Page 16 - Drumul_socialismului_1988_01
P. 16
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 9 373 © JOI, 7 IANUARIE 1988
EXPRESE A INTERESULUI DEOSEBIT MANIFESTAT ÎN LUMEA ŞTIINŢIFICĂ MANiFESTĂRi PESTE HOTARE
CONSACRATE ROMÂNIEI
AUSTRIACĂ FAŢĂ DE OPERA TOVARĂŞEI ACADEMICIAN DOCTOR INGINER
BEIJING 6 (Agerpres). cesele obţinute de poporul
ELENA CEAUŞESCU, A ÎNALTEI APRECIERI Şl PREŢUIRI DE CARE SE BUCURĂ
— In cadrul manifestărilor nostru, sub conducerea
organizate în R.P. Chineză Partidului Comunist Ro
^PRODIGIOASA SA ACTIVITATE ÎN DOMENIUL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
în cinstea celei de-a 40-a mân, .în dezvoltarea ccono-
| a APĂRUT VOLUMUL : aniversări a proclamării mico s6'cială în cei 40 de
;
]N AUSŢR A Republicii în România, A- ani care au trecut de la
sociaţia de prietenie Chi proclamarea Republicii.
na—România şi Asociaţia
Elena Ceausescu — „Progrese in chimia şi tehnologia polimerilor“ de prietenie a poporului ★
VARŞOVIA G (Agerpres)
chinez cu străinătatea au — în cadrul unei confe
VIENA 6 (Agerpres). — domeniul ei de profil, în- Central de Chimie din ră modernă, complexă, organizat, la 'Beijing, o a-
Apărută în prestigioasa e- lărindu-ne convingerea că Bucureşti, care s-a aflat, înnoitoare". dunare festivă. rinţe de presă organizate
la Varşovia cu prilejul ce
ditură „Bohmann", lucra această lucrare trebuie timp de mai mulţi ani, în continuare au luat
în cuvîntul vorbitorilor
lei de-a 40-a aniversări a
rea a fost prezentată în ca pusă la îndemîna cercetă sub conducerea sa directă, cuvîntul prof. univ. dr. do s-au relevat glorioasa tra proclamării Republicii s-au
drul unei manifestări oma torilor din Austria. Rezul în această perioadă a fost cent Ernst Wogrolly, di diţie revoluţionară a po reliefat importanţa şi sem
giale desfăşurate la Viena tatele de mare valoare ale elaborată o gamă largă de rectorul Centrului naţio porului român şi măreţele nificaţia istorică a actului
la Centrul cultural austriac cercetărilor pe care le în noi tehnologii, a căror va nal de cercetări şi încer succese obţinute, îndeosebi de la 30 Decembrie 1947.
din Palatul Palffy. treprindeţi aduc mari fo loare a fost recunoscută cări în domeniul maselor în perioada de după Con Cu acest prilej, a fost
Lucrare de înaltă ţinută loase dezvoltării, în conti prin brevetele înregistrate plastice. Herman Reischitz, gresul al IX-lea al parti organizat un stand de car
ştiinţifică, volumul „Pro nuare, a chimiei pe plan atît în România, cît şi în secretarul general al Aso dului. te, în care la . loc de cinste
grese în chimia şi tehno mondial, contribuind, tot străinătate". ciaţiei de Prietenie Aus în deschiderea manifes au fost prezentate lucrări
logia polimerilor" pune odată, la intensificarea co „Cu sentimentul îndrep tria—România, şi dr. ing. tării au fost vizionate o din gîndirea social-politi-
pregnant în evidbnţă per laborării tehnico-ştiinţifice tăţit că această operă re Bernhard Turkfeld, pre expoziţie de carte cuprin- Că a tovarăşului Nicolae
sonalitatea şi cercetările şi culturale dintre Româ marcabilă — arată, în în şedintele firmei „Aichon" zînd. la lot de frunte, vo Ceauşescu. De asemenea,
ştiinţifice remarcabile ale nia şi Austria. Vă doresc cheiere, autorul prefeţei — Cu prilejul festivităţii, lume din opera secretaru au fost expuse lucrări
t o v a r ă ş e i academi mult succes în activitatea va trezi la cititorul compe la Palatul Palffy a fost or lui general al partidului, ştiinţifice ale tovarăşei a-
cian doctor inginer Elena dumneavoastră multilate tent de limbă germană in ganizată o expoziţie de preşedintele Republicii, to cademician doctor inginer
Ceauşescu, a cărei vastă rală, de înaltă răspunde teresul şi consideraţia pe fotografii înfăţişînd reali Elena Ceauşescu.
