Page 88 - Drumul_socialismului_1988_01
P. 88
DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 9 392 O VINERI, 29 IANUARIE 1983
M A N I F E S T Ă R I O M A G I A L E
(Urmare din pag. 1) lă" a fost genericul sim
pozionului organizat la
formaţiile artistice de a- liceul industrial nr. 1 de
A P Ă R U T V O L U M U L matori ale căminului cul către Casa do cultură
tural şi elevii şcolii ge Orăştie. Prin comunicările
nerale au prezentat un prezentate le-au fost înfă
j Ceausescu. Iniţiative in direcţia literar-muzical, intitulat ţişate elevilor principiile
bogat şi reuşit program
ce stau la baza politicii
j i * „Omagiu fierbinte condu externe a partidului şi
cătorului iubit". (Constan
că a conflictului arabo-israelîan“ tin Macrodin, corespon statului nostru, iniţiativele
de pace ale României so
dent).
Bl Colocvii de istorie. cialiste, alo preşedintelui
Nicolae
său,
tovarăşul
au nei noi ordini politice şi p r e ş e d i n t e l e Nicolae Recenta ediţie omagială a Ceauşescu, care s-au bu
rirea economice mondiale. Ceauşescu înmănunchează colocviilor de istorie, găz curat de un deosebit ecou
rului Volumul este structurat în mod fericit cele mai duită de Liceul agroindus în lumea întreagă.’
' niei, în cinci mari capitole, înalte calităţi ale. omului trial din Haţeg, a purtat ES Dezbatere. Biblioteca
iţia- consacrate relaţiilor bila păcii, măreţia eforturilor un semnificativ generic clubului „Constructorul"
•nării terale româno—kuweitiene, şi a iniţiativelor puse în „Epoca Nicolae Ceauşescu din Deva a organizat la
-flie- raporturilor de prietenie slujba păcii şi a progre — măreţe realizări şi iz- Staţia de utilaj-transport
■’on- şi solidaritate româno — sului civilizaţiei umane. bînzi socialiste". Manifes din cadrul T.A.G.C.M.
-ilă arabe, politicii de pace a P r e ş e d i n t e l e Nicolae tarea s-a constituit într-un dezbaterea cu te m a
"n României, ataşamentului Ceauşescu — a arătat vor minunat prilej de omagie „Nicolae Ceauşescu — o
ea ferm al ţării noastre faţă bitorul — este un remar re a îndelungatei activi viaţă dăruită patriei, parti
tei de principiul reglementă cabil luptător pentru tăţi revoluţionare, patrio dului, cauzei socialismului
rii paşnice a conflictelor pace, este conducătorul, tice şi a - zilei de naştere şi păcii". în cuvinte calde
şi diferendelor, poziţiei gînditorul şi omul dreptă a celui mai iubit fiu al au fost înfăţişate viaţa şi
-e principiale a României ţii — pe plan naţional şi poporului nostru, ctitorul activitatea conducătorului
.ai faţă de soluţionarea pe internaţional —, revolu României moderne, secre partidului şi statului care
;id cale paşnică a conflictu ţionarul către care se în tarul general al partidului, din 'fragedă tinereţe s-a
-Ş- lui din Orientul Mijlociu. dreaptă privirile pline de preşedintele Republicii, identificat cu lupta po
libertate,
pentru
porului
o
v
a
ă
r
din Festivitatea consacrată speranţă ale omenirii con t Ceauşescu. ş u l Nicolae dreptate socială şi naţio
...ui Mijlociu — se lansării în Kuweit, a lu temporane, însetată de un ■ Evocare cinematogra nală, pentru construcţia
reliefează — se integrea crării s-a. desfăşurat sub viitor clădit în pace şi fică. Tot la Haţeg, la socialismului pc pămîntul
ir^ijioace i-. paşnice, auspiciile Societăţii unifi siguranţă.
a conflictelor din Orien ză organic în concepţia cate kuweitiene pentru cinematograful „Dacia", a patriei.
tul Mijlociu şi din alte atotcuprinzătoare, realis distribuirea presei şi a Youssuf A. A. Alyan, fost organizată evocarea g| Cadran politic. în or
tă, ştiinţifică a conducăto proprietarul Editurii „Ku cinematografică cu tema ganizarea aceleiaşi insti
regiuni ale globului, edi publicaţiilor în zona Gol weit Times" a arătat că „ T o v a r ă ş u l Nicolae tuţii, la A.S.I.M. Deva a
ficarea unei lumi fără ar rului partidului şi statu fului şi a Orientului Mij momentului omagial pe Ceauşescu, erou între eroii avut loc cadranul politic
me şi fără războaie, a u- lui român privind orga lociu — „As-Sharikat Al- care . îl sărbătoreşte în neamului, ctitor al Româ „Omagiu preşedintelui ţă
nei lumi mai bune şi nizarea păcii mondiale Mutahida Litawzia Al-Su- aceste zile poporul ro niei moderne, eroul păcii“. rii". Manifestarea s-a bu
mai drepte. în acest cadru prin respectarea strictă a huf Ua Al-Matbuat — ■ Simpozion. „Nicolae curat de un deosebit in
se scot în relief raportu normelor de drept în ra mân — aniversarea zilei teres din partea oameni
rile do prietenie, colabo porturile interstatale, prin Z. M. M.". Cu acest pri de naştere şi a peste 55 Ceauşescu — promotor al lor muncii de la această
de
destindere,
politicii
Fares,
rare şl solidaritate ale înfăptuirea dezarmării, cu lej, Ahmad Aii Societăţii de ani de neobosită acti pace şi securitate mondia unitate economică.
