Page 19 - Drumul_socialismului_1988_10
P. 19
06 • JOI, 6 OCTOMBRIE 1988 Pag. 3
T Unnărindu-se de- *
Flori, multe flori, felicitări din inimă ( economia şi ' ţinândii-se- ÎN ATENŢIA CONSUMATORILOR
cu
prinderea
copiilor
seama de 'faptul că _ a- , DE GAZE NATURALE'
unei mari campioanei r ceştia' nu ' a u ' vemtiirv’ .Pentru preîntîmpinarca accidentelor ce ar putea
i î-KU’şr- proprii, Casa ‘de Eco surveni din cauza folosirii incorecte ă instalaţiilor de
il ga,*-irc nomii . şi Consemna-
:prind(,Hl Se intimplă - dar nu ajutat-o zi de zi să urce, lost depunctate - de. aici ţiuni. ă introdus „pen gaze naturale, .se vor respecta cu stricteţe următoa
1
iCria so fntimplarea este cea care treaptă cu, treaptă, pină opărind diferenţa minimă tru copii" instrumente rele reguli': ' -V
prin oa-
ompotiţia rinduieşte astfel lucrurile la strălucirea medaliilor de cu care Daniela a ratat de economisire speci
• subuni- — ca mereu, la vremea aur. titlul absolut. Pe măsură, fice vîrştei, pe care se LA UTILIZAREA GAZELOR NATURALE ESTE
'u Ralia, culesului roadelor toamnei Un moment aparte, deo insă, ce au evoluat in pot economisi sume INTERZIS : -
ry Ştefan foarte mici (1 leu, 2 şi — să se aprindă focul dacă aparatul de utilizare
Ueti slut şi a.,, numărătoarei bo- sebit de semnificativi l-a concurs, fetele s-au des
tre cei bocilor, să numărăm aici, constituit' întîlnirea Sepa cărcat nervos, ajungind ca 5 lei). nu este etanş sau dacă nu are tiraj;
taie, zil- la Deva, Jn România, me rată, la o felie de tort, la finalele pe aparate Foaia cu timbre de — să se lase focul aprins nesupravegheat;
n. c, de economii are imprimat — să se doarmă cu focul aprins;
.•e se rc- daliile cucerite de gim între noua stea olimpică să-şi arate adevărata cla
plus .,1a nastele noastre în mari şi campioana de la Los să, îndeosebi Daniela Si uii timbru în valoare — să se doarmă în încăperi cu aparate de consum
n.p. de competiţii ale lumii. Anul Angeles, Ecaterina Szabo, livaş. în ansamblu, toată de 1 leu sau 2 lei şi gaze neracordate la coş ;
trecut, tot intr-un oc trecindu-se rapid de la echipa s-a situat fa cele încă 24 de casele libe — să se utilizeze aparate de consum neracordate
tombrie arămiu, mai spre efuziuni sentimentale, emo mai bune cate evolutive, re în care elevii pot la coş pentru încălzirea încăperilor ;
sfîrşit şi mai friguros, h- ţionale, la ce şi cum a merite speciale revenind lipi timbre de economii — să se facă modificări la instalaţiile de gaze fără
tîmpinam cu căldura sufle fost în concurs, la obiect, campioanei mondiale Au cil valori de 1 leu sau aprobări legale ;
telor gimnastele acoperi la execuţiile Danei şi ale relia Dobre, care in nu 2 lei. Acestea so pot — să se obtureze secţi unea coşului.
te de gloria mondială la partenerelor sale, in .termi mai două luni a reuşit , să procura de la oricare
Rotterdam. Ieri, noi-, de nologie specifică, vădind refacă şi să recupereze o unitate C.E.C., iar în DACĂ SE SIMTE MIROSUL CARACTERISTIC
jurnal • venii am primit-o pe ma. de ambele părţi înalta Îndelungată absenţă, avind şcoli, de la cadrele di AL GAZULUI SA SE IA DE URGENŢA URMĂTOA
agricul- rea campioană de la Seul, pregătire tehnică, temelia o evoluţie şi o influenţă dactice care coordonea RELE MASURI :
iiri pen- concetâţeanca noastră au de fapt a succeselor ce exemplare asupra întregii ză activitatea de culţi- — stingerea tuturor focurilor ;
,50 Tea- reolată la J. O. '88 cu trei au lost, ce sînt şi ce sigur echipe. De asemenea, Ga- — deschiderea uşilor şi ferestrelor ;
medalii de aur, două de vor mai li. briela Potorac, prim per ~ C.E.C. - LA ~ — să nu se aprindă chibrituri şi să iui se mane
: „Stîlpii argint şi una de bronz, Antrenorul coordonator severenţă şi constanţă, ce DISPOZIŢIA vreze întrerupătoarele electrice ;
Henrik Printr-un culoar viu şi al lotului olimpic, prol. lelalte gimnaste, Celestina — să nu se doarmă în astfel de încăperi.
