Page 48 - Drumul_socialismului_1986_05
P. 48
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 8 862 ® JOI, 15 MAI 1986
Din partea Comisiei de partid şi de stat
pentru supravegherea şi controlul calităţii
mediului înconjurător
Manifestări peste hotare consacrate * Ştiri din U. R. S. S. Din măsurătorile efec Legumele şi fructele pot
împlinirii a 65 de ani de Ia făurirea tuate pe întreg teritoriul fi consumate, după o aten
MOSCOVA 14 (Agerpres). linie ascendentă, în pas
Partidului Comunist Român — Chimiştii sovietici s-au cu cerinţele în creştere ţării a rezultat că în zi tă spălare.
angajat plenar în aplica ale diferitelor sectoare ale lele de 13—14 mai a.c., ra Evoluţia radioactivităţii
Peste hotare au avut Ioc noi manifestări consa rea celor mai noi realizări construcţiilor de maşini. dioactivitatea a continuat este controlată permanent
crate împlinirii a 65 de ani de ia făurirea Partidului ştiinţifice în activitatea Paralel cu sporurile canti să scadă în toate zonele a- de staţiile şi laboratoare
Comunist Român. practică productivă, rela tative şi ridicarea calităţii fectate, inclusiv în muni le de specialitate şi va fi
tează agenţia TASS. Prin producţiei, se acţionează
VARŞOVIA 14 (Ager- tate semnificaţia istorică a pentru satisfacerea cerin cipiul Bucureşti, apropiin- adusă în continuare la cu
pres). — La Varşovia, în creării Partidului Comu tre ultimele lor realizări ţelor beneficiarilor în ce du-se de limitele normale noştinţa populaţiei, pînă
cadrul unei conferinţe de nist Român, rolul său în se numără producerea u- priveşte sortimentul de
presă, a fost reliefată sem lupta pentru dreptate so nor materiale pentru aco rulmenţi. şi nu prezintă pericol pen la încadrarea ei în limi
nificaţia istorică a aces cială, libertate şi neatîr- periri protectoare împotri tru sănătatea populaţiei. tele admise.
tui eveniment. Totodată, nare, pentru independenţa va ruginii în industria de Potrivit agenţiei TASS,
au fost prezentate înfăp patriei şi apărarea suve maşini agricole. Aceste industria sovietică produce
tuirile poporului nostru, ranităţii naţionale. Au fost materiale se fabrică în la ora actuală peste un
sub conducerea Partidului înfăţişate marile realizări prezent din şisturi bitumi miliard de rulmenţi pe an ÎNTREPRINDEREA DE GOSPODĂRIE
Comunist Român, cu pre obţinute de poporul ro noase, şi nu din ţiţei ca şi poate pune la- dispoziţie
cădere în ultimele decenii, mân în opera de edificare pînă acum. beneficiarilor peste 20 000 COMUNALĂ Şl LOCATIVĂ ORĂŞTIE
de cînd se află tovarăşul a societăţii socialiste mul Tot în ideea economisi tipuri din aceste dispozi
Nicolae Ceauşescu în frun tilateral dezvoltate. rii ţiţeiului, cercetătorii au tive. Este vorba atît ele e- anunţă întreruperea furnizării apei potabile în
tea partidului şi a ţării. Luînd cuvîntul, secreta pus la punct o tehnologie xemplare miniaturale cu oraş, vineri, 16 mai 1986, de la orele 8,00 pînă
rul general al Partidului pentru producţia de com diametrul de doi milimetri
7*r Progresului şi Socialismu la orele 17,00, pentru lucrări de întreţinere.
RABAT 14 (Agerpres). —- lui din Maroc, Aii Yata, bustibil lichid din cărbune. şi cîntărind sub un gram,
în cadrul unei manifestări a exprimat cea mai înaltă ic cît şi de giganţi cu diame
organizate de Partidul Pro trul de cinci metri şi cu
apreciere faţă de politica MOSCOVA 14 (Agerpres).
gresului şi Socialismului externă activă a României — Producţia sovietică de o greutate de pînă la şase
din Maroc au fost prezen socialisto. rulmenţi se înscrie pe o tone.
