Page 51 - Drumul_socialismului_1988_09
P. 51
» VINERI, 16 SEPTEMBRIE 1988 Pag. 3
■ Curier s o c i a l — c e t ă ţ e n e s c ■ G.I.G.C.L. DEVA
SECŢIA A.C.T.
a CI-
olem- Reglementările privind închirierea fondului Aduce la cunoştinţa abonaţilor racordaţi
a a-
>e te-» la sistemul de încălzire prin termoficare din
teria-:;
3mas- municipiul Deva că a început efectuarea
mului locativ de stat — respectate întocmai! de probe la instalaţii. Eventualele defecţiuni
sar-
iaptea se vor comunica la telefon 12663.
nerea
roicc- Actuala reglementare a de dorit angrenarea în mai G. celor încadraţi pe fiind obligat să rezolve
imelc modului de închiriere a mare măsură a factorilor bază de concurs, veniţi din contestaţiile în termen de Reamintim că se interzice executarea lu
fondului locativ de stat — şi organismelor care pot alte localităţi ; 25 de zile de la data ex crărilor de orice natură la instalaţiile de
cuprinsă în Legea nr. 5/ să concure la informarea 7. celelalte persoane în pirării termenului de de
ROD- încălzire de către persoane din afara
nicolâ 1973 privind administra organelor de decizie, şi, cadrate în muncă şi pen punere a acestora, astfel
ricole rea fondului locativ şi în principal, ne referim la sionarilor. ca pînă la 1 octombrie să G.I.G.C.L. Deya, în caz contrar nu ne asu
aobra
iîrion- reglementarea raporturilor Comisia pentru probleme Menţionăm că cererile' fie definitivat necesarul măm responsabilitatea eventualelor avarii
nă în dintre proprietari .şi chi sociale, care trebuie să pensionarilor se primesc de locuinţe pentru anul
at la riaşi — asigură realizarea analizeze la faţa locului îa comitetele şi bii'ourile următor. şi degradări.
a cel
re 75 principiului de ridicare a fiecare caz şi să avizeze executive ale consiliilor Legea nr. 5/1973 conţine,
ardei, nivelului do viaţă a oame asupra cererii. populare municipale, oră de asemenea, prevederi
tone nilor muncii, în condiţiile Potrivit legii, organiza şeneşti şi comunale. pentru asigurarea respec
respectării normelor de e- ţiile socialiste de stat au în cadrul categoriilor tării sale. Astfel, de pildă,
tică şi echitate socialistă. obligaţia să primească ce de priorităţi de mai sus, comitetele sindicatelor nu UNITATEA AGROINDUSTRIALĂ
în acest sens se relevă rerile personalului înca se acordă prioritate per obligaţia să raporteze în
ca principiu fundamental drat în muncă şi să în soanelor care au condiţii adunările generale ale D E V A
al legii prevederea că per tocmească anual tabelul grele de locuit, îndeosebi membrilor de sindicat a- strada Dr. Petru Groza, nr. 35
ial • sonalului muncitor din uni nominal cu ordinea de celor cu mai mulţi copii, supra modului de solu
itirea tăţile socialiste şi de stat prioritate a personalului precum şi celor cu venituri ţionare, a cererilor de lo ÎNCADREAZĂ
’.C.R, i se va închiria locuinţă îndreptăţit a primi cu mici. Tabelul nominal cu cuinţe ale oamenilor mun
eţitor numai pe baza propuneri chirie locuinţă din fondul ordinea de prioritate, în cii. ® tractorist — rutierist pentru S.M.T.P.I.
îrfec- lor colectivelor de muncă locativ de stat. Acest tabel mod obligatoriu, trebuie Organele executive ale
acti- în care îşi desfăşoară ac trebuie să se întocmească să fie întocmit după mo consiliilor populare au (fosta U.G.I.R.A.), de preferinţă cu
noria tivitatea şi cu aprobarea cu stricta respectare a delul tipizat, deoarece nu obligaţia prevăzută de domiciliul în Deva.
