Page 40 - Drumul_socialismului_1986_09
P. 40
Paq. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 8 965 9 VINERI, 12 SEPTEMBRIE 1986
1. F. E. T. D E V A
Face înscrieri pentru Şcoala profesio
nală forestieră Sibişel (lîngă Orăştie), pînă
^ SEMNAREA DECLARAŢIEI PRIVIND CEREMONIA PLECĂRII ÎNALTULUI OASPETE Ia data de 13 septembrie 1986, pentru 30
ţ PROBLEMELE DEZARMĂRII, PĂCII Şl Joi s-a încheiat vizita ţări, primul ministru al locuri în meseria de
de prietenie efectuată în Republicii Elene a fost
COLABORĂRII ÎN EUROPA Şl ÎN LUME ţara noastră, la invitaţia salutat de primul minis • mecanizatori exploatări forestiere —
preşedintelui Republicii tru al Guvernului Republi
(Urmare din pag. 1) al C. C. al P.C.R., membri Socialiste România, Nicolae cii Socialiste România, tractorişti şi mecanici.
ai Consiliului de Stat şi Ceau.şescu, şi a primului Constantin Dăscălescu.
ai guvernului, alte persoa ministru al guvernului, în onoarea oaspetelui, pe Condiţii :
tru securitate şi pace in ne oliciale. Constantin Dăscălescu, de aeroport, era aliniată o
Balcani. în Europa si în primul ministru al Repu gardă de onoare. S-au in
lume. Au luat parte, ele ase blicii Elene. Andreas Pa- tonat imnurile de stat ale — absolvenţi a 10 clase generale ;
menea, persoanele oficiale
Ba ceremonia semnării pandreu. Republicii Elene şi Repu
au participat membri şi caro l-au însoţit pe pre Pe aeroportul Otopeni, blicii Socialiste România. — limită de vîrstă 25 ani,
membri supleanţi ai Co mierul elen în vizita e- unde erau arborate drape
mitetului Politic Executiv fectuată în ţara noastră. lele de stat ale celor două (Agerpres) înscrierile se fac Ia I.F.E.T. Deva, str.
Dr. Petru Groza, nr. 30, biroul P.I.R., telefon
11660, şi direct Ia şcoala profesională.
g BEIJING. - La Beijing, din numeroase ţări ale lu doptarea de către S.U.A. »
s-au încheiat convorbirile mii - abordează un larg a unor sancţiuni econo- i
între Yao Yilin, vicepremier cerc de aspecte legate de mice severe ar acţiona ca >
al Consiliului de Stat al menţinerea şi consolida un stimulent asupra Euro
R. P. Chineze, şi N. V. Ta- rea păcii şi ocrotirea ome pei occidentale, pentru a >
iîzin, prim-vicepreşedinte al nirii de pericolul unei ca proceda la fel", a adăugat 1
33 PRAGA. - Cu prile- Consiliului de Miniştri, pre tastrofe nucleare. în ca Price. J
> jul vizitei pe care o in şedinte al Comitetului de drul dezbaterilor s-a evi P CAIRO. - Negocierile ■ CENTRUL DE ÎNDRUMARE A CREAŢIEI
ii treprinde in Cehoslovacia, Stat al Planificării ale denţiat necesitatea înlătu egipteano-israeliene asu- '
J în fruntea unei delegaţii, U.R.S.S. rării cauzelor tensiunii pe pra zonei de frontieră Taba j POPULARE Şl A MIŞCĂRII ARTISTICE
i] la invitaţia Academiei După convorbiri au fost plan internaţional şi adop desfăşurate la Cairo s-au |
■» Cehoslovace de Ştiinţe, semnate un acord con tarea de măsuri capabile încheiat în noaptea de J DE MASĂ AL’JUDEŢULUI HUNEDOARA
jj preşedintele Academiei Re- sular, altul privind colabo să ducă la înfăptuirea dez miercuri spre joi prin rea
s publicii Socialiste Româ- rarea în domeniul plani armării, cu precădere în lizarea unui acord, infor- s ŞCOALA POPULARĂ DE ARTĂ
jj nia, acad. Radu Voinea, a ficării, precum şi o serie domeniul rachetelor şi ar mează agenţiile United I
JJ fost primit de Josef Hav- de înţelegeri referitoare Ia melor nucleare, !a preve Press International şi France J D E V A
ţ. lin, secretar al C. C. al schimbul suplimentar de nirea militarizării spaţiu Presse. In cursul acestei |
I P.C. din Cehoslovacia. Au mărfuri, lui extraterestru. ultime runde de negocieri "
j. fost subliniate bunele ră au fost rezolvate probie- .
