Page 96 - Drumul_socialismului_1987_10
P. 96
DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 9 314 • MIERCURI, 28 OCTOMBRIE 1987
Pag. 4
S.I.R.D.S.C. D E V A
cu sediul în Deva, str. Rîndunicii, nr. 3/A
Acţiuni pentru pace Î N C A D R E A Z Ă
Revoluţionar din Tanzania, ste 300 de delegaţi au
si dezarmare care se desfăşoară la Do- convenit crearea unei co • autogrederist la formaţia mixturi be
i doma, au aprobat o rezo misii de organizare a pri
luţie in care se subliniază mului congres al Stingi! toane Iscroni.
BRUXELLES 27 (Ager-
rolul crescind al partidului Unite, a cărui dată de
pres). — în capitala Bel Informaţii la telefon 13327.
în dezvoltarea generală a desfăşurare a fost stabili
giei s-a desfăşurat o am m NAŢIUNILE UNITE. -
plă demonstraţie pentru Cea de-a 42-a sesiune a ţării. De asemenea, a fost tă pentru luna septembrie
pace, participanţii chemând Adunării Generale a O.N.U, aprobat proiectul progra anul viitor. Congresul va
guvernul belgian să înce a adoptat, prin consens, o mului de dezvoltare eco avea ca obiectiv funda
teze lucrările de amena rezoluţie in care salută nomică şi socială a ţării, mental unificarea poziţii
jare la baza militară ae eforturile Organizaţiei Mon eşalonat pe o perioadă de lor şi criteriilor stingii pe OFICIUL JUDEŢEAN DE TURISM BIHOR
riană de la I'lorennes, un diale a Sănătăţii (O.M.S.) cinci ani, care prevede, în ruane, trasarea strategiei
de, potrivit planurilor în direcţia prevenirii răs- principal, sporirea venitu şi tacticii organizaţiei pe OFERĂ în staţiunea FEL1X locuri pentru tra
N.A.T.O., urmează să fie pîndirii Sindromului Imu- lui naţional şi consolidarea viitor, urmînd să aprobe,
amplasate 48 de rachete nodeficientei Dobîndite independenţei economice totodată, programul de ac tament sau odihna în hoteluri sau vile, asi-
nucleare americane „Crui- (SIDA). Preşedintele ac a ţării. ţiune şi statutul acesteia. gurînd condiţii corespunzătoare şi cele mai
se", din care 16 au şi fost tualei sesiuni, Peter Florin,
0 ABU DHABI. - Pre eficiente metode de tratament pentru afec
aduse aici. Militanţii bel a relevat că acest consens O ROMA. - In oraşul
gieni pentru pace s-au reprezintă un „simbol“ al şedintele Comitetului Exe italian Catanzaro a înce ţiuni reumatismale şi, cu durata de 12 zile,
pronunţat pentru spriji cutiv a! Organizaţiei pen put procesul împotriva neo
voinţei statelor de a coo tru Eliberarea Palestinei, tratament profilactic activ pentru prevenirea
nirea eforturilor vizând li pera pentru a combate fasciştilor Stefano della
chidarea rachetelor cu rază „noul pericol la adresa să Yasser Arafat, a declarat Chiaie şi Massimiliano Fa- îmbolnăvirilor. Se pot rezerva locuri pentru
medie de acţiune şi ope- nătăţii populaţiei globului" intr-un interviu acordat co chini, acuzaţi de participa orice perioadă.
rativ-tactice reprezentat de SIDA, tidianului „Al-lttihad" că re la un atentat terorist
reuniunea extraordinară a- Prezentarea se face direct în staţiune,
* Rezoluţia aprobată spri rabă la nivel înalt de la cu bombe, comis la Mila
jină, de asemenea, efortu no cu 18 ani în urmă şi în
BERLINUL OCCIDEN rile pe plan naţional sau Amman, programată să la biroul de cazare, telefon 992/61321, la
TAL 27 (Agerpres). — în regional in direcţia cerce înceapă la 8 noiembrie, care şi-au pierdut viaţa 17 Agenţia de turism Oradea, telefon 991/
Berlinul Occidental au fost tării şi găsirii mijloacelor va reprezenta un moment persoane. Acesta este al
organizate o manifestare de combatere a maladiei deosebit de important pen patrulea proces împotriva 30737 sau la agenţia din localitatea de do
şi un miting de masă cu şi solicită O.M.S. să se tru ţările arabe în ce pri unor terorişti implicaţi in miciliu.
