Page 71 - Drumul_socialismului_1988_04
P. 71
M
9 463 • JO!, 21 APRILIE 1988 • ÍJ
ÎNSEMNE noi pentru primăvara oraşului
în decembrie 198G se trudă de-a lungul anilor la blocul nr. 11 se mon
batea primul ţăruş la ridul şi ne mîndrim cu faptul tează stîlpii structurii de
s T FRU- ansamblu de blocuri — că toţi cei 173 de comu rezistenţă la etajul II; la A.S. PAROSENl VULCAN - însă nefruclificaţe, ca a-
îULUI. oelea din min. 47 şi 70,
>riniă~ „Republicii", din munici nişti din brigadă alcă blocul nr. 12 se finalizează METALUL BOCŞA 0-0 la ultima Crăciun expe
oraşu- piul Hunedoara. Amplasa tuiesc cea mai mare orga fundaţia ; în paralel, vii
pierca nizaţie de partid din în torul bulevard „Lenin", diind mingea în bară, re
i fost mentul noii zone în care De multă vreme echipa ţiu şi Portik au fost un luată apoi de la numai
p*«* . urma să intre în acţiune treprindere. De aici au cu patru benzi de circu divizionară B din Vulcan real pericol pentru poarta cîţiva metri, incredibil,
ui nu colectivul Brigăzii nr.' 64 izvorît întotdeauna cele laţie separate prin zonă 'n-a mai avut o evoluţie lui Iioman, care în min.
cetă- a întreprinderii antrepriză mai valoroase propuneri verde, prinde tot mai mult peste transversală do că
fcmci atît de slabă pe propriul 5 şi 19 a scos miraculos tre Nichimiş 1
elevi, pentru construcţii şi repa pentru îmbunătăţirea acti contur. teren, afirmaţie împărtă două mingi de gol. Ata A arbitrat Dinu Drăcau
devine raţii siderurgice Hunedoa vităţii pe care o desfăşu Luni, 18 aprilie a.c., şită şi de conducerea şi curile Paîoşeniului sînt
t bine ra nici nu fusese încă eli răm, cea mai recentă fiind eînd la program a fost clin Craiova.
trăgă- antrenorii echipei locale. fără orizont, Adrian Băru- A. S. Paroşeni Vulcan :
berat în întregime. Urmă organizarea lucrului la prezent, fără excepţie, tot Cu excepţia lui Dodenciu, bu esto prea... mic pentru
. Ioan rind schiţele, încercam să blocul nr. 13 pe două colectivul de muncă clin Buzduga şi Hădărean, ca centrările venite pe sus, iioman, Dodenciu, Buzdu
cioban ne imaginăm cum va a- schimburi, iar pentru ce zona noului ansamblu de ga, Manca, Hădărean, Ni
iricolă ro au jucat cu dăruire, unde înalţii fundaşi Banii chimiş, Crăciun, Matula
întaii- răia perimetrul cuprins lelalte obiective — în locuinţe, am reuşit să cu ceilalţi jucători nu s-au şi Laioş resping totul. Cu
. în între intersecţia bulevardu program prelungit", noaştem mai îndeaproape mai ridicat la nivelul aş cîteva şuturi uşoare expe (min. 76 — G. Bîrsan),
ie s-a lui Republicii cu strada însoţiţi de ing. Victor şi activitatea formaţiilor Adr. Bărbii (min. 76 —
itenţie care definitivează alimen teptărilor. Nu e mai pu diate de • Crăciun (min. 7 Lăzăroiu), Sălăgean, Pău
, obţi- ţin adevărat că, de cealal şi 20) sau lovitura cu ca
Iată tarea cu apă, termoficarea, tă parte, Metalul Bocşa a na.
ceasta Ritm calitate tn realizarea canalizarea, reţeaua de pul a lui Sălăgean nu se Metalul Bocşa: Roşea
iregis- gaz metan, instalaţiile sa jucat bine, cu o apărare putea deschide scorul în
păş a n- I N V E S T I Ţ I I L O R ermetică, în care s-a vă prima repriză. Sandu, Banii, Sculici, La-
numă- nitare şi electrice, conduse zut mina antrenorilor, foş io.ş, Otiman. C. Neagu
pre- de maiştrii Andrei Doboş, în partea a doua a jo
pregă- Nicolae Trocan, de şefii tii apărători Tilihoi şi Ciu- cului, gazdele sînt mai a- (min. 33 — Plăviţiu), Por
işunat. George Enescu şi Centrul Bucaleţ, şeful brigăzii de pitu. Oaspeţii s-au agăţat ţile, Rusz (min. 74 — Cos-
colo de cereetare-proiectare al construcţii, am străbătut de echipe Grigore Cucu, de orice minge, iniţiind proape de gol, avînd cî lachi), Dogan, Talpoş.
