Page 70 - Drumul_socialismului_1987_12
P. 70
Pag. 2 DRUMUL SOCIALISMU
r (Urmare din pag. 1) ducţie, a societăţii, înflorirea neconteni ţionale, participarea activă a României 2. Relevînd excepţionala însen
tă a patriei, ridicarea gradului de ci la schimbul de valori, la diviziunea mon. teoretică şi practică a tezei secrel
vilizaţie şi bunăstare a întregii naţiuni. dială a muncii. In acest spirit, toate în general al partidului referitoare 1
Subliniind că pe această bază în primii treprinderile, toate ministerele, întreprin struirea socialismului cu poporul <
fu succes în România, Şi în- continuare doi ani ai actualului cincinal s-a reali derile de comerţ exterior, Ministerul Co tru popor, Conferinţa Naţională c
se va acorda o atenţie deosebită lărgirii zat un volum de investiţii de aproape merţului Exterior şi Cooperării Economice tiază faptul că în ţara noastră s-a
bazei energetice şi de materii prime, mo 500 miliarde lei, s-au pus în funcţiune Internaţionale trebuie să-şi îndeplinească un larg cadru democratic, unic ir
dernizării structurilor producţiei indus circa 450 de noi unităţi de producţie, pre cu mai multă răspundere sarcinile în său şi superior oricăror forme a!
triale, prin creşterea cu prioritate a ra cum şi un important număr de edificii credinţate, să acţioneze hotărît în direc mocraţiei burgheze, de participare i
murilor de înaltă tehnicitate, care valori social-culturale, s-au înfăptuit ample lu ţia eliminării cît mai grabnice a serioa a oamenilor muncii, în calitatea lor c
fică superior materiile prime, resursele crări de modernizare şi sistematizare a selor lipsuri şi rămîneri în urmă din pri prietari, producători şi beneficia i
energetice şi munca socială, asigurînd. Capitalei, a altor localităţi ale ţării, Con mii doi ani ai cincinalului, valorificării elaborarea şi înfăptuirea tuturor
totodată, aplicarea pe scară largă a pro ferinţa Naţională cere să se ia toate mă superioare a materiilor prime, a muncii rilor şi programelor de dezvoltare
gresului tehnic, sporirea competitivităţii surile' pentru ca In anul 1988 să se asi poporului nostru, pentru creşterea con triei. Actualului stadiu de dezvol
şi eficienţei produselor româneşti la ex gure punerea In producţie a tututror o- tinuă a eficienţei schimburilor economi- societăţii româneşti îi corespunde
port. biectivelor planificate, realizarea para - ce" externe. Conferinţa Naţională îşi în o structură organizatorică şi inşi
Conferinţa Naţională subliniază că este metrilor proiectaţi, funcţionarea la întrea suşeşte pe deplin aprecierea secretaru nală ce demonstrează că s-a real
necesar să se depună în continuare efor ga capacitate a tuturor instalaţiilor şi uti lui general al partidului potrivit căreia, concordanţă corespunzătoare între
turi în vederea îmbunătăţirii calităţi şi lajelor. Un accent deosebit trebuie pus în în condiţiile înrăutăţirii situaţiei econo voltarea forţelor de producţie şi
nivelului tehnic al producţiei, folosirii ra continuare pe realizarea programelor de mice mondiale generale, este necesar să ciparea maselor la conducere în cădi
ţionale, ştiinţifice a materiilor prime şi modernizare şi dotare cu nai maşini şi se dezvolte colaborarea cu toate statele mocraţiei directe şi reprezentative,
materialelor, să se respecte neabătut utilaje de nivel tehnic ridicat, pe redu lUmii, să se intensifice cooperarea, spe ferinţa Naţională subliniază, totodai
normele de consumuri materiale şi ener cerea substanţială a ponderii lucrărilor cializarea în producţie în vederea reali -cesitatea de a se face şi în cont
getice, să se asigure creşterea gradului de de construcţii în totalul investiţiilor. zării unui comerţ cu adevărat liber, a totul pentru dezvoltarea şi adîncire
recuperare şi refolosire a materialelor, a Conferinţa Naţională evidenţiază că una unor relaţii economice de egalitate şi e- manentă a democraţiei noastre mi