prilejul „Săptămânii Mon veşte procesul de elimina atentatul din Piazza Fon-
diale a Dezarmării", pro preocupe de coordonarea tana, de la 12 decembrie
activităţilor în această di re a divergenţelor dintre Asigurăm, de asemenea, locuri în sta
clamată de O.N.U. La ini recţie. ele — transmite agenţia 1969, şi a devenit posibil
ţiativa organizaţiei intitu Fana. ca urmare a arestării neo ţiunea STÎNA DE VALE, hotel sau vile.
late „Sportivii pentru pa fascistului della Chiaie la
ce, împotriva rachetelor 13 KHARTUM. - La ¡§9 HAGA. — Miniştrii Caracas, în Venezuela, în
nucleare", mii de locuitori Khartum au avut loc con însărcinaţi cu problemele luna martie a anului aces Staţiunea balneară TINCA oferă trata
ai oraşului au participat la vorbiri între primul minis mediului înconjurător din ta. Ulterior, el a fost ex ment pentru bolile digestive şi reumatis
un cros pe o distanţă de tru al Sudanului, Sadiq el ţările membre ale Pieţei trădat Italiei pentru a fi male folosind apa minerală cu efecte deo
25 km. organizat sub de Mahdi, şi Emanuel Amdi comune (C.E.E.) şi ale A- judecat. Se aşteaptă ca
viza luptei împotriva înar Mikhael, vicepreşedinte al sociaţiei Europene a Libe procesul să se încheie în sebit de eficiente.
mărilor şi a pericolului nu Consiliului de Stat al Etio rului Schimb (A.E.L.S.) s-au luna ianuarie, notează a-
clear. Mitingul care a avut piei, in cursul cărora a reunit in Olanda, la Nord- genţia ANSA
loc la sfârşitul acestei ac fost relevată necesitatea wijk, pentru a studia posi © AU trecut şase săplămîni
ţiuni s-a desfăşurat sub normalizării şi dezvoltării bilităţile armonizării poli H SEUL. - în încerca de lacrimi şi dor de cînd a
lozinca: „Sportivi — luptaţi relaţiilor bilaterale şi de ticilor statelor din cele rea de a diminua forţa ac plecat dintre noi pentru tot
activ pentru nace 1“. bună vecinătate, în intere două organisme în lupta ţiunilor studenţeşti împotri deauna scumpul nostru soţ şi
sul popoarelor din cele împotriva poluării, pentru frate I)OBRA IOAN. Lacrimi
-t- va dictaturii militare a lui
două ţări - transmite a- conservarea mediului. Prin şi flori pe tristul Iui mor-
CAIRO 27 (Agerpres). — genţia China Nouă. Chun Du Hwan, autorită VÎNZÂRI mînt. Nu le vom uita nicioda
Comitetul pentru relaţii cipalele teme de pe agen ţile de la Seul au exma tă, dragul nostru. Soţia Vio
externe al Consiliului Con da reuniunii se referă la triculat din institutele de o VIND Fiat 1300, telefon rica, sora Ileana, (c. 4t)
sultativ al Egiptului s-a JŞ WASHINGTON. - Pre evitarea accidentelor chi învăţămînt superior in ul 13101), Deva, după masă. (21336)
şedintele S.U.A-, Ronald mice, la consecinţele schim © VIND urgent, Ia preţ con
pronunţat pentru transfor Reagan, a anunţat că a timii şapte ani, peste venabil, garnitură mobilă „Lă- D E C E S E
marea Mcditeranei într-o hotărît instituirea unui em bărilor de climă, la con 124 000 de studenţi, a ad milţa“. Deva, telefon 21846,
zonă denuclearizată. in taminarea atmosferei şi a mis postul de radio Seul, după ora 16. (21355)
tr-un raport adoptat de bargo asupra tuturor im mărilor cu agenţi poluanţi, citat de agenţia ACTC. O- © VIND cărucior „Diana“ şi
porturilor americane din liaină blană, mărimea 16. Preţ
comitet este subliniată nc- la protecţia solului şi a dată cu amplificarea de convenabil, telefon 17616, De
• cesitat°a creării in aceas Iran şi interzicerea expor apelor. monstraţiilor studenţeşti va. (21318)
1300,
stare
0
tă regiune a unei zone a turilor în această ţară a pentru democratizarea vie perfectă VIND (anul Dacia fabricaţiei 1982)
păcii şi securităţii traini 14 categorii de produse cu fj§| LIMA. — La Lima s-au ţii politice, a crescut şi şi garaj. Hunedoara, telefon
ce, ceea ce ar corespunde utilizare potenţial militară încheiat lucrările unei re 11547, orele 11—13, 16—19.
