Page 12 - Drumul_socialismului_1986_06
P. 12
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 8 879 • MIERCURI, 4 IUNIE 1986
ANTREPRIZA MONTAJ INSTALAŢII BRAŞOV,
BRIGADA ALBA IULIA-ORÂŞTIE VREMEA ÎN LUNA IUNIE
cu sediul în Orâştie, str. N. Titulescu, nr. 62, După cum aflăm do la în zona de munte, la
Institutul de meteorolo peste 1 800 m, în prima
ÎNCADREAZĂ DE URGENŢĂ gie şi hidrologie, în luna parte a intervalului, izo
Schimb de mesaje Ia nivel înalt iunie valorile medii mul- lat, se va semnala şi la-
muncitori calificaţi în următoarele meserii :
româno — angolez tianuale alo tempel’atu- poviţă şi ninsoare. Vîn-
® lăcătuşi rilor minime din cursul tul va sufla de la slab
LUANDA 3 (Agerpros). urări de multă sănătate şi
— Din partea tovarăşului fericire, precum şi de suc © sudori ' nopţii, ale celor maxime la moderat, cu intensifi
Nicolae Ccauşescu, secretar cese tot mai mari în con ® tinichigii din cursul zilei şi ale cări de scurtă durată în
generai al Partidului Co ducerea partidului şi sta cantităţilor de precipita sudul şi estul ţării. .Tem
munist Român, preşedinte tului român, în realizarea ® electricieni. ţii vor fi următoarele: peraturile minime vor fi
le Republicii Socialistp hotărîrilor Congresului al Informaţii suplimentare Ia telefon 41338 O- în regiunile de cîmpic, cuprinse în general între
România, s-a transmis to XFII-lea al Partidului Co temperaturile minime vor 5 şi 15 grade, izolat mai
varăşului Jose Eduardo munist Român, pentru pro răştie. fi cuprinse între 12 şi coborîte în zonele depre-
Dos Santos, preşedintele gresul şi prosperitatea 16 grade, cele maxime în sionare din centrul şi
M.P.L.A.- -- Partidul Mun României socialiste. tre 24 şi 28 grade, iar nordul ţării, iar cele
cii, preşedintele Republicii Schimbul de mesaje a cantităţile de prccipitaţ'i maxime, între 18 şi 28
Populare Angol-'., un cor fost prilejuit de primirea între 45 şi 100 mm ; în grade, mai ridicate în
dial salut prie.enesc. şi de către preşedintele Re regiunile de deal şi în sud-vcstul ţării.
cele mai bune urări de publicii Populare Angola depresiunile intramonta- în a doua decadă a
1
sănătate şi fericire perso a tovarăşului !? Ilie Văduva, ne, temperaturile minime lunii iunie, vremea va
nală, de pace. progres şi ministrul afacerilor exter vor oscila între 8 şi 13 fi instabilă şi se va răci
prosperitate pentru po ne al Republicii Socialiste grade, cele maxime în uşor. Cerul va fi tempo
porul angolez prieten. România, preşedintele păr tre 19 şi 25 grade, canti rar acoperit. Vor cădea
Mulţumind, tovarăşul ţii române în Comisia tăţile de precipitaţii în averse de ploaie, însoţite
Jose Eduardo dos Santos mixtă interguvernamentală tre 70 şi 130 mm ; în re de descărcări electrice,
a rugat, ,a rîndul său, să de cooperare economică giunile de munte se vor mai frecvente şi ceva
se transmită tovarăşului şi tehnică româno—ango- G.I.G.C.L. - PLATFORMA DEVA, înregistra temperaturi mi mai însemnate cantitativ
Nicolae Ceau.şescu şi to leză, care îşi desfăşoară nime între 1 şi 8 grade, în zonele deluroase din
varăşei Elena Ceauşescrî, lucrările în aceste zile la SECTORUL PRESTĂRI SERVICII cele maxime între 7 şi sudul şi estul ţării. Vîn-
i
;
salutări frăţeşti ş calde Luanda. face cunoscuf publicului că s-a deschis ştrandul 20 grade, iar cantităţile tul va sufla slab pînă
de precipitaţii între 110 la moderat, cu intensifi
din Deva, avînd program zilnic între orele 7—20. şi 180 mm. cări de scurtă durată.
