Page 72 - Drumul_socialismului_1987_10
P. 72
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 9 308 ® MIERCURI, 21 OCTOMBRIE 1987
faits de stil a tovarăşului ioolae Oeauşescu, Realizarea sarcinilor de producţie
(Urmare din pag. 1) săparea a două puţuri de
împreună cu tovarăşa Elena Oeauşescu, mare adincime, la repara
rea altor trei şi la deschi
turi de lucru. Pentru eli
minarea acestor neajun derea a trei noi orizonturi.
De asemenea, se genera
în Republica Turcia suri, pregătire (de lucrărilor conduse experienţa brigăzii
efectuarea
lizează
aproape
de
de Ştefan Alba,
7500 metri) şi a celor de
investiţii (2600 ml săpări aceea ca o brigadă să ex
concomitent
mai
ploateze
TOVARĂŞA ACADEMICIAN DOCTOR Tovarăşa Elena Ceauşescu rări de prietenie şi dorin şi 350 ml betonări) a de multe abataje.
a transmis, cu acest pri ţa de colaborare din par venit obiectiv principal în „Şi în activitatea de
INGINER ELENA CEAUSESCU A PRIMIT lej, tuturor oamenilor de tea slujitorilor ştiinţei şi ansamblul activităţii co transport al producţiei se
UN GRUP DE OAMENI DE STIiNTĂ, ştiinţă, cercetătorilor şi învăţămîntului din Româ lectivului minei. simte un reviriment — a-
cadrelor universitare din Un lucru este clar pen precia ing. Euachim Bera-
RECTORI SI PROFESORI DIN TURCIA Turcia cele mai bune u- nia. tru toţi cei ce muncim la ru, ' şeful sectorului VII.
mina Petrila : planul pe Revizuirea şi repararea in
acest an, stabilit In raport stalaţiilor şi căilor dc
Tovarăşa academician rut în limba turcă, al lu LA RAFINĂRIA „ANATOLIA CENTRALĂ" cu cerinţele economiei na transport, pe verticală şi
doctor i n g i n e r Elena crării „Politnerizarea ste- ţionale, cu prevederile pla orizontală, modularea flu
Ceauşescu, prim viceprim- reospecifică a izoprenului", nului naţional unic de xului de benzi, depăşirea
ministru al guvernului, care constituie o contribu (Urmare din pag. 1) statului turc a subliniat că dezvoltare economico-socia- unor neconcordanţe din
preşedintele Consiliului Na ţie extrem de valoroasă la rafinăria reprezintă o re lă a ţării este pe deplin programele secţiei de lo
ţional al Ştiinţei şi învă fundamentarea principiilor ţiţei pe an asigură nece marcabilă realizare a coo realizabil, fiind în concor comotive sînt doar cîleva
ţămîntului, a primit, marţi, şi tehnologiilor pentru pro sarul guvernoratului An perării dintre cele două danţă cu potenţialul tehnic dintre acţiunile de bază
20 octombrie, la reşedinţa ducerea, la scară industria kara şi al altor 14 regiuni, ţări. împărtăşind această şi uman, cu capacitatea de in desfăşurarea cărora este
oficială rezervată la An lă, a cauciucului izopre- specialiştii au relevat ca apreciere, preşedintele muncă existente la I.M. implicat întregul colectiv
kara, un grup de oameni nic cu însuşiri stereospe- lităţile utilajelor româ Nicolae Ceauşescu şi-a ex Petrila I al sectorului".