21,00 consiliului oamenilor mun ordinii de prioritate pre mai în acest fel se poate lege să asigure închirierea Informaţii suplimentare la telefoanele
e cii, precum şi a organelor văzută în art. 9 din Legea verifica respectarea în locuinţelor din fondul lo
iţific. sindicale din unitate. nr. 5/1973, următoarelor tocmai a prevederilor legii. cativ de stat cu respecta 11350 — interior 119 sau direct, la S.M.T.P.I.,
iaţâ " Potrivit acestor norme categorii de beneficiari I rea prevederilor legii. în telefon 13727.
me- este evident că propu 1. muncitorii calificaţi ; După definitivare, anual, acest scop, vor verifica
ir * nerile trebuie să fie bine 2. personalul transferat pînă la data de 1 august încadrarea în normele de
22,00 fundamentate, să fie ba în interes de serviciu din anul următor, tabelul se
ului. zate pe o aprofundată cu alte localităţi; afişează la sediul unităţii, spaţiu a locuinţelor re
noaştere a situaţiei fie 3. cadrele de specialitate timp de 15 z'lc. Solici partizate în raport de nu ÎNTREPRINDEREA ELECTROCENTRALE
:
cărei familii care solicită care lucrează în producţ e tanţii nemulţumiţi de or mărul membrilor de fami
spaţiu, după o exigentă materială, în activitatea dinea de prioritate în care lie, cit şi faptul dacă se H A Ţ E G
analiză, raportată la nu de proiectare, cercetare au fost înscrişi pot să asigură respectarea ordi
mărul real al membrilor ştiinţifică şi învăţămînt; nii de prioritate. ÎNCADREAZĂ
la de familie, la condiţiile de . 4. absolvenţii repartizaţi conteste la consiliul oa
:o şi menilor muncii în termen LIVIU ANTAL,
I-îI locuit şi in veniturile ce în producţie, veniţi din ® electrician pentru exploatarea, în
lRA : se realizează. alte localităţi; de 30 de zile de la data consilier juridic
(Mo- în asigurarea cunoaşte 5. familiilor cu mai mulţi afişării tabelelor, organul al Consiliului popular treţinerea şi repararea bateriilor de
fra- judeţean
I—II rii acestor elemente este copii; de conducere colectivă acumulator, staţionare şi tip auto.
şapte
I-II Condiţii de încadrare conform legilor nr.
ANI: INVITAŢIE
milie 57/1974 şi 12/1971.
:în te
ri e) ; PERMANENTĂ Relaţii suplimentare la telefon 70782.
iscul
Răz- LA COMPLEXUL
(Cul-
Nişte TURISTIC
eafâ-
•cote-
irul); VALEA DE PEŞTI T.A.G.C.M.M. — S.U.T. DEVA
In
; A-
Ui — După opt luni şi jumătate ÎNCADREAZĂ
îcito-
>a na care au trecut din acest an,
lt AU: Complexul turistic Valea de pentru punctele de lucru Deva şi Iscroni
[Stea- Peşti, aparţinind B.T.T. Hu-
RZA: următorul personal :
mosis nedoara-Deva, a obţinut
;tie : realizări bune. Ni le pre ® macaragii pentru macara turn ;
,jn- zintă tovarăşul Nicolae
Coandrăş, şeful complexului: ® automacaragii.
icîil — La desfacerea produc Solicitanţii se vor adresa la sediul uni
- se ţiei proprii de alimentaţie
da tăţii din Deva, str. E. Gojdu, nr. 79, telefon
„Ciu publică, planul este reali
li A - zai in proporţie de 112 la 15745.
iarnă
Ano- sută. La cazare - sută la
LAN: sută. Colectivul nostru de
(Cen- sat Măru, nr. 5, judeţul Ca-
crea- lucrători, deşi restrins — Cartierul nou f ,Vlinerul“ din Petrila. raş-S<*\ crin. Cirozav. (1/303)
iiei“) ; doar 22 Io număr - dove © vini) Dacia 1310, culoa
Maria rea alb 13, an de fabricaţie
Alo, deşte zi de zi strădanie şi 1985. Relaţii telefon 31577, Că
, (F U- hărnicie, amabilitate şi soli Răspunzând cerinţelor de caniee a determinat necesita lău. (2/301)
citudine in servirea tuturor continuă extindere, diversifi Nou în prestările tea unui serviciu de reparare
acestora.
