Page 85 - Drumul_socialismului_1988_07
P. 85
CAMPANIA AGRICOLĂ DE VARĂ
Nici o clipă pierdută, nici un bob risipit la
Imaginea nic şi fără pierderi recol
te frecvent, în aceste fru ta.
moase zile de iulie, pc o-
goarele judeţului este cea C.U.A.S.C. ŞGIMU.Ş
a lanurilor de grîu în care
seceră combinele. Coopera Toate combinele se află
torii, mecanizatorii şi spe în lucru, suprafaţa recol
cialiştii — însufleţiţi dc tată crescînd de la o zi
chemările şi orientările la alta. Ca urmare, s-a
t o v a r ă ş u l u i Nicolae secerat aproape 60 la sută
Geauşescu, secretarul ge din grîu. Prima unitate ce
neral al partidului — ac a anunţat încheierea aces
ţionează cu hărnicie şi tei importante lucrări a
Şedinţa Comitetului Politic maximă răspundere pen campaniei agricole, dc va
ră
este
Banpotoc.
C.A.P.
tru a strînge cît mai grab
într-o bună organizare şi
coordonare se munceşte şi
Executiv al C.C. ai P.C.R. AU ÎNCHEIAT la unităţile agricole din
Deva,
ş.a.
Veţel
Şoimuş,
SECERIŞUL în urma combinelor se
acţionează cu presele la
GRÎULUI eliberarea terenului, ţi-
Cuvintarea gricole toate unităţile se secerişul.
nîn-d îndeaproape pasul cu
în
a-
clin
judeţ
cerişul griului se des C.U.A.S.C.
făşoară din plin. Prin- K.VPOLTU MARE
exem
NICOLAE CEAUŞESCU tr-o mobilizare temeinică Se lucrează la seceriş
plară
şi
o
a
organizare
muncii
zilnice, mai multe coo cu o viteză zilnică sporită,
perative agricole au în acest fel, suprafaţa re
STIMAŢI TOVARĂŞI, tria socialistă, organizată pe baza celor reuşit să încheie recol coltată a ajuns sunbute
mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, tarea griului pe toate seara la circa 70 la sută
Doresc să exprim cele mai vii mulţu să nu reprezinte o forţă puternică, care suprafeţele ocupate cu din con ocupată cu grîu.
miri Comitetului Politic Executiv, guver asigură condiţii dc muncă, dar şi de viaţă această cultură. Este Cel mai mult s-a secerat
nului, primilor-secretari prezenţi la a- tot mai bune. participarea tuturor oame vorba de C.A.P. Deva, la Cooperativa agricolă de
ceastă şedinţă, Comitetului nostru Cen nilor muncii Ia edificarea socialismului Sîntandrci, Orăştic şi producţie din Sîntandrci,
tral, partidului, tuturor organizaţiilor de în patria noastră. Banpotoci unităţi în ca unitate ce a încheiat
masă şi obşteşti, întregului popor pentru Am dezvoltat agricultura. Astăzi, pu re acum se acţionează lucrarea respectivă. A-
telegramele adresate, pentru cuvintele de tem realmente să vorbim de recolte de cu forţe sporite Ia eli
felicitare şi urările ce s-au rostit în acest cereale de peste 30 milioane tone anual berarea terenului dc TRAIAN BONDOR
cadru cu privire la activitatea partidului, — probabil anul acesta vom realiza ceva paie, executarea arătu
la activitatea mea, în calitate de secre mai mult de 30 milioane, depăşind recol rilor şi semănatul unor
tar general al partidului. ta dc acum un an — şi aceasta pornind culturi duble.