a doua înflorat, coborîtă cu greu Adrian Coreac, „răpit" cu Popa, Eugenia Golea şi ŞCOLARILOR Apelăm de asemenea la întreaga populaţie de a
urnal • din trenul de Bucureşti, greu pentru citeva momen Camelia Voinea, au pur ne sprijini în depistarea oricăror emanaţii ile gaze
Daniela Silivaş, antrenorul te, ne-a spus : „Aşa cum tat cu demnitate însem vare a spiritului de pe conductele stradale sau spaţii verzi.
ea pro-
Adrian Coreac, mama de lapt ne aşteptam, a nele României în acest economie, la elevi. Pentru orice emanaţie de gaze, sau cauze care ar
sărbătoritei, abia au stră lost cea mai puternică, mai greu concurs". Cecurile de economii putea diminua gradul de siguranţă în exploatare al
bătut drumul pînă la ma dificilă confruntare la Felicitări şi flori dăruim, şcolare sînt tipărite în conductelor şi instalaţiilor de gaze, se va telefona
şina din faţa gării (cele care am participat, in in scris, in numele tutu culori, grupate în seturi de urgenţă echipelor de in lervenţie care răspund Ia
lalte componente ale echi compania unor sportive de ror cititorilor din judeţ, pe tematici distincte telefoanele : DEVA — 12177 ; ’ HUNEDOARA —
pei olimpice, vicecampioa- elită şi în special a gim care au trăit cu emoţie •din domeniul istoriei, 12819 ; CÂLAN : 30492 ; SIMBRIA : 01313 ; ORÂSTIE:
nă, au rămas la casele nastelor sovietice, de înal vestea marilor triumfuri ştiinţei, literaturii şi 42465 ; PETROŞANI, VULCAN — 70032 ; HAŢEG :
lor, intr-o scurtă şi bine tă valoare, cum bănuiam, olimpice, Danielei Silivaş, artei, care ajută pe „co 77190,
(.01 ic meritată vacanţă). neştiind prea multe despre gimnastelor medaliate, an lecţionari" nu numai să
Orei o.ll
DOARA : Apoi, după o frumoa ele de la ultima confrun trenorilor Adrian Goreac, economisească, ci şi
s ? (Mo- să tradiţie, la Şcoala ge tare din anul trecut, de Mari a Cosma, Octavian să-şi lărgească orizon
irmen — nerală nr, 7 — Clubul la „mondiale", .care au Belu, Adrian Stan, corpu tul de cunoştinţe. Un
odern —- cec de economii şcola ÎNTREPRINDEREA JUDEŢEANĂ DE
c despre sportiv şcolar ,,Cetate" şi venit cu exerciţii noi, foar lui tehnic, medical, core
PETRO- reşedinţa Centrului olimpic te bine puse la punct. grafic, şcolii şi clubului re are o valoare fixă PRODUCŢIE INDUSTRIALĂ SI PRESTĂRI
(Parîng); Deva, a avut loc festivi Apoi a fost greu şi pen „Cetate", organelor mu de 5 lei, iar un set
(7 No tatea oficială de primire. tru că fetele noastre au nicipale şi judeţene, oa- complet, care cuprinde SERVICII HUNEDOARA - DEVA
ii, acolo
(Uni- Reprezentanţi ai municipa început întrecerile cu mul memilor de bine care tră 10 cecuri, o valoare de
Orcle 11 lităţii, organelor şi orga tă reţinere, purtind respon iesc cu inima şi sufletul 50 de lei si se pot pro ÎNCADREAZĂ DE URGENŢĂ
17LCAN : nizaţiilor de îrivâţâmlnt şi sabilitatea de campioane alături şi pentru gimnas cura do la aceleaşi li
momen- de pionieri, elevi ai şco mondiale şi, astfel, la tică. ni tăţi ca şi foile şi • zidari, mozaicari, faianţari — categ.
ran (Lu-
EA: Ho- lii, cadre didactice, antre cele mai -mici greşeli au NICOLAE STANCIU timbrele de economii. 4-6
'RICANI: nori şi specialişti din şcoa Restituirea sumelor
ui Pelc- lă şi din oraş, au rezer depuse pe aceste instru • zugravi, vopsitori — categ. 4—6.
P.RA 7 ») vat o călduroasă festivi mente de economisire
(Steaua se poate efectua oricînd, Retribuirea se face în acord global.
