Page 71 - Drumul_socialismului_1988_05
P. 71
Pag. S'
89 • SÎMBĂTĂ, 21 MAI 1988
Schimb de experienţă pe probleme ale
CONCURSUL
intreţinerea culturilor şi recoltarea furajelor! FASONATORILOR activităţii de orientare şcolară şi profesională!
(Urmare din pag. 1) prafaţă, asigurîndu-se ast (ercooperatistă din Grind. MECANICI a elevilor şi pregătirii forţei de muncă
fel condiţii pentru obţine Unitatea are 110 hectare
rea unei recolte supe cultivate cu masă-verde şi în pitoreasca Vale a Timp de două zile în ju nomiei hunedorene, pregă
KDUCA-
I'cntru Participarea la muncă a rioare în acest an. sc desfăşoară din plin re bocşelor, din preajma la deţul nostru se desfăşoară tirea cadrelor ngmereşti
la C.A.I*. cooperatorilor este — cum Mircea Jivan, inginerul coltarea şi însilozarea a- cului Cinciş (Hunedoara), un amplu schimb de ex pentru minerit.
îsarul me- şef al unităţii, urmăreşte cesteia. Pînă în prezent — s-a desfăşurat cea de a
Ilui> ;oa- aprecia preşedinta unităţii perienţă organizat de Mi Schimbul de experienţa
t ext»une- — bună, dar sînt şi oa îndeaproape evoluţia fie cum ne spunea Maria 17-a ediţie a concursului nisterul Educaţiei şi învă- a programai ieri vizite cu
le tise în meni în sat ce nu au ieşit cărei culturi semănate în Moise, şefa fermei vege fasonatorilor mecanici — ţămînlului, Uniunea Sin caracter de schimb de ex
.asculare“, încă ia activitatea din această primăvară. Po tale — a fost tăiată pro faza pe I.F.E.T. Deva. Au
erii din ducţia de pe mai mult de dicatelor din învăţămînt, perienţă la Institutul de
al llu- cîmp, printre aceştia nu- rumbul a răsărit peste tot, participat 39 de concu Ştiinţă, Cultură, Presă, Po mine Petroşani, Mina —«
il czbnt crea mărîndu-se Eugen Cîrst.ea, dar, din cauză că semă 40 de ha, iar viteza de lu renţi, cîştigători ai etapei ligrafii şi Edituri, cu spri scoală Lupeni. liceele in
■miiiiieaţlu Traían Şuiagă şi Francisc nătoarea a fost defectă, au cru sporeşte de la o zi la de masă, care a antrenat
e“. Aeţiu- alta. Cantitatea însilozată jinul Inspectoratului şco dustriale cu profil minier
’ de me- Coharovici. Primii doi lu rămas cîteva goluri în u- 400 de muncitori din cele lar judeţean. La această din Vulcan şi Petroşani,
uilaş s-au crează iu Deva, iar al trei ncle tarlale. S-a alcătuit a ajuns, joi seara, la 800 12 sectoare ale întreprin importantă manifestare precum şi la Şcoala gene
cuiere. lea n-are nici o ocupaţie. o formaţie de cooperatori tone şi se preconizează că derii. Au luat parte, de participă inspectorii gene rală nr. 6 Petroşani. Azî,
OMULUI, Conducerea cooperativei, — din care au făcut parte va ajunge la 2 000 tone. asemenea, reprezentanţi ai rali ai inspectoratelor şco vor fi vizitate Şcoala ge
CRICAŢIKI consiliul popular comunal Piana Nanei, Norica Cim- Această activitate este şcolii profesionale fores lare judeţene, preşedinţii nerală nr. 7 şi Liceul in
dea Jiului trebuie să-i determine pe poner şi alţii —, care au realizată de mecanizatorii tiere de la Sibi.şel (Orăş-
ţia a IX-a completat manual toate Nicolae Dcheleanu, Ionela comisiilor judeţene pen dustrial nr. 4 Deva. în
îifcstărilor toţi locuitorii satului, fără tie) şi ai clasei cu profil tru activitatea sindicatelor încheierea schimbului de
iee, cui excepţie, să ia parte la golurile. Ieri a început Anucuţa, Petru Buicar, de mecanizator forestier din învăţămînt, reprezen experienţă, la Liceul in