vitate
a
preşedintelui
reprezentantul
României cu statele arabe. prioritate a dezarmării nu Z. M. M., a subliniat dubla Nicolae Ceauşescu — i se
O serie de fotografii cleare, prin reglementa
ilustrează dialogul frec rea politică a tuturor di semnificaţie a acestui im alătură sincer mulţi alţi
vent româno—arab la ni ferendelor şi conflictelor portant eveniment publi oameni din întreaga lume. ANTREPRIZA DE CONSTRUCŢII-MONTAJE
vel înalt. existente şi instaurarea u- cistic — omagierea, în în Kuweit aceasta se
Kuweit, a aniversării zilei materializează printr-o MINIERE CLUJ
de naştere şi a îndelun nouă şi merituoasă expre
gatei activităţi revoluţio sie de recunoştinţă pentru cu sediul în Cluj-Napoca, str. Căii ferate
nare ale preşedintelui Re profunda sa dăruire şi
două oraşe. înţelegerea publicii Socialiste Româ slujire a intereselor ome nr. 10, ,
— menţionează agenţia nia, Nicolae Ceauşescu, şi nirii.
ADN — este destinată să Î N C A D R E A Z Ă
contribuie la dezvoltarea apariţia — pentru prima Şeful Reprezentanţei din
relaţiilor de bună vecină dată în Kuweit — a unei Kuweit a Organizaţiei
iE BEIJING. - Intre gu tate dintre R.D.G. şi lucrări consacrate prezen pentru Eliberarea Palesti • muncitori constructori şi cadre tehnice
vernele R.P. Chineze şi R.F.G., fiind parte compo tării iniţiativelor, gîndirii nei, Awni Battash, a ex inginereşti, pentru lucrările de inves
Perului a fost semnat, la nentă a eforturilor în di novatoare şi stăruitoare primat satisfacţia O.E.P.
Beijing, un acord-bazâ de recţia păcii. lor eforturi ale' şefului pentru apariţia lucrării tiţii din zonele Deva, Valea Jiului şi
cooperare ştiinţifică şi statului român dedicate consacrate contribuţiilor Rovina ri.
tehnologică. Documentul - importante ale preşedinte
■ BONN. - Uniunea cu dinamism şi constanţă
menţionează agenţia Chi
Sindicatelor Vest-Germane soluţionării politice, pe lui Nicolae Ceauşescu la Informaţii suplimentare la telefoanele :
na Nouă - a fost semnat (D.G.B.) estimează că a- apărarea drepturilor ina
do Song Jian, ministrul chi calea tratativelor, a stărilor 36365 — Cluj-Napoca; 15294 — Deva ;
nul acesta numărul şome lienabile ale poporului
nez însărcinat cu Comisia rilor din R.F. Germania conflictuale din zona O- 41215 - Petroşani-lscroni.
de stat pentru ştiinţă şi va spori cu cel puţin rientului Mijlociu. arab palestinian, în gene
tehnologie şi Allan Wag- 100 000 de persoane, a Autorul lucrării, Ibra- rai la dezvoltarea conti
ner Tizon, ministrul de declarat, într-un Interviu him Shammas, a eviden nuă şi consolidarea priete
externe peruan, aflat în ţiat că, în opinia sa, niei cu popoarele arabe.
i âţ'tă -oficială în capitala de presă, Michae-I Geue-
Prezi
al
nlch,
membru
5
| . Chineze. .WWAVAW.W.WAW.V.VA'.'.WAW.'.W.'Z/AI U.U.M.R. CRIŞCIOR
diului D.G.B.
