Page 75 - Drumul_socialismului_1986_09
P. 75
IR. 8 974 • MARŢI, 23 SEPTEMBRIE 1986 Pag. 3
SIMPOZION
„600 de ani de la urcarea Săptămina cultural-edu- care publicul a ris in ho
cativâ „Sub arcuri de lu Sub arcuri de lumini“ hote, a trăit clipe de în-
EVIZIUNE pe tron a lui Mircea cel Mare“ diţie, organizată de Casa 5? cintare.
mini", aliată la a Xl-a e-
Duminică, pe scena a-
La Deva a avut loc, ieri, în viitoarea acestei necurmate de cultură a sindicatelor şi nale, sarcinile mobilizatoare revista '„Contemporanul", menajată in aer liber, sute
unuil simpozionul „600 de ani de lupte s-a detaşat figura lu Clubul „11 Iunie" din Co ce le stau in faţă in ac Ion Parhon de la ziarul de locuitori ai CăJanului
u Tv. „Cronică la urcarea pe tron a lui minoasă şi activitatea eroică lan, cu sprijinul Consiliului tualul cincinal. „Munco", au evoluat forma
tejic r de Dan Săptămina cultural-edu- ţii şi interpreţi individuali au venit să vadă evoluţia
lila Mircea cel Mare", organizat a tovarăşului Nicolae orăşenesc de educaţie po din Reşiţa, Turda, Roman, formaţiilor folclorice. Au
urnai. de Comitetul judeţean de Ceauşescu, omul şi comu litică şi cultură socialistă, c a li vă a cuprins deopotri Drobeta-Tr. Severin, Mediaş, reţinut atenţia ansamblul
cultură şi educaţie socia nistul care, încă din tine s-a încheiat duminică, zi în vă manifestări artistice de Baia Mare, Tîrgovişte, Cra- de cîntece şi dansuri „Pa-
listă, Muzeul judeţean şi Fi reţe, şi-a închinat întreaga care întregul nostru popor tradiţie, care au făcut, în iova, laşi, Orăştie, Călan, ringul" al Casei de cultură
liala Deva a Arhivelor sta viaţă luptei revoluţionare a a sărbătorit „Ziua metalur timp, din oraşul Călan un mulţi dintre ei laureaţi ai a sindicatelor Petroşani, a-
tului. Manifestarea a oma partidului comunist, a cla gistului". Un mare număr centru cultural cunoscut la Festivalului naţional „Cîn- Ie cărui orchestră, forma
giat proeminenta personali sei muncitoare, fericirii şi de manifestări au purtat nivelul întregii ţări. Este tarea României". In dis ţie de dansuri şi solişti au
tate a lui Mircea cel Mare, libertăţii poporului român. amprenta evenimentului, a vorba de concursurile in-
şti I: 0,00 Ka- terjudeţene ale soliştilor de puta cu asemenea colecti promovat un repertoriu în
iul dimineţii ; apărător neînfricat al vetrei în cadrul simpozionului au cinstirii muncii acestui de ve artistice de prestigiu, care au precumpănit cinle-
ui medicului ; strămoşeşti, al fiinţe! naţio fost prezentate comunicările: taşament de frunte al cla muzică populară, de poe ce şi dansuri momirlâneşti,
rclinca zilei în nale a poporului român, „600 de ani de la urcarea sei noastre muncitoare. Pot zie patriotică şi revoluţio formaţiile din Călan au o-
; 7,00 Radio- li menţionate simpozionul nară „Patria mea", expo cupat, atit la brigăzi ar hunedorene. Au mai evo
0 Azi, în ţară; Descliizînd simpozionul; to pe tronul Ţării Româneşti a tistice cit şi la grupuri de luat taraful „Floarea doru
a presei; 8,iu varăşul Constantin Neiega, lui Mircea cel Mare", de '„Tradiţii ale metalurgiei ro ziţia de caricaturi aparţi- lui" şi soliştii aparţinind
îelodiilor; 9,00 vicepreşedinte al Comitetului prof. Mihai Cerghedean, mâneşti pe plaiuri hune- nînd artistului Ştefan Popa satiră şi umor, locul I, ceea
e ştiri ; 9,05 dorene", consfătuirea „Fil ce reprezintă un lapt me Consiliului orăşenesc al
1 ascultători- judeţean de cultură şi edu „Epoca lui Mircea Voievod şi, în primul rind', concursul sindicatelor Haţeg, taraful
ulctin de ştiri; caţie socialistă, a evidenţiat - epoca de înflorire a Ţării mul documentar in sprijinul interjudeţean de satiră şi ritoriu. Publicul a aşteptat
ifonul pionie- că năzuinţele voievodului au Româneşti", deVasile lonaş, producţiei", sesiunea de co umor „Potcoava de argint" cu interes evoluţia unor cu '„Doina Streiului" şi soliştii
Interpreţi de coincis cu idealurile de tot „Mircea Voievod în istorio municări „Epoca Nicolae deschis brigăzilor artistice, noscuţi şi îndrăgiţi actori de muzică populară ai Clu
ipulară; 10,15 de comedie invitaţi să dea bului „11 Iunie" din Călan.