va sporti- activitatea din agricultură. şi prima praşilă mecanică Octavian Crişan şi A- din cadrul Liceului indus
de ( ou drian Sabău care dovedesc tanţi ai Ministerului Mi dustrial nr. 4 Deva vor
ai l’etro- Cooperativa agricolă de la porumb — lucrare e- trial nr. 3 Deva. nelor. avea loc dezbateri vizînd
ie politică producţie din Dobra, Pri fectuată de Marius Datca hărnicie şi răspundere în Cu acest prilej a fost Cu prilejul deschiderii, orientarea şcolară şi pro-’
distă, sul) ma praşilă manuală la — şi la sfeclă — activita muncă. Terenul eliberat se testat un nou tip de fe
lă omului, te ce o executa Ioviţă fertilizează cu îngrăşă celor prezenţi le-au fost fesională, ridicarea cali
1
a|ici sale“, sfeclă se apropie de sfîr- răstrău mecanic românesc prezentate aspecte ale tăţii pregătiri forţei de
eosebit de şit. La efectuarea acestei Muntean. minte naturale, se ară şi — FM 60 — cu perfor muncii de orientare şco muncă, în special a celei’
iude un lucrări se realizează o bună La cooperativa agricolă se seamănă cu porumb. manţe superioare, care a
de ac|iuui din Dobra se lucrează Pînă în pi-ezent, sămînţa lară şi profesională, de necesare industriei carbo-
n primele mobilizare a cooperatori intrat deja în dotarea uni pregătire a forţei de muncă nifere, potrivii exigenţelor;
irut de o lor. Brigadiera Elena Şin- intens şi la recoltarea şi a fost încorporată în sol tăţilor forestiere de ex atît de necesare economiei formulate de secretarul ge-.'
nţie din dea evidenţia hărnicia şi insilozarca orzului masă- pe mai mult de 30 de hec ploatare şi transport.
or muncii. tare din suprafaţa eliberată. naţionale. în cuvinte calde neral al partidului, tovară-j
răspunderea cu caro mun verde, activitate în care în urma susţinerii pro li s-a vorbit despre Valea şui Nicolae Ceauşescu, ÎH;
cesc Victoria Neag, Ro sînt angrenaţi mecanizato Unitatea are importante belor, primele trei locuri Jiului în perspectiva dez magistrala Expunere pre
man Tripa, I.ucreţia Ne rii Viorel Datca, Tacob suprafeţe cultivate cu tri au fost ocupate în ordine voltării economico-sociale zentată la şedinţa Comite-
1
mm gru, Olivia Cioroagă, Ioa- Popa, Tiberiu Dorea şi foi şi iucernă. Culturile de: Mircea Oncu, S.F.E. a României socialiste, des tului Politic Executiv al
nichie Curui şi muiţi alţii. Daniel Magda. Producţia sînt frumoase, promit o Baia de Criş — 1176 punc pre industria carboniferă C.C. al P.C.R din 29 a-
Conducerea cooperativei şi se însilozează în condiţii producţie mare la hectar te, Vasile Breda,' S.F.E. ca sector de bază al eco * 20 prilie a.c. *
brigadierii urmăresc îndea bune, sub îndrumarea ing. şi s-au făcut toate pregă Hunedoara — 1136 puncte
x • 13,05 proape calitatea lucrării, Adrian Micuţ, şeful fermei tirile în vederea recoltă
óptáminó zootehrfice. rii, lucrare ce va începe şi Ion Mihalca, S.F.E. Ilia
imina po- păstrarea unei densităţi Asociaţia economică in- în aceste zile. — 1101 puncte. Sesiune de comunicări ştiinţifice
optime la unitatea de su-
Inchide- Primul clasat va repre
li • 19,00 zenta I.F.E.T. Deva la faza Cu prilejul aniversării a municarea „Legătura ar
9,20 Tele- pe ţară a fasonatorilor me 20 de ani de la darea în terelor uterine in inariLa-
• 19,50 canici, care va fi organi folosinţă a complexului hemoragii obstctricale“, uti
euitat • zată în frumoasa zonă a spitalicesc de la Hune grup de medici de la Ti-'
ştie. „Co- Păltinişului, în cursul lu doara, în municipiul si- mişoara, în frunte cu de,'
nii iunie a.c.