rii i să întregul şantier. Nc-au vor Aurel Vijulan şi Victor contraatacuri tăioase, în teva lovituri libere din (GENU TUTU, corespon
supe- C. S. Hunedoara. Iată că Ţîrvulea. Am remarcat, de
lînâ. acum, în aprilie ■ 1988, bit despre calitatea lucră care Otiman, Rusz, Plăvi- preajma careului, rămase dent).
ÎM- la numai un an şi patru rilor Dumitru Ştefan, şe asemenea, ordinea şi gos
ŢENII. ful compartimentului C.T.C. podărirea judicioasă a
e <le- luni de la deschiderea materialelor, fapt ilustrat G I M N A S T I C A performanţă mondială a
, Ioan acestui nou obiectiv de al întreprinderii, ing. Ti- Pardubice (Cehoslovacia),
âzărut» investiţii, liniile trasate beriu Concz, directorul şi do recuperarea şi pre sezonului. Liign Tamperc (Finlanda)
cetăţe- 7.G.C.B. Hunedoara şi darea, de la începutul a- BEIJING 20 (Agerpres). şi I.F. Bjorkloven (Sue
ripţiilc pe lurtie au devenit, în nului, a peste 100 tone — în perioada 28—30 a- HOC II E I
18, 19 mare măsură, blocuri zvel Francisc Pop, diriginte de dia).
aeţio- te de locuinţe, care în- şantier (din partea bene- fier vechi şi economisirea prilie, la Beijing se va PI ; G II E A Ţ A
pcntru . ficiaru-lui), prezenţi şi în a aproape 1600 kWh e- desfăşura un mare con I O T B A I.
roprii- cîntă ochiul şi inima hu- nergie electrică. ZORICH 20 (Agerpres).
a în- nedorenilor, prin frumuse acea zi do duminicăfprin- curs internaţional do gim
rcmar- ţe şi bun gust. tre constructori. Stadiile Un ultim amănunt, deloc nastică. Au fost invitaţi — Turneul final al „Cu VARŞOVIA 20 (Ager
i hăr- de execuţie la fiecare bloc lipsit de importanţă, caro
şi în- Duminică, 17 aprilie a.c., vorbeşte de la sine despre peste 60 de sportivi şi pei campionilor europeni" pres). — La Katowice, în
ac- la ora prînzului, pe şan în parte ’ ne-au fost pre sportive din 15 ţări, între la hochei pe gheaţă — meci pentru preliminariile
>erma- tier sc muncea ca în ori zentata detaliat de către priceperea şi competenţa
«licolae zidarii clin echipele con profesională ale construc care România, Australia, ediţia 1987—1988 — se va campionatului european
Stan, care altă zi de lucru din torilor din Brigada nr. 64 S.U.A., Canada, Cuba, R.D.
Gheor- timpul săptămânii. „Co duse de Vasile Faur, Ma Germană, Anglia, Japonia. desfăşura între 14 şi 16 do fotbal rezervat echipe
lectivul nostru, la în rin Pitulice şi Ioan Bor- a I.A.C.R.S. Hunedoara: octombrie în oraşul elve lor de juniori, selecţionata
demnul comuniştilor, s-a hină, do dulgherii lui Ion cîţiva dintre locatarii ce ţian Davos. La întrecere Poloniei a întrecut cil
-angajat să predea blocul Chioreanu şi Laurenţiu lor mai noi apartamente A T L E T I S M
NL „ nr. 13 în luna iunie a Petei, de mozaicarii din din municipiu (în blocurile vor participa echipele scorul de 2—0 (0—0) for-
acestui an — ne informa formaţia coordonată do 8 şi 9 din acest ansamblu), MOSCOVA 20 (Ager Ţ.S.K.A. Moscova, Tesla malia Danemarcei.