; 11,00 Buletin deauna de libertate, unitate grafia românească", de prof. Ceauşescu — epocă de mă grupurilor şi interpreţilor
1,05 Universita- şi progres ale poporului ro Ion Frăţilă de la Filiala Ar reţe inlăptuiri ale Români individuali de satiră şi umor strălucire manifestării - Ediţia a Xl-a a Săp-
11,25 Din cîn- mân, că faptele lui de arme hivelor statului Deva, „Bătă ei socialiste. Realizări şi din toată ţara. Timp de Hamdi Cerchez, Jean Con tăminii cultural-educative
msurile popoa-
)0 Buletin de s-au contopit cu lupta de lia de la Rovine — o pagină perspective ale metalurgi două zile, in faţa juriului, stantin, Virginia Login, Cio- „Sub arcuri de lumini" a
Ştiinţa şi via- veacuri a poporului nos glorioasă în epopeea neamu ei hunedorene izvorîte din condus de dramaturgul Tu- ni Dimilriu. „Potcoava de fost, fără îndoială, o reu
a comoara loi- tru pentru apărarea libertă lui", de Olimpia Palamariu, documentele celui de-al dor Popescu, redactor şei argint" rămine, prin numă
î,00 De la l la şită. Argumente — intere
mprcmierâ ra- ţii, unităţii şi independenţei „Tratatele Ţării Româneşti şi Xlll-lea Congres al P.C.R.". adjunct al revistei „Urzica", rul mare de formaţii pre sul sporit ai publicului pen
,15 Recital de naţionale, subliniind că aces Moldovei încheiate cu Impe Acţiunile au scos in eviden din care au mai făcut par zente, calitatea interpretă
onstanţa Cîm- te idealuri au triumfat o dată riul Otoman în secolele XIV- ţă contribuţia oamenilor te cunoscutul caricaturist rii, ineditul său o adevă tru fiecare acţiune, eficien
0 Ateneu. Cîn-
niei; 16,00 Ra- cu apariţia pe scena isto XV, dovezi incontestabile ale muncii de la combinatul Alexandru Clenciu, umoris rată gală a umorului, u- ţa lor.
10,15 cîntece riei a clasei muncitoare şi păstrării autonomiei", de siderurgic „Victoria" la dez tul Ciuseppe Navara, cri nică in judeţ, printre pu
>i revoluţiiina- avangarda sa revoluţionară, prof. loachim Lazăr de la voltarea economiei naţio- ticii Dinu Chivu - de la ţinele reuşite din ţară, in MINEL BODEA
01 compozitori Partidul Comunist Român. Muzeul judeţean.