pieselor şi subansamblelor pentru recon- din cele mai înseninate realizări ale po chitate — singura cale pentru depăşirea reşti-revoluţionare, pentru perfecţii
diţionarea şi refolosirea lor. Se impun, liticii partidului nostru o constituie re problemelor grave existente şi realizarea sistemului de conducere şi plani
totodată, măsuri ferme în vederea organi partizarea justă a forţelor de producţie pe unei economii stabile, care să asigure pornind de la necesitatea creşterii
zării corespunzătoare a producţiei şi a întreg teritoriul ţării, amplasarea şj dez dezvoltarea fiecărei naţiuni. lui şi funcţiilor statului în conduce
muncii, a introducerii noilor tehnologii voltarea lor echilibrată, precum şi a pro Totodată, România va participa larg la dezvoltarea conştientă, armonioasă
şi mijloace de automatizare, pentru a a- ducţiei pe locuitor şi crearea pe această activitatea C.A.E.R., la realizarea acor turor sectoarelor de activitate.
sigura o sporire mai puternică a pro bază a condiţiilor pentru manifestarea durilor de lungă durată pînă în anul 2000, Reliefînd necesitatea aplicării c
ductivităţii muncii — factor hotărîtor deplinei egalităţi în drepturi pentru toţi la perfecţionarea activităţii acestui or vente şi cu fermitate a noului mec
în ridicarea eficienţei întregii activităţi, cetăţenii patriei noastre, dezvoltarea pu ganism, astfel incit cooperarea şi specia economico-financiar, a creşterii rolu
în dezvoltarea generală a ţării. ternică de noi centre industriale, de -noi lizarea în producţie între ţările membre dunărilor generale ale oamenilor r
¡Pornind de la teza secretarului ge oraşe şi localităţi industrial-agrare. In dez să contribuie în mod efectiv la progre în dezbaterea problemelor fundami
neral al partidului potrivit căreia Româ voltarea economico-socială a tuturor zo sul fiecărei ţări socialiste, la dezvoltarea ale activităţii fiecărei unităţi, Conf
nia se află acum într-o etapă hotărîtoare, nelor ţării se impune să se acorde o a- generală a socialismului. Se va dezvolta, Naţională cere ministerelor, con:
în faza superioară a făuririi societăţii tenţie deosebită apărării naturii, asigură în acelaşi timp, puternic, colaborarea şi populare, întreprinderilor şi centri
socialiste multilateral dezvoltate şi creă rii echilibrului ecologic — ca parte in cooperarea cu celelalte ţări socialiste ca organelor financiar-bancare să ia
rii condiţiilor pentru trecerea la edifica separabilă, organică,'de însemnătate deo re nu sînt membre ale C.A.E.R., cu ţă- măsurile în vederea creşterii fier
rea societăţii comuniste, Conferinţa Na sebită în opera de construcţie socialistă. nile în curs de dezvoltare, precum şi cu rentabilităţii, întăririi permai. .Re
ţională relevă importanţa deosebită ce Este necesar să se acţioneze cu toată ho- ţările capitaliste dezvoltate. togestiunii economieo-financiare, i:
trebuie acordată în această perioadă a- tărîrea, îndeosebi pentru încheierea pînă 6. Conferinţa Naţională a relevat cu rării unui control ferm şi unei disc
plicării ferme în viaţă a principiilor auto- în . anul 2000 a programelor de sistema deosebită satisfacţie că, în condiţiile grele financiare desăvîrşite, eliminării', c
gestiunii şi autofinanţării, creşterii spiri tizare, de organizare şi modernizare a din primii ani ai deceniului al 9-lea, ţara ielilor neeficiente, constituirii ,esu
tului de răspundere, disciplină şi ordine, oraşelor şi comunelor, de restrîngere a noastră a asigurat atît dezvoltarea con proprii destinate autofinanţării şi c
luării măsurilor corespunzătoare pentru suprafeţelor construite, ceea ce va duce tinuă a forţelor de producţie, locuri de resării materiale a oamenilor muncii
ca toate organele de partid şi de stat, la întărirea şi mai puternică a alianţei muncă pentru toţi cetăţenii patriei, cît cum şi realizării fondurilor general
toate organele democraţiei muncitoreşti- dintre clasa muncitoare, ţărănime, inte. şi creşterea, în acelaşi timp, a nivelului dezvoltării economiei naţionale.