nai • tovarăşul Nicolae Plitea. llie Păsărelu şi de fic- cu care am stat de vorbă pres). — Cu prilejul con
eco- secretarul organizaţiei de rari-betoniştii din subordi- „în casă nouă", ne-au ru cursului atletic de primă NIWWtfWWWMWWWñfWWWWWVWWVVMWWWW
'rogra- partid a brigăzii. De a- nea lui Viorel Napău. Iată gat să transmitem felici vară, desfăşurat la Kras O F E R T E
•e a ceea am hotărît să desfă .ce arată graficele : la două tări şi mulţumiri celor ce nodar, sportivul sovietic
siste- şurăm o activitate „în foc scări din blocul nr. 13 s-a conferă Hunedoarei, prin Nikolai Lisenko a cî.şti- D E S E R V I C I U
itâţi'or continuu", pentru a putea ajuns cu structura la eta munca loi\ însemnele eter gat proba de aruncare a
b ( pr respecta termenele înscri jul IV, iar la alte două nei primăveri a înnoirii. • caut femeie îngrijire
e des- se în grafice. Noi ţinem scări sînt în curs do mon ciocanului cu rezultatul do copil. Deva, Micro 15, bloc
l i, ap. 59, telefon 20962, după
i pen- la prestigiul cucerit cu tare planşccle la parter; MIRCEA DIACONU 80,20 m, cea mai bună A N I V E R S Ă R I ora 10. (1501)
30 Cu • CAUT femele îngrijire
■, cu • 25 garoafe albe pentru copil. Deva, 22 August, bloc
ru vii- Bogdan Jenica do ziua ei. 12,' sc. A, ap. 0. (1520)
21,50 ,,Isi mulţi ani !“. Familia La-
zăr Petru şi Viorica. (1509)
00 în- ÎNCHIRIERE
lului. e EU prilejul pensionării, • TINERI ingineri căutăm
oamenii muncii de la între apartament, garsonieră de
prinderea morarii, panifica închiriat. Deva, telefon 1G929,
ţie Deva ii urează colegului după ora 1G. (157G>
Florcscu Mitru Dan ani mulţi
şi sănătate. (1531)
COMEMORĂRI
entul
lari a VÎNZĂRI 8 EU adine regret, Simonu
.RA : şi Ileana Constantin amintesc
-me- e VÎND Volga' IU 21 Die împlinirea a doi ani de Ia
A); sel, cumpăr (eventual schimb) irecerea în eternitate a
i—ii AHO jo — i. Hunedoara, te ing. MIIlCEA ¡’ENESCU
lefon 17227. (1571) a cărui amintire este, în ciu
da timpului necruţător, la fel
i—ji a VÎND Dacia 1100, stare de vie. (1572)
. iii sorii. loarte bună, set‘motor, acce- © SE împlinesc şase luni
tclcfon
Hunedoara,
iorn- 12721. (1552) de Ia moartea fulgerătoare a
pon soţului meu bun si drag
tea) ; preot LAZAROM GHEORGHE
aur • VÎND autoturism Renault Comemorarea iu 22 aprilie,
ral) ; 10, eu piese schimb, Deva, iu Simeria, şi 21 aprilie, în
aur, Combinatul siderurgic „Victoria“ Calan. Se introduce noua încărcătură furnalul numărul telefon 17571. (1305) Călan. Flori şi lacrimi la
LO- mormîntid tău. (I562)
anţci o VÎND casă, dependinţe.
line- Hâşdat, nr. 112 (informaţii Ia
ci to- Comenzile — onorate ritmic, vecini). (1558) D E C E S E
lă to
sculţ 1ÍANI O ÍN 20 aprilie 19SS se vin 8 COLEGII do facultate din
at) ; de ia licitaţie casa nr. 100 din
Alin,
- so ia nivel tehnic superior Valea Brad. Licitaţia are loc Deva, dragă compasiune iţi exprimă
profunda
pentru
sie) ; (Urmare din pag. 1) Întrucît a mai rămas la Judecătoria Deva. Relaţii încetarea prematură din viaţă
Baba la biroul executorului în fie a scumpului tău tată,
(Urmare din pag. 1) ducerea covoraşelor din de însămînţat doar po care miercuri, orele S—9.