luri : Dan ştc-
exandru Man*
uletin tio ştiri;
gazeta ccono-
Solişti şi for-
>rice; .18,00 O-
18,30 Anul iil-
al păcii; 19,00
ştiri; 19,05
oporu' ui u- JIUL - PETROLUL aprig disputată, de urmărit lui, la linia de centru, por minutul 9, mingea şutată de
20 Si. 19,30 „cu sufletul la gură", dar în neşte şi driblează tot ce-i iese el loveşte mijlocul stHpului
icreţei. >1 vi- min. 88 conturile sînt înche in calo şi, de la 22 m, trage sting al porţii brădene. In re ANIVERSARE
unii noastre ; PLOIEŞTI 1-2 (0-1) iate : Baltaru este faultat, la vinclu, în stingă portaru plica, Aurul are o acţiune pe
) jurnal; 20,15 lovitura este executată de a- lui, lăsîndu-1 Iară replică : mijlocul terenului, care se în @ SOŢIA, copiii şi nepoţii
anunţului ro- celaşi jucător, iar Crăciun, pe 2—0 pentru gazde. cheie cu un şut tras dc Cion- urează dragului lor Puiu loau,
i de ani de la Ecliinocţiu de tristă amintire fază, lobează balonul peste La numai 2 minute după toş şi apărat de Balla. Ştefă-
a
de
tronul Ţării pentru suporterii Jiului, divi A.S. Paroşeni — Lăzâreanu şi 2—0. reluare, urmează un corner nescu are cîteva încercări de cu prilejul împlinirii „La G0 mulţi
si
sănătate
ani,
a domnitoru- zionară A care culege din Victorie pe deplin meritată dc pa stingă şi Vesa reia di şut de la distanţă, pînă în ani !“ (12735) '
Mircca cel prima zi de toamnă astro F.C. Bihor Oradea a acestei ambiţioase echipe rect în gol : 3—0. In min. 52, minutul 28, cînd, la o pă
•0 I.a sugestia nomică „roadele" indisciplinei A, Ş. Paroşeni Vulcan. Arbi Batacliu pătrunde în forţă dar trundere pe centru-stlnga, şu-
O zi într-o sportive şi tactice a compo 2-0 (0-0) trul Ion Vclea din Craiova a este faultat, olar, la 10 m de lează pe jos de la 18 m, min VÎNZĂRI
Moment poe- nenţilor săi ! Mai întii au ui condus bine. poartă. Penalii fără dubii, gea loveştei stîlpul interior al
•socturnă mu* mit ţinerea lui Muîţescu pe ' Etapa a V-a a diviziei B A. S. Paroşeni : Iloman — transformat cu siguranţă de porţii şi intră în plasă : l—0. 9 VÎND apartament două
5—21,00 Bule- tuşă, greşelile jenante ale lui avea să conlirme din plin Gr. Petre, Buzduga, Vlşan, Ilaţiegan şi 4—0. In min. 57 In continuare jocul este camere, confort I, îmbunătă
Behone Popescu şi Stana.. Au ascensiunea noii promovate Ilădărean, Matula, Crăciun, Vesa este trîntit în careu la deschis şi disputat într-un ţit, Deva, strada Minerului,
urmat, apoi, introducerea lui din Vulcan, aflată şi de. astă Cristca, Adr. Barbu (min. GJ fi—7 m de poartă. Se impunea deosebit spirit de sportivita bloc D, apartament 13, tele
Muîţescu în teren, dar şi tri dată în postură de vioară — Leleşan), Sălăgcan, (min. cel puţin o lovitură indirectă, te, echipele mizînd în special fon 20809. (12705)
miterea pe banca rezervelor a îriţîi a unui meci cu două... 80 — Lăzăroiu), Baltaru. dar arbitrul lasă avantaj, şi, pe şuturi de la semidistanţă. © VIN T D amplificator Peavcy
celui mai percutant atacant orchestre ce-şi cunoşteau bine P. C. Bihor : Lăzâreanu — de jos, Vesa împinge mingea Vor încerca vigilenţa portari 130 W, chitară Gherson i>i
Henzel. Gazdele au adiţionat partitura. Dianu, Bucico, Brukcnthal, AI. milimetric pe lingă bară. La lor, pe rind : Cîrstoiu, Sălă- scuter Manet. Călan, telefon
doar multe lovituri de corner, Echipa Iul Tibcriu Bcnoa Klss, Tamaş, N. Mureşan, numai două minute, în min. gean, Iordache, respectiv 30902. (12721)
fiindcă petroliştii s-au apărat atacă puternic încă de la Cigan, Ilc (min. 76 — Bru 59, o centrare dc pe dreapta Sâbou şi Ciontoş. • VÎND Trabant GOI. Co
grupat. Mai mult, rapidita început, astfel că în min. 0 mam), C. Gcorgcscu (min. 7fl a lui Miiu este deviată subtil muna Hărău, nr. 158.