■ 2: Cinc- tate de salut şi felicitări Informaţii suplimentare la biroul P.P.I.R.,
& iubeş- adresate tuturor celor ce la cererea deţinătorului,
ob (Fla- acolo, departe, în Orien de oricare din unită telefon 14132; 16725, interior 29.
IU-BAI : tul extrem, au purtat cu ţile amintite.
Casa de Libretele de econo
3: Pâ- glorie Tricolorul românesc COMEMORARE
eni (Da- pe piept şi in inimi, fă- mii pentru elevi se
Tu o u- cind lumii din nou cunos emit do către casele de
; SIME- cută faima patriei. economii şcolare care
d curcu- Stăpînindu-şi cu greu funcţionează în şcoli şi • CU nemărginită du
UJA : rere anunţăm că au tre
iii —- sc emoţiile, cu glas iremu- au circulaţie numai în cut şase săptăniîni de
ul’' rin'd, tripla campioană o- cadrul casei de econo cind moartea nemiloasă
pe
limpică a răspuns în cu mii şcolare care ic-au A N I V E R S Ă R I a răpit-o dintre noi
cea care a fost o buna
vinte din inimă, mulţu emis. Depunerile efec • ASTAzi, drugă Eva.Clau- soţie, mamă şi bunică
mind tuturor celor ce au tuate de către elevi în tlia Socaciu, clin Tîmpa, cinci GIIIURA ANA,
PREŞ cadrul caselor de eco la numai 12 ani.
mtmi sprijinit-o să realizeze a- Prinzi în buchetul vieţii cel Vei rămîne veşnic vie
ceasta mare perlormanţă, nomii şcolare pe librete de al şi 18-lea trandafir, mania, în sufletele noastre, co
urează
fratele
tata
îţi
asigurindu-i că acolo, la speciale de economii „La mulţi ani şi multă memorarea duminică, 9
rase la Seul, sub faldurile trico pentru elevi se păstrea fericire. (5376) octombrie, la Deva. Fa
et o m brie lore de pe catargul cel ză la fiecare casă • „LA mulţi ani dragă milia îndoliată.- (5156)
din
mai înalt şi in acordurile de e c o n o m i i, pe Inoccnţiu (Tuţu), partea cltltld
soţiei
—
Calau,
din
!, 23, 20, Imnului românesc, s-a gin- libretul cu dobindu Vioriţa, copiilor Kamoiia,
Miliăiţă,
Alin,
dit la Deva, la oraşul său emis pe numele aces viu, Mariana şi cumnaţilor Sil D E C E S E
nepoţilor
Mi-
campioane,
Eca-
de
„ştafeta"
între
două
generalii
1, 2*1, Uy drag, la colegi şi profe teriiia Szabo şi Daniela Silivaş, Ia momentul „Cum a fost la teia. Restituirile din rabela şi Denis. ‘ (5178)
sori, la toţi cei ce au Seul ?“ sumele depuse pe li 0 LA mulţi şi luminoşi ani,
bretul de economii pen Cordo.ş Măria, cu prilejul ani
:• îşt iguri: versării zilei de naştere, iţi • SOŢIA Tanti», laice
tru elevi se efectuează urează soţul şi fiicele Ramona
Mari
şi
numai la casa de eco şi Luminiţa. Drumul vieţii le Iuliana Minerva, lena,
mama
cu
nomii şcolară care l-a să-ţi fio presărat numai cu profundă durere, anunţă
emis, la solicitarea ele împliniri şi bucurii. (5106) încetarea fulgerătoare lor din
a
VA CREŞTE TEMPERATURA ţie între nivelul ciclului ele, încă din perioada for vului titular al aces • GELU, Urînduşa, Rovina viaţă IULIAN iubitului
-SUSAN,
ureală
bunului
lor
SOLARĂ ? de activitate şi tempera mării lor. Dacă masa tuia. Şi Anca bunic, Atodircsei Cos- în vîrstă <le t0 ani.
