Page 73 - Drumul_socialismului_1986_12
P. 73
Paq. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 9 051 • DUMINICĂ, 21 DECEMBRIE 1986
sirii de căi în vederea ac niunii 12 dintre cei 13 nistratorii monumentului şi Competiţia , ce se va
tivizării convorbirilor refe membri ai Organizaţiei Ţă experţi ai Agenţiei Spaţia desfăşura pe două ca
ritoare la dezarmare şi la rilor Exportatoare de Pe le Europene vor realiza tegorii de vîrstă reunes-
lichidarea pe calea trata trol au semnat acordul împreună „un colier de te echipe de phici ale
tivelor a unor stări con- final, care prevede o re stele", după cum numesc cluburilor şi asoriaţiilo
H NAŢIUNILE UNITE. - flictuole care mai persistă ducere cu 7,25 la sută a ei un inel gonflabil din Luni şi marţi, sportive Universitatea
Lucrările celei de-a 41-a în diferite regiuni ale lumii. producţiei zilnice de petrol plastic, lung de 24 km, la Sala sporturilor Crai ova, F. C. .Argeş
sesiuni a Adunării Gene Adunarea Generală a în primele şase luni ale alcătuit din oglinzi care U.T.A., I.P. A. Sibiu, Cor-
rale a O.N.U. au luat O.N.U. a evidenţiat, de anului viitor pînă la 15,8 vor reflecta spre pămînt „CUPA CETĂŢII" vinul, Jiul, Stiela Turda.,
sfîrţit. Ansamblul dezba asemenea, faptul că secu milioane barili. într-un co lumina soarelui, relatează la minifotbal Acumulator ul Bucureşti
terilor şi numeroase do ritatea economică a sta municat al reuniunii se agenţia UPI. Pionierul Bucureşti, şi.
cumente adoptate de se telor constituie componen arată, de asemenea, că „Colierul" va fi pus pe A-S. Mureşul Deva or bineînţeles Mureşul Dc-
siune au reflectat, în pri ta principală a unui sis participanţii au căzut de orbită la 965 km deasupra ganizează, luni şi marţi, va.
mul rînd, năzuinţa majo tem atotcuprinzător de acord asupra majorării pămîntului de o rachetă la Sala sporturilor din
rităţii covirşitoare a state securitate internaţională. preţului petrolului la 18 tip Ariane şi va face în Deva, „Cupa Cetăţii" la ‘ Meciurile au loc non-
lor de a înlătura pericolul B GENEVA. - La Gene dolari barilul. Noul preţ conjurul planetei timp de rţxinifotbal, ediţia a Vl-a. stop, între orele 8—20.
unei catastrofe nucleare, va s-au încheiat lucrările va intra în vigoare la trei ani, după care se va
de a se asgura o paze Conferinţei ministeriale a 1 februarie 1987. Acordul fragmenta şi se va dis
trainică şi durabilă. Dez ţârilor O.P.E.C. — infor nu,a fost semnat de Irak. persa în spaţiu. Costul
baterile au demonstrat ne mează agenţiile internaţio B PARIS. - Pentru ani acestui proiect îndrăzneţ vorbe cărora linia melo ţ
cesitatea eliminării încor nale de presă. versarea centenarului Tur se va ridica la aproxima
dării internaţionale şi gă în ultima rundă a reu nului Eiffel, în 1989, admi tiv 1,5 milioane dolari. dică le dă o oarecare \
muzicalitate. Dacă am
avea în faţă doar ver \
surile, acestea ne-ar apă \
CONDIŢII METEORUTIERE moment dat de grupul tragic, dacă maşina, e- rea mai mult decît peni V
! masiv s-a apropiat un chipată cu 10 pneuri, n-ar bile. Dar „inventivii" nu
NEFAVORABILE - PERICOL PENTRU camion Tatra (31 UD fi avut 6 dintre acestea FEŢE — FEŢE se opresc doar la atît \
CIRCULAŢIE ! 1377), al I.M.II.. condus uzate, care au favorizat Mai schimbă şi melodii \
Ceasul care mobilează aducîndu-le la posibili
de Albert Bulgaru, care derapajul. plăcut şi util intersecţia tăţile lor vocale modeste \
Condiţiile metcorutiere metri în Jos, pe drumul văzînd grupul de oameni, Vedem, deci, şi din a-
specifice iernii se înăs nou, răsturnîndu-se. în a încercat să frîneze, ma ccste evenimente rutie bulevardelor Decebal şi de interpretare. Credem \
presc, devin tot mai stîn- răsturnare, a surprins nevră ce s-a dovedit to re cît de periculoasă Lenin din Deva şi-a cam că intervenţia factorilor
dereglat. în ultimele luni. culturali ar trebui să se \