'iii Marii Ur- tea contraatacurilor a averti consemnăm primul şut la — Simuţ), Ov. Lazăr. (GEMU dc Vesa la Moldovan şi acesta Repriza a doua îşi păstrează (1.2700)
ria); Prietc- zat asupra intenţiilor lor. In poarta iul Lăzâreanu, nul or TUŢU, corespondent). înscrie plasat : 5—0. aspectul deschis ; după şutul ® VÎND apartament două
Til (Arta) ; min. 8 Hîricu a ratat singur fiind A. Barbu. In continua Metalul Bocşa reduce din pe lîngu bară al aceluiaşi Ior-
confort
ÎA: Masca de cu Toma, l-au imitat Muntca re, gazdele declanşează ata handicap în min. 87 prin Roş dache, cei ce vor marca vor camere, Bălccscu, I. bloc Deva, bule
scara
vardul
22,
otlern — A): curi susţinute, partida desfă- Dacia Mec. Orâştie — ea, care trage de la 20 m, fără Ii oaspeţii, care la o acţiune B, apartament 23.
ormula unu nu I (min. 22) şi Mocanu şurîndu-se mai mult în jumă ca portarul gazdelor să schi a lui Nan, în minutul 59, pe (12712)
B); Căutăto- (’ll), pentru cu iu penultimul tatea de teren a oaspeţilor. Metalul Bocşa ţeze , ceva şi 5—1, scor cu stînga, al acesta şutează în stîlpul 9 VÎND urgent pian elec
mingea
revine
drept
porţii,
— seriile I-II minut al primei reprize tabela Cristca, în min. 25, Matula care ia sfîrşit partida. tronic „Vermona", nou, preţ
Prinţesa Tan- în min. 33 şi Sălăgcan în min. 5-1 (2-0) A fost un joc bine pregătit în interiorul careului de fi m, convenabil. Deva, telefon
PETROŞANI : de marcaj să consemneze a 37 pun în pericol buturile ad şi cîştigat pe merit de gazde, dc undo Sabou o Introduce 21G73, după ora 1G.
’aclfic * Insu- vântajui pioieştenilor : Toma verse, dar şi de cealaltă După obişnuita 1 pe do la eare s-au evidenţiat Io- fără probleme în plasă : 1—1. îşi pregă (12G84)
calm
gazdele
Cu
r (Parîng) ; a respins din faţa lui Ilîncu, parte, Cigan (min. 18), Ovidiu rioadă de tatonare, în care vănescu, Batacliu, Moldovan tesc acţiunile. Şutul de la
ilr "ntîi — Munteanu I l-a tentat pe ulti Lazăr (min. 28, 45) şi Cornel au fost ratate şi două ocazii, şi Căpuşan. 16 m al lui Tirchinecl întîl-
7 N ibric); Georgescu (min. 43) au posi în min. 5 şi 10 (cînd Vătafu a A condus autoritar o brigadă ncşle bara, iar în min. 75 DECESE
ocor.i (Uni- mul apărător, centrînd apoi bilitatea de a deschide sco fost obstrucţionat), gazdele se din Galaţi, cu Vasilc Donţu la Moga are un şut de la 25 m,
NI: Pan Wo- spre Cristian Ene, caro a în rul. dezlănţuiesc, obligîndu-şi ad centru. dar mingea „rade" colţul por
■ seriile I—II scris cu capul : o—1. După pauză, jucătorii Pa versarul la o apărare dispe Mecanica Orăştie : Ilorvat ţii în exterior. Golul victo
VULCAN : roşeni ui ui intră decişi să în rată, uneori presărată cu in —' Coloji, Iovănescu, Strcdie, riei se va înscrie în min. 7G, • FAMILIA, profund
teafărul); LO- Morala Ia cabină a priit ju cline balanţa în favoarea lor, tervenţii prea tari, cum a fost Oniga, Ilaţiegan, Batacliu (min. cînd Moga şutează, mingea este îndurerată, anunţă înceta
runtare deci- cătorilor din Valea Jiului. astfel că în min. 51 Baltaru, cazul lui ormlnlşan, căruia 70 — Căpuşan), Mitu, Vătafu respinsă, ajunge la Iordache, rea fulgerătoare şi pre
il); URICANI: După cîtcvn lovituri libere reia violent In bară, mingea cel puţin în patru intervenţii (min. 48 — Cocîrlă), Vesa. care o trimite puternic şl matură din viaţă n celui
zat); BRAD : fără efect, gazdele au egalat revine în teren, de undo Cră i se putea arăta cartonaşul (I. SIMINIE, corespondent). plasat în stînga lui Rus : 2—I. ce a fost
clor cenuşii ciun reia splendid cu capul, galben. Pe fondul acestei de A arbitrat bine, un meci MUNTEAN CONSTANTIN,
ie); ORAŞ- în min. 54 : balonul şutat de de la circa io in, în gol şl monstraţii de fotbal autentic fără nici un fel de probleme, dc 4G ani.
min.
