Page 95 - Drumul_socialismului_1988_06
P. 95
DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 9 520 ® DUMINICĂ, 26 IUNIE 1988 Fag. 3
lui clG
(Urmare din pag. a 2-a) dueuţie revoluţionară, de formare a o- de noi poezii, de noi piese de teatru, de forţă şi dictat. Viaţa demonstrează l»l$
mului nou, constructor conştient al pro lucrări în domeniul artei plastice, de noi putere că, acţionînd unite, popoarele pol
Este necesar, Unind seama de proble priului destin, al viitorului său liber, de lucrări muzicale. Sînt, multe, bune. Dar schimba cursul evenimentelor, pot asta
mele complexe din viaţa internaţională, bunăstare — a comunismului ! Numai avem nevoie încă de unele şi mai bune, gura dezarmarea, şi în primul rînd dez
să ne angajăm cu ţoală hotărîrea în a cla un om educat şi stăpîn pe cele mai înalte în toate sectoarele. Am convingerea că armarea nucleară, pot asigura pacea şi
rifica mai bine ce se înţelege si ce trebuie cunoştinţe din toate domeniile poate în oamenii de creaţie din toate sectoarele vor dreptul vital al oamenilor la existenţă,
să se înţeleagă prin noua gîndirc în rela ţelege legile obiective, cerinţele dezvol înţelege că ne aflăm intr-un asemenea la hbertate, la viaţă.
ţiile dintre state, în soluţionarea proble tării economico-sociaie, poate sesiza la moment al dezvoltării societăţii româneşti Problemele grave, internaţionale al©
melor internaţionale. timp schimbările care au loc în societate, incit trebuie să se angajeze, cu mai multă îumîi de astăzi nu pot fi soluţionate nu-?
poale sesiza ceea ce este vechi şi nu mai hotărîre, de a lucra zi şi noapte pentru
în activitatea noastră ideologică trebuie mai de citeva state. Este necesar ea to»i
ri
creaţiei
să ne angajăm mai holărîl în studierea corespunde noii etape a progresului, poate a contribui, pe calea nivelului lor, Ia cultură te statele să-şi asume răspunderea şi să
dicarea
de
generală
a
problemelor şi fenomenelor crizei eeono- sesiza noul care se va dezvolta şi care al poporului. (Aplauze şi urale puternice, acţioneze cu toată forţa pentru dezarmare,
mico-socialc mondiale, a problemelor sub reprezintă viitorul. Numai un asemenea pentru pace, pentru noi relaţii, bazate
dezvoltării, ale noii ordini economice om, în înţelesul ştiinţific, poale fi un prelungite). pe principiile egalităţii.
mondiale, a problemelor rolului monopo om cu adevărat liber ! (Aplauze puternice, Este necesar, de asemenea, ca radioul Nu doresc să mă refer la problemele
lurilor supranaţionale şi a capitalului fi prelungite). şi televiziunea să-şi perfecţioneze şi su-şi concrete, sînt bine cunoscute. Subliniez
nanciar internaţional. Un om cu o slabă cultură, ignorant îmbunătăţească activitatea, ţinînd seama numai cîteva probleme asupra cărora
şi înapoiat va fi întotdeauna dominat de de cerinţele care se pun astăzi în faţa lor.
O atenţie deosebită va trebui să a- De asemenea, presa noastră trebuie să-şi consider că activitatea noastră ideologică,
eordăm şi în continuare principiilor de bigotism, de misticism, de lot felul de asume un rol mai activ şi mai important politică trebuie să-.şi concentreze atenţia.
