturii M.A. Charnffeddine, reia au foşt discutate pro bian suveran — se arată în pentru a cunoaşte şi res ţinutei în unele locuri —
că flota a Vl-a are dreptul a declarat că trei avioane bleme p r i v i n d incidentele Declaraţia TASS în legătu pecta prevederile legale C.S.P.L. Bircea şi Secto
do a naviga în Golful Sirta americane au fost doborîte militare într forţele libie ră cu incidentele din Gol şi normele de prevenire rul forestier Baia de Criş
3
(revendicat de libieni ca luni, piloţii pierzîndu-şi ne şi unităţile Flotei a Vl-a şi stingere a incendiilor — unele căi de acces e-
aparţinînd apelor lor teri viaţa. a S.U.A. din Mediterana — ful Sirta. Caracterul pre aprobate prin Ordinul nr. rau impracticabile, iar la
toriale). •k a anunţat postui de radio meditat al acestei acţiuni 287/197G al M.I.L.M.C. U.F.E.T. Orăştie nu erau
Nu este însă nici o în TRIPOLI' 25 (Agerpres). Damasc, citat de agenţia este in afara oricărei îndo Membrii comisiei tehnice etanşe corpurile de ilumi
nat situate in mediu cu
doială, remarcă observato — Agenţia de presă Jana, Kuna. ieli. p.s.i. ce funcţionează lu degajări de praf, lipseau
rii de la Washington, că captată la Paris,> a anun * în aceste momente grele nivelul întreprinderii sînt globurile de protecţie, iar
ţat că, luni şi marţi, în mai
acest nou incident ar pu multe regiuni ale Jamahi- pentru Libia —"Se arată în repartizaţi, cu sarcini şi capacele la doze au fost
tea avea repercusiuni mult riei Libiene au avut loc ATENA 25 (Agerpres). — încheierea declaraţiei —, atribuţii concrete, pe uni- improvizate. S-au mai gă
mai grave decît celjâin au manifestaţii de masă împo „Guvernul si poporul Gre Uniunea Sovietică condam . tăţi şi subunităţi. Ei efec sit instalaţii electrice aco
gust 1981, cînd două avioa triva recentei agresiuni a- ciei, la fel ca şi alte popoa nă în modul cel mai ferm tuează controale periodi perite cu talaş şi rtfme-
ne americane F-14 Tomcat mericane — relatează agen re şi guverne din Medite acţiunile agresive ale S.U.A. ce, iar constatările şi pro guş, conductori electrici
punerile sînt prezentate
au doborât în condiţii simi- ţia France Presse. rana, urmăresc evenimen- şi cere să li se pună capăt. deterioraţi, mai ales la
comisiei pe întreprindere
în vederea completării şi conexiuni, precum şi ca
îmbunătăţirii planului a- pace la borne lipsă, coca
© VlND fin şi otavă, calita jnual de autoapărare. De ce constituie reale perico
te excepţionala. Hunedoara SCHIMB COMEMORARE asemenea, merită relevat le de incendii. Mai subli
1712G, după ora 20. (7516) DE LOCUINJĂ •'că directorul întreprinde niem şi faptul că în ton
© VlND apartament două rii îndrumă şi controlea
camere, confort I central. De O SCHIMB apartament 3 ca 9 SOŢIA, fiul şi părin ză periodic activitatea co- te depozitele de carburanţi
va, telefon 17371. (7548) mere Deva cu similar Galaţi. ţii mulţumesc celor care misiei tehnice, iar consi trebuie făcută ordine,
9 VIND caroserie Dacia 1300. Deva, telefon 22836. (7573) au participat la comemo liul oamenilor muncii a- înlăturate neajunsurile,
ANIVERSĂRI Deva, strada Horia, nr. 170, du rarea a 40 (le zile do la J Realizează semestrial pro strînse ierburile uscate şi
O CU prilejul aniversării zi pă ora 15. (7561) c PIERDERI moartea celui care a fost cîrpele îmbibate cu ulei
lei tale de naştere, dragă Mar • VÎND Dacia 1100, stare bu arh. LIV1U OROS. (7357) blemele privind preveni
cel Floroa, prietena ta Vio nă, preţ convenabil. Deva, te 9 PIERDUT certificat (le ab rea şi stingerea incendii şi combustibili.