revoluţionare, toţi oamenii muncii — în lectualitate, dintre toate categoriile de de trai, a retribuţiei tuturor oamenilor 3. Conferinţa Naţională a part
calitatea lor de producători şi proprietari oameni ai muncii, la accelerarea proce muncii. Apreciind că z-ealizarea exemplară constată cu deplină satisfacţie că r.
— să-şi îndeplinească în cele mai bune sului de omogenizare a societăţii socialis a planului cincinal creează cadrul ne progrese obţinute de ţara noastră îr
condiţii rolul pe care îl au în înfăptuirea te româneşti, la dispariţia deosebirilor e- cesar pentru îmbunătăţirea continuă a te domeniile de activitate sînt rezu
planului, a programelor de dezvoltare senţiale dintre sat şi oraş, dintre diferite condiţiilor de muncă, de sănătate, de via eforturilor susţinute ale poporului r<
socialistă a patriei. clase şi categorii sociale, la crearea socie ţă ale întregii naţiuni, înaltul forum al rodul muncii comune a tuturor c
poporului
unice
a
con.
muncitor,
tăţii
2. Conferinţa Naţională îşi insuşeşte pe structor conştient al socialismului şi co comuniştilor dă o deosebită apreciere şi nilor patriei, al unităţii naţiunii nc
deplin aprecierile şi orientările formulate munismului. aprobare propunerii secretarului general socialiste, rezultatul istoric al dezvc
de secretarul general al partidului, to al partidului, tovarăşul Nieolae Ceauşescu, naţiunii române şi a statului nai
varăşul Nieolae Ceauşescu, cu privire la 4. Conferinţa Naţională dă o înaltă a- privind trecerea, începînd din a doua ju unitar. înaltul forum al comuniştilor
dezvoltarea agriculturii. Generalizarea ex preciere şi cere să se facă totul pentru mătate a anului 1988, la majorarea retri liniază cu satisfacţie că orînduirea
creşterea rolului esenţial ce revine cer
perienţei pozitive a marelui număr de uni buţiei tuturor oamenilor muncii cu circa tră socialistă. Partidul Comunist R
tăţi care, în primii doi ani ai actualului cetării ştiinţifice şi ingineriei tehnologice 10 la sută, astfel incit în 1990 întreg per au'înfăptuit cea mai deplină egalita
cincinal, au obţinut recolte la nivelul ce în asigurarea progresului neîntrerupt al drepturi, fără deosebire de eategori
patriei. înaltul forum al comuniştilor îşi sonalul muncitor să primească retribuţia
lor stabilite pentru acordarea înaltului însuşeşte pe deplin aprecierea cuprinsă majorată, acordarea unor sporuri pentru cială sau de origine naţională. Aşa
titlu de „Erou al Noii Revoluţii Agrare" în Raportul prezentat de tovarăşul Nieolae pensionarii cu pensii mici, aplicarea fer se subliniază în Raport, este necesi
va face posibilă realizarea unei însemnate Ceauşescu cu privire la necesitatea ca mă a acordului global. Materializarea în combatem cu toată hotărîrea orice