bază ale relaţiilor dintre state, As deplină prejudecăţi. Un asemenea om va fi întot în buna înţelegere a problemelor actuale Este necesar să crească şi mai puter
egalitate, de respect al independenţei şi deauna prada influenţelor retrograde, şo nic rolul partidelor, al forţelor politico
vinismului, naţionalismului, rasismului şi ale dezvoltării sociale, în dezbaterea largă
suveranităţii, de neamestec în treburile a acestora, dar şi pentru a contribui la revoluţionare, progresiste şi democratico
altor influenţe reacţionare şi va putea u-
interne şi altor şi altor probleme şi feno unirea eforturilor întregului nostru popor în lilpta pentru soluţionarea problemelor
şor să devină un instrument al celor mai
mene naţionale şi internaţionale. în asigurarea înfăptuirii neabătute a pro complexe ale vieţii internaţionale, pentru
De asemenea, este necesar să acordăm reacţionare cercuri imperialiste, mergînd, gramelor de dezvoltare generală. asigurarea Unor relaţii noi. democratico
o atenţie mai mare problemelor ecologice, câteodată, pînă la însăşi trădarea poporu Consider că întreaga activitate ideolo intre toate statele lumii.
alo mediului înconjurător, aceasta consti lui său. Un asemenea om, fără îndoială, în epoca uriaşelor cuceriri ale ştiinţei
tuind o necesitate pentru activitatea noas nu poate înţelege sensul evenimentelor, gică şi politico-oducativă trebuie să devină şi cunoaşterii umane în general, asistăm
tră generată şi practică de construcţie al schimbărilor, nu poate ţine pasul cu o forţă mobilizatoare mai puternică, care
mersul revoluţionar înainte al maselor, al să lumineze calea şi să unească eforturile — din păcate — la o serie do manifestări
socialistă, de a asigura naţiunii noastre
popoarelor ! Şi un asemenea om nu poate întregii naţiuni spre culmile de aur ale de întoarcere spre trecut, spre o serie
cele mai bune condiţii de viaţă, dar şi societăţii comuniste. Este o misiune no de concepţii vechi, retrograde.
pentru problemele tot mai complexe care fi niciodată cu adevărat liber ! bilă şi trebuie să o realizăm în cele mai După cum se ştie, în a doua parte a
apar pe plan internaţional în acest do Consider că e bine să reamintesc aici
unele versuri ale lui Eminescu, care sînt bune condiţii. Numai aşa activitatea ideo secolului trecut a avut loc o puternică
meniu. activitate de afirmare a concepţiilor.: noi
De asemenea, activitatea noastră ideo pline de învăţăminte şi astăzi : logică, propaganda noastră, educaţia îşi
Cu umbre, care nu sînt, vor îndeplini menirea în societate, vor despre lume, atît în domeniul, social, po
logică trebuie să abordeze într-o formă litic, cit şi în domeniul ştiinţelor gene
corespunzătoare şi să sublinieze cu mai v-a-ntuneeat vederea răspunde intereselor întregii naţiuni I (A- rale, în biologie, în toate domeniile.
se
puternice,
urale
multă tărie rolul ştiinţei şi culturii, al Si v-a făcut să Credeţi că veţi plauze .şi îndelung „Vom munci prelungite; vom Acum omenirea a realizat mari descope
şi
scandează
cunoaşterii universale, în dezvoltarea o- fi răsplătiţi... lupta, ţara o vom înftlţa !"). riri, s-a realizat zborul în Cosmos, s©
menirii pe calea progresului şi civiliza Nu ! moartea cu viaţa a stins descoperă noi şi noi taine ale naturii. Se
ţiei. toată plăcerea — Este necesar ca, în activitatea politico-
Cel ce în astă lume a dus numai oducativă, să se manifeste o atitudine mai pare însă că omenirea se află la un
Sînt multe probleme care se pun astăzi durerea moment de răscruce, cjnd apar multe
în faţa omenirii, care se pun, deci, şi în intransigentă faţă de diferite manifestări
Nimic n-are dincolo, căci morţi naţionaliste, şovinisto, faţă de unele ma neclarităţi şi nedumeriri, Este deci ne
faţa partidului şi poporului nostru. Acti sînt cei muriţi. nifestări retrograde, de misticism, să cesar să se dea răspuns noilor problem©
vitatea noastră ideologică nu trebuie să
(Aplauze puternice, prelungite). dezvoltăm puternic sentimentul dragostei şi realităţi, o. perspectivă clară,, progre
rămînă în afară sau să abordeze numai Iată de ce este necesar să punem în faţă de patrie, faţă de popor, patriotis sistă pentru dezvoltarea generală : a ome
unele din ele, să reamintească despre a- centrul activităţii de propagandă, politieo- mul revoluţionar ! Să educăm, în acelaşi nirii.
