Page 40 - Drumul_socialismului_1987_04
P. 40
DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 9 144 • SIMBĂTĂ, 11 APRILIE 1987
Pag. 4
Şedinţa Comitetului Politic G.I.G.C.L. D E V A
SECŢIA APĂ, CANAL, TERMOFICARE
Executiv al C.C. al P.C.R. I N F O R M E A Z Ă
abonaţii c o n s u m a t o r i de apă
(Urmare din pag. 1) Comitetul Politic Executiv a dat tovarăşul Nicolae Ceauşescu a ex- ( din municipiul Deva şi oraşul Simeria,'
o deosebită apreciere rezultatelor primat, şl cu acest prilej, sprijinul
muncii a sporit anul trecut, faţă de acestor vizite, care se înscriu ca activ şi solidaritatea României cu , că în data de 13 aprilie 1987, se va sista
1985. cu 11,1 la sută. depunerile, evenimente de cea mai mare însem lupta popoarelor africane pentru li- j furnizarea apei potabile între orele 7,00 —
pe ansamblul economiei, fiind mai nătate în dezvoltarea relaţiilor Ro chidarea totală a colonialismului, - 19,00, ca urmare a solicitărilor T.A.G.C.M.
mari cu 570 milioane lei. Sumele mâniei cu aceste state, ca o nouă împotriva politicii rasiste şi de a- j
depuse au fost utilizate, în propor şi importantă acţiune de politică partheid, a oricăror forme de do- , Deva pentru cuplări obiective noi de in
ţie mai mare, pentru efectuarea de externă a partidului şi statului nos minaţie şi asuprire, pentru conso- , vestiţii.
investiţii productive, pentru finan tru, ca un aport de seamă la pro lidarea independenţei naţionale şi }
ţarea mijloacelor circulante. movarea păcii, înţelegerii si colabo dezvoltare liberă, de sine stătătoa- ,
Totodată, au crescut veniturile rării paşnice între naţiuni. re, pe calea progresului economic I
de care beneficiază oamenii muncii, Comitetul Politic Executiv a a şi social. '
pentru părţile sociale depuse. Ast probat întru totul activitatea desfă Comitetul Politic Executiv a a- I
fel, pentru părţile sociale depuse, probat întru totul şi a dat o deo- • ÎNTREPRINDEREA de utilaj greu
oamenii muncii din unităţile de stat şurată de t o v a r ă ş u l Nicolae sebită apreciere poziţiei exprimate j SI DE TRANSPORT PENTRU CONSTRUCŢII
beneficiază de un venit, determinat Ceauşescu în timpul acestor vizite, de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în .
evidenţiind rolul esenţial şi contri convorbirile cu preşedintele Repu- I T I M I Ş O A R A
potrivit legii, în sumă de 645 mi buţia sa determinantă la elaborarea blicii Populare Angola, potrivit că- J
lioane lei — cu 223 de milioane mai str. Ion lonescu de la Brad, nr. 29
neabătută
a
politicii
marc decit în 1985 — ceea ce co şi înfăptuirea României socialiste, la reia problema fundamentală pentru ■ ÎNCADREAZĂ URGENT URMĂTOARELE
externe
această ţară este găsirea unei so- J
a
respunde unui nivel mediu anual Iuţii politice, prin realizarea unei i CATEGORII DE PERSONAL:
al dobînzii de circa 6 la sută. Veni-. transpunerea în viată a orientărilor
şi hotărîrilor stabilite de Congre reconcilieri naţionale generale, pe »
turile suplimentare de care benefi sul al XIH-lea al partidului privind baza căreia să se asigure participa- J • şefi coloană
ciază membrii unităţilor cooperatiste întărirea legăturilor de prietenie şi rea întregii populaţii la un program | ® revizori tehnici
însumează IOC milioane lei — cu 35 amplu de refacere a economici na- »
colaborare cu toate ţările şi popou • conducători auto, gradele BCD; BC ;
milioane lei mai mult faţă de 1985 rele lumii, în lupta pentru progres ţionale şi dezvoltare economică şi I
— corespunzător unui nivel mediu economic şi social, dezvoltare inde socială a ţării. , BCE pentru secţiile Timişoara, Lugoj,
al dobînzii de 5 la sută. pendentă şi pace. S-a apreciat în mod deosebit fap- | Arad şi Anina.