COOPERATIVA DE PRODUCŢIE, ACHIZIŢII
Şl DESFACEREA MĂRFURILOR UNIREA
*
şurată sub deviza ..Pentru H SANTIAGO DE CHILE, mele de războiul stelelor", I ÎNCADREAZĂ URGENT _
o economie mondială eli - Numeroase unităţi de transmite agenţia United %
berată de cursa înarmări poliţie şi militare au fost Press International. H • lucrător qestionar la magazinul sătesc
I
lor". Au participat dele concentrate de regimul Tuşfea.
8 gaţi din peste 130 de u- militar din Chile în ■ WASHINGTON. - In l încadrarea se face conform Legii nr. 22/1969
JŞ MOSCOVA. - La 14 niuni sindicale de pe toa capitala ţării pentru o cadrul unei întîlniri televi * şi Legii nr. 57/1974.
mai, la Moscova s-a des- te continentele, printre ca nouă operaţiune de per- zate cu tineri din cursul I
* chis a 14-a sesiune a Con- re şi România. cheziţionare „casă cu ca superior liceal în oraşul *
| siliului Organizaţiei de So- în intervenţii s-au evi să" în cartierele perife Edenton din statul Caro- I
J lidaritate a Popoarelor denţiat consecinţele dău rice ale oraşului, relatează lina de Nord, preşedinte * PIERDERI
8 Afro-Asiatice (O.S.P.A.A.). nătoare ale cursei înarmă agenţia France Presse. Este le Ronald Reagan a de
1 Participă peste o sută de rilor pentru întreaga ome cea de-a doua acţiune de clarat că Statele Unite nu i * 9 PIERDUT legitimaţie dc
| delegaţii, reprezentînd for- nire, mai ales pe plan eco acest gen din ultimele 15 serviciu, eliberată dc C. S.
J ţe democratice de pe cele nomic şi social, subliniin- zile, prima fiind întreprin vor declanşa niciodată un l „Victoria** Călan, pe numele
| două continente, organiza- du-se necesitatea edificării să în cartierele muncito război nuclear, transmite * Anghel Doina. O declar nulă.
<< ţii internaţionale, precum unei lumi fără arme nu reşti ale capitalei. Autori agenţia Associated Press. [ ANIVERSĂRI (10948)
şi numeroşi observatori. cleare şi fără o competi tăţile încearcă să motive Calificînd teoria descura *
aceea
ze
prin
raziile
* Sesiunea se desfăşoară ţie militară, poliţia s-ar afla în căuta că jării nucleare drept o „po î • TAXA, mama, sora, cum • PIERDUT sigiliu metalic
I sub deviza „Pentru solida- u TOKIO. - Ziarul ja rea aşa-numitelor „elemen litică stupidă", el a afir % natul lor şi Smaranda urează dra nr. 9, emis de „Vinalcool**
nepoţica
Su-
gei
Alba Iulia. II declar nul.
Mirela
ritatea antiimperialistă, pa
li ce, dezvoltare şi progres ponez „Mainichi" conside te subversive". mat că cel mai bun mijloc I * ciu, la a 19-a aniversare, ani (10935)
mulţi cu sănătate şi împliniri.
Potrivit
citate,
agenţiei
Jj social". Pe agenda sesiunii ră că reuniunea la nivel au fost arestate aproxima de evitare a unui război I (10936)
I se află probleme privind înalt de la Tokio a prin tiv 5 000 persoane. Ca şi nuclear este de a se ac * vîrstei de 50 ani, familia îi u- COMEMORARE
• CU prilejul
împlinirii
dezarmarea şi dezvoltarea,
cipalelor şapte ţări occi
ţiona în direcţia eliminării
j» lupta pentru pace, împo- dentale industrializate a la operaţiunea precedentă, totale a armelor nucleare. ! * rează „La mulţi ani !“ dragu
în
zonele
accesul
presei
lui lor Bcia loan. (10906)
1 triva pericolului unui răz- neglijat aproape total pro percheziţionate de armată • DUMINICA, 18 mai,
M1INE,
trandafi
•
5 boi nuclear, instaurarea blemele ţârilor în curs de şi poliţie a fost interzis. Preşedintele Reagan a I g rul vieţii tale se cînd Ia prinde a se împlinesc 6 luni de
şi
unei noi ordini economice dezvoltare, nici declaraţia susţinut însă, în continua 15-a petală, dragă Romeo In- durere, cînd dor dragul aşteptare,
dc
nostru