eestea. ci trebuie să se angajeze cu toate educative, lupta împotriva ignoranţei şi timp, masele în spiritul solidarităţii in Este necesară, cu adevărat, o nouă re
forţele — şi dispunem de forţele inculturii, lupta pentru formarea omului
Aceasta
cu
ţările
necesare !_________ pentru lămurirea şi în cu o înaltă cultură, constructor conştient ternaţionale, cu al prieteniei forţele toate progresiste, voluţie nu in gîndirc. întoarcerea se la [toate rea
liza
prin
socialiste,
toate
concepţii
ţelegerea corespunzătoare a problemelor.
al societăţii socialiste şi comuniste. A- antiimperialiste, cu toate popoarele care vechi, care şi-au trăit traiul, ci privind
Pentru că numai pe această bază vom cesta trebuie să fie cetăţeanul societăţii se pronunţă pentru pace, pentru libertate înainte, făcând loc cu hotărîre noilor cu
înţelege — repet,— atît perspectivele dez
socialiste şi comuniste din România ! (A- şi independenţa fiecărei naţiuni ! (Aplauze ceriri ale ştiinţei, tehnicii, ale cunoaşte
voltării societăţii noastre socialiste, vii plauzc şi urale puternice, prelungite; se puternice, prelungite).
trecu
în
general.
torul poporului nostru, cit şi evoluţia şi scandează îndelung „Ceauşescu — P.C.R.!", rii umane, întotdeauna Un Nostalgia sfătuitor.
tului
rău
este
tendinţele generale ale dezvoltării întregii „Ceauşescu, România — stima noastră şi Este necesar să desfăşurăm o luptă Omenirea a trecut prin multe etape.
omeniri , pe calea progresului, a socialis mindria !"). hotărîtă împotriva diferitelor tendinţe de Sclavagismul, feudalismul au fost, fără
mului, a păcii ! (Aplauze şi urale prelun In această urţaşă activitate politieo-e- parvenire, de căpătuială, de necinste, nici o îndoială, etape importante în
gite ; se scandează îndelung „Ceauşescu ducativă, culturală, este necesar să dăm străine principiilor socialismului şi ome
— pace", „Ceauşescu — România, pacea niei. Nu trebuie să se treacă peste di dezvoltarea societăţii omeneşti, dar elâ
un conţinut tot mai larg Festivalului na ferite stări de lucruri negative! Nu tre au dispărut şi au trebuit să dispară. De
şi prietenia !“)• ţional „Cîntarea României", care repre asemenea. Capitalismul a reprezentat O
Subliniez acestea deoarece omenirea zintă o puternică mişcare a întregii noas buie să ne comportăm ca struţul carc-şi nouă etapă în progresul omenirii, dar
— deci şi România — se află într-o pe tre naţiuni, o participare a întregului po bagă capul în nisip pentru a nu vedea a- capitalismul aparţine de acum vechiului
Trebuie
nurnite
lucruri!
înţe
stări
de
să
rioadă de mari prefaceri revoluţionare, por, tineri şi bătrîni, bărbaţi şi femei, legem că asemenea stări de lucruri — şi, mai devreme sau mai tîrziu. el tre
în acest cadru, activitatea ideologică, teo inclusiv a copiilor, la formarea şi dezvol caro, din păcate, se mai manifestă în so buie să dispară şi să facă loc noii socie
retică, din domeniul ştiinţelor sociale, dar tarea culturii noi, la asigurarea unui ni
si activitatea politico-oducativă au un rol vel tot mai înalt al culturii noastre so cietatea noastră —- sînt străine principiilor tăţi, fără clase, fără asupritori, să facă
de importanţă deosebită pentru înţelegerea cialiste. Să dezvoltăm puternic şi să folo de etică şi echitate socialistă, sînt un re ioc societăţii socialiste. Socialismul, care
ştiinţifică a noilor realităţi, în vederea sim toate mijloacele de care dispunem — zultat al lipsurilor în munca politico-e- este o societate tîiiără, reprezintă noul,
stabilirii strategiei revoluţionare pentru cluburile, căminele culturale, casele de ducativă, al influenţelor străine, burgheze, viitorul Omenirii. Iar pentru a fi cu a-
viitor. Să avem permanent în vedere şi cultură, teatrul — să le asigurăm conţinu inclusiv al rămăşiţelor din trecut, dar şi devărat revoluţionari, trebuie să privim
să nu uităm niciodată că procesul revo tul corespunzător, cântecele, marşurile, poe al influenţelor din alară. De aceea trebuie la tot ceea ce este nou, trebuie să privim
luţionar nu s-a încheiat şi nu se va în ziile, piesele de teatru şi tot ce este ne să adoptăm o poziţie fermă, combativă înainte, să avem deplină încredere în
faţă de toate aceste probleme !