S-a apreciat că prin participarea S-a subliniat că aceste vizite — tul că, în cadrul convorbirilor cu J
cu părţi sociale a oamenilor muncii urmărite cu viu interes şi mîndrie şefii de state ai ţărilor africane vi- ţ Persoanele care solicită încadrarea tre
Ia constituirea fondului de dezvol patriotică de toţi cetăţenii patriei zitate, a fost evidenţiat rolul im buie să aibă o vechime în meserie de cel puţin
tare economică se afirmă tot mai — au deschis, prin înţelegerile şi portant ce revine Organizaţiei Uni 5 ani.
puternic calitatea lor de proprietari, documentele convenite, noi şi largi tăţii Africane în dezvoltarea conlu
producători şi beneficiari nemijlo perspective colaborării dintre Româ crării între ţările continentului, în încadrarea se face conform Legii 12/1971
ciţi a tot ceea ce se realizează în nia şi ţările respective, pe tărîm unirea eforturilor lor pentru asigu- şi Legii 57/1974.
ţara noastră. în acelaşi timp, s-a politic, economic, tehnico-ştiinţific, rarea dezvoltării cconomico-sociale ,
asigurat întărirea responsabilităţii cultural şi în alte domenii de acti şi consolidarea independenţei, în Informaţii suplimentare la telefon 961 /
tuturor în apărarea şi dezvoltarea vitate. întăririi conlucrării ne arena rezolvarea pe cale politică a pro 11506 sau 961/32191, biroul personal.
proprietăţii socialiste, participarea mondială, în interesul reciproc, al blemelor existente între unele din
mai activă a colectivelor de muncă cauzei păcii, destinderii, securităţii tre aceste state.
la autoconduccrca şi autogestiunea înţelegerii şi cooperării în lume. în Comitetul Politic Executiv a sub
unităţilor. acest sens, a fost relevată . impor liniat însemnătatea concluziilor la
Aprobînd propunerile prezentate tanţa deosebită a Acordului-program care s-a ajuns, în timpul dialogu- [
în Raport, Comitetul Politic Execu pe termen lung privind dezvoltarea lui la nivel înalt, privind necesita
tiv a cerut să se acţioneze, în con cooperării economice şi tehnice şi tea întăririi solidarităţii şi conlu- |
tinuare. pentru mobilizarea tuturor a schimburilor comerciale dintre Re crării ţărilor în curs do dezvoltare, ;
oamenilor muncii la constituirea publica Socialistă România şi Re în vederea stabilirii unei strategii i
fondului de dezvoltare economică, publica Zair, a comunicatelor comu comune în negocierile cu ţările dez- ;
în conformitate cu noile reglemen ne şi a celorlalte documente sem Voltatc, pentru soluţionarea globa- .
tări, pentru realizarea depunerilor nate, care asigură extinderea şi mai lă a problemelor subdezvoltării — «
subscrise lunar şi utilizarea cu puternică a colaborării si cooperării inclusiv a problemei datoriilor ex- J 0 SCHIMB apartament trei
camere, confort I, Bucureşti
maximă eficienţă a acestora. bilaterale, pe baze reciproc avan terne — şi pentru instaurarea unei I cu apartament Deva. Telefon
Comitetul Politic Executiv a exa tajoase. noi ordini economice internaţionale, . 21431. (17462)
minat, în continuare, RAPORTUL Comitetul Politic Executiv a e- care să asigure progresul mai rapid ’ Q SCHIMB apartament 4 ca
videnţiat profunda semnificaţie a mere Căian O.N. cu aparta
ASUPRA ACTIVITĂŢII DE CON al tuturor statelor, şi în primul rînd i ment 2 camere Deva (excep
schimburilor de păreri pe care to ţie Micro 15). Informaţii De
TROL FIN ANCIAR-BANCAR IN varăşul Nicolae Ceauşescu le-a avut al celor rămase în urmă, precum . va, telefon 21777, după orii
ECONOMIE, ÎN ANUL 1986. cu conducătorii ţărilor vizitate în şi dezvoltarea stabilă, echilibrată a j ANIVERSĂRI 18,30. (17593)
Pornind de Ia rezultatele obţinu legătură cu situaţia internaţională economiei mondiale. . o CU prilejul aniversării zi
te, precum şi de Ia unele neajunsuri actuală. S-a subliniat, cu satisfacţie, A fost relevată identitatea pune- ( lei de naştere, draga mea so COMEMORĂRI
manifestate în 1986, Comitetul Po ţie Flor.v, soţul tău Mircea îţi
litic Executiv a cerut tuturor orga modul strălucit în care secretarul telor de vedere cu privire la con- , doreşte fericire şl îndeplini
rea tuturor idealurilor vieţii.