jenitoare desfăşurării sub cabină pe şofer, ac- tal neindicată. Maşina poate deveni circulaţia
transportului pe şosele şi cidentîndu-1 mortal şi pe a intrat In derapaj late- rutieră atunci cînd oa mersul minutarelor Cele facă mai mult simţită \
alte drumuri. Ploi, lapo- menii de la volan nu ţin patru feţe ale ceasorni Cei care urcă treptele
viţă, ninsoare, polei al- seama de cele mai ele cului indică intr-un mo scenei nu au dreptul să
ternînd între ele sau, pe * buletin rutier mentare recomandări vi- ment dat ore diferite interpreteze orice şi ori
diferite porţiuni de dru zînd asigurarea unor con Ieri dimineaţă, de exem cum. Ei au în urma lor
muri, chiar cu zone us diţii de deplasare în si plu, dacă veneai dinspre o tradiţie multisecular’',
1
cate, Creează adevărate însoţitorul delegat, scă ral de circa 20 metr guranţă — cum ar fi. gara C.F.R. spre centru, care trebuie păstrată in
capcane pentru traficul pat, din fericire, cu via îndreptîndu-se ameninţă în primul rînd, adaptarea' ceasul indica ora 8,10. toată autentiritatoa şi
rutier, în care au... căzut ta. tor spre grupul de oa manierei şi vitezei de Dacă mei geai. în acelaşi frumuseţea ei.
deja cîteva victime. • La Ghelari s-a petre meni ; aceştia speriindu- conducere la condiţiile minut. dinspre -entru
• Recent, autoduba cut un accident pe cît se, au fugit, unul a alu concrete meteorutiere şi spre gară — indica ora CRESCĂTORIE
specială 21 HD 1405, con de tragic, pe atît de bi necat, nu s-a mai putut starea tehnică a autotu 10,05 Tar dacă circulai I)E CIINI ? L
dusă de Marin St'egă- zar şi stupid. Din cauza ridica, maşina l-a lovii rismelor, . aceasta însem- pe bulevardul Decebal în \
roiu, cobora pe drumul poleiului, cinci autobuze cu o roată şi victima nînd, bineînţeles şi sta ambele sensuri — era în fiecare fermă sau
vechi din Lupeni, spre nu au mai putut circula om de 37 de ani. tată a rea pneurilor, atît ea ora 10,00. Oare din ce brigadă zootehnică exis \
-
Vulcan, cu viteză neadec de la un anumit punct. trei copii, a lăsat uri goi Uzură, cît şi ca presiune parte a bulevardelor tre tă — şi e bine să fie \
vată pe o suprafaţă aco Călătorii au coborît, unii imens în familie buie sa circuli pentru a pentru a semnala. mai
perită cu poiei. Din de au încercat să continue Poate că, în toată slu- MILIŢIA JUDEŢULUI' afla ora exactă la ceasul ales noaptea, musafiri;
rapaj a părăsit calea de drumul pe jos, alţii au pideriin sa, accidentul nu HUNEDOARA, cu patru feţe., diferite 7 nepoftiţi — rinul sau doi
rulare, căzînd la cîţiva rămas pe margine. La un s-ar fi încheiat atît de Serviciu! circulaţie cîini. Şi la brigada zoo
tehnică a C.A.P. Bîrccn
ORICE ŞI ORICUM ? ! există cîini, dar nu unul-
doi, ci vreo 9—10. Dacă
Mulţi dintre interpreţi) intri în incintă, chiar şi
ÎNTREPRINDEREA DE BERE HAŢEG GRUPUL ÎNTREPRINDERILOR care se perindă pe scenele în timpul zilei, haita dc
aşezămintelor de cultură cîini te înconjoară fă- \
ÎNCADREAZĂ de urgenţă DE GOSPODĂRIE COMUNALĂ din judeţ, solişti de rati- cînd o hărmălaie teribilă
PRIN CONCURS Şl LOCATIVĂ zică populară, comit un şi punîndu-ţi iii pericol
• JURISCONSULT SECŢIA APĂ, CANAL, TERMOFICARE act care nu poate fi pe pantalonii. Oare la C.A.P
placul iubitorilor folclo
Bîrcea a* luat fiinţă o
încadrarea se va face conform Legii nr. D E V A rului nostru, s"hhnbînd ereseătorie de cîini ?
unor
îndrăgite
textele
57/1974. A N U N Ţ melodii Şi, măcar dacă l
Informaţii suplimentare la telefon 70130, Aduce la cunoştinţa consumatorilor din noile versuri ar fi izbu
interior 29. cartierul Micro 15 Deva, că în data de 22 tite. Dar cei rare le al
cătuiesc n-au tangenţă
XII 1986, între orele 9—14, se va sista fur cu creaţia literară, totul
nizarea apei potabile în vederea executării devenind o adunătură de
unor lucrări de racordare a noii conducte
pentru acest cartier.