Intr-adevăr, Congresul al IX-lea al de . la producţia de circa 12 milioane (Continuare în
partidului a constituit un moment im tone, în 1965. Nu este o recoltă mică, dar
portant, de cotitură, în activitatea parti nu este, încă, pe măsura posibilităţilor
dului, în construcţia socialistă în patria agriculturii noastre socialiste. Mai avem,
noastră. El a descătuşat energiile crea încă, de făcut un pas important pentru
toare. gîndirea revoluţionară a comuniş a realiza şi în agricultură obiectivele noii întreaga activitate economico-sociqla
tilor, a poporului nostru, pentru înlătu revoluţii agrare. In Programul partidului
rarea a tot ceea ce era vechi — a dog se prevede să obţinem o recoltă de ccl
matismului, .a conservatorismului, a ten puţin 35 milioane tone cereale. Ar tre
TEZELE DIN APRILIE ELABORATE DE TOVARĂŞUL
dinţei de ploconire faţă de tot ceea ce bui, în orice caz, ca în acest cincinal să
era străin — şi a afirmat forţa şi capa depăşim 35 milioane tone. Avem posi-
citatea creatoare ale partidului şi poporu bilitatea, şi trebuie să facem acest lucru! NICOLAE CEAUŞESCU - IZVOR AL ACŢIUNII
lui nostru de a asigura făurirea socialis Am asigurat vaste lucrări de con
mului în România, corespunzător năzuin strucţii economico-sociale, de moderni
ţelor poporului, realităţilor din patria zare a oraşelor, deşi, din păcate, mai a- Şl FAPTEI revoluţionare
noastră. (Aplauze puternice, îndelungate. vem unele judeţe — este adevărat, pu
Se scandează „România — comunism, ţine — care nu au mers în rînd cu t'oate
Ceauşescu — eroism !")■ judeţele şi oraşele patriei noastre.
Nu am de gînd acum să fac o expu Se impun în continuare măsuri ferme,
nere asupra acestor probleme — vom Am dezvoltat puternice centre agro
avea, în toamna acestui an, plenara Co industriale şi avem un vast program ca,
mitetului Central, care urmează, în spi în perioada următoarelor două cincinale, responsabile în toate unităţile
ritul Tezelor din aprilie, să analizeze să punem o bază trainică transformării
întreaga activitate a partidului. Ceea ce radicale a vieţii satelor şi creării condi
aş dori însă să subliniez acum este că, ţiilor de muncă, de învăţămînt, de sănă — După cum bine cu cuperale, produse care se caşul Gheorghe Budugan,
după Congresul al IX-lea, partidul nostru tate, de cultură, de viaţă, în general, noaşteţi în cuvîntarea bucură dc aprecierile cum maistru electromecanic, se.
a acţionat în mod constant pentru per mult apropiate de condiţiile celor care t o v a r ă ş u l u i Nicolae părătorilor. Bineînţeles, a- ere tarul comitetului dc
locuiesc
în
fecţionarea întregii activităţi, pentru de din prevederile oraşe, realizînd unele Ceauşescu la şedinţa Co ceastă problemă este prio partid de la mina Ţebea.
socialismului
făuritorilor
mocratizarea activităţii partidului, a so ştiinţific, care au văzut societatea ca o mitetului Politic Executiv ritară pentru noi în con Am recuperat şi predat
cietăţii noastre socialiste, prin crearea societate a egalităţii, a dreptăţii, în care al- C.C. al I’.C.R. din 6 tinuare. 123,5 tone fier vechi, 6,5
unui larg cadru de organisme democra toţi oamenii muncii, toţi cetăţenii unei mai a.c. se sublinia fap tone de fontă, peste două
tice în toate domeniile, a condiţiilor de ţări să se bucure din plin de cele mai tul că nu se aplică cu des tone de cupru. La capito
participare a poporului la conducerea tu tulă fermitate măsurile de lul recondiţionări, gama
turor sectoarelor de activitate, a întregii înalte cuceriri, atît din punctul de ve recuperare şi refolosire a pieselor do schimb redate
activităţi interne şi externe. Am pornit dere al condiţiilor materiale, cît şi inte materialelor, subansamblc- circuitului productiv este
de la teza că socialismul îl construim cu lectuale, care să asigure manifestarea pu lor şi pieselor. In spiritul tot mai bogată, mai cu
poporul şi pentru popor, că numai în ternică a personalităţii umane, adevăra acestor cerinţe vă solici seamă pentru utilajele,
măsura participării active a poporului la tul umanism revoluţionar, în care omul tăm să ne spuneţi cum se maşinile şi instalaţiile pen
făurirea socialismului putem asigura în constituie preocuparea centx-ală. Şi pen acţionează în unităţile pe tru care unele piese dc
făptuirea neabătută a programelor noas tru om trebuie să facem totul! (Aplauze care Ie reprezentaţi ? schimb sînt deficitare.
tre de dezvoltare economico-socială. îndelungate. Se scandează „Ceauşescu să — La noi, la cooperati Pentru semestrul II ne-am
trăiască, România să-ntlorească !".). revăzut planul la coi trei
Desigur, 23 de ani nu reprezintă o pe va meşteşugărească „Mo
Am
dezvoltat
ştiinţa,
învăţă-
puternic
rioadă prea lungă, dar nici prea scurtă, mîntul, cultura. Toţi cunoaştem ce uriaşă ţul", se acordă o grijă deo „R", asumîndu-nc sarcini
sporite. Resurse avem.
