Page 52 - Drumul_socialismului_1988_12
P. 52
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 9 667 • VINERI, 16 DECEMBRIE 1983
PLENARA LĂRGITĂ A CONSILIULUI NAŢIONAL
ISFDH7
AL AGRICULTURII. INDUSTRIEI ALIMENTARE, 1
încep
SILVICULTURII SI GOSPODĂRIRII APELOR spectaculoasele
meciuri de sală
r
t 'Ţ (Urmare din pag. 1) 6. Realizarea sarcinilor în 1988 şi stabilirea aces preşedintele Consiliului Puţina zile au trecut
de plan privind creşterea tora pentru anul viitor, Naţional al Agriculturii, din vacanţa fotbalistică evolua foşti şi actual'
tbrial al ministerelor şi efectivelor de animale, a astfel incit să se asigure Industriei Alimentare, Sil şi, iată, încep deja me jucători ai Mureşului
centralelor din componen producţiei animaliere şi un grad de rentabilitate viculturii şi Gospodăririi ciurile de . sală.' Acele Deva şi Corvinului Hu
ţa Consiliului Naţional al livrărilor la fondul de stat, sporit la fiecare cultură. Apelor. meciuri-spectacol, de vir nedoara, iar în meci-ve-
Agriculturii, Industrie J Ali a prevederilor programelor 8. Programul privind Au început, apoi, dez tuozitate, în care mişca detâ, o echipă a lideru
mentare, Silviculturii şi de dezvoltare a sericicul realizarea lucrărilor do baterile în plen şi, ulte rea şi execuţiile tehnice lui clasamentului turu
Gospodăririi Apelor. turii apiculturii şi pisci irigaţii şi hidroamelioraţii, rior, în următoarele sec ale jucătorilor dau min lui, DTNAMO BUCU
4. Programul campaniei culturii, a creşterii iepu măsurile ce se impun pen ţiuni : cereale şi plante gii efecte şi traiectorii REŞTI — compusă din
agricole de primăvară. rilor, îmbunătăţirii pajişti tru gospodărirea şi con tehnice ; horticultură; zoo_ nebănuite. jucătorii Rednic, Ando-
5. Planul de amplasare lor naturale, ameliorării servarea fondului funciar. tehnie; industrie alimen Sîmbătă. de ]a ora 18, ne, Mateuţ, Varga, Mul-
şi programele privind teh raselor de animale etc.; 9. Program privind ex tară ; contractarea şi achi Sala sporturilor din De ţescu — va primi repli
nologiile ce vor fi folo măsurile şi acţiunile ce tinderea folosirii energiei ziţionarea produselor a- va găzduieşte primul... ca liderului seriei a IX-a
site în 1989 la culturile trebuie întreprinse pentru din surse neconvenţionale. gricole; fondul funciar, cuplaj fotbalistic de sa a diviziei C, MUREŞUL
de cereale (grîu, orz, orez, realizarea sarcinilor de Raportul înscris la pri gospodărirea apelor şi sil lă. în „deschidere", vor EXPLORĂRI DEVA.
porumb), plante tehnice producţie ce revin pe anul mul punct al ordinii de zi vicultură.
{soia, floarea-soarelui. sfe- 1989 şi creşterea eficien a fost prezentat de tova Lucrările Plenarei lăr
elă-de-zahăr, in, cînepă, ţei economice în toate gite a Consiliului Naţio PE S C U R T
bumbac) şi din legumicul răşul Cornel Pacoste, mem nal al Agriculturii, In ZURICH 15 (Agerpres). 1988, printre aceştia r>u-
tura ; stabilirea programu unităţile şi fermele zoo bru supleant al Convtetu- dustriei Alimentare, Sil — La Ziirich se va efec mărîndu-se şi sportivul
lui pe judeţe de realizare tehnice. v lui Politic Executiv al tua astăzi tragerea la sorţi român Daniel Dumitrescu,
a unui milion tone legu 7. Randamentele obţi C. C. al P.C.R., viceprim- viculturii şi Gospodăririi a meciurilor din cadrul locul 2 la categoria pană.
me timpurii. nute la produsele agricole ministru al guvernului. Apelor continuă. sferturilor de finală ale Iată primii clasaţi în
Cupelor europene de fot ordinea categoriilor, de la
supergrea:
la
Plenara Consiliului Uniunii Naţionale bal. Reamintim că în toate semimuscă (Bulgaria); Tews
Marinov
cele trei competiţii conti (R.D.G.); Hristov (Bulga
sînt
ria); Parisi (Italia); Zuelow
a Cooperativelor Agricole de Producţie nentale intercluburi echipă (R.D.G.); Janowski (Polo
cîte
calificate
o
din România : Steaua Bu nia); Boudouani (Franţa);
Joi, 15 decembrie, a avut velor de producţie din pla lizarea 'judicioasă a în şi prosperităţii ţărănimii, cureşti (în „Cupa campio Schimitz (R.D.G.); Maske
Ioc Plenara Consiliului nul de dezvoltare a agri tregii baze tehnico-mate- a înfloririi satului româ nilor europeni"), Dinamo (R. D. G.) ; S a n a v s o v
Uniunii Naţionale a Coo culturii pe anul 1989. Au riflle şi a forţei de mun nesc. Bucureşti (în „Cupa Cu (U.R.S.S.); Vande-rlijde (O-
perativelor Agricole de fost analizate, totodată, că, pentru generalizarea La lucrările plenarei a pelor") şi Victoria Bucu landa) ; Miroşrrf&enko
Producţie. realizările dobîndite de experienţei unităţilor frun participat şi a luat cuvîn- reşti (în „Cupa U.E.F.A."). 5 (U.R.S.S.).