creşteri a producţiei de cereale, dezvol toţi oamenii de ştiinţă să acţioneze per viaţă a principiilor socialiste de retribu nifestare şi rămăşiţă de na' ,lisn
şovinism, orice forma de disci-.anan
tarea puternică a «sectorului legumicultu- manent cu cea mai înaltă răspundere ţie, de legare strînsă a veniturilor de re jignire a omului, să dezvoltăm put
rii, pomiculturii şi viticulturii, sporirea revoluţionară în direcţia intensificării ac. zultatele muncii depuse trebuie să fie sentimentul frăţiei, al solidarităţii şi
efectivelor de animale şi mai cu seamă tivităţii de cercetare, pentru legarea şi însoţită în permaneţă de o puternică lucrării comune ca fii ai aceleiaşi p
a producţiei animaliere, în conformitate mai strînsă a acesteia cu producţia şi în- dezvoltare a spiritului de muncă, de so
cu prevederile stabilite, astfel incit 1988 văţămmtul, soluţionarea intr-un termen lidaritate între ţoti oamenii muncii, de Iii
să devină un an hotărîtor in înfăptuirea scurt a problemelor multiple şi complexe îmbinare a interesului general cu intere
obiectivelor noii revoluţii agrare. în a- ale progresului tehnic, ale introducerii sul particular, de abnegaţie .şi dăruire 1. în lumina orientărilor secreta
cest scop, se impune să se acţioneze rapide în producţie, în toate sectoarele, pentru dezvoltarea generală a patriei. general al partidului, tovarăşul. Ni
cu înalt spirit de răspundere pentru a- a noilor realizări ale ştiinţei şi tehnicii. Totodată,' este necesar să se ia toate Ceauşescu, în perioada care a trece
plicarea cu fermitate a rezultatelor cer Conferinţa Naţională exprimă senti măsurile pentru realizarea In cele mai la Congresul al XIII-lea, în centru
cetării ştiinţifice, folosirea în cele mai mentele de stimă şi respect pe care între bune condiţii a programului de autoapro. tregii activităţi ideologice şi de pi
bune condiţii a bazei materiale — de gul nostru popor le nutreşte faţă de to vizionare teritorială — care asigură o bună gandă, politice şi cultural-educative
mecanizare.şi chimizare. — de care dis varăşa academician doctor inginer Elena aprovizionare a tuturor oamenilor mun masă s-a situat, în permanenţă, m
pune agricultura noastră, realizarea inte Ceauşescu, eminent om politic, savant de cii, a tuturor cetăţenilor ţării. de formare a omului nou, afirmarea
grală a programului de îmbunătăţiri fun largă recunoaştere internaţională, pentru tilaterală a personalităţii umane, de
ciare şi de utilizare eficientă a tuturor contribuţia deosebită pe care o aduce la II tarea conştiinţei revoluţionare a oan
lucrărilor de irigaţii. înflorirea necontenită a ştiinţei, îiivăţă- lor muncii, pe baza concepţiei filozz
Analizînd stadiul actual al societăţii
1.