şi
In
venit
au
golurile.
îră în Onta- Gâman a revenit la Easconi, 1—0 pentru gazde. Golul dă 23 Batacliu „pune" o minge la Mureşul Deva — o brigadă din Braşov, avînd înhumarea azi, 23 sep
i): Urmărit care l-a propulsat în dreapta aripi fotbaliştilor din Vulcan, Vcsa, la 3 m do poartă, dar, la centru pe Lucian Maeran. tembrie, la Sălistc —
GEOAGIU- care iniţiază o serie de ata Aurul Brad 2-1 (1-0) Mureşul : Balla — Băda, Bălţa. (12740)
tej (Casa de bravului Liliac. Restabilirea curi spre poarta echipei an în disperare do cauză, porta Mureşul, în criză de puncte Moga, Ilîrîci, Fogoroşi, Ştefă-
VŢEG: Pri- echilibrului a declanaşt tăioa trenată de Viorel Mateianu. rul oaspe îl plachează ca la şi cu un efectiv restrîns, a nescu (Colesniuc), Tirchinecl, • DORICA şl Adi aduc
soare (Da- se contraatacuri ploie.ştenc, Astfel, în min. 57 Cristca — rugby. Penaltl clar, transfor obţinut o victorie meritată şi Cîrstoiu, Iordache, Sălăgcan, un pios şi îndurerat omu-
i: Descoperi - care n-au mal putut fi opri unul din cel mai buni jucă mat precis de Ilaţiegan : 1—0. necesară. Să nu uităm însă Nlcoarâ (Neag). giu cumnatului lor
Din nou Vesa, în min. 30, în
; CALAN: O tori de pe teren — trimite cearcă vigilenţa portarului oas că de acum încolo vor veni Aurul : Rus (Mureşan) — - COSTICA MUNTEAN,
grădinari — te de fragila apărare u Jiu afară dc la numai 7—8 metri pe, dar, la mingea bine pla la Deva, în ordine, Poli. Timi Lăcătuş, Merlă, Ţînţăreanu, păstrîndu-1 mereu în a-
Casa dc cul- lui, lipsită efectiv de spriji şi după o ocazie a orădeni- sată cu capul, acesta respinge şoara, U.T.A., F. C. Maramu Ştef, Gavrilă, Stolnescu, Cion mintirc. (12740)
(IIA: Ian Bi- nul mijlocaşilor. Ploicştenli lor (min. G0), In min. 62 şi în corner. In min. 32 Moldo- reş. Deci atenţie, echipa este toş, Duinitreasă, Nan, Sabou
ul); ILIA : G3 Crăciun, respectiv Matula, van trage puternic de la 10 in deja la —2 „la adevăr". (Miatov).
golul
nou
picior
pe
vinde flori s-au detaşat în min. OG, prin au Pe din contraatac, bihorenii au I direct în portar. In min. 44 Jocul începe în nota de do La _ juniori, după un exce • COLEGII de Ia
GHELARI : golul înscris de Ilîncu : 1—2. o ocazie (min. G5) prin Cigan, cade al doilea gol : Oniga, minare a devenilor, care au lent meci : Mureşul Deva — I.P.E.G. Hunedoara —
- seriile I-II Mal mult, în min. 80 cînd s-a dar salvează în ultimă istan- mal şters pînă acum, primind o serie de şuturi la poarta Jiul Petroşani 3—1. (VOICU Deva, atelier transporturi
auto, cu adine regret a-
accidentat grav Băluţă, Van- ţă Hădărcan. Partida devine o minge la marginea terenu Iul Rus, prin Iordaclic ; în I.AZARUŢ, corespondent). nunţă dispariţia fulgeră
cea a pecetluit cartonaşele D I V I Z I A C 8 toare a tovarăşului lor,
galbene primite de coechipie D I V I Z I A A D I V I Z I A B 3 MUNTEAN CONSTANTIN,
şi sînt alături de familia
rii săi prin injurii Ia adresa REZULTATE : F.C. Maramureş — îndoliată. (12739)
REZULTATE : Sportul studenţesc — Minerul Cavnic 3—1 ; Mureşul Deva — REZULTATE : Minerul Lupeni —
arbitrului vîlcean I. Crăciu- Obilici Sînmartin 4—0; Victoria Călan —
Steaua 1—2 ; Jiul Petroşani — Petrolul Aurul Brad 2—1 ; Steaua C.F.R. Cluj-N.