* internaţionale, lupta de e- economică nici cea politi m WASHINGTON. - Pe re, necesitatea realizării I drei, tata, mama, sora şi fra Vlad Petru ne-a părăsit
liberare a popoarelor din că nemenţionînd gravele ste 6 500 de oameni de programului american de * tele îţi urează „La mulţi ani, pentru flori totdeauna. La la
sănătate şi fericire în viaţă
amintiri
crimi,
şi
* sudul Africii, situaţia din chestiuni cu care sînt con ştiinţă şi specialişti în teh înarmare cosmică, cunoscut I (10937) tristu-i mormînt. (10916)
| Orientul Mijlociu şi din nologie din Statele Unite, d
fruntate statele lumii a mai ales sub numele de
>» Asia, relatează aqentia între care 15 laureaţi ai 1 VÎNZĂRI -
j TASS. treia. Iar în cazul în care Premiului Nobel, au remis „războiul stelelor". * DECESE
aceste probleme au fost CUMPĂRĂRI
Casei Albe un document \
i 13 DUBLIN. — La Dublin evocate, ele au fost abor în care anunţă că nu vor ti
COLEGII
de
VÎND
Dacia
I s-au încheiat lucrările ce- date într-o manieră inco participa la programul ..Ini ! ria, • str. Traian, nr. 1100. Simc- la • I.E.E.L.I.F. Deva. muncă ală de
57,
tele
sînt
Conferinţe
doua
de-a
J lei sindicale mondiale, desfă citat de agenţia ADN. ziarul, ţiativa de Apărare Strate fon 60707. (10947) turi de Szicla Eugen şi fami
rectă
—
apreciază
gică, cunoscut şi sub nu
©
cată. VIND Dacia 1300, neridi lia sa greu încercată prin
după
21970,
telefon
Deva,
ora 16. (10944) pierderea celei ce a fost
SZICLA SILVIA.
• VÎND autoturism Ply- Transmitem sincere condo
moutli, 79 mii mile, posibili
şi, constatînd serioase lip Ncag, Vasilc Vidican. Va- tăţi montare Diesel. Deva, te leanţe familjci îndoliate,.
lefon 14996. (10940) (10941)
suri şi abateri disciplinare sile Vălăşutcan, Nicolae
® VIND Dacia 1300. Deva,
alo unor componenţi ai Fogoroşi, Viorel Stan — b-dul Deeebal, bl. 8, se. C, ap.
de
COLEGELE
formaţiei, a stabilit urmă pentru slabă preocupare în 86, după ora 15. (10933) că • dc Ia magazinul mun
ali
© VÎND
IERI, ÎN SFERTURILE DE FINALĂ toarele măsuri : pregătire şi joc şi randa foarte bună. Dacia 1100, stare în mentar hr. 15 Hunedoara
Informaţii
adîneă
dure
anunţă
cu
ALE ,.CUPEI ROMÂNIEI" LA FOTBAL © excluderea din viaţa ment necorespunzător; ziua de 18 mai 1986, orele re in suflete încet arca
13—20. Telefon 20786, Deva.
sportivă a jucătorului Do- ® numirea lui Vasile (10927) fulgerătoare din viaţă a
celei care a fost o bună
Miercuri, în cadrul sfer RM. SĂRAT: Victoria ru Vişan şi a jucătorului- Rusu ca antrenor secund; • VIND Dacia 1100, staro colegă
turilor de finală ale „Cu Bucureşti — Oţelul Galaţi ontrenor Mircea Marian • completarea lotului cu bună. Hunedoara, telefon GROZA ItAVECA,
în vîrstă dc 33 ani.
pei României" la fotbal, 1—0 (0—0). Unicul gol al — pentru ncrcspectarea 11914. (10907) înmormîntarea — as
competiţie ce se desfăşoa partidei a fost marcat de juniori din pepiniera pro • VÎND Lada 1200 S, stare tăzi, 15 mai 1986, în co
ră sub genericul „Dacia- Iordache, în ultimul minut sarcinilor, slab randament, prie (Gîţ Cristian, Iorda excepţională. Deva, str. Ml- muna Ceaunu Marc, jude
dei", s-au disputat pe te de joc. alterarea atmosferei de lu che Florin, Cîrstoiu Alin nerva, nr. 3, orele 17—21. (10945) ţul Cluj. ci blind şi lu
Chipul
renuri neutre trei meciuri, ALBA IULIA: Jiul Pe cru în sînul echipei; şi Ciotlăuş Sorin); • VIND urgent, convenabil, minos va rămînc neşters
încheiate cu următoarele troşani — Chimia Rm. Vîl- • ultim avertisment ju • avertisment antreno apartament eu trei camere, in inimile noastre. (7702)
rezultate: cea 2—1 (1—1). Golurile au ocupabil imediat. Brad, str.