de ştiinţă, rectori şi pro cifice, la dezvoltarea chi neşti, avînd cuvinte de primat, totodată, convin Redresarea situaţiei pro Alte acţiuni importante,
caldă apreciere la adresa
fesori din Turcia. mici moderne. colaborării cu România. gerea că raporturile de co ducţiei la mina Petrila cum este cea a reorgani
se
româno-turce
laborare
în numele celor prezenţi, Membrii delegaţiei au Institutele şi întreprinde vor dezvolta tot mai mult începe să devină faptă. zării unor sectoare de pro
prof. dr. Sumer Şahin, se exprimat, totodată, dorinţa rile româneşti de speciali în interesul progresului e- Începînd din luna iulie ducţie, completarea efecti
cretar general al Consiliu oamenilor de ştiinţă din tate au asigurat atît pro conomic al ambelor ţări, a.c., cantităţile de cărbu velor, stabilizarea cadrelor
lui Naţional pentru Cer Turcia de a se întări le iectul şi livrarea a circa al propăşirii celor două ne energetic extras sînt în tehnice noi, îmbunătăţirea
cetare Ştiinţifică şi Teh găturile de colaborare, 65 de mii tone de echipa popoare. continuă creştere. Planul calităţii muncii în toate
nică din Turcia, prof. dr. schimburile de idei, comu mente, cit şi supervizarea lunii septembrie a fost domeniile de activitate, la
Adnan Aydin, şeful cate nicarea dintre cercetătorii lucrărilor de construcţii- La încheierea vizitei, pre. realizat în proporţie de 90 toate nivelurile, vor face
drei de chimie de la Uni celor două ţări. S-a apre montaj şi punerea în func şedinţele Nicolae Ceauşescu la sută (faţă de ' 79,2 la ca, la I.M. Petrila, dezi
versitatea Marmara din ciat că această vizită a ţiune a rafinăriei, care se a semnat în cartea de o- sută în iulie şi 86,4 la sută deratul redresării situaţiei
Istanbul, şi prof. dr. Ne- înalţilor soli ai poporului află în prezent în activi noare a rafinăriei. în august). La această da producţiei să devină cît
cla Gunduz, decanul fa român în Turcia deschide tate dînd deplină satisfac în aplauzele celor pre tă se lucrează intens la mai curînd realitate.
cultăţii de chimie de la largi perspective în acest ţie. zenţi, preşedintele Nicolae
Universitatea Gâzi din An domeniu conlucrării fruc Răspunzînd invitaţiei gaz Ceauşescu şi preşedintele
kara, au mulţumit pentru tuoase româno-turce şi pe delor, preşedintele Nicolae Kenan Evren au părăsit = DINAMO TIRANA -
primire, şi au subliniat tărîm ştiinţific. Ceauşescu şi preşedintele rafinăria, îndreptindu-se REPREZENTANTĂ
deosebita satisfacţie a oa T o v a r ă ş a Elena Kenan Evren, aplaudaţi spre Ankara.
menilor de ştiinţă din Tur Ceauşescu a mulţumit pen cu simpatie de muncitorii întreaga vizită a ilustrat DE MARCĂ
cia faţă de vizita pe care tru cuvintele de aprecie şi specialiştii rafinăriei, au pregnant, prin suita nu A FOTBALULUI ALBANEZ
preş.e d i n t e l e Nicolae re exprimate la adresa ac vizitat principalele săli de meroaselor manifestări de
Ceauşescu şi tovarăşa tivităţii sale, a ştiinţei ro comandă automatizată, u- prietenie ce au marcat
Mîine, echipa Corvinul zentative, să notăm că în
Elena Ceauşescu o între mâneşti, a rezuitatelor ob nele din principalele in parcursul călătoriei în A- Hunedoara reintră în a- echipa oaspete activează
prind în ţara lor, expri ţinute în domeniul cerce stalaţii. natolia centrală, cit şi rena internaţională a fot internaţionalii Demolări,
mând convingerea că a- tării ştiinţifice şi tehno în timpul vizitei, pre momentele petrecute în balului, dehutînd în ac Izanai, Stafa şi Shahiri,
ceasta va deschide noi logice din România. Tot şedintele Nicolae Ceauşescu mijlocul lucrătorilor rafi tuala ediţie a „Cupei Aşadar, mîine vom a-
perspective bunelor relaţii odată, a mulţumit pentru şi preşedintele Kenan E- năriei, stima şi preţuirea
de prietenie şi colaborare volumul ce i-a fost oferit, vren au relevat importan deosebită de care se bucu Balcanice", în partida cu sista la un meci atrac
româno-turce. subliniind că editarea lu ţa şi profunda semnificaţie ră şeful statului nostru, Dinamo Tirana. După tiv, în care F.C. Corvinul
cum se ştie, împreună cu va avea de înfruntat o
în acelaşi timp, a fost crării „Polimerizarea ste- a acestei realizări de mare căruia populaţia Ankarei aceste două formaţii care reprezentantă de primă
adus un cald şi respectuos rcospecifică a izoprenului" complexitate tehnică, ce şi a localităţilor străbătu se vor confrunta mîine mărime a fotbalului al
omagiu tovarăşei academi în Turcia contribuie la pune pregnant în evidenţă te i-au adus şi cu acest pe stadionul „Corvinul" banez, un soccer ferm
cian doctor inginer Elena mai buna cunoaştere şi în buna colaborare dintre ce prilej Un profund omagiu din Hunedoara, în ace angajat pe calea afirmă
Ceauşescu pentru activita tărire a colaborării dintre le două ţări, capacitatea pentru activitatea sa neo eaşi grupă va mai evolua rii internaţionale. (De
tea prodigioasă desfăşura oamenii de ştiinţă din ce creatoare a muncitorilor, bosită închinată prieteniei şi formaţia turcă Eskise- reţinut că este prezent în
tă în domeniul cercetării le două ţări. tehnicienilor şi specialiş şi colaborării între popoa hir Spor, cu care Corvi turul II al cupelor eu
ştiinţifice, pentru aportul Referindu-se la misiunea tilor români şi turci. re, păcii şi înţelegerii în nul va juca la 5 noiem ropene cu două echipe :
important la dezvoltarea de mare răspundere ce re în acest context, şeful Balcani, în întreaga lume. brie, în deplasare. Vlaznia în „Cupa cupe
ştiinţei româneşti şi la îm vine în societate oameni lor" şi Flamurtari în
bogăţirea patrimoniului lor de ştiinţă, tovarăşa Ieri, delegaţia sportivă „Cupa U.E.F.A.").