nescu, care au dus la elimi Ploieşti l—2 ; Rapid — Victoria Bucureşti — Olimpia Satu Mare 1—1 ; C.S.M. Re Strungul Chişlneu 3—1 ; C.S.M. Lugoj — • SISTEM alături de
tragerii din şiţa — C.I.L. Sighet 3—1 ; Gloria Bis Progresul Timişoara 2—3 ; Unirea Sîn- familia greu încercată
s 198G : narea sa din teren. In con 1—0 ; F.C.M. Braşov — Chimia Rm. Vîl- triţa — Armătura Zalău 2—0; Strungul nlcolau M. — Metalurgistul Cugir 2—0; prin dispariţia dragului
71, 30, 37. secinţă, Jiul a rămas în 8 cea 2—0; Gloria Buzău — „U" Cluj-N. Arad — Poli. Timişoara 2—2; Unio Satu C.F.R. Simcria — Vagonul Arad 1—1 ; nostru fiu
a : 18, 30, jucători de cîmp. Galeria a 1—0 ; Dinamo — S.C. Bacău 4—1 : Oţelul Mare — C.S. U.T. Arad 3—0; Dacia Me U.M. Timişoara — Şoimii Lipova 2—1 ; MUNTEAN CONSTANTIN,
Galaţi — Corvinul Hunedoara 1—l ; Fla
admonestat pe debusolaţii săi căra Moreni — F.C. Argeş 1—0; F.C. Olt canica Orăştie — Metalul Bocşa 5—1 ; Minerul Ghelari — Unirea Tomnatic 2—0; cxprimindu-nc întreaga
(-a : 57, 24, Minerul Paroşeni — F.C. Bihor 2—0. C.F.R. Timişoara — Minerul Şt. Vulcan compasiune. (12741)
tavoriţi, în schimb a aplaudat — Univ. Craiova 2—0.
C L A S A M E N T U L 3—0.
le cîştiguri : „biliardul" ploieştean, care a 1. Gloria Bistriţa 5 4 1 0 9— 1 9
î care 00 97,-1 făcut „grogy" apărarea adver 1. Steaua 4 4 0 0 CLASAMENTUL 2. Min. Paroşeni 5 3 1 1 7— 3 7 CLASAMENTU L • UN ultim omagiu din
categoria i. 9— 1 8 partea familiei Duma, a-
să. Au avut ocazii să majo 2. Dinamo 4 3 10 1G— 4 7 3. C.S,M. Reşiţa 5 3 1 1 G— 3 7 cum ia despărţirea de
3. F. C. Olt 4 3 0 1 7— 3 G 4. „Poli" Timiş. 5 2 3 0 8— G 7 1. Unirea s. M. 4 *1 0 0 9—2 12
reze scorul : Cizmaru (’G7, ’72, 2. C.F.R. Timişoara 4 3 0 1 8—1 9 prietenul şi vecinul nos
4. Petrolul Ploieşti 5 2 2 1 5— 3 G 5. Dacia Orăştie 5 3 0 2 9— G G
’8G), Mocanu (’73), C. Ştefan 5. „U“ Cluj-N. 5 3 0 2 G— 6 G G. Strungul Arad 5 2 2 1 G— G G 3. Progres. Timiş. 4 3 0 1 G—4 9 tru
MUNTEAN CONSTANTIN
(*74, *88) şi Cristian Ene (’85). 6. F. C. Argeş 5 2 1 2 5— 4 5 7. F.C. Maramureş 5 2 1 2 9— 5 5 4. Vagonul Arad 4 2 2 0 8—3 8 Ci (12742)
7. S.C. Bacău 5 2 1 2 7— 7 5 8. Unio S. Maro 5 2 1 2 7— 5 5 5. Şoimii Lipova 4 2 0 2 7—5
Jocul fără orizont al gazdelor, ff—7. Met. Cugir 4 2 0 2 G—G 6
8. Victoria Buc. 5 2 1 2 5— G 5 9. Steaua C.F.R. 5 2 1 2 G— 7 5
greşelile în lanţ ale întregului 4 G—7. Min. Lupeni 4 2 0 2 8—8 G
Vremea va 9. Sportul stud. 5 1 2 2 7— G 4 10. Min. Cavnic 5 2 0 3 11— 9 • UN grup de prie-