Cuza Vodă, bloc 11, ap. 6. In
PITEŞTI : Dinamo — U- fost înscrise de Vancea cătorilor Balla Ştefan, Emil rului Petre Dăscăliţă. formaţii telefon 51285, între
niversitatea Craiova G—4 (min. 42 şi min. 75), res orele 20—22 (15/7043) • SOŢIA Smaranda,
(după executarea lovituri pectiv Bica (min. 41). • CUMrAR ARO Diesel în Carmen fiică, Liviu şi
lor de la 11 m). După 90 Echipele Dinamo Bucu stare bună. Informaţii str. Maria părinţi anunţă cu
adîneă
durere
încetarea
de minute de joc şi dispu reşti, Victoria Bucureşti şi Sîmbâtă, la Sala Mureşului 10, bl. C 44, ap. 62, din viaţă a celui care a
tarea prelungirilor regula Jiul Petroşani s-au califi sporturilor Deva orele 17—19, Hunedoara. (10/7044) fost
big. NANDRA LIVIU.
mentare. scorul a fost egal: cat pentru semifinalele CUPA „CETATE" - înhumarea va avea loe
2—2. Au marcat: Movilă competiţiei. © VIND apartament 2 ca vineri, 16 mai 1986, în ci
(min. 38, din penalti), Da- Meciul dintre formaţiile ediţia a lll-a mere, cărămidă, ocupabil ime mitirul din strada Emi-
maschin (min. 71), respec bucureştene Steaua şi Pro diat. Deva, b-dul Bălcescu, ncscu, Deva. (7703)
tiv Irimescu (min. 25) şi gresul Vulcan este progra Sîmbătă, 17 mai a.c., de menea, sportive din Novi telefon 23768. (10949)
Cămătaru (min. 30). Lovi mat astăzi, cu începere de la orele 9 şi 15, Sala spor Sad (Iugoslavia) şi Dunay- • COLEGII din cadrul
turile de la 11 m au fost la ora 17,00, pe stadionul turilor Deva găzduieşte varos (Ungaria). SCHIMB I.C.I.T.P.L.C.I.M. Deva, pro-
înscrise de Orac, Movilă, „23 August" din Capitală. concursul de gimnastică în reuniunea de după- fund îndureraţi, anunţă moar
Andone, Moraru, respectiv Cupa „Cetate", ajuns la a amiază, spectatorii vor pu DE LOCUINŢĂ tea fulgerătoare a celui care
Bîcu şi Irimescu. (Agerpres) IlI-a ediţie. Vor participa
tea asista la evoluţiile de • SCHIMB apartament 8 ca a fost
DE LA A.S. MUREŞUL DEVA gimnaste din centrele Baia monstrative ale laureatelor mere, etaj I Lupeni, cu gar ing. NANDRA LIVIU.
Mare, Oradea, Timişoara, Campionatelor europene de sonieră sau apartament 2 ca pe care nu-1 vor uita nici
Biroul consiliului de rea şi rezultatele echipei Arad, Cluj-Napoca. Sibiu, mere, Deva. Informaţii Deva, odată.
conducere al A.S. Mureşul de fotbal în perioada scursă Petroşani şi Deva. junioare Augustina Badea str. Mărăşti, bl. D 6, ap. 10. Adresăm sincere condolean
Deva a analizat comporta- din returul campionatului Vor fi prezente, de ase- şi Laura Sidon. (10943) ţe familiei. (1703)
COLEGIUL DE REDACŢIE: Sabin Cerbii, Ion Cioclei, Dumitru Gheonea, Tiberiu tstrate (redactor şef). Lucia Elena Liciu, Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct). Nicolae Tîrcob.
REDACŢIA ŞI ADMINISTRATIAi 2 700 Deva, str. Dr. Petru Groza, or. 35. Telefoanei 11273, 12157, 11585. Telex» 72288. TIPARUL! Tipografia Deva, str. 23 August, or. 275