activitate în domeniul cer re". care le merită pe deplin, zările remarcabile obţinu varăşul Nicolae Ceauşescu, ~k
şi o expoziţie de fotogra
cetării, al organizării şi în prefaţa volumului, ne exprimăm convingerea te în dezvoltarea multila ISLAMABAD f» (Ager
fii prezentînd secvenţe din
dezvoltării ştiinţei şi învă cunoscutul om do ştiinţă fermă că publicarea lu terală a ţării, îndeosebi în viaţa şi activitatea oame pres). — La „Lirjuat Me
ţământului din ţara noas austriac prof. univ. dr. do crării reprezintă o contri perioada inaugurată de nilor muncii din România. morial Hall", din Rawal
tră se integrează organic cent Ernst Wogrolly sub buţie valoroasă la dezvol Congresul al IX-lea al pindi, a avut loc inaugu
în preocupările partidului liniază: „Este pentru pri tarea pc mai departe a re partidului, de cînd în frun ~k rarea oficială a expoziţiei
şi statului de a pune cu ma dală cînd în Austria laţiilor româno-austriece tea partidului şi statului MOSCOVA 6 (Agerpres). „Imagini din România".
ceririle gîndirii ştiinţifice apare o astfel de lucrare, în domeniul ştiinţific, pre se află tovarăşul Nicolae — La Muzeul de istorie în alocuţiunile rostite au
în slujba progresului mul ce întregeşte vasta suită cum şi la întărirea cola Ceauşescu. al oraşului Moscova a fost fost reliefate semnificaţia
tilateral al patriei. de studii ştiinţifice ale a- borării internaţionale". în acelaşi cadru, a fost deschisă o expoziţie con actului de la 30 Decem
în acelaşi timp, această cademicianului doctor in Festivitatea în cadrul organizată o expoziţie de sacrată celei de-a 40-a a- brie 1947, rezultatele re
nouă apariţie editorială giner Elena Ceauşescu, in- căreia a fost prezentat carte românească, la loc niversări a proclamării Re marcabile obţinute de po
din opera ştiinţifică a tova cluzînd peste 100 de lu noul volum al tovarăşei de frunte aflîndu-se ope publicii în România. porul român în construc
răşei Elena Ceauşescu re crări ştiinţifice şi mono academician doctor inginer re ale tovarăşului Nicolae în alocuţiunile rostite ţia vieţii sale noi, socia
flectă o dată mai mult deo grafii în acest domeniu al Elena Ceauşescu a fost Ceausescu traduse peste cu acest prilej a fost evo liste. cursul ascendent al
sebita stimă şi preţuire de ştiinţei — o operă ce a deschisă de directorul E- hotare, lucrări din opera cată semnificaţia eveni raporturilor româno-pakis-
care se bucură pe plan in atras interesul deosebit al diturii ..Bohmann", dr. ştiinţifică a tovarăşei a- mentului, s-au relevat suc- taneze.
ternaţional marcanta sa cercurilor de specialitate Rudolf Bohmann, care a cademician doctor inginer
contribuţie la adîncirea cu din diferite ţări. spus: „Este o deosebită Elena Ceausescu.
noaşterii ştiinţifice, la de Prim Viceprim-ah ¡nistru plăcere pentru mine să Participanţii la festivita DIN ŢĂRILE SOCIALISTE
finirea modalităţilor de fo al guvernului şi preşedin prezint lucrarea de mare tea de la Viena au adus
losire a rezultatelor cerce tele Consiliului Naţional valoare, intitulată „Progre un cald omagiu tovarăşei o MOSCOVA. - in pri o BEIJING. - De pe
tării, a noilor descoperiri al Ştiinţei şi învăţămîntu- se în chimia şi tehnologia academician doctor ingi mele zile ale anului a in porţile uzinelor din R. P.
ştiinţifice în folosul pro lui din România, acade polimerilor", al cărei au ner Elena Ceauşescu, adre- trat în exploatare a treia Chineză ies, Ia fiecare 12
gresului tuturor naţiunilor. mician doctor inginer tor este academician doctor sîndu-i felicitări cu ocazia exploatare a întreprinde ore, cîte o locomotivă Die
într-un mesaj adresat to Elena Ceauşescu are me inginer Elena Ceauşescu. zilei de naştere, urări de rii miniere „Vostosinii" din sel, la fiecare 33 de ore —
la
fiecare
electrică,
una
cadrul
carboni
bazinului
varăşei academician doctor rite deosebite în orienta Relevînd interesul pe care noi succese în nobila acti fer Ekibastuz din Kazah- două ore şi şase minute
inginer Elena Ceauşescu, rea cercetării şi ingineriei editura l-a manifestat de vitate pe care o consacră — un vagon de persoane,
directorul general al edi tehnologice româneşti ' în la început pentru opera progresului ştiinţei, pro stan. Aici, în premieră in iar la 13 minute — un va
turii ..Bohmann" sublinia direcţiile valorificării su ştiinţifică a autorului, vor păşirii României socialiste, Uniunea Sovietică, cărbu gon de marfă — informea
ză: „Sîntem deosebit de perioare a resurselor na bitorul a- arătat că „în mod unirii eforturilor oameni nele este adus de la locu ză agenţia China Nouă.