In lumina orientărilor unităţile agricole coopera taşe şi aplicarea celor tul tovarăşul Vasile Băr- Iată celelalte formaţi ZURICH 15 (Agerpres).
şi indicaţiilor cuprinse in tiste privind înfăptuirea mai avansate tehnologii, bulescu, secretar al C.C. calificate: „Cupa cam — Proba de ştafetă 3 x 10
magistrala Expunere a programului de dezvoltare în vederea creşterii pro al P.C.R. pionilor europeni" : Wer km din cadrul concursului
t o v a r ă ş u l u i Nicolae şi diversificare a indus ducţiilor agricole şi înde Intr-o atmosferă de dor Brernen, A.C. Milan, internaţional de combina
Ceauşescu la şedinţa co triei mici şi prestărilor de plinirea planului pe 1989, puternică angajare, parti Real Madrid, Galatasaray tă nordică de la St. Mărită
mună a Plenare' C.C. al servicii, a celorlalte pro pentru gospodărirea judi cipanţii la plenară au Istanbul, P.S.V. Eindhoven, a revenit echipei Norve
P.C.R., a organismelor de grame speciale, precum şi cioasă a mijloacelor mate adresat o telegramă tova I.F.K. Goteborg, A.S. Mo giei (Eiden, Anderssen,
mocratice şi organizaţiilor sarcinile ce le revin în riale şi financiare, apă naco ; „Cupa Cupelor" : Bredesen) înregistrată cu
de masă şi obşteşti, au aceste domenii în 1989. rarea şi dezvoltarea ne răşului Nicolae Ceauşescu, Eintracht Frankfurt pe timpul de lh 22’56”9/10. Pe
fost examinate rezultatele Plenara a examinat şi contenită a averii obşteşti, secretar general al Parti Main, F.C. Malines, F.C. locurile următoare s-au
obţinute în acest an şi stabilit măsuri pentru a proprietăţii socialist- dului Comunist Român, Barcelona, Sampdorin, Sre- situat formaţiile U.R.S.S
sarcinile ce revin uniuni folosirea integrală şi efi cooperatiste, care repre preşedintele Republicii So deţ Sofia, Aarhus, Roda — lh 22’57’’3/10 şi Fran
lor judeţene şi cooperati cientă a pămintiîlui, uti zintă temelia progresului cialiste România. Kerkrade; „Cupa U.E.F.A.": ţei — lh 23’30”4/10.
V.F.B. Stuttgart, Bayern
WZAViV.WM'.V.WZW.V-MJVMW.W Munchen, Real Sociedad, BELGRAD 15 (Agerpres).
Dynamo Dresda, Midlot- — „Cupa Mondială" la
hian, Juventus Torino, schi fond a programat pe
Napoli. pîrtia de la Bohinj (Iugo
Meciurile tur se vor dis slavia) o probă masculină
puta la 1 martie, iar par de 30 km, în care victoria
Conferinţă de presă tidele retur — la 15 mar a revenit sportivului sue
GENEVA 15 (Agerpres). porului nostru la liberta prezentanţii la dia'og, la tie 1989. dez Gunde Svan, cu timpul
— Luînd cuvîntul, în ca te şi independenţă, con începutul săptămînii vii de lh 18’34’’3U0. Pe locu
drul unei conferinţe de form rezoluţiei 181 a toare. BERLIN 15 (Agerpres). rile următoare s-au situat
presă organizate la Gene O.N.U. şi de dreptul tu fi GENEVA. _ Secretarul — Comisia de box a Aso coechipierul său Torgny
va, unde a luat parte la turor părţilor de a exista ■ WASHINGTON. - Pre general al O.N.U., Javier ciaţiei Internaţionale a Mogren — lh 19’09”3/10 şi
lucrările sesiunii Adunării în pace şi securitate, in şedintele Statelor Unite, Perez de Cuellar, a salu Presei Sportive (A I.P.S.) norvegianul Pal-Gunnar
Generale a O.N.U. consa clusiv al statului palesti Ronald Reagan, a anunţat tat hotărîrea S.U.A. de a a desemnat cei mai buni Mikkelsplass — lh 19'35”
crate examinării proble nian, al Israelului şi al începerea unui „dialog angaja dialogul cu Orga pugilişti europen' în anul 7/10.