cheia, că avem obligaţia, ca revoluţionari, cesar pentru ca această uriaşă activitate Este necesar ca organizaţiile de masă Socialism, şi in visul comunism aUr — al care reprezintă
întregii
ome
de
viitorul
să asigurăm conducerea si dezvoltarea să-şi îndeplinească în tot mai bune condiţii şi obşteşti să înţeleagă mai bine rolul im niri ! (Aplauze şi urale puternice, pre
conştientă a transformărilor revoluţio rolul de însemnătate deosebită pe care îl portant pe oaro-l au .şi în activitatea po- lungite ; se scandează îndelung „Ceauşescu
nare ! Să pornim permanent de la mate are în munca de formare a omului nou !
rialismul dialectic şi istorie, concepţia re Nu este locul acum — şi nu e tim litico-cdueativă. In mod deosebit se im şi poporul !", „Ceauscscu — eroism,
voluţionară despre lume, de la socialis pul — dar merită să subliniem că Festi pune perfecţionarea activităţii sindicatelor, România — comunism !“).
Uniunii
Tineretului
mul ştiinţific, dar şi do la noile cuceriri valul naţional „Cîntarea României” a dus a Asociaţiilor Studenţilor Comunist, a a Uniunii Este bine cunoscut că întreaga dezvol
Comunişti,
Or
ale ştiinţei şi tehnicii, care îmbogăţesc la punerea în valoare a mii şi zeci de ganizaţiei Pionierilor şi, în general, a tu tare a societăţii omeneşti este istoria
şi vor îmbogăţi continuu concepţia revo mii de talente din rîndul poporului, că el turor organizaţiilor de masă şi obşteşti. luptei între vechi şi nou, istoria luptei
luţionară despre lume şi viaţă, cunoaşte demonstrează, încă şi încă o dată, cu pu Este necesar să educăm tinerelul şi de clasă, a luptei împotriva asupririi, a
rea umană, în general. Numai aşa vom tere, că adevăratul creator al culturii şi copiii patriei noastre în spiritul celor mai luptei pentru libertate şi independenţă.
acţiona ca adevăraţi revoluţionari şi co limbii române este poporul, întreaga na înaintate concepţii revoluţionare şi cuce In acest sens, întreaga noastră activitate
munişti ! Numai aşa întreaga activitate ţiune, eâ numai împreună şi în strînsâ riri ale ştiinţei. Să înţelegem că aceasta politico-ideologicâ trebuie să pună cU
ideologică şi politico-oducativă va consti legătură cu întregul popor putem asigura putere în evidenţă politica de pace şi
tui o puternică forţă materială de trans o cultură nouă, înaintată, socialistă ! (A- constituie o obligaţie a întregului partid, colaborare a partidului, a României so
formare a societăţii, de asigurare a vic plauze şi urale puternice). a întregului popor. Tineretul, copiii repre cialiste, să contribuie activ ia înţelegerea
—
aur
viitorul
al
toriei socialismului şi comunismului în Trebuie să se asigure perfecţionarea zintă trebuie să de facem totul patriei noastre forma corespunzătoare a schimbărilor ce se
pentru
a
şi
patria noastră ! (Aplauze şi urate puter petrec în lume. a noilor tendinţe a per
şi dezvoltarea în continuare a activităţii o lînără generaţie cu înalte cunoştinţe spectivelor. a viitorului omenirii Dispu
nice, prelungite).