nelor cu atribuţii în acest domeniu general al partidului, preşedintele tribuţia activă pe care pot şi tre- | (17161) împlinirea a 7 ani de la
PIOASA amintire la
q DRAGA Petronela Tomo-
să ia măsurile ce se impun pentru Republicii, t o v a r ă ş u l Nicolae buic să o aducă în viaţa internaţio- . taş, din Simeria, azi cînd în dureroasa despărţire de
.exercitarea, în toate unităţile şi Ia Ceauşescu, a reafirmat, şi de această nală statele mici şi mijlocii, ţările | buchetul vieţii prinzi a 18-a soţul şi tatăl drag URSA
toate nivelele, a unui control finan dată, poziţia principială, constructi în curs de dezvoltare şi nealiniate, * garoafă, verişorii tăi Liliann, ROMAN, din Deva. Co
memorarea azi, ll apri
Dorel şi Li viu îţi urează „La
ciar ferm şi exigent, în special a vă, a ţării noastre în problemele care constituie marea majoritate a | mulţi ani ! M (17118) lie, ora 13. Familia în
celui preventiv, în măsură să asigu lumii şi sînt nemijlocit interesate J 0 CU prilejul zilei de naş durerată. (17460)
re respectarea prevederilor legale, vieţii internaţionale, principiile ca tere dorim mamei noastre
re stau la baza politicii externe a înlr-o politică de colaborare. de I Olga Olurea, multă sănătate,
instaurarea unui climat riguros de fericire şi „La mulţi ani !“.
Alina, Voichiţa, Olguţa, Cris-
ordine, disciplină şi răspundere în României socialiste. independenţă şi pace. i tina şi I.aura. (17141) 0 IN ziua de 12 apri
administrarea, gospodărirea şi folo A fost reliefată însemnătatea a- In timpul convorbirilor la nivel J lie se împlinesc şase săp-
tămîni de cînd inima cal
sirea cu maximă eficienţă a fondu precierilor comune că problema înalt, a fost exprimată hotărîrea I VÎNZĂRI - dă şi bună a celui care
rilor materiale şi băneşti, preve fundamentală a epocii noastre o României şi a ţărilor vizitate de a J a fost colonel farmacist
(r) NICULA PETRE a în
nirea oricăror forme de risipă şi constituie oprirea cursei înarmărilor, conlucra tot mai strîns pe arena | CUMPĂRĂRI cetat să mai bată. Om
de o deosebită nobleţe
'pagubă ale avuţiei naţionale, apă trecerea la măsuri efective de dez mondială, în cadrul O.N.U. şi al « e VIN» Dacia 1 300, termen sufletească, l-au caracte
rarea şi întărirea proprietăţii socia armare, în primul rînd de dezarma altor organizaţii internaţionale, al j de ridicare imediat. Deva, rizat dragostea de ţară,
strada Lenln, bl. B, ap. 50.
corectitudinea şi modes
liste. re nucleară, asigurarea unei păci „Grupului celor 77“ şi al mişcării * (17170) tia. A dus cu e! cele
• VÎND Dacia 1 300. Deva,
In cadrul şedinţei a fost prezen trainice pe planeta noastră. în a- de nealiniere, în vederea soluţio- | telefon 23011, intre orele 8—12. mai alese comori. Un
gînd curat şi o floare la
tată o INFORMARE CU PRIVIRE celaşi timp, s-a arătat că realizarea nării constructive a problemelor j (17591) mormîntul lui. Hortensia.
• VlND apartament două (17422)
LA VIZITELE OFICIALE DE PRIE de zone denuclearizate în Balcani, complexe ce confruntă omenirea, a I camere. Brad, strada Dacilor,
TENIE EFECTUATE DE TOVARĂ in centrul şi nordul Europei, în O- promovării păcii, securităţii, înţele- i bloc 8, apartament 28. Infor
maţii în scris : Szabo Ana,
•
BADICA
COLONELUL
ŞUL NICOLAE CEAUŞESCU, ÎM rientul Mijlociu, Africa şi în alte gerii şi cooperării în Europa, Afri- J strada MestecănI.ş, nr. 8, CORNELIU, din Craiova, a tre
PREUNĂ CU TOVARĂŞA ELENA regiuni ale globului ar contribui la ca şi în întreaga lume. Gheorgliienl, cod 4 200, jude cut hotarul vieţii, lăsînd izvor
(17108)
ţul Harghita.