A
aces
răspuns
a
celor care vin in acest pei care şi ridicare a calităţii de servicii tei cerinţe cooperativa meşte ÎNCHIRIERI
prestărilor de servicii, unităţi
ii saj de o frumuseţe nease le cooperaţiei meşteşugăreşti şugărească „Metalul" din Hu A N I V E R S A R E
din judeţ au pus de cutând Ia $ şi cooperativa meşteşugă nedoara, înfiinţînd o unitate o CAUT garsoniera pentru
B3t& muită, unde este amplasat dispoziţia populaţiei noi uni rească „Unirea" din Petro cu acest profil. © J)i: ziua ta de naştere, închiriat. Deva, telefon 22089,
Complexul turistic Valea de tăţi şi activităţi, unele dintre şani a răspuns prompt ce dragă Nu ţi Husei u, soţul tău, orele UI—20. (5171)
q Baza materială a activi
ea va Peşti. Şi ia noi vin şi slut ele de mai mult timp soli rinţelor posesorilor de recep tăţii de prestări servicii prin copiii şi cele două nepoţele, © plfiMKSC două fete in
ilă cui citate. toare Tv. color infilnţtnd, de cooperaţia meşteşugărească se Anamaria şi Mihaela, îţi' u- gazda. I)e\a, telefon 17213.
os în bine . găzduiţi oameni din © Dispunînd de meseriaşi asemenea, o unitate de depa dezvoltă de la an la an. Intre rează „La mulţi ani“, multă (5186)
i, şi toată ţara, ponderea deţi- de înaltă calificare în arta nare a defecţiunilor Ia aceste ultimele noutăţi în această sănătate şi viaţă lungă. (51;>7)
par- prelucrării lemnului, coope aparate. direcţie se înscriu : unităţile
ile se nlnd-o turiştii din judeţele rativa meşteşugărească „Mo Tot cooperativa „Unirea" de frizerie, coafură, cosmeti P I E R D E R I
ie în- Dolj, Constanţa, Vilcca, mu ţul" din Brad a înfiinţat o din Petroşani a înfiinţat o V Î N Z A R I
ii or secţie pentru recondiţionarcu activitate de depanare a cea că şi marochinărîe ale coope & I'IKKDI'T autorizaţie dc
ii ploi nicipiul Bucureşti şi, bine mobilierului de arta. surilor electronice. rativei „Mureşul 44 , deschise la 9 VINI) convenabil a paria transport I.T.A., seria C—
~arac- înţeles, din judeţul nostru. • Pentru automoblliştii râ parterul blocului II de pe mont două camere, ct, ţi J n- 090590, pentru autovehiculul
loeuri q Meşteşugarii de la „Bucu- maşi în pană pe şoselele pu bulevardul 23 August, ca şi Deva , Micro 15, telefon 11112. iii III) 308, proprietatea I.S.J.
V în tul La noi ss organizează ta ra“ Haţeg au înfiinţat o blice, cooperativa „Viitorul" cele de depanare radio tv. şi (5176) Hunedoara. O declar nulă.
nâ la bere şcolare pe discipline, unitate de depanat receptoa pune Ia dispoziţie un serviciu rame-geamuri ale cooperati o VÎND medicamente Mag- (517.1)
1 nor- în tot cursul anului. re Tv. color. Prin aceeaşi de tractore prin remorenre a vei „Viitorul 4 *. Tot aici, nezip imear ti (Veria). Dev a, te- ® PIKKDUT legitimaţie de
Tem- unitate, „Bucura 4 * pune la respectivelor autoturisme. U.J.C.M. a deschis un maga leton 11621, după ora 16. (5213) serviciu eliberată de Direcţia
vor ii — Vine iarna. Ce facem dispoziţia populaţiei şl un a Existenţa atît în comerţ, zin de desfacere a prodtise © VÎND casă cu etaj, în ro sanitară judeţeană Hunedoa
şi 32 la Valea de Peşti ? serviciu de reparaţii antene cit şi la populaţia a unei lor de serie realizate în coo şu. Preţ convenabil. Hune» ra—Deva. pe numele Lupea
aximo colective. game variate de jucării rac- peraţia meşteşugărească. (loara, str. V. Babe.ş nr. 32, florentina, o declar nulă.