minime
priveşte
ce
în
timpul Temperaturile
vor
Bj WASHINGTON. — Participanţii la „Marele marş — Costul unui bilet este de 6 lei. probabil, ca o caracteri fi cuprinse între 6 şi 16
al păcii" care traversează teritoriul S.U.A. de la litora — Pentru elevi, studenţi şi militari în termen zare generală. regimul grade, izolat mai cobo
lul de vest pînă la cel de est au parcurs o treime din pluviometric al lunii iu rîte, iar cele maxime în
cel aproape 5 000 km cit măsoară traseul. Au fost par (pe bază de legitimaţii), costul unui bilet este de nie va fi în general de tre 15 şi 25 grade, mai
curse statele California, Nevada, Arizona, Utah. în ora 3 lei. ficitar în vestul şi sudul ridicate în zona de cîm-
şele mari ş mici aflate de-a lungul traseului, partici ţării şi normal în cele pie din sudul şi vestul
;
panţii la marş au avut întîlniri cu zeci de mii de com < lalte zone. Din punct de ţării.
patrioţi care împărtăşesc, ca şi ei, idealurile păcii şi vedere termic, luna iu în a treia decadă a
prieteniei între popoare, relatează agenţia TASS. în ca nie se va încadra în li lunii iunie, vremea se va
zurile în care autorităţile din unele localităţi i-au îm mite normale, pe alocuri încălzi şi va fi în gene
piedicat pe cei 400 de luptători pentru pace să ridice ceva mai răcoroasă în ral frumoasă, cu cerul
tabere la marginea oraşelor, cetăţenii le-au oferit găz nordul şi centrul ţării. variabil. Vor cădea ploi
duire şi ajutor 922
Evoluţia vremii se va izolate în zonele de deal
prezenta astfel.: în prima şi de munte şi în nord-
■ VIENA. — La Viena a avut loc o plenară a acti decadă a lunii iunie va estul ţării, mai ales în
viştilor organizaţiilor antirăzboinice din toate regiunile fi în general instabilă şi primele zile. Vîntul va
Austriei. După cum relatează agenţia TASS, s-a hotă- COOPERATIVA „DRUM NOU" răcoroasă la început, apoi sufla slab pînă la mo
rît organizarea, la 28—29 iunie, la Viena, a unei con se va ameliora treptat. derat. Temperaturile mi-
ferinţe naţionale a militanţilor pentru pace şi dezar HUNEDOARA Cerul va fi variabil, cu . nime vor fi cuprinse în
mare, care va avea ca ţel activizarea măsurilor legate ÎNCADREAZĂ URGENT înnourări mai accentuate tre 10 şi 20 grade, iar
de lupta împotriva pericolului nuclear şi extinderii
cursei înarmărilor în spaţiul extraatmosferic. • un paznic (bărbat), pentru schimbul de în primele zile. Vor că cele maxime între 24 şi
dea ploi, mai ales sub 34 grade, izolat mai ri
noapte. formă de aversă. însoţite dicate în sudul ţării.
H TOKIO. — Consiliul japonez al oamenilor de ştiin
ţă a adoptat o rezoluţie conţinînd chemarea la lichidarea Informaţii suplimentare la biroul personal- de descărcări electrice. (Agerpros)
armelor nucleare. în document se subliniază că dez învăţămînt, telefon 16501, interior 12.
armarea nucleară constituie sarcina principală a con
temporaneităţii. Ţinînd seama de răspunderea pe care
o au în faţa omenirii, savanţii trebuie să-şi concen
treze eforturile în lupta pentru salvarea planetei de ar MINA CORANDA-CERTEJ DECESE
mele de exterminare în masă.