I E MADRID. - Preşedin Bl PARIS. - Conducerea n u ii judeţul Hunedoara
tele guvernului spaniol,
firmei franceze de auto
jPelipe Gonzalez, s-a pro- mobile „Renault" a anun ÎNCADREAZĂ DE URGENŢĂ
Jnunţat în sprijinul efortu- ţat că, în cursul acestui m l
frilor Grupului de la Con- an, va suprima 6 000 lo • fochişti locomotivă aburi
| tadora vizînd instaurarea curi de muncă. PE SCURT 81 m şi 81,5 m). Pe locul
Î * păcii în America Centrală, O altă firmă franceză secund, s-a situat compa ® manevranţi
arătînd că ţara sa este producătoare de automo triotul său Paul Erat ■—
| dispusă să participe la bile, „Peugeot", a anunţat, BELGRAD 28 (Ager- 211,4 puncte.
| acţiunea de verificare a la rindul ei, concedierea pres). — Campionatul eu
I aplicării acordurilor de în 1988 a 2 000 de mun ropean de bob două per DIRECJIA JUDEŢEANĂ DE DRUMURI
S) la Esquipolas, dacă acest citori. soane, desfăşurat la Sa- Şl PODURI DEVA
| Vjcru va fl acceptat de rajevo, a revenit echipa MELBOURNE 28 (Ager
şefii statelor din zonă. H ATENA. - In cursul jului R.D. Germane (pi pres). «— Gu prilejul unui Piaţa Victoriei, nr. 2
Totodată, el a condam anului 1987 preţurile cu lot Volker Diotrich), cro concurs internaţional des
nat orice formă de ajutor amănuntul au crescut în nometrat în patru manşe făşurat la Canberra, atleta ÎNCADREAZĂ ÎN MUNCA
forţelor contra re- Grecia cu 16,4 la sută in I cu timpul de 3’26’’28/100, australiană Kerry Saxby URMĂTORUL PERSONAL
jre din Nicaragua, comparaţie cu anul pre cea mai bună coborîre a stabilit cea mai bună
alte acţiuni care cedent, a anunţat Oficiul 50”85/100, nou record al performanţă mondială în • un mecanic excavator pentru Secţia
a pune în pericol naţional de statistică. pîrtiei. Pe locurile urmă proba de 10 km marş, cu de drumuri şi poduri Hunedoara ;
i păcii în regîu- toare s-au clasat Elveţia timpul de 42’15’’. • un mecanic buldozer pentru Secţia
m MAPUTO. - Potrivit — 3’26”59/100 şi U.R.S.S. în proba masculină de
— 3’27”40/100.
200 m, primul a trecut li
o S \ ÎAVVA. - Igno ştirilor oficiale din Maputo, nia de sosire sprintenii de drumuri şi poduri Brad;
il ra iestele opiniei pu- bande criminale au atacat australian John Otman, ® excavatorişti şi buldozerişti pentru
prin surprindere localitatea
"adiene şi ame-
b S Guijea, din provincia Ga înregistrat cu timpul de brigada din Petroşani.
htele Unite au za, in sudul Mozambicului, PARIS 28 (Agerpres). — 20”90/100.
'n nou tir cu ucigînd 70 civili. Perpetu Tradiţionalul turneu de Condiţiile de încadrare şi retribuire sînt
uise" pe dea- area atacurilor întreprinse floretă „Ghalle&ge Marti cele prevăzute de legile nr. 12/1971 şi
ului Canadei, de grupe de contrarevo ni", va reuni, la sfîrşitul
il precedent, luţionari se explică prin săptămînii, la Paris, peste Turneul final al cam 57/1974.
focoase a- faptul că acestea conti 80 de scrimeri din 15 ţări. pionatului diviziei A la Informaţii suplimentare la telefon 16407.
lansată de nuă să fie efectiv spri Concursul contează şi pen hochei pe gheaţă progra
V ier „6-52“ jinite de guvernanţii ra tru întrecerile Cupei mon mează, vineri şi sîmbătă,
>>i i Beaufort diale. o nouă etapă, cu două
>. f'l I sişti de la Pretoria care C.P.A.D.M. PUI
0,91 'îtoriul din le furnizează arme şi mu partide duble.
m. niţii şi le acordă întregul Pe patinoarul „23 Au ÎNCADREAZĂ
sprijin. gust“ clin Capitală, echipa
ord VIENA 28 (Agerpres). Dinamo va întîlni forma • gestionar şi vînzător Ia magazinul texti-
'— „Cupa Europei" la să ţia S.G. Miercurea Giuc le-încălţăminte
rituri cu schiurile a pro (în ambele zile la ora
gramat pe trambulina de 14,00), iar la Galaţi se va ® şef secţie producţie, tricotaje
;
la Neuwald un concurs, disputa meciul dintre e- încadrarea se face în condiţiile Legii 57-
cîştigat de sportivul aus chipa locală Dunărea şi
triac Christoph Muller, cu formaţia Steaua. 1974 şi Legii 12/1971.
217,7 puncte (sărituri de (Agerpres)
: Sabin Cerbu, Ion Cîoclei, Dumi tru Gheonea, Tiberiu Istrate (redactor şef). Lucia Eleno Licîu, Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct), Nicolae Tircob ţ «4USS I
jNISTRAŢIAi 2 700 Deva, str. Dr. Petru Groza, nr. 35. Telefoane! 11275, 12157, 11585. Telex: 72288. TIPARUL: Tipografia Deva, str. 23 Aug ust, nr.275.