ii porturi dintre cele doua ■ VIENA. - Problemele flf WASHINGTON. - Gu mele litigioase .rămase în I A N U N Ţ Ă
JJ academii, care se dezvoltă asigurării securităţii inter vernele vest-europene aş suspensie privitoare la corn- J
|ţ în cadrul genera! a! rela- naţionale şi întăririi încre teaptă din partea Statelor ponenţa comisiei interna Deschiderea ŞCOLII POPULARE DE ARTĂ, cu sediul
n ţiiior de prietenie şi cola- derii între state cu orîn- Unite o iniţiativă cu carac ţionale de arbitraj accep- >■
| borare dintre România şi duiri economico-sociale di ter de exemplu, care să fie tată de ambele părţi, care în Deva (şi clase externe Ia Petroşani), în cadrul căreia
>î Cehoslovacia, în spiritul in- ferite se află în centrul urmată şi în Europa occi va fi anunţată ulterior, ca * vor funcţiona în anul de îrivăţămînt 1986-1987, începînd
|| ţeiegerilor convenite cu atenţiei conferinţei inter dentală, în privinţa comba şi delimitarea exactă a li- | cu data de 15' septembrie a.c., următoarele cursuri de
j* prilejul întîlnirilor româno— naţionale de la Viena, care terii politicii de apartheid mitelor acestei zone. pregătire artistică :
cehoslovace la nivel înalt, se desfăşoară sub deviza a autorităţilor de la Pre Termenii acordului au s
II Delegaţia Academiei ro- „întărirea încrederii şi se toria - a declarat presei fost aprobaţi de cabinetul î • Chitară, mandolină 3 ani
1
mâne a vizitat institute de curităţii internaţionale' . Peter Price, membru al egiptean, reunit într-o şe- J • Acordeon 3 ani
)| cercetări şi universitare, a Participanţii — reprezen Parlamentului vest-european dinţă de urgenţă, urmînd | Pian 4 ani
J» avut convorbiri cu oameni tanţi ai cercurilor ştiinţifice, din partea Partidului Con ca guvernul israeiian să ia ^ •
Jj de ştiinţă din ţara prie- parlamentare şi ai organi servator (de guvernămînt) o decizie similară astăzi, • Saxofon 3 ani
4 tenă. zaţiilor în favoarea păcii din Marea Britanie. ,,A- menţionează sursele citate. ! • Clarinet 3 ani
*»*
• Vioară, violă, violoncel 3 ani
• Contrabas 3 ani
• Instrumente de percuţie 2 ani
DIN TOATĂ LUMEA • • Instrumente populare
(taragot, fluier etc.) 2 ani
-f- Trei astronomi ame- leva că situaţia generală a • Canto, muzică uşoară 3 ani
e
ricani şi un cercetător poporului nu s-a amelio- ( • Canto, muzică populară 3 ani
VIZOARE CU PUPILA urmat, previne echipa de francez au anunţat desco- rat după venirea la putere • Canto, clasic 3 ani
TELESCOPICA cart de posibile ciocniri perirea, în Calea Lactee, ţi torţelor armate, la 7 le- Arte plastice (pictură, grafică,
cu alte vase şi controlează a unui nou cimp magnetic bruarie a.c. Documentul, 1 •
Pentru submersibilele io- rezistenţa navei in funcţie extrem de puternic, se a- citat de agenţia Prensa • sculptură) 3 ani
losile in vederea explorării de încărcătură, modul de rată intr-un raport al Fun- Latina, subliniază că auto- i • Artă decorativă şi aplicată 3 ani
fundului mărilor şi pentru repartizare a acesteia in daţiei Naţionale ds Ştiin- rităţile actuale din Haiti m • Artă populară 2 ani