ÎNCADREAZĂ DE URGENŢĂ
fiica,
SOŢIA,
H PARIS. — Peste 5 000 de persoane au participat 9 doi electromecanici centrale telefonice şi © nepotul anunţă cu ginerele
ne
la o demonstraţie organizată la. Paris. După cum relevă © telefonişti, caleg. 5—6 pentru centrale au mărginită durere înceta
agenţia Reuter, participanţii la această demonstraţie au rea din viată a celui care
protestat împotriva politicii de apartheid promovate de tomate de 100 numere. VÎNZĂRI a fost
regimul rasist de la Pretoria şi au cerut eliberarea lui Condiţii de retribuire, conform Legii 12/1971 ® VÎND Fiat 1 800, stil re RANCEA ALEXANDRU. ora
înmormîntarea
azi,
âNelson Mandela, lider al Congresului Naţional African, şi Legii 57/1974. bună, preţ convenabil. Petrila. 15, Ia cimitirul din str.
întemniţat de către autorităţile sud-africane de peste str. 8 Martie, bl. 23, ap. 30. Eminescu, Deva.
20 de ani. telefon 937/50780. (11428) (11427)
• VÎND Dacia 1 300. Deva,
cart. Dacia, Al. Romanilor,
H KAMPALA. — Guvernul ugandez a instituit res nr. 9, bl. 26, ap. 34, după ora
tricţii de circulaţie în capitala ţării şi în împrejurimi — 17- (11425) • SOŢIA Ana, fiul
transmite agenţia UPI, citînd postul de radio din Kam • VÎND casă Hăşdat, nr. Florin, -părinţii Nicolae şi
pala. Unităţi ale- armatei şi poliţiei au efectuat ample 103, Pcto Ludovic. (11431) Mnria. profund îndure
casă
în
percheziţii pentru depistarea unor persoane care deţin Jos, © VÎND 35, preţ Silvaşu de raţi, anunţă încetarea j
convenabil.
nr.
din viaţă după o lungă
ilegal arme şi uniforme militare. Informaţii, Miercurea Sibiu şi grea suferinţă a celui
lui, telefon 107. (11437) ee a fost
H WASHINGTON. — Revista americană „Aviation © VÎND Dacia 1 100, Deva, prof. MEDREA MARIN,
47.
Week and Space Technology" relatează despre creşterea b-dul Dr. Petru Groza (11436) te în virstă de 45 ani.
lefon 14291.
înmormîntarea va avea
opoziţiei în rîndurile oamenilor de ştiinţă din S.U.A. faţă • VÎND Lada 1 200 S. Deva, Ioc azi, ora 15. în Orăş-
de programul „Iniţiativa de Apărare Strategică — S.D.I. CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI b-dul Decebal, bloc 8, ap. 32, tie.
(„războiul stelelor"). Revista a publicat date potrivit orele 17—20. (11513) Vei rămîne mereu in
cărora oamenii de ştiinţă din peste 110 institute de D E V A 9 VÎND 22 familii albine. sufletele noastre.
Deva,
22815,
cercetări ştiinţifice, jumătate din personalul a 109 A N U N Ţ Ă Informaţii 18—20. telefon (11518) (11430)
orele
laboratoare ale unor instituţii de învăţămînt superior şi • VÎND garsonieră, zonă
60 la sută din cadrele ştiinţifice ale unui număr de 20 începînd cu data de 15 iunie 1986 centrală sau schimb cu a-
de facultăţi de fizică s-au pronunţat împotriva S.D.I. Deschiderea unui curs de injţiere a re partament două camere. De © COLEGII de la Liceul
va, telefon 13775, orele 16—18.