Produc- derurgiştilor au început ieri I. Munteanu, cu comuni-!
1
rik din şi continuă astăzi lucrările carea „Ameliorarea indi-
PI .erâ sesiunii jubiliare de co cilor de fertilitate prirr
Telejurnal Programul municări ştiinţifice organi tratamentul chirurgical aî!
erea pro- zate de spitalul municipal, sterilităţii feminine", dr.j
de organizare cu sprijinul Direcţiei sa 1. Sabău din Timişoara
nitare judeţene şl al fi cu comunicarea intitulatul
şi modernizare lialei U.S.S.M. Hunedoara — „Inlcr-relaţia imunologică
■se. •■sa Deva. mamă-făt".
(Urmare din pag. 1) La sesiune, alături de Comunicarea ,, E x p 1 o r ă ri
m a m a cadre medicale ale spita neinvazive şi invazive în
tone), importantă nu este lului gazdă a manifestării, decizia tratamentului me
n<* păcati? suma, ci eficienţa acţiu participă prestigioase per dical şi (sau) chirurgical
Impui iu- nilor de modernizare. Du sonalităţi din centrele u- al valvularilor" are ea
[Unl:doa-
I ni — se La C.A.P. Lăpuşnlc se pă experimentările de ri niversitare Cluj-Napoca, autori pe dr. Nicolae Stăn-
im — A) : Careurile calităţii - mai activ însilozează furajele masă- goare, ei au trecut cu de Timişoara şi Tîrgu Mureş. cioiu şi un grup de cola
Modern — verde. Nutreţurile verzi plină încredere la meca Sînt prezenţi în program boratori de la Cluj-Napoca,.
il la di ri sînt amestecate cu paie nizarea rambleicrii usca
ra); PE- şi bine tocate în vederea cu comunicări de înaltă iar cea intitulată „Aspecto
L'atâ £cri- şi responsabil implicate obţinerii unui siloz <le te, la folosirea instalaţiei valoare ştiinţifică prof. dr. ale metabolismului lipooro-
Pâdurca calitate. de săpat suitori, la intro docent Roman Vlaicu, din teinelor" _ pe dr Con-
oiembrie) ;
•a) ; LU- ducerea elementelor de Cluj-Napoca, cu comunica -stantin Dogaru de la Ti
io plăteşte în rezolvarea problemelor susţinere mecanică in a- rea „Perspective actuale ale mişoara.