ştiinţific universal, la pu Elena Ceauşescu a eviden SEMNAREA ACORDULUI PE TERMEN LUNG albaneză a sosit la Hu Practicantă a unui joc
nerea cuceririlor geniului ţiat preocuparea Români nedoara şi am avut pri viguros, în viteză, echi
Uman în slujba păcii şi ei ca toţi slujitorii ştiinţei, în conformitate cu înţe privind schimburile co lejul să aflăm unele a- pa Dinamo Tirana va în
progresului întregii ome artei şi culturii să ac legerile convenite în ca merciale şi cooperarea e- mănunte din activitatea cerca o relansare inter
niri drul convorbirilor la ni conomică şi tehnică. echipei Dinamo Tirana. naţională, chiar la acest
ţioneze pentru dezvoltarea Acest club a luat fiinţă
Tovarăşa academician vel înalt româno-turce, la Documentul a fost sem în anul 1950 şi Dinamo nivel mai mic, al „Cupei
doctor i n g i n e r Elena colaborării şi cooperării, Ankara a fost încheiat A- nat de Gheorghe Oprea, Tirana este una dintre Balcanice", coca ce va
Ceauşescu a fost rugată să pentru apărarea şi garan cordul pe termen lung în prim viceprim-cninistru al cele mai puternice for încerca şi F.C. Corvinul.
primească, în semn de tarea păcii în Balcani, în tre Guvernul Republicii guvernului român, şi Ab maţii din campionatul Din urmărirea împlinirii
profundă stimă şi preţui Europa şi în întreaga lu Socialiste România şi Gu dullah Tenekeci, ministru albanez. Un palmares acestei mize va ieşi, de
re, primul exemplar, apă me. vernul Republicii Turcia de stat în guvernul turc. bogat — de 13 ori cam sigur, o dispută intere
pioană a ţării, ultima da santă şi, dorim, de cali
tă în 1985, cîştigătoare a tate, susţinută în depli
Cupei şi mereu clasată nă sportivitate, la care
adopta măsui'i de răspuns judicii securităţii în regiu pe locurile de frunte, vor asista numeroşii
la atacul american. Totoda ne. participantă la mai mul spectatori şi suporteri ai
tă, el a declarat că pe plat te ediţii ale cupelor eu Corvinului, dornici de o
formele petroliere atacate E WASHINGTON. — ropene — recomandă o victorie frumoasă a echi
Preşedintele S.U.A., Ro- formaţie cu o rodnică pe] lor favorite.
nu se aflau nici un fel de nald Reagan, a dat publi NICOLAE STANCIU
personal militar sau dis activitate internă şi chiar
Plenara C.C, al P.C. Chinez cităţii o declaraţie în care internaţionaiâ.
pozitive militare de apă precizează că acţiunea în ® F.C. Corvinul anunţă
rare. treprinsă de forţele nava în prezent Dinamo Ti că ora de începere a me-
gg BEIJING. — La 20 Comitetul central al P.C. rana ocupă locul 5 în eiuiui este 15,30, iar la
octombrie, la Beijing, a Chinez — se arată în co într-o declaraţie a MAE le americane asupra unei campionat, traversînd o această întîlnire nu sînt
avut loc plenara C.C. al municatul plenarei — a iranian se arată cu atacul platforme petroliere ira etapă de reconstrucţie. valabile nici un fel de
P.C. Chinez, anunţă agen confirmat hotărîrea adop forţelor navale americane niene în apele internaţio Este, deci, o echipă înti legitimaţii şi abonamente,
ţia China Nouă. tată de Biroul său Politic împotriva' platformelor pe nale din zona Golfului re nerită, care de anul tre ci numai bilele de intra
prezintă
pru
reacţie
„o
Plenara a dezbătut şi a- în ianuarie de a accepta troliere iraniene reprezin dentă şi. în acelaşi timp, cut este antrenată de re.*
probat raportul Comitetu demisia din postul de se tă un act deschis de agre limitată" la „recurgerea Fatmir Fraşri; fost inter.'