(21346)
intereselor tuturor popoa numărul studenţilor exma O VIND casă (grădină). Si-
- informează Buletinul de uniuni lărgite a Comitetu
relor. Egiptul, relevă do ştiri al Casei Albe. lui de conducere naţiona triculaţi. moria, str. Ciocârliei, tir. 6. (21155)
cumentul- se pronunţă cu © VIND apartament două
consecvenţă pentru dezvol lă al alianţei forţelor de camere, decomandate, plus
tarea unei largi colaborări 53 DAR ES SALAAM. - mocratice peruane Stînga dependinţe (gaze). Deva, te
lefon 11837, după ora 18.
egale în drepturi între Delegaţii la cel de-al III- Unită - informează agen (21322)
©
toate statele din bazinul lea Congres al Partidului ţia Prensa Latina. Cei pe original, VIND stare taragot Stowasser
bună.
foarte
Mării Mediterane. Telefon 51281, Brad, după ora
13. (21311)
o VIND Deck, staţie 2 x 15 W
Electromures. Deva, telefon
21935. (21338)
Agenţiile de presă despre succesul gimnastelor românce SCHIMB DE
LOCUINŢĂ
ROTTERDAM 26 (Ager din România a fost in mondiale de la Rotter note maxime — şapte —
pres). — în comenta contestabil şi noi le feli dam au lansat o nouă au fost obţinute de gim © SCHIMB apartament două
riile pe marginea campio. cităm pentru această vic stea a gimnasticii mon nastele românce, dintre camere Hunedoara (zona Mi
natelor mondiale de gim torie". diale, Aurelia Dobre din care trei la exerciţiile la cro -1) cu similar Deva (zonă
nastică, încheiate dumi în comentariu! agenţi România, care a cucerit sol. Marea revelaţie a centrală sau Ciojdu). Informa
nică la Rotterdam, cores ei ADN se scrie, printre medalia de aur la indi competiţiei a fost spor ţii Hunedoara, str. Mureşului,
bloc C 13, ap. 33. (21351)
pondenţii agenţiilor in altele : „Echipa feminină vidual compus, singura tiva româncă Aurelia Do
ternaţionale de presă a României mai ciştigase ce lipsea dintre succese bre. câştigătoarea meda ÎNCHIRIERE
subliniază marea perfor titlul mondial în 1979, le româneşti în această liei de aur la individual
manţă realizată de gim cînd pe firmamentul a- disciplină. Aurelia Dobre compus, care a obţinut
©
sau
nastele românce, care au cestui sport mai strălu este a doua gimnastă (du trei note de 10 : la sol, garsonieră CAUT de apartament zonă
închiriat,
cucerit titlul suprem pe cea Nadia Comăneci. De pă cehoslovaca Vera Cea- paralele şi sărituri". centrală sau Gojdu. Informa
echipe şi individual, cu atunci gimnastica româ slavska — în 1966), care Comentând finalele pe ţii telefon 16598, Deva, după
Aurelia Dobre, obţinînd nească şi-a reîmprospătat întrerupe şirul victoriilor aparate, trimisul special ora 18. (21333) © FAMILIA îndoliată
în final 5 medalii de mereu rezerva de talente, gimnastelor sovietice, câş al agenţiei APA Viena mulţumeşte orăşenesc Consiliului
Haţeg,
popular
aur (din 6 posibile) 1 de astfel că la Rotterdam tigătoare la 22 de ediţii- notează, printre altele : PIERDERI precum şi tuturor rude
argint şi 4 de bronz. am văzut o echipă în ca a titlului mondial abso „Gimnastele românce s-au lor, prietenilor care au
prezen
Comentatorul sportiv al re figurau şase Nadia, li lut". impus şi în ultimul con © PIERDUT legitimaţie de fost alături prin pierdere