mîndri de faptul că edi turale ale ţării; obţinerii deosebit s-a impus atenţiei lor de ştiinţă şi cultură de rile de extracţie la vagoa în 1987, producţia de va
nele de cale ferată cu a-
tura noastră a putut pu de produse cu înalţi para nivelul ştiinţific înalt al pretutindeni pentru ca re jutorul unui sistem de goane de pasageri a înre
blica ediţia austriacă a a- metri tchnieo-eeonomici, cercetării în domeniul chi zultatele cercetării, cuce benzi transportoare. In a- gistrat, la nivelul întregii
cestei opere. Reputaţi spe deschiderii de noi căi în mici existent în România", ririle geniului uman să ţări, o creştere de 128 la
cialişti au relevat înaltul domeniul asigurării mate „Prezentând publicului de slujească binelui şi ferici cest fel, capacitatea de sută faţă ide anul 1978,
nivel ştiinţific al cărţii riilor prime şi energiei. specialitate acest volum, rii oamenilor, pentru îm producţie a întreprinderii a iar cea de vagoane de
dumneavoastră, importan Astfel, la iniţiativa emi a subliniat directorul edi plinirea năzuinţelor de li ajuns la 22,5 milioane to marfă — de 27 la sută.
ţa ei pentru toţi cei ce îşi nentului savant, a fost turii, o facem cu conştiin bertate, progres şi pace ne de cărbune pe an. Aceste realizări au făcut
desfăşoară activitatea în creat renumitul Institut ţa că este vorba de o ope ale popoarelor. Pînă la sfîrşitul cincina ca reţeaua feroviară să
lului, extracţia de cărbu asigure 70 la sută din în
ne urmează să ajungă în tregul volum de transpor
B JAKARTA. — intr-o de pronunţat în favoarea eli H LONDRA. - Bazin- turi de pasageri şi măr
claraţie făcută presei, mi minării oricărui obstacol du-se pe date oficiale, un bazinul Ekibastuz la 100 furi din ţară — menţionea
nistrul de externe al Indo din calea realizării unei raport bl Centrului de stu milioane tone pe an - re ză agenţia chineză de
neziei, Mochtar Kusumaat- reduceri reale a armamen dii privind politica in dor latează agenţia TASS. ştiri.
madja, a arătat că ţara telor. meniul familiei — organism
ÎU BONN. — Hans- sa va continua să acţione independent - arată că
Dietrich Genscher, minis ze în vederea instituirii în ^ BERLIN. - In R.D. familiile sărace din Ma
trul de externe al 'R.F. Ger lume a unui climat de pa Germană se înregistrează rea Britanie devin tot mai I !
mania, a apreciat, la o ce şi securitate şi pentru temperaturi neobişnuit de sărace, atît în termeni re s
conferinţă de presă ţinută progresul general al uma ridicate pentru această pe lativi, cît şi absoluţi. Pră I « Eimemaî VREMEA; i
la Bonn, că „lumea are nităţii. Ministrul indonezian rioadă a anului, relatează pastia ce-i separă pe bo *
nevoie de interzicerea tu a adăugat că sînt nece agenţia ADN, arătînd că gaţi de săraci s-a adîncit ! Pentru azi: Vremea va \
DEVA : Anotimpul iu
turor armelor chimice, şi sare, în acest an, noi e- maximele s-au situat între şi ea. Astfel, în timp ce * birii (Patria); In arşiţa fi caldă, cu cer variabil. s
nu de producerea tot mai forturi susţinute pentru re plus 5 şi plus 9 grade Cel- veniturile cincimii celei I nopţii (Arin); HUNE Pe alocuri sînt posibile
perfecţionată a acestor ducerea tensiunii pe plan sius. Datorită unui front mai sărace a populaţiei * DOARA: Aeroportul — se ploi slabe. Vînt moderat ! N
Izolate
cu
intensificări
riile I-II (Modern — A);
substanţe de luptă". Re internaţional şi lichidarea de precipitaţii ce se apro s-au diminuat constant în I Mitică Popescu (Modern de 40 km/h din sectorul
luarea producţiei armelor conflictelor armate regio pie dinspre Vest, la alti anii '80, cincimea aflată s — B); O iată fericită sud-vesiic. Temperaturile I
chimice binare, foarte mo nale. El a spus, totodată, tudinile de peste 700—800 în vîrful polului opus, al (Flacăra); PETROŞANI : minime vor fi cuprinse S
între minus 2 şi plus 4