3. Conferinţa Naţională dă cea mai mîntului şi culturii, la implicarea plenară româneşti,. drumul parcurs şi realizările ştiinţifice, materialist-dialectice de
înaltă apreciere politicii juste, izvorîte din a cercetării ştiinţifice în soluţionarea pro din anii construcţiei noii orînduiri, Con lume şi viaţă. însuşindu-şi pe depli
concepţia revoluţionară, profund ştiinţi blemelor producţiei materiale, la promo ferinţa Naţională dă cea mai înaltă pre precierea din Raportul secretarului
fică a secretarului general al partidu varea susţinută a progresului tehnic în ţuire înfăptuirilor remarcabile — cele neral al partidului cu privire la fi
lui, tovarăşul Nieolae Ceauşescu, de alo economia noastră, cît şi la. îmbogăţirea cu în domeniul ideologic, politic şi
cunoaşterii universale. mai grandioase din întreaga noastră exis cativ s-a ajuns la o anumită v ¿minei
care a circa 30 la sută din venitul na tenţă multimilenară — obţinute de po
ţional pentru fondul de acumulare, de Conferinţa Naţională relevă preocuparea porul român in anii care au trecut de la urmă faţă de dezvoltarea rapidă şi
dezvoltare economico-socială — factor- permanentă a ‘ partidului şi statului nos Congresul al IX-lea, de cînd, prin voinţa ternieă a bazei tehnico-materiale, i
hotărîtor pentru progresul general al pa tru în direcţia ridicării continue a ni. unanimă a comuniştilor, a întregii na ferinţa Naţională cere tuturor celor c<
tivează pe frontul propagandei, al r
triei noastre. Viaţa, realităţile au demon velului de pregătire a tuturor oamenilor ţiuni, în funcţia supremă de secretar ge cii politice, să asigure aplicarea ne
strat cu puterea faptelor de netăgăduit muncii, a formării unor cadre de specia neral al partidului a fost ales marele con
că numai pe această bază se asigură pro lişti, capabile să stăpînească şi să dezvol ducător de neam şi ţară, tovarăşul Nieolae tută în viaţă a Programului ideologi
gresul rieîntrerupt al forţelor de produc te tehnica modernă în toate domeniile de Ceauşescu. partidului, să acţioneze cu mai m
activitate, să se poată adapta cu uşurin
ţie, viitorul liber şi independent al po ţă unor schimbări rapide de profil, să Ca urmare a politicii consecvente de fermitate pentru educarea tineretulu
porului nostru, înaintarea sa continuă pe acţioneze cu egală pricepere în mai multe dezvoltare armonioasă a forţelor de pro. tuturor cetăţenilor patriei, în spiritul u
cii, al dragostei faţă de t , pârtie
ara
culmile civilizaţiei socialiste şi comu meserii. In acest context, au fost subli ducţie, de asigurare a unui*, raport just popor, pentru înţelegerea şi cunoaştere;
niste. S-a confirmat astfel — şi prin niate importanţa pe care o are în actuala între fondul de dezvoltare şi fondul de meinieă a legilor generale ale dezvol'
exemplul României — că repartizarea u- etapă acţiunea de perfecţionare şi reci consum, România a înaintat neabătut pe
nei părţi importante din venitul naţio clare permanentă a tuturor categoriilor calea progresului economico-social. Con sociale, a interdependenţei dintre c
nal pentru acumulare constituie o lege de oameni ai muncii, rolul învăţămîntu- ferinţa Naţională îşi însuşeşte întru totul ritele fenomene, atît pe plan naţional,
obiectivă, o necesitate vitală a dezvoltă lui, ştiinţei şi culturii ca factori de cea ^aprecierea secretarului general al parti şi internaţional. Să asigurăm aplic,
rii. Continuarea politicii de alocare a mai mare însemnătate în transformarea dului cu privire la necesitatea perfecţio neabătută în muncă, în familie şi sc
tate a Statutului partidului, a norm
.circa 70 la sută din venitul naţional pen revoluţionară a patriei. nării şi întăririi continue a poprietăţii eticii şi echităţii socialiste, să sădirr
tru consum şi a 30 Ia sută pentru fon 5. Conferinţa Naţională apreciază eă socialiste de stat şi cooperatiste, a aplică conştiinţa oamenilor muncii, a tiner
dul de dezvoltare va asigura atîl resur pentru realizarea obiectivelor stabilite de rii neabătute a principiilor nutoconduee- lui patriei sentimentul mîndriei de
sele pentru creşterea permanentă a nive Congresul al XIII-lea sînt de o impor rii şi autogestiunii, a creşterii .răspunde cetăţeni ai României socialiste, de ;
lului de trai material şi spiritual al po tanţă hotărîtoare indicaţiile şi orientările rii colectivelor de oameni ai muncii pen participanţi activi la realizarea celei
porului, cît şi mijloacele necesare pentru secretarului general al partidului privind tru buna gospodărire şi administrare a drepte societăţi din lume, de a fi per
dezvoltarea generală a fbrţelor de pro dezvoltarea relaţiilor economice interna ' avuţiei naţionale'a poporului. nent la datorie, de a. servi in orice