noaptea şi lor dispozitiv, greşita replică 10. Rapid Buc. 4 2 0 2 4— 4 4 11. Met. Bocşa 5 2 0 3 8— 9 4 8. Strungul Chiş. 4 2 0 2 5—G 6 teni din Mintia aduc un
5—7
ierul va fi tactică au darul să alarmeze ; 11. F.C.M. Braşov 5 2 0 3 4— 5 4 12. Mureşul Deva 5 2 0 3 4— G 4 9. Min. şt. Vulcan 4 2 0 2 4—5 f» ultim îndurerat omagiu
5
mult noros Ia —3 în clasamentul adevă 12—13. Corvinul 4 X 2 1 2— 3 4 13. U.T. Arad 5 2 0 3 3— 9 4 10. U.M. Timişoara 4 1 2 1 regretatului lor
rte a inter- 12—13. Oţelul Gl. 5 1 2 2 3— 4 4 14. Olimpia S. M. 5 1 2 2 3— 9 4 3 11. C.F.R. Simeria 4 1 1 2 5—7 1 MU.ŞAT MARIAN,
1 1 3
15. Aurul Brad
ales în Crl- rului, înaintea unor partide 14. Flacăra Moreni 5 2 0 3 4— 9 4' 5 3— 5 12. Victoria Călan 4 1 1 2 4—7 1 dispărut prematur dintre
zolat se vor extrem de dificile, echipa 15. Gloria Buzău 5 2 0 3 G—15 4 1G. Armătura Z. 5 1 1 3 4— 7 3 13—1G. C.S.M. Lugoj 4 I 0 3 6—9 3 ei, la numai 10 ani.
slabe. Vîn- Jiul trebuie ajutată să iasă 15. Jiul Petroş. 5 1 1 3 7— 9 3 17. F.C. Bihor -) f> 2 1 2 5— 4 2 13—16. Min. Ghelari 4 1 0 3 4—7 3 Ii vom păstra nestear-
slab pînă la 17. Univ. Craiova 5 0 3 2 3— 7 3 18. C.I.L. Sighet 5 0 2 3 2—10 2 13—16. Unirea Tomn. 4 1 0 3 4—7 3 să amintire. (12736)
nord-vest? din impas. 18. Chimia Rm. V. 4 1 0 3 4— 8 2 ”) Echipă penalizată cu trei puncte. 13—16. Obilici Sînm. 4 l 0 3 3—G 3
m i n i m e JIUL ; Toma — B. Popescu, ETAPA VIITOARE : „Poli" Timişoara
se între 4 şi Sedecaru, Szekely, Stana, Dosan ETAPA VIITOARE (duminică, 28 sep — Gloria Bistriţa ; Metalul Bocşa — F.C. ETAPA VIITOARE : Met. Cugir — ® UN uliim omagiu
Gloria
:
tembrie)
iele maxime (Dina), Găman, Băluţă, Ilen- Buzău; Univ. Chimia Rm. — Vîlcea — Galaţi ; Maramureş ; Aurul Brad — Dacia Mec. Min. Ghelari ; Obilici — Vagonul Arad : din partea vecinilor din
Craiova
Oţelul
3 de grade. Orăştie ; U.T. Arad — Steaua C.F.R. ; Victoria călan — Unirea S. Mare ; Pro bloc celui care a fost
în depre- zei (Muîţescu), Vancea, Lns- S.C. Bacău — F.G. Olt : Petrolul Ploieşti F. G. Bihor — Unio Satu Maro; C.I.L. gresul Timiş. — C.F.R. Timiş. : Şoimii STEGAUU GHEORGHE.
■orolog de coni. — Rapid : Steaua — Jiul ; F.G. Argeş — Sighet — Min. Paroşeni ; Armătura Zalău Lipova — Min. Şt. Vulcan ; C.F.ll. Si- Sincere condoleanţe fa
Sportul studenţesc ;
„U“ Gluj-N. —
t P.). Dinamo ; Victoria — F.G.M. Braşov ; — Mureşul Deva ; F.C. Olimpia S. Mare meria — IJ.M.T. ; Minerul Lupeni — miliei îndoliate.
1. VULPE Corvinul Hunedoara — Flacăra Moreni. — Strungul Arad ; Min. Cavnic — C.S.M. Strungul chişlneu ; Unirea Tomnatic (12714)
Reşiţa.
— C.S.M. Lugoj.