1
Deva
sini
li PARIS. — Franţa va participa la conferinţa gulilor de circulaţie în baza decretului 328/ • VÎND Iatva 175, tip Cc- (11519) industrial de nr. Ohende Nicolae
alături
O.N.U. privind instituirea de sancţiuni împotriva Africii 1956 pentru cei ce doresc sâ obţină permis zeţa, capotată şi acordeon şi Letiţia, la marea du
rere
pricinuită
de Sud, care urmează să aibă loc în perioada 16—20 Hohner 120 başi. Deva. tele derea tatălui. ^1434) de pier
iunie la sediul UNESCO din Paris, a anunţat Minis de conducere a autoturismelor. fon 17829.- (11522)
9
4
terul francez al Relaţiilor Externe. Reuniunea se va Perioada de şcolarizare — 30 zile, res garaj, VIND casă, instalaţie camere,
apă,
anexe,
desfăşura sub auspiciile Organizaţiei Unităţii Africane încăizire centrală. Deva, str.
şi a mişcării de nealiniere. pectiv 32 ore. Cursul se desfăşoară pe bază Stejarului, nr. 7. (11523) • MULŢUMESC pe a-
tuturor
ace
calc
de testări şi chestionare. Pregătirea se face ceastă care prin prezenţă,
lora
•
fi SANTIAGO DE CHILE. — în capitala chiliana şi Deva, VIND urgent Dacia 1 300. flori, coroane, telegrame
(11390)
telefon 18643.
în oraşul Valparaiso au avut loc mari manifestaţii ale sub îndrumarea tovarăşului Gheorghe Căci. • VÎND garsonieră, confort şi telefoane au fost ală
mine
studenţilor care reclamă democratizarea ţării. După unu. Deva, Al. Progresului, turi de pricinuită în marea
pier
de
durere
(11516)
2.
cum informează agenţiile internaţionale do presă, peste bloc C, ap. casă. Brad, strada derea iubitului meu soţ,
VÎND
O
200 de tineri au fost arestaţi. ÎNTREPRINDEREA AVICOLĂ DE STAT Viilor, nr. 6, lingă tîrgul de inginer IOAN CINCU.
Totodată, în Santiago de Chile s-a anunţat că forţele vite. (18/7083) Soţia Îndoliată.
politice din opoziţie au chemat, pentru zilele de 2 şi 3 D E V A • VÎND vldcocasetofon Na (11433)
iulie, la declanşarea unei greve generale în ţară sub ÎNCADREAZĂ DE URGENŢĂ ţional. Informaţii zilnic, Hu
semnul necesităţii unor reforme de ordin politic, eco nedoara, telefon 16469. (28/7082)
nomic şi social. • trei electricieni — categ. 4—6.
• ANUNŢ cu profundă
PIERDERI durere trecerea in nefiin
H PARIS. — La Paris au început lucrările unei se ţă a soţului meu
siuni de patru zile a parlamentarilor din ţările membre • PIERDUT bon porumb POP. P. IOAN,
ale Uniunii Europei Occidentale (U.E.O.), pc a cărei a- 4286, pe numele Stiopa IIo- pe care îl regretă întrea
gendă sînt înscrise probleme privind situaţia din Medi- ria. îl declar nul. (1/7084) ga familie şi in mod
deosebit eu, Roziua, so
terana, dezarmarea şi combaterea terorismului interna • PIERDUT legitimaţii ac ţia lui.
ţional. înmormîntarea joi, 5
ces, nr. 730, 1525, 00064, eli
După cum relevă agenţia Ansa, parlamentarul francez berate de Regionala C. F. Ti iunie 1986, ora 15, la ci
Jcan Mărie Caro a fost reales, pentru al treilea an con mişoara, pe numele Burlan mitirul din Haţeg. (11524)
Marian. Le declar nule.
secutiv, preşedintele Adunării U.E.O. (11517)
COLEGIUL DE REDACŢIE; Sobin Cerbu, Ion Cioclei, Dumitru Gheoneo, Tiberiu Istrote (redactor şef). Lucio Eleno Liciu, Gheorghe Povel (redactor şef adjunct), Nicolae Tîrcob j_*4065__J
REDACŢIA $1 ADMI NISTRAŢtAi 2 700 Deva, str. Dr. Petru Groza. nr. 35. Telefoanei 11275, 12157. 11585. Telexi 72288. TIPARULi Tipografia Deva, str. 23 August, nr. 275