ţă Ja greaua
2558,
agenţiei TASii referin- na mai valoroasă decît La rîndul său agenţia curs al campionatelor, cu serviciu, nr. sanitară eliberată de pricinuită de decesul ce
Direcţia
Hunedoara
du-se la concursul pe e- cealaltă. Dintre ele ne-a spaniolă EFE relatează : cerind alte trei medalii pe numele Purluca Valentin. lui care a fost
chipe, notează, între al plăcut foarte mult Au „Echipa feminină de gim de aur. Două dintre a- O declar nulă. (21350) JURCA G HA TI AN. (21340)
tele : . „Lupta pentru în © PIERDUT legitimaţie do
relia Dobre, la fel de nastică a României şi-a cestea au revenit talen serviciu, nr. 10127, pe numele
tâietate a fost pasionantă. bună la bîrnă, sol şi pa adjudecat în mdd sur tatei Daniela Silivaş, în loja Nelu, eliberată de E.M. © SOŢIA Silvia, împreună
Gimnastele românce au ralele. Ea avea să con prinzător, dar pe deplin vingătoare la paralele şi Deva. O declar nulă. (21332) cu copiii Teofil şi Anişoara,,
acţionat în forţă şi au meritat, medalia de aur © PIERDUT legitimaţie de anunţă dispariţia fulgerătoa
firme impresia noastră sol. La debutul său la serviciu,, pe numele Mercu-
re
scurtă
păşit cu siguranţă spre cîştigînd titlul mondial la cea de-a 24-a ediţie a Campionatele mondiale, rean Traian, eliberată de dar din viaţă, după a o iubitu
suferinţă,
grea
victorie. Nici măcar gre absolut şi medalia de aur campionatelor mondiale Aurelia Dobre, cea care I.M.C. Deva. O declar nulă. (21330) lui lor
şeala Danielei Silivaş la la bîrnă. Excelent a evo de la Rotterdam. A fost ŞINCA LUDOVIC,
bîrnă nu lc-a zdruncinat luat. de asemenea. Da o zi istorică pentru gim sîmbătă ciştigase titlul COMEMORĂRI fost pensionar C.F.U., în vîr-
mondial absolut, s-a nu
poziţia de lideră". „Echi nastica feminină, dat stă de 78 ani.
niela Silivaş, medaliată mărat şi duminică prin
pa română — a declarat cu aur la sol şi paralele fiind că arbitrii s-au vă tre protagoniste cucerind © SE împlineşte un an de Iţi vom păstra veşnic amin
antrenorul sovietic A. în finalele pe aparate" zut obligaţi să acorde nu medalia de aur la bîrnă, la trecerea spre eternitate a tirea, iar florile de pe mor-
Rodionenko — nu a fost în corespondenţa agen mai puţin de 11 note de unde a primit nota 10 şi scumpului şl Iubitului nostru mînlul tău îţi vor vorbi de
soţ, tată, socru şl bunic, su dragostea ce ţl-am purlat-o.
niciodată atît de puterni ţiei „China Nouă", se 10 celor mai bune gim medaliile de bronz la sol flet ales, plin de bunătate şi
că. Succesul gimnastelor ■scrie: „Campionatele naste. Cele mai multe şi sărituri". omenie, GROAPA GIIEORGHE. Inmormîntarea — joi, 29 oc
% Nu te vom uita. Comemora tombrie, ora 13, Li Sîncrai.
rea, 29 .octombrie. (21312) (21470)
COLEGIUL OE REDACŢIE : Sabin Cerbu, Ion Cioclei, Dumitru Gheonea, Tiberiu ist rate (redactor şef). Lucia Eleno Liciu, Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct). Nîcolae Tîrcob 1 * 11105 I
REDACŢIA ŞI ADMTNISTRATIA i 2 700 Deva, str. Dr. Petru Groza, ar. 35. Telefoane i 11275, 12157, 11585, Telex i 72288. TIPARULi Tipografia Deva, str. 23 August ar. 275