CEAUŞESCU, ÎN REPUBLICA îmbunătăţirea situaţiei internaţio Aprobînd, în unanimitate, rozul- | • VÎND Dacia 1 300. Deva, nesecat de lacrimi, stinglnd
telefon 13741. (17465) orice bucurie pentru surorile
POPULARĂ ANGOLA, LA INVI nale, la destindere şi o mai bună ţaţele vizitelor în Angola, Zair şi « • VlNIJ casă, dependinţe Iui şi familiile lor. (17333)
(grădină). Nădăşlin de Jos,
TAŢIA PREŞEDINTELUI M.P.L.A. înţelegere în lume. R.P. Congo, Comitetul Politic Exc- { telefon 957/30249. (17461)
— PARTIDUL MUNCII, PREŞE Au fost relevate, de asemenea, cutiv a cerut guvernului, ministe- ’ a VlND Dacia 1 310, 18 000 D E C E S E
DINTELE REPUBLICII POPULA punctele de vedere comune privind relor, celorlalte organe economice ! km. Hunedoara, telefon 14325,
(17447)
după-amlaza.
a FAMILIA Popa mul
RE ANGOLA, JOSE EDUARDO necesitatea reglementării tuturor centrale să ia toate măsurile pentru j • CUMPĂR caroserie Fiat, ţumeşte tuturor acelora
1 100 D, stare bună. Deva, te
DOS SANTOS ; ÎN REPUBLICA problemelor litigioase dintre state realizarea în cele mai bune condiţii I lefon 15243. (17446) care ou fost alături de
* ea în clipele grele prici
o VÎND capro cu Iezi. De
ZAIR, LA INVITAŢIA PREŞEDIN exclusiv prin mijloace paşnice, prin a acordurilor şi înţelegerilor conve- > va, Crîngului, nr. 10, telefon nuite do pierderea pre
TELUI FONDATOR AL MIŞCĂRII tratative, prin găsirea de soluţii po nite, care asigură dezvoltarea pe J 17131. (17449) matură a celui care a fost
POPA SIMION
a VÎND Dacia 1 300, fabri
TOPULARE A REVOLUŢIEI, PRE litice care să corespundă aspiraţii multiple planuri a colaborării j caţie 1979, 72 000 km. Deva, (GUIŢA).
Amintirea Iui va fi veş
ŞEDINTELE REPUBLICII ZAIR, lor popoarelor de a trăi în pace şi României cu aceste state, în intere- , telefon 23194. (17169) nic vie în inimile noastre.
s VÎND Dacia 1 300, neri
MOBUTU SESE SEKO KUKU securitate, aşezarea fermă a relaţii sul şi spre binele popoarelor noas- j dicată. Brad, strada 1 Mai, (17467)
bloc C 16, apartament 9, tele
NGBENDU YVA ZA BANGA ; ÎN lor internaţionale pe baza principii trc", al păcii şi colaborării interna- > fon 55259. (17438)
a MULŢUMIM tuturor veci
REPUBLICA POPULARĂ CONGO, lor deplinei egalităţi in drepturi, in ţionale. nilor din cartier, colectivului
LA INVITAŢIA PREŞEDINTELUI dependenţei şi suveranităţii naţiona Comitetul Politic Executiv a dez- J SCHIMBURI de cadre didactico do la şcoli
le generale nr. 3 şi nr. 5 Hu
COMITETULUI CENTRAL AL le, neamestecului în treburile inter bătut, de asemenea, o serie de pro- 1 DE LOCUINŢE nedoara, serviciului cercetări
C.S.H. şi asociaţiei elene, care
PARTIDULUI CONGOLEZ AL ne, renunţării Ia forţă şi la amenin bleme ale activităţii internaţionale ! au fost alături de noi Ia
MUNCII, PREŞEDINTELE REPU ţarea cu forţa. a partidului şi statului nostru şi a • a SCHIMB apartament trei greaua încercare pricinuită de
camere Haţeg cu apartament moartea mamei
BLICII POPULARE CONGO, DE- Comitetul Politic Executiv a a- soluţionat unele probleme organiza- i Deva (eventual închiriez). SOFIA STEFANIDIS.
Informaţii Deva, telefon 18725,
NIS SASSOU NGUESSO. preciat în mod deosebit faptul că torice. * orele 19—22. (17156) Familia îndurerată. (17592)
COLEGIUL DE REDACŢIE : Sabin Cerbu, Ion Cioclei, Dumi tru Gheonea, fiberiu Islrate (redactor şef). Lucia Elena Liciu, Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct), Nicolae Tir cob. |__440M_
REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA i 2 700 Deva str Dr Petru Groza ar. 35. Telefoane: 11275. 12157, 11585. Telexi 72288. TIPARUL) Tipografia Deva str. 23 August, ar. 275.