. I zo — Avem o activitate per telefon 1 1762. ' (5238) (5181)
im $ iernam a mmm a mmm 0 ornam 0 aeaamm 0 maaamr, © VlND urgent bibliotecă
manentă primăvară-vară- 623, canapea pe colţ „Dulci o JMKIUH’T plasă cu cărţi
na va » în acelaşi număr do neea 44 , şi maşină de tricotat pe drumul Co/ioi. Găsitorului
l mai toamnă—iarnă. Excursii, dru ziar era criticat comitetul veritas, cu 360 ace, şi maşină recompensă. Deva, telefon
cădea meţii, schi - după sezon şi de cusut electrică, noi, amba 17988 sau 12718. (5185)
earăc LA IN1ERYENTIA ZIARULUI • asociaţiei de locatari nr. late. Hunedoara, telefon 16169. o PILRIM'T certificat de 8
ite şi caz. Noi invităm cu plăce 27 din Hunedoara pentru (6237) clase elementari*, eliberat dc
ctricc. geamurile sparte de pe ® VÎND video r oeord<*r Ca- Şcoala generală Botuşi, pe
' apă re pe oricine vrea să se RĂSPUNSURI « MĂSURI sio. Deva, telefon 21386, du pă numele Cazac Alexandru. II
15 1/ convingă pe propria... să casa scării blocului A 1, ora 19. (5210) declar nul. (5242)
î mo- din str. Mureşului. Consi o VlND video ri *cordor nou. © rii:iî!)CT legitimaţie ser
ificârl nătate şi refacere a puteri; liul popular al munici Hun edoarn. , str. P anait Cern a viciu nr. II, eliberată de C.S.
Scurtu
numele
pe
Hunedoara,
3 km/ de muncă. o La o notă publicată in ca pînă la 20 august să facă piului ne răspunde că nr. 17. (5177) Paul. () declar nulă. (19/302)
clic şi © VlND fotoliu pat. Deva,
ceaţă La plecare am mai notat numărul. 9 522 al ziarului reparaţia pardoselilor de geamurile respective au telefon 11868. (5180) SCHIMB DE
că printre cei mai harnic’ nostru, în care era criticată beton ale peroanelor. Este fost tăiate şi puse în' go © VÎND căţeluşă neagră, ra
starea precară a peroane 16 septembrie şi măsurile luri cu contribuţia în sa Caniche, vîrsta I luni. Hu LOCUINŢĂ
lucrători ai complexului se nedoara, telefon 17010. (5183)
lor din autogara Brad, promise nu s-au realizat, muncă a locatarilor. Solu © VÎND urgent Dacia 1300 © SclUMB apartament trei
numără Maria Sultan, Re- consiliul popular al ora deci dispoziţia consiliului ţia era la în domina aso cu îmbunătăţiri. Orăştje, te- camere, b-du| Băleescu, bl. 15,
a camere, zo
beca Voi ca- Sorin Oprea. şului ne răspunde că a popular a rămas doar pe ciaţiei dar ca să o aplice leton i 12206, între orele 16—2?. cu apartament Informaţii Deva,
pieţei.
na
(5112)
dat dispoziţie conducerii hîrtie. Pe cînd, totuşi, a fost nevoie de ...semna \ INI) AHO 213 Diesel, telefon 20633, după ora 20.
o
G. IGNAT autobazei de transport auto repararea peroanelor ? ! lul" nostru. motr >r Braşov. Comuna Zăvoi (5178)