LCAN: A H STRADA moderni batâje. Şi tot pentru ei, tratamentului cu nitrogli Clinica de chirurgie
(Luceafă- zata. In zona centrală cantităţile suplimentare de
llecital în Iniţiat de comisia econo llzarea unor produse de a oraşului nou călan au cerină", prof. dr. docent cardiovasculară din Tîrgu
ici (Mi ii ti- mică a Consiliului muni înalt nivel calitativ. Da fost finalizate lucrările minereu de fier reprezintă P. Rădulescu şi un grup Mureş, reprezentată de un
SA: Ura- de modernizare a stră cea mai grăitoare dovadă a de colaboratori de la Ti grup de mediei în frunte
s Vegas cipal Deva al sindicatelor, că în perioada scursă din zii independenţei. Este faptului că programul de
UlUCANl: schimbul de experienţă pe acest an, în majoritatea vorba de crearea a două mişoara, cu comunicarea cu dr. R. Deac. este pre
¡anda rme- seama activităţii cercurilor unităţilor municipiului s-a sensuri de circulaţie prin organizare şi modernizare „Implicaţii mecano şi bio- zentă în manifestarea şti
; ^ r <A D : Implementarea In aceas constituie un preţios în structurii peretelui abdo inţifică cu o gală de filme
»rii- calităţii a adus în atenţ.e reuşit o îmbunătăţire a tă arteră a unui scuar dreptar • pentru sporirea
ta ?ie) : una dintre problemele ma muncii, aceasta reflectă şi verde, plantat cu pomi şl minal în patologia even- Şti i n ţlfice î n mă n uncheato
ide eşti. jore ale muncii de zi cu o contribuţie sporită a ce flori. continuă a rezultate or în traţiilor", prof. dr. M. sub genericul „Perfor
tria) ; Ha* producţie. Teodorescu şi colaboratorii manţe româneşti in chi
iben (Fla zi a organelor şi organiza lor 41 de cercuri ale ca de la Timişoara, cu co
»GIU-BAI : ţiilor sindicale pentru ridi lităţii care funcţionează în rurgia cardiovasculară".
ului — şe carea nivelului tehnic' şi întreprinderi.
ii s a iii 1
T,G : Tar- calitativ al produselor. Au Referatele prezentate de Simpozion naţional de numismatică
tn tlţfl (D :l- participat preşedinţi ni co şefi ai compartimentelor AZI Şl MÎINE - ZILE RECORD
Seorctul mitetelor sindicalelor din C.T.C. au reliefat, apoi, o
(('imuna) : unităţile economice, ros- seamă de metode şi forme ÎN ACŢIUNEA DE COLECTARE Şl La Deva s-a deschis, ţară, reprezentanţi ai insti
»portul — ieri, al V-lea Simpozion tutelor şi muzeelor -de is
isi de cui*
A : Serré RECUPERARE A MATERIALELOR naţional de numismatică torie.
is (Mure Schimb de experienţâ în organizat de Societatea nu Lucrările simpozionului
'uihul de REFOLOSIBILE mismatică română. Comi se desfăşoară în plen,
municipiul Deva tetul judeţean de cultură precum şi în cadrul a două.
şi educaţie socialistă şi secţiuni — „Numismatica
Zilele de sîmbătă şi duminică sînt declarate „zile Muzeul judeţean. Mani antică, bizantină şi medie
•ponsabili ai cercurilor cu- de acţiune, preocupări şi record" în acţiunea de colectare şi recuperare a ma festarea, care de-a lungul vală" (secţiunea i) şi
MttSBBBB lilăţii, şefi de comparti căutări ale cercurilor pen terialelor refolosibile, corelate cu acţiunea de cu anilor a scos în evidenţă „Ştiinţe înrudite, numisma
mente C.T.C., alte cadre. tru îmbunătăţirea calităţii răţenie, înfrumuseţare şi bună gospodărire a locali valoarea de document is
tică modernă, medalistică
nit* urii «lin Schimbul de experienţă cimentului, produselor din tăţilor şi unităţilor socialiste. toric a monedei şi rolul şi insignografie" (secţiu
ni, i(it a reliefat rolul şi im prefabricate şi celor de I.J.R.V.M.R. va asigura ca în . ziua de 21 mai în pe care ştiinţa numismati nea a H-a) — continuînd
'.IO. portanţa acestor organisme mătase etc. că românească îl are în azi. De un real interes
: ti. 20, »t, în actualele condiţii ale Raportate însă la ce- tre orele 13—19 şi în 22 mai între orele 8—14, cen
S"¿, :îl. rinţele exprimate de se- trele de colectare să fie deschise, avind pregătite toa- reconstituirea istoriei noas s-a bucurat expoziţia de
• eistigurf: revoluţiei ştiinţifice şi teh t.e condiţiile pentru preluarea cantităţilor de materia tre naţionale, reuneşte numismatică deschisă la
nice, ale accentuării latu cretarul general al parti le refolosibile colectate şi predate de cetăţeni şi uni specialişti din întreaga Palatul culturii.