lui Central pentru cel de-al cretar general al C.C. al siune la adresa suverani ilegală ia forţă împotriva naţional şi fostul antrenor © Meci amical dc hand
XlII-lea Congres naţional P.C. Chinez a lui Mu Yao- tăţii Republicii Islamice Statelor Unite şi a nume al... cunoştinţei noastre, bal feminin. Vineri, de la
al partidului, precum şi bang şi hotărîrea privind roase violări ale drepturi echipa .17 Nentori“. în ora 18. la Sala sporturi
proiectul revizuirii unor alegerea lui Zhao Ziyang Iran — informează agen lor altor state nebeligeran prezent, antrenorul lui lor din Deva, va av a loc
articole ale statutului ca secretar general interi ţia IRNA. Prin acest atac. te" — informează Buleti Dinamo Tirana este şi meciul dintre Minerul
mar al C-C. al P.C. Chi antrenorul secund al lo
partidului. S-a hotărît, în nez. S.U.A. au întreprins un nul de ştiri al Casei Albe Metalul Deva şi Con
unanimitate, prezentarea a- pas periculos pe calea ge Totodată, şeful executivu tului reprezentativ al Al structorul Baia Marc (di
De asemenea, a avut ioc baniei. Apropo de repre vizia B).
cestor documente congre- şedinţa Comisiei Centrale neralizării confruntării în lui am -'Titan arată că
suiui naţional, care — po S.U.A. „nu doresc confrun
Consultative a P.C. Chinez zonă. Statele Unite — se Azi şi mime in cupele europene
trivit unei decizii a ple care a .dezbătut şi apro arată în declaraţie — vor tarea militară cu Iranul“
narei — va începe la Bei bat raportul comisiei că subliniind. în acelaşi timp, Pe stadionul „Steaua" Tot .astăzi, în „Cupa
jing la 25 octombrie tre congres. purta întreaga răspundere hotărîrea de a reacţiona din Capitală să va dis U.E.F.Â.", echipa Sportul
a acestui act de agresiu în vederea protejării na puta astăzi primul meci Studenţesc va evolua în
Situaţia din Golful Persic ne. MAE iranian sublinia velor şi intereselor ameri dintre echipa Steaua şi
cane. deplasare în compania
a
ză necesitatea retragerii formaţia Omoni Nicosia formaţiei daneze Brond-
gg TEHERAN. — La Te asupra platformelor petro tuturor forţelor militare Un pu 'tă'.cr de cuvînt al (Cipru), conlînd pentru
heran a avut loc o reu liere iraniene din Golf Casei Albe a informat că turul Ii al „Cupei cam by.
niune de urgenţă a Consi Consiliul a aprobat poziţia străine din Golf si con atacarea platformei de pe pionilor europeni" la fot în cadrul aceleiaşi com
liului suprem de război fermă a Iranului de a re damnă extinderea prezen trol iraniene din Golf de bal. petiţii, echipa ' Victoria
sub .conducerea preşedin acţiona hotărît faţă de a- ţei militare americane în către navele americane Partida va începe la Bucureşti va întîlni joi,
telui Iranului, Aii Khatne coastă agresiune — infor regiune, intruoît aceasta constituie o acţiune ordo ora 15,00 şi va fi condu pe stadionul „Dinamo“
nei, în cadrul căreia a fost mcază agenţia fRNA. Pre nată de preşedintele S.U A., să de arbitrul polonez
luat în dezbatere atacul şedintele Khamenei a de determină sporirea încor după consultări cu condu Liskiewicz. formaţia Dinamo Tbilisi
militar ai Statelor Unite clarat presei că ţara sa va dării şi aduce grave pre cerea Congresului.
COLEGlUi DE REDACŢIE Sabin Cerbu, ion Cioclel, Dumitru Gheonea, Tibariu 1st rote pedacto' şef) Lucio Eleno Liciu, Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct) Nicolae Tircob I
REDACŢIA Şl ADMINISI RAŢIA') 2 700 Deva. str Dr Petru Graza. ar 35 Telefoane i L12/5, 12157, 11585, Telex: 72288 TIPARUL: Tipografia Deva. str 23 August nr. 275