derne, de către S.U.A. — că Indonezia este favora de metri a nins. abundenţei, se află în I * Viva Maria (Paring); Cu grade, iar cele mulţime î
a subliniat el — arată cît bilă stabilirii unei zone de în timp ce în zonele de posesia unei părţi tot mai coana Chiriţa (7 No între 9 şl 14 grade, izo %
iembrie) ; Alo, aterizează
nele cu ceaţă. Local se I
este de urgentă încheie pace în sud-estul Asiei şi munte din regiunea Harz mari a venitului naţional. i străbunica (Unirea): LU- lat mai coborile în zo
rea unui acord privind in de pace şi stabilitate în se înregistrează viscol cu In ultimul deceniu, arată * PENI: Tarzan, omul mai s
terzicerea mijloacelor chi Pacificul de Sud. viteze de pînă la 165 ki autorii studiului, tendinţa I muţă (Cultura!): VUL va produce ceaţă dimi
neaţa
Alo, aterizează
CAN :
mice de luptă, arată a- lometri pe oră, în Turingia •* Străbunica (Luceafărul); La munte, vremea va I
genţiile DPA şi ADN. B WASHINGTON. au apărut ghioceii şi alte spre o diminuare a discre \ I.ONEA: Greşală fatală fi caldă, cu cer variabil. N
Gary Hart, candidat la în flori do primăvară. panţelor dintre săraci şi s (Minerul) ; PETRII,A : Vînt moderat cu inten I
Q BAGDAD. - Preşedin vestitura Partidului Demo bogaţi, apărută prin anii Cazul personal al iude- sificări locale de 00—80
Ivanova
(Mun
cu
Local
cătoarei
ceaţă,
km/h.
tele Irakului, Saddam Hus- crat pentru alegerile prezi @ WASHINGTON. - '40, a fost inversată. De ! ** citoresc) ; URICANI : depunere de chiciură. I
sein, a primit delegaţia denţiale de anul acesta Prima cădere de zăpadă exemplu, raportul relevă Prinţul fals (Retezat); Pentru următoarele trei **
parlamentară egipteană din S.U.A., a declarat, în din acest an a determinat faptul că familiile cu doi l BRAD: Cele mai bune zile: Vremea se va răci
momente cu Stan şl Bran
treptat. Cerul va fi mai
condusă de Rifaat El Mah- tr-un interviu televizat, că un aflux de oameni fără copii din cincimea cea mai s (Steaua roslo); GUllA- mult noros şl vor cădea
goub, preşedintele Adună sprijină ideea încheierii u- adăpost la azilurile şi aşa săracă au pierdut între î BARZA: Timpul dorin precipitaţii locale, mai
rii Poporului a Egiptului. nui tratat sovieto-american pline din capitala S.U.A. 1979—1985, in termeni ţelor (Minerul): ORA$- întîi ploaie, apoi lapovl-
ţă şi ninsoare. Vînt mo
Agenţia MENA informează asupra reducerii cu 50 la Potrivit organizaţiei de ca reali, 43 la sută din veni l TIE : Adio arme — se derat, cu intensificări lo
riile I-II * Prin cenuşa
că în acest cadru şefului sută a armamentelor stra ritate C.C.N.V., citată de turi. «» imperiului (Patria); GE- cale de 40 km/h din
statului irakian i-a fost a- tegice ofensive. El s-a pro ziarul „Washington Post", O AGTU-B Al: Timmirl de nord-vest. Temperaturi
le minime între minus 3
dresat un mesaj din par nunţat împotriva experi aproximativ 7 000 de per ! vitejie (Casa de cultură): şi plus 2 grade. Iar cele
HAŢEG : Nu oşti singur
tea preşedintelui Egiptului, mentării de armamente soane sînt nevoite să doar * (Dacia): BRAZI: Drumul maxime între zero şi 5 «k
Hosni Mubarak, referitor destinate programului a- mă sub cerul liber deoa ! soro Rio : SIMERIA : gradé, mal scăzute local
!
fa relaţiile dintre cele merican „Iniţiativa de A- rece nu au reuşit să-şi gă ** Pînă trece nloala de în ultima zl. Local cea **
ţă. (Meteorolog de servi
toamnă (Mureşul): ir .IA:
două ţâri. părare Strategică" şi s-a sească un adăpost. \ 101 dalmaţienl (Lumina). ciu: Ludovic Proncenco).
l i
I floor. I
COLEGIUL DE REDACŢIE : Sabin Cerbu, Ion Cioclei, Dumitru Gheonea, Tiberiu Istrate (redactor şef), Lucia Elena Liciu, Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct), Nicolae Tîrcob
HEDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: 2 700 Deva, str. Dr. Petru Groza, nr. 35. Telefoane! 11275, 12157, 11585. Telex: 72288. TIPARUL: Tipografia Deva, str. 23 Aug ust, nr. 275.