uniunilor de creaţie, din domeniile res revoluţionare, cu o înaltă cultură. Aşa nem de forţele necesare pentru aceasta.
pective de activitate. creăm viitorul do aur al României ! (Â- Avem un partid puternic, avem activişti,
Stimaţi tovarăşi,
CU 23 de ani în urmă, cu puţin timp nlauzc şi urale puternice, îndelungate ; se de partid în stare să desfăşoare o intensă
Este necesar să perfecţionăm activita înaintea Congresului al JX-lea, în întîl- scandează „Ceauşescu — P.C.R. activitate în toate aceste domenii. Toi
tea de ridicare a nivelului politie, ideolo nirea pe care am avut-o cu unii lucrători „Ceauşescu, România' — stima noastră şi ceea ce am realizat pînă acum stă mărtu
mîndria!").
gic ai membrilor de partid, să perfecţio din domeniul creaţiei litcrar-artistice, am rie capacităţii şi forţei partidului nostru
năm învăţămîntul de partid, să îmbunătă pus problema că adevărata inspiraţie pen Stimaţi tovarăşi, de a înţelege realităţile, de n înţelege
ţim învăţămîntul politic de masă. Avem tru toţi creatorii trebuie să fie poporul, noul, de a rămîne permanent un partid
un învăţămînt bun de partid. Este necesar realizările societăţii noastre, şi m-am re tînăr, revoluţionar, st rin s legal de popor,
însă să-i aducem continuu perfecţionările ferit la ceea ce spunea cu mult în urmă Viaţa, evenimentele demonstrează eu acţionînd împreună cu poporul şi pentru
necesare, care să asigure cunoaşterea de Leonardo da Vinci — că e mai bine să putere justeţea liniei politice interna popor, pentru socialism, pentru comunism,
către participanţi a noilor realităţi, însu bei apa din izvor, decît din ulcior. Cu ţionale şi a politicii externe a partidu pentru pace, pentru colaborare interna
şirea concepţiei revoluţionare despre lu atît mai actual este acum acest lucru, cu lui şi a patriei noastre. ţională (Aplauze şi urale prelungite t
me, să-i ajute să înţeleagă cum trebuie cit, din păcate, mulţi caută ulcioarele După cum este bine cunoscut, situaţia se scandează îndelung „Ceauşescu —
legate mai bine teoria eu practica, ac foarte vechi, le dezgroapă, pentru a bea internaţională continuă să fie foarte gra P.C.R.!", „Ceauşescu şi poporul I*,
tivitatea generală eu activitatea concretă apa din ele, în loc să meargă la izvoa vă. Paşii spre destindere nu au schimbat „Ceauşescu — pace !”).
rele dătătoare de viaţă — ale ştiinţei, ale raportul de forţe şi nu au înlăturat peri
de construcţie a societăţii socialiste.
Să intensificăm activitatea politică do progresului din toate domeniile de acti colul pentru însăşi existenţa vieţii pe Stimaţi tovarăşi,
masă, de formare a omului nou, de dez vitate. (Aplauze puternice, prelungite). planeta noastră.
voltare a conştiinţei revoluţionare la toţi Avem nevoie — şi dăm o înaltă apre Trebuie să se înţeleagă bine că impe Dozbăttnd problemele organizatorice,
cetăţenii patriei noastre! Să avem per ciere creaţiilor literare şi artistice, din rialismul nu şi-a schimbat caracterul său ideologice şi politico-educative, trebuie
manent în vedere că teza socialismului toate domeniile, dar societatea noastră agresiv, că pericolul războiului se men să nu uităm nici un moment că în cen
ştiinţific, după care libertatea presupune are nevoie de noi şi noi opere de artă, care ţine. Lupta pentru dezarmare este slrîns trul întregii noastre activităţi trebuie să
înţelegerea necesităţii, impune ridicarea să-l reprezinte pe omul de astăzi, reali iegată de realizarea unor noi relaţii in
nivelului cultural şi ştiinţific, o înaltă e- zările sale. Avem nevoie de noi romane, ternaţionale, de lichidarea politicii de (Continuare in pag. a 4-a)