pentru că, cel puţin în ce priveşte po activitate creatoare se desfăşoară în do sebită recuperării şi refo-
porul român, sînt ani care au pus capăt losirii materialelor recu Dezbatere organizata — în acţiunea de recu- •>
în mod radical vechii înapoieri şi au asi meniul ştiinţei, faptul că tot ceea ce am perabile — ne-a spus to în oraşul Brad pe rare a materialelor re
realizat şi realizăm se bazează pe înal
gurat ridicarea patriei noastre la un nou varăşul Ion Antonescu, folosibile sînt anti’enaţi
stadiu dc dezvoltare, transformarea ei tele cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, în preşedintele cooperativei. — în prunele şase luni, toţi lucrătorii noştri — x’e-
într-o ţară industrial-agrară. Intr-o pe care cercetarea noastră, cercetarea pro Aşa a fost cu putinţă ca la acest capitol important lova tovarăşul Ştefan Bo-
rioadă aşa de scurtă, sînt puţine ţări care prie, are un rol foarte important. în semestrul I din acest al recuperării — continuă tici, dirigintele Oficiului
au obţinut asemenea realizări — şi dacă Am asigurat ridicarea continuă a ni an să realizăm din mate tovarăşul Glieorglie Faur, P.T.T.R. în primele şase
luăm numai acest lucru şi tot putem velului de trai material şi spiritual al riale recuperate diverse tehnician principal la luni ale anului am reuşit
afirma cu îndreptăţită mîndrie că parti poporului. înseşi măsurile recente privind produse în valoare de a- E.G.C.L. —, am colectat şi să colectăm şi să predăm
dul nostru şi-a demonstrat forţa şi capa majorarea, începînd de la 1 august anul proape 1050 000 lei. Din predat 60 tone fier vechi, aproape 1,5 tone de hî--
citatea sa de a conduce destinele Româ acesta, a retribuţiei tuturor categoriilor tre aceste produse men 7,2 tone fontă, 1,5 tone tie. Cu cele mai bune
niei spre socialism şi comunism! (Aplau de oameni ai muncii — începînd cu cei ţionez: 2 970 perechi încăl cupru, alte materiale. De rezultate se prezintă ofi
ze puternice. Se ovaţionează îndelung cu venituri mai mici, a căror retribuţie ţăminte pentru copii, re sigur, acţionăm în conti ciile din Brad, Băiţa, Vaţa
■pentru Partidul Comunist Român, pentru minimă va creşte de Ia 1500 la 2 000 de paraţii la încălţăminte nuare, conştienţi de sar de Jos, Bucureşti, Vălişoa-
secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ici — reflectă cu putere că între vorbe pentru femei, bărbaţi şi cinile sporite ce ne revin ra. Baia de Cri.ş, Luncoiu
Geauşescu). şi fapte, între obiectivele politice şi ac copii, în valoare de 36 000 în această direcţie. de Jos.
Dacă privim la toate judeţele şi loca tivitatea practică a partidului şi statu lei, diferite articole. de — Am făcut mult pe li — Cu rezultate merito
lităţile patriei noastre se poate observa lui nostru există o strînsă unitate. Nu marochinărie a căror va nia recuperării materiale rii se înscriu şi alte uni
că am creat zeci şi zeci de noi platforme facem doar promisiuni, ci, dimpotrivă, loare depăşeşte 76 000 lei, lor refolosibile, a recon- tăţi economice din oraşul
industriale în toate zonele patriei. Prac acţionăm în aşa fel îneît, prin tot ceea 7 200 diverse articole de diţionării unor piese de nostru — conchidea tova
tic, judeţe care erau lipsite de orice in ce întreprindem, să asigurăm condiţii tot confecţii pentru şcolari şi schimb, ansamble şi sub- răşa Maria Dayid, calcu-
dustrie au devenit astăzi puternice cen nmi bune de viaţă, din toate punctele de preşcolari, ca să mă refer ansamble necesare în pro GH. I. NEGREA
tre industriale şi nu există, din acest la produsele principale ob cesul de extracţie a căr
punct de vedere, nici unul în care indus- (Continuele In pag. a 2-a) ţinute din materiale re- bunelui — sublinia . tova- (Continuare în pag. a 2-a)