8
uf, ! cauciuc pentru export, maro la lucrări. Am înre rumbul, s-au luat măsuri (1575) cAt.ânici traian (1557/1539)
în exemplar sing. María As- reuşind să le îmbunătăţim gistrat un mare număr de pentru ca şi această lu
oana cooperatori la sortarea crare să • fie încheiată în o VÎND cal, semigreu (trei
:oa- lău — n.n.), urmărind să continuu calitatea, aprecia
dan- conferim produselor pen Vasile Moroşan. în acest cartofilor, la alimentarea timpul cel mai scurt. Pa ani), căruţă platformă, motor 8 UN píos omagíu co-
ră) ; tru export o eficienţă cit scop şi în. vederea creşte maşinilor de .semănat şi tul germinativ este foarte tăiat lemne Diesel, strung u- lui caro a fost
îi«) ; mai ridicată". rii productivităţii muncii, plantat cu sămînţă; la ac bine pregătit, iar încor niverşal, maşină confecţionat CATÁNICI TRAIAN
vom disparut prematur. Sin
„Cu aceeaşi răspundere implicit a producţiei, de tivitatea din legumicultu- porarea .seminţei în sol se mături, motor bandzic (220 cero condoleanfe fami-
ne ocupăm .şi de recep curînd am sudat po pla ră. Se remarcă, prin par face în conformitate stric volţi)., Dacia 13-30 bréale. Hu
rul ticiparea la muncă, Maria nedoara, telefon 11702. (1505) lici. Familia Filip din
ţia mărfurilor, do sorta tane la fiecare din cele tă cu tehnologia stabilită. Pelrosani. (1572)
rea lor în magazie (sepa cinci prese cîte o nouă ma Iovan, Marta Jurcă, Mara Conducerea cooperativei 8 VÎND nun za (2 ani ju-
rat colo do export de ce- triţă, maxim posibil, pe Bădău, Victoria Oprea, consideră că în cîteva zile mate), cu căruţă. Muntean
-,‘ţelaltc), do expedierea — care le exploatăm cu toată Juja Artean, Aurica Va- Roman, Bretea Mureşană, co
COLEGII
de
* vagonabilă ori cu mijloace atenţia şi responsabilita siu, Lucreţia Vasiu, Vio şi această lucrare va fi muna Ilia, nr. 171. (1502) de 8 la B.A.D.I’.s. muncă
Deva
auto — către partenerii tea. în continuare, vrem rica Gherman. încheiată. sînt alături de colegul
Temea externi, arăta Aurora Pă să modernizăm mai mult 8 VÎND fin (1 000 kg). De lor Gaiea Constantin la
I fru- matriţele, să ridicăm cît greaua durere pricinuită
va ria- lălăii. Avem mare grijă şi va, tolefon 17209. (1500) de moartea mamei sale
osibile noi, ca şi cci care reali putem nivelul calitativ al
II va zează producţia, să nu iasă produselor". O VÎND Dacia 1-300. Deva, CALEA VICTORIA
i sud- La Cooperativa meşte Aleea Muncii, bloc E21, sc. exprimînd sentimente de
mi- din unitate produse de compasiune' şi sincere
prinse slabă calitate, dovadă că şugărească „Progresul" De 1, et. 1, ap. 18 (Gojdu). De condoleanţe familiei.
e, iar nu. am avut reclamaţii va, activitatea de export va, lelelon 11587, după ora 15. (1371)
T0 şi sau refuzuri din această este înţeleasă, intr-adevăr, (1539)
; cea-
cauză. ca o prioritate absolută, 8 VÎND video rccorder, te
remea Meritul pentru tóate cí fiind organizată şi desfă levizor color nou, casete vi
fru- eoste rezultate bune este şurată în spiritul înaltelor 8 FAMILIA greu în
va r ia- deo traduse. Deva, telefon cercată prin pierderea
sufla ai ' întregului colectiv al comandamente stabilite 28113, după ora 12. (15(8) iubitului nostru
cl-est. secţiei A.T.G., .din rîndul pentru acest domeniu de doctor inginer
(Me- căruia sg evidenţiază în conducerea partidului, res AUREL I.APIJSCA
A tl el a P I E R D E R E - mulţumim personalului
mod deosebit muncitorii pectiv ca o latură deter“ din instituţiile şi între
Maria Cioabă, Marin Mi minaniă a echilibrării ba 9 PIER-PUT legitimaţie ser prinderile miniere, pre
litării, Vasile Moroşan, El lanţei de plăţi a ţării, a viciu, eliberată do I.G.C.E. cum au şi fost tuturor celor
cure
alături
de
r.a ferma 1 8
vira . Horvath, Aurel Bu creşterii venitului naţio şi cooperatiste horticole solarii a Asociaţiei economice de stat Deva, pe numele Horyatli noi la dureroasa despăr
Ue va, recoltatul salatei se află
taş. „Avem deja o tradi nal, a bunăstării generale în plină desfăşurare. în imagine lucrătoarele Lina Şngu Constantin, o declar nulă. ţire. (15GS)
ţie şi o experienţă în pro- a poporului. şi Elena Băieş. (1507)
L A
D