rica îţi urfcază din toată ini lefon 23021. (7575) solvire a cursului de califica lor, stabilind măsuri ope Neajunsurile semnalate
ma multă sănătate, fericire şl re — lăcătuş montator — eli au fost analizate cu fac
ani mulţi fericiţi alături dc • VÎND Dacia 130(5. Hune berat de Autobaza Hunedoara, rative şi eficiente, în ra
cei dragi. (7492) doara, telefon 14625. (7563) pe numele Paraschiv Constan DECES port de necesităţi şi prio torii de răspundere, sla-
© ASTAZI, 26 martie, ne • VlND apartament 2 came tin. 11 declar nul. (7550) rităţi. bilindu-se responsabilităţi
poatele Gina şi Anca urează re, confort sporit. Deva, tele • PIERDUT filă C.E.C. seria Datorită specificului ac şi termene precise pentru
unchiului drag Miti multă să fon 18499. (7559) A 27 nr. 807497 în valoare de tivităţii întreprinderii, si
nătate, fericire şi „La mulţi 1840,10 lei, emisă de C.F.R. • JENICA, Adrian, Ion înlăturarea lor, astfel în
ani !“ cu prilejul aniversării • VÎND 5 oi şi 6 miei. Bir- secţia I.F.T.E. Deva, pentru şi Ioana aduc pe această tuaţii mai frecvente cu cât să fie evitate situaţii
vîrstci de 42 ani. (7566) eea Mare, nr. 37. (7558) Centrul de librării • Deva. O cale cele mai sincere pericol de incendii există
<$ CV prilejul împlinirii fru • VÎND Dacia 1300, Hune declarăm nulă. (7533) mulţumiri tuturor celor la locurile de depozitare le ce ar putea genera iz
moasei vtrste de 50 de ani, doara, str. Independentei, nr. • PIERDUT legitimaţie de care au fost alături de ei a materialului lemnos brut bucnirea de incendii şi
soţia, mama şi copiii urează 1, ap. 108, telefon 16800. (17,6664) serviciu, eliberată de între la greaua pierdere prici
dragului lor Nicolaie Halga prinderea „Vidra" Orăştie, sec nuită prin dispariţia pre sau a cherestelei, unde se producerea de pagube din
din Măgura „La mulţi ani !“ 9 VlND casă în satul Pă- ţia Hunedoara, pe numele matură din viaţă a celui depozitează rumeguşul şi această cauză.
şi multă sănătate. (7576) clişa, nr. 84. Informaţii Haţeg, Schdnbergcr Isabela. O declar talasul, vopselele, diluanţii
telefon 70450, Drăgan I. (3,0663) nulă. (75G8) Ce a fost şi combustibilul, la ate Cpt. IOAN GHEJU,
VÎNZĂRI MURAXt DOINEI,,
9 VlND casă, dependinţe • PIERDUT legitimaţie de un minunat soţ, tată, fra lierele mecanice şi de su Grupul de pompieri
9 VlND cal, căruţă, doua (grădină), str. Vladimirescu, serviciu, eliberată de G.T.G.C.L. dură, garaje etc. al judeţului Hunedoara
1 lamuri, plug, grapă. Deva, Alba lulia. Deva, telefon 12213. Deva, pe numele Ghcorghiţă te şi cumnat» (6722)
Ktrada Bălcescu, nr. 8. (7561) (7365) loan. O declar nulă. (7569)
COLEGIUL DE REDACflE : Sabin Cerbi», Ion Ciodeî, Dumitru Gheonea, Tiberiu Istrate, (redactor şef), Lucia Elena Liciu, Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct), Nicolae Tircob. I ,mr ’ /
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA» 2 700 Deva, str. Dr. Petru Groza, nr. 35. Telefoane i 11275, 12157, 11585. Telex) 72288. TIPARUL: Tipografia Deva, str. 23 August, nr. 275