rilor intensiv-calitative in dului, tovarăşul Nicolae tăţile socialiste. Uzina nr. 8 de la C.S. Hunedoara, 1
economia hunedoreană. în Ceauşescu, la şedinţa Co precum şi baza de preluare de la Simeria vor fi •A
acest context, a fost subli mitetului Politic Executiv pregătite să preia cantităţile de materiale recuperate.
Al== niată răspunderea deosebi al C.C. al P.C.R. din 29 fn continuare, accent deosebit
tă a sindicatelor în antre aprilie a.c., aceste preocu Comitetele şi birourile executive ale consiliilor
narea lor mai activă, în re pări nu răspund pe deplin populare municipale, orăşeneşti şi comunale, împre pe aprovizionarea cu materiale
: vreim'a a zolvarea multiplelor pro exigenţelor puse în faţa co ună cu unităţile din teritoriu aparţinînd I.J.R.V.M.R.,
nul va fi bleme cu care se confrun lectivelor muncitoreşti din yor organiza în cartiere, străzi şi sate, noi centre de (Urmare din pag. 1) „Aceasta este cea mal
•u minunări tă colectivele muncitoreşti. municipiul Deva preluare selectivă a materialelor refolosibile. mare problemă cu care ne
upă-ailiia/a şi
d pe a locui i S-a arătat că aceste Reliefindu-se acest lucru, ţii ! Există acum o eviden confruntăm în prezent —
averse de cercuri reprezintă una din în cadrul schimbului de ţă precisă a stadiului fie sublinia dirigintele de şan
>ţi tc si de modalităţile principale prin experienţă s-a subliniat CETĂŢENI Şl CETĂŢENE ! cărei lucrări, a măsurăto tier George Şerban. „Ur
;loctric(\ mal rilor efectuate, zilnic, în
zonele de care sindicatele îşi înde necesitatea perfecţionării genţa întîi este la rîndu-
te. Vîntul va plinesc obligaţiile cuprin ini regii activităţi a sindi Participaţi cu toţii la ampla acţiune organi zeci şi zeci de puncte ale rile 2—6. Apoi, după „ros
la moderat se în Legea calităţii pro catelor pentru ca, intr-a bateriei de cocsificare tui de alunecare" (porţiu
sudic. Tem- duselor. De aici şi necesi devăr, cercurile calităţii zată sîmbătă şi duminică pentru colectarea şi re Deci, se lucrează calitativ nea aflată între rîndurila
Mnimc vor fi
ire 10 şi Îs tatea de a acţiona perma să-.şi găsească pregnant lo cuperarea materialelor refolosibile şi buna gos şi sînt depuse eforturi 6 şi 7) am face măsurăto
cele maxime nent, prin forme şi mijloa cul in realizarea unor pro pentru susţinerea unui ritm rile de rigoare şi am trece
27 d«* grade podărire şi înfrumuseţare a cartierelor, străzi
ce proprii, mereu îmbună duse de înalt nivel cali de muncă dinamic, efi la înzidirea din plin cu
tăţite pentru antrenarea tativ şi tehnic. lor, dovedind astfel o înaltă conştiinţă patrio cient. Dar, înainte dc ori cărămidă silică Deci, de la
şi creşterea răspunderii ce, trebuie menţionat că rândul 6 în sus am avea
muncitorilor, cadrelor toh- ILEANA VOICA, tică si cetăţenească ! pe şantier sînt aşteptate un ritm mai bun şi s-ar
&U3 nico-inglnereşli, a tuturor Consiliul municipal Deva încă multe cantităţi do că putea récupéra din rea»
celor cu atribuţii in rea- al sindicatelor rămidă ! tanţele acumulate". . ;