lucrări practice sub apă; cale şi altele, relatează ţă, dat publicităţii la Was- nu au luat măsurile nece- \
specialiştii sovietici au con agenţia TASS. hington. Situat la circa sare pentru a împiedica • Balet copii (5-15 ani) 3 ani
ceput vizoare cu pupilă" 2 000 de ani-lumină de actele reprobabile şi abu- # • Dans clasic - interpreţi 5 ani
telescopică, care asigura NOU MODEL DE Terra, acesta este de două zurile comise de structurile • Dans popular — interpreţi 2 ani
un cimp vizual de 360 de ELECTROCAR ori mai intens decît orice de represiune ale forţelor * Dans modern — interpreţi 2 ani
grade. Imaginile captate - ÎNCĂRCĂTOR alt cimp magnetic identi- armate, in polida semna- 1 •
de vizor sint transmise ficat pînă acum intr-o zonă lăzilor făcute guvernului. • • Dans de societate 2 ani
spre tabloul de comandă Institutul de proiectare din Calea Lactee, in care i • Actorie 2 ani’
sau spre camerele de te al cunoscutei întreprinderi se formează noi stele. El Inactiv timp de peste • Regie teatru, brigăzi artistice 2 ani
#
leviziune cu care este do bulgare ,,Ba\kankar" a pus este, de asemenea, de a- o jumătate de secol, vul- .
tat submersibilul. Transmi la punct un nou model de proximativ 20-30 de ori canul Horcon, situat in de- înscrierile se fac pînă în data de 14 septembrie a.c.,
terea imaginii se lace pria electrocar-încărcăior, pre- mai puternic decît media partamentul La Libertad, * la sediul şcolii, din strada Dr. Petru Groza, nr. 28,
intermediul fibrelor optice; zentînd o dispunere spe cîmpurUor magnetice din la 570 km nord de Lima, 1
relatează agenţia TASS. cială a cabinei, cricului spaţiul interstelar; cunoscu- a început să erupă din nou, • camera 44, zilnic între orele 8-12 şi 15-19.
şi platformei. O asemenea te pină acum. provocînd panică in rîndul l Candidaţii vor fi testaţi asupra aptitudinilor în ziua
OZONUL - DĂUNĂTOR construcţie este deosebit Potrivit celor patru sps- populaţiei din apropiere, •
POLUANT! de potrivită pentru 'încăr cialişti, această descope- precum şi importante daune | de 15 septembrie a.c., între orele 17-20, în localul Şcolii
carea şi transportarea ma rire poale contribui la o materiale. După cum pre- generale nr. 2, str. Avram Iancu, nr. 21, Deva.
9
Ozonul in cantităţi marii terialelor de dimensiuni mai bună cunoaştere a ro- cizează agenţia EFE, zeci j
pare a ii cel mai dăună lungi, cum ar li barele, lului unui cimp magnetic de hectare de terenuri Informaţii suplimentare Ia telefon 15053.
tor poluant gazos pentru ţevile, scîndurile. in procesul general de a- cultivate au fost acoperite *
plante, intrucit el dimi Electrocarul este destinat pariţie a stelelor. de lavă şi peste 250 de 1
nuează procesul de loto- activităţii in depozite, liind persoane din localitatea în- •
sinteză şi accelerează im- capabil să ajungă la ste- -f- Intr-un document dai vecinată Manguaguane au l • VIND apartament patru
bătrinirea prematură a laje situate la înălţimi de publicităţii la Port-au-Prince, fost evacuate. Ultima erup- « camere, confort 1, cărămidă.