tată
şi
azi,
Inmormîntarea
tura fotosferei. Cu cît este mică, emanaţia de Casele de economii lică, multă sănătate, cu oca octombrie, ora i:l, în ci 0
enicii se Temperatura suprafeţei este mai ridicat acest lumină este scăzută, dai' .şcolare funcţionează în zia împlinirii a 6(1 de ani, mitirul din fertejit de
;i va de baza Ordinului Ministe azi, 0 octombrie 19S8. Sus. (T. 479)
ns labilă. solare, care a scăzut cu nivel, cu atît mai mult constantă ca intensitate, rului Educaţiei şi In- .Să ne trăieşti, bunicule 1
>il la în- G grade Celsius în de scade temperatura, dato iar durata „vieţii" sale (11/857)
einporar cursul . ultimilor şapie rită creşterii forţei de văţămîntului, în şcolile
*r cădea ani, va creşte în curînd. este mai îndelungată. generale, licee şi şcoli
;a şi ca- atracţie a cîmpului mag Cele cu masă mare se profesionale pe princi V î N Z A R I
. Vîntul Aceasta este concluzia netic. Or, Terra s-a în
m SUKOmiJ. Maria,
.■ral mo- studiilor unui astronom dreptat spre un minim consumă mai repede, piul autoconducerii de • VlND Dacia 1 310 şi video Ileana şi cumnatul ion
/est şi de la Observatorul solar de activitate solară (a- respectiv în cîteva .mi către elevi, sub îndru recorder Sharp, vc :isi. Hu aduc un ultim îndure
3ări tro lioane de ani. Agonia şi marea şi supraveghe nedoara, telefon 11007, orele rat omagiu bunului lor
ieni/oră. „Kitt Peak", din Arizona lins în 1937), ceea ce an- 9—16. (5168) IULIAN SUSAN,
i n i m e apoi moartea unei stele rea cadrelor didactice • VINO urgent Lada I 200, pâstrîndu-i o vie şi fru
între o din Marele Nor al lui şi a comitetelor cetă vizibilă în parcarea Casei moasă amintire*
:clc ma- Magellan a fost obser ţeneşti de părinţi. de cultură Deva, orele IB (5179)
i 22 de IS. (5181)
:eaţii pe vată pe Păinînt în 1987, • VÎND Skoda 120 L, cu
cind, după o explozie motor defect. Hunedoara, te
(S.U.A.). Se pare că, în- trenează o uşoară creş - \ lefon 11967. (5182)
/mea va care a produs o lumină a I In atenţia • VlND magnetofon „Ros-
ibilă, cu tr-adevăr, temperatura tere a temperaturii so comparabilă cu cea e- tov 105“, bibliotecă „NIna“, * SAFTK A I iur, fa
început, fotosferei (suprafaţa vi lare la nivelul fotosferei. călătorilor comodă tv „Nina", masă 12 miliile Bota Ioan, Faur
ros. Izo- zibilă a Soarelui) este misă de 100 000 de sori, persoane tip „G23“. Hunedoa Mircea şi Miron regre
ala i'ioi s-a transformat în super pe G.F.R. ra, telefon 11179, între orele tăm dispariţia din viaţă
caracw.i controlată parţial de NAŞTEREA novă. Majoritatea super 17—20. (1338) a bunului nostru ginere,
l va su cîmpul magnetic global • VlND motocicletă MZ cumnat, unchi, nepot
in od era t, al astrului. Se ştie de Şl MOARTEA STELELOR novelor — circa 500 — Anunţăm călătorii pe 175, excelentă. Deva, telefon IULIAN SUSAN.
izolate au fost observate în ga C.F.R. că începînd cu 16190 (Sabia, 12). Nu îl vom uita nici
km/oră multă vreme că petele data de 10 octombrie (5133) odată. 179)
l. Dimi- solare, care sînt sediul R e v i s t a franceză laxii vecine Căii Lactee, • VlND casă cu gaze, zonă
,ă. (Me unor cîmpuri magnetice „Science et Vie" publică unde „populaţia stelară" postul telefonic al A- centrală. Deva, telefon 13S08,
lci u A- este mai densă. Potrivii genţiei de voiaj Deva între orele 11—16. (5131)
I. intense, sînt cu mult mai un articol despre naşte va avea numărul 18887. * MULŢUMIM colegilor de
reci: 4 500 IC faţă de rea şi moartea stelelor, statisticilor, în galaxia serviciu, vecinilor din bloc,
5*800 K. Măsurătorile e- în care se afirmă, intre noastră o explozie a u- Personalul agenţiei roa P I E R D E R E precum şi care conducerii între
ne-:ui
prinderii
ajutaţ
fectuale de la ultimul altele, că „destinul" a- nei stele are loc la fie gă publicul călător ca 0 PIERDUT legitimaţie de în momentele de grea încer
minim al ciclului solar ccstora este determinat care 30—100 de ani — începînd cu data de 10 serviciu, eliberată de între care pricinuite «le decesul
(1970) indică o corela- de masa fiecăreia dintre se arată in articol. octombrie să folosească prinderea „Vidra" Orăştie, pe bunei noastre
noul număr de telefon. numele Kis Maria. o declar ANDRAS FUS \I5f.TA.
I ■ nulă. (11/339) (5174)