O ASTAZI se implinas
te un an de cînd a dis
părut dintre nbi LAZA'
MIUON, soţ. tată si bu
nic dc o aleasă nobleţe
ÎNTREPRINDEREA DE BLĂNĂRIE ANIVERSĂRI sufletească, modestie v
deosebită omenie, Chlpvi
„VIDRA" ORĂŞTIE • SOŢIA Marin, fiul Daniel său blînd va rămîue ves
urează dragului lor Dumitru nic în amintirea noas
Bogdan, la a 40-a aniversare, Irâ. Familia.
ÎNCADREAZĂ multă sănătate, f'trlc're sî (14750)
viată îndelungată.
• Economist birou plan (11760)
prilejul
CU
•
pensionării
EXPLOATAREA DE GOSPODĂRIE Vi al aniversării a 50 de ani,
COMUNALĂ Şl LOCATIVĂ BRAD • Şef birou aprovizionare soţia vi nepoţii urează dra D E C E S E
Csiszar
lor
• Şef birou secretariat-administrativ
gului
Ludovic,
Strada Vînâtorilor, nr. 49 „Lu mulţi uni !“ (11758)
ÎNCADREAZĂ DE URGENŢĂ • Şef atelier proiectare produse tehnolo • GRUPUL dc control
Muncitori calificaţi în meseriile : gice — confecţii COMEMORĂRI al secţiei sculărie I. C.
de
Orăştlc
alături
este
• 4 zidari — mozaicari • Şef staţie calcul flet familia anunţă împlinirea tovarăşul lor Perţa Va-
CU adîncă durere în su
•
sile, la greaua încercare
• 2 dulgheri • Programator staţie calcul a şase luni de la dispariţia prilejuită de moartea
fulgerătoare a bunului nostru
• 2 fierari—betonişti • Analist staţie calcul soţ şi tată PURCAR TRAI AN. mamei sale. Sincere con
doleanţe.
(11771)
Flori şi lacrimi pe mormîn-
• 3 sudori electrici şi autogen. • Şef atelier confecţii blană tul tău. Comemorarea astăzi,
• Muncitori necalificaţi, bărbaţi şi femei, 21 decembrie, în Dobra.
Condiţiile de încadrare sint cele prevăzu absolvenţi a 8 sau 10 clase (se lucrea (11708)
• CU nemărginită du
te de Legea 12/1971 şi Legea 57/1974. rere soţia, copiii şi ne
O SOŢIA Eleonora, fiul
Informaţii suplimentare la telefoanele ză pe schimburi) porin anunţă că azi se poţii anunţă trecerea în
nefiinţă a celui care n
• Lucrător comercial împlinesc şase săptămîni fost
51843, 50932 - compartimentul personal. de Ia despărţirea de cel
® Merceolog desfacere care a fost bunul şl Iu NTCOLAK LAPADUŞ.
bitul nostru F ARCAŞ Inmormîntarca mlinc, 22
EMERIC. decembrie 198G, ora 11,
Amintirea Iui va rămi din strada Văcărescu 46.
Deva.
(1 n ne neştearsă în Inimile Nu tc vom uita nici
f) r noastre. Soţia şi fiul. (11752) odată. (14769)
P ' " ~
p"
1
fe * * * 1 Jii H) PIOS omagiu la îm « FAMILIA Tănasă este
plinirea a 6 săptămîni de alături de învăţătoarea
r 7 ia la decesul iubitului meu Maila Veto, acum cînd
M p&gaisp a soţ GOI.DA IO AN. se desparte de tatăl său.
iasen m
Ii voi păstra amintite
.. ■ r / veşnică. Soţia. Transmitem sincere con
doleanţe.
(111%) (11762)
COLEGIUL DE REDACŢIE : Sabin Cerbu, Ion Ciodei, Dumi Iru Gheonea, Tiberiu Istrate (redactor şef), Lucia Elena Liciu, Gheorghe Pavşl (redactor şei adjunct). Nicolae Tircob L i!i!ilL .|
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA! 2 700 Deva. str Dr Petru Groza, nr. 35, Telefoane s 11275, 12157, 11585. Telex: 72288. TIPARUL: Tipografia Deva. str. 23 August, nr 275