frunzelor - se arată in 3,3 m. Capacitatea de în o serie de organizaţii hai- ţie majoră a vulcanului Deva, telefon 20312. (12391)
tr-un studiu, preluat de re cărcare a acestui nou fierte — între care sindicate, Horcon, soldată cu nume- (
vista britanică ;,Science model, care lărgeşte gama asociaţii şi organizaţii ale roase victime, datează din DECESE t
News". Vulnerabilitatea la de electrocare şi încăr femeilor şi ţăranilor - re- martie 1932. 1
•
DODO deplîngd dispariţia
ozon a diferitelor plante cotoare bulgăreşti, este de • fulgerătoare şi prematură a
depinde, probabil, de pro două tone. fratelui său
porţia in care gazul pă ANIVERSARE FREPT
trunde in frunze - factor PENTRU TRATAREA şi este alături d« '/,dc şi Moni.
(12012)
determinai de porii lor, DEŞEURILOR • CU prilejul aniversării a O FAMILIILE,- dr. Itusan şi
denumiţi slomate. RADIOACTIVE 70 ani, familia urează dragului Stamu sînt alături de Zoe şi
lor Crişan I.oghin, din Deva,
Moni la mareiţ durere prici
NAVIGATOR AUTOMAT Firma americană ;,lo- m D Uu m AZI, MECI AMICAL multă sănătate, fericire şi „Un nuită de deccsnl dragului lor,
mulţi ani 1“
(12372)
PENTRU VASE MARITIME nics" a realizat o instala FREDI. (12012)
ţie experimentală pentru
In Uniunea Sovietică a tratarea deşeurilor radio Minerul Deva — Constructorul Timişoara VÎNZĂRI
muncă
COLEGII
do
•
lost realizat şi testat un active lichide cu activitate de la Uzina cocsochimică
apartament
•
doua
VÎND
navigator automat pentru scăzută, folosind metoda Astăzi, pe coclietu! teren de Ia Baia sărată, din camere, confort I. Deva, stra din Combinatul {siderur
vase maritime. Sistemul a- electrodializei. Metoda dă Deva, se va desfăşura meciul amical de handbal fe da Minerului, bloc D, aparta gic Hunedoara Şint ală
sigură deplasarea navelor posibilitatea reducerii cu minin dintre Minerul Deva — noua echipă a oraşului ment 13, telefon 20869. turi de Grefeinştein Da
durerea
pe un traseu stabilit, in peste 90 la sută a volu constituită în această vară, antrenată de prof. Ioan (12391) nii ia dispariţia 1 suferită
mamei
prin
dică locul in care se allă mului de deşeuri lichide Mătăsaru — şi Constructorul Timişoara, o îndreptă • VIND Dacia 1 loo. Hune sale.
nava in orice moment, ,,de cu conţinut de elemente ţită pretendentă la promo varea în Divizia A. doara, strada Sarmizegetusa, Sincere condoletnţc fa
senează" pe hartă traseul radioactive. Meciul va începe la ora 17,00. nr. 19, telefon 11197. miliei îndoliate. •, (12231)
(12377)
________ CQi.EGiUL DE REDACŢIE : Sabin Cefbu, ion Cioclei, Dumitru Gheonea, Tiberiu Jslrate (redactor şof), Lucia Elena LIciu, Gheorghe Pavel (redaciorşef adjunct), Nicolae Tîrob I
REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA! 2 700 Deva. str. Dr. Pcttu Groza, nr. 35. Telefoane i 11275, 12157, 11585. Telexi 72288. TIPARUL’: Tipografia Deva, str. 23 August nrT275 j