mei palestiniene, Yasser vecinilor lor. Respingem substanţial" cu Organiza nizaţia pentru Eliberarea
Arafat, preşedintele Co total şi absolut orice for ţia pentru Eliberarea- Pa Palestinei, arâtind că o-
mitetului Executiv al Or mă de terorism, inclusiv lestinei, se arată intr-un ceasta va permite ca pro COOPERATIVA „STREIUL" CĂLAN
ganizaţiei pentru Elibera terorismul individual de comunicat al Casei Albe, cesul de pace să fie urnit
rea Palestinei (O.E.P.), a grup şi de stat. citat de agenţiile de presă din punctul mort — rela cu sediul în Călan, str. Aurel Vlaicu, nr. 2
declarat, potrivit agenţii^ Orice alto afirmaţii po Taniug şi China Nouă. tează agenţia TASS. In
lor de presă: Dorinţa noas trivit cărora palestinienii Secretarul de stat al actuala situaţie - a sub
tră de pace este o stra al trebui să dea mai mult S.U.A., George Shu-ltz, a liniat Perez de Cuellar —, ÎNCADREAZĂ DE URGENŢĂ
tegie şi nu o tactică. Sîn- sau mai-puţin— a arătat declarat că l-a autorizat rolul O.N.U. constă în a • responsabil unitate confecţii fuste şi
tem hotărîţi să obţinem Y. Arafat — sînt dăună pe ambasadorul american aduna toate părţile inte
pacea orice s-ar întîmpla. toare. Toate celelalte pro la Tunis — unde se află resate, inclusiv O.E.P., la articole pentru copii, calificat în me
în cuvîntarea pe care am bleme trebuie discutate la sediul O.E.P. _ să înceapă o conferinţă internaţiona seria de croitor sau confecţioner la
rostit-o în Adunarea Ge masa negocierilor în ca convorbiri cu reprezen lă de pace în Orientul
nerală era limpede că drul unei conferinţe in tanţii acesteia, precizează Mijlociu, sub egida Or maşină.
vorbeam de dreptul po- ternaţionale. agenţiile de presă. ganizaţiei Naţiunilor Uni Informaţii suplimentare la telefon 957/
■ GENEVA. - Hotări- te.
Urmările cutremurului din Armenia rea S.U.A. de a angaja ■ GENEVA. - Comite 30031.
MOSCOVA 15 (Ager de sub dărîmături, în prî- dialogul cu Organizaţia tul ministerial pentru O-
pres). — N. Chilie trans mele şapte zile de la cu pentru Eliberarea Palesti rientul Mijlociu şi Palestina
mite : într-o şedinţă ţinută tremur, este de aproxi nei (O.E.P.) este o cotitu al celor nouă alcătuit din
la Erevan, Comisia Bi mativ 15 000 — arată a- ră istorică — a declarat, reprezentanţi oi ţârilor
roului Politic al C.C. al genţia TASS. la Geneva, reprezentantul nealiniate, reunit la Ge UNITATEA AGROINDUSTRIALA
P.C.U.S. a analizat situa După cum a arătat in oficial al O.E.P., Ahmed neva, a decis să-şi inten D E V A
ţia din zonele afectate de cadrul unei conferinţe de Abderrahmon, intr-un in sifice eforturile pentru
cfttremurul de la 7 de presă Nikolai Rîjkov, pre terviu acordat presei fran convocarea cit mai curînd cu sediul în Deva, str. Dr. P. Groza, nr. 35,
cembrie apreciind că 48 şedintele Consiliului de ceze şi citat de agenţia posibil a unei reuniuni
de localităţi rurale au a- Miniştri al U.R.S.S., în TASS. Sperăm — a arătat pentru pregătirea unei organizează concurs pentru ocuparea unui
vut de suferit de pe ur Urma cutremurului au el — că acest dialog va conferinţe internaţionale de post de
ma seismului, necesitînd conduce în cel mai scurt pace în Orientul Mijlociu
ajutoare urgente. Comisia rămas fără adăpost apro timp la recunoaşterea de — transmite agenţia Ta
ximativ . 500 000 de pei-soa-
a dispus trimiterea de me ne. S-au înregistrat 12 000 plină de către Statele Uni niug. Responsabilitatea ® economist (profil contabilitate) sau
dicamente, hrană şi îm te ale Americii a dreptu pentru pregătirea acestei contabil principal pentru secţia ape
brăcăminte spre aceste de răniţi, dintre care 6 000 lui palestinienilor la auto conferinţe ar trebui pre
localităţi. La opt zile de au fost spitalizaţi. Din determinare şi la crearea luată de Consiliul de Se minerale Boholt.
la producerea cutremuru zonele sinistrate este ne unui stat naţional inde curitate ol O.N.U., apre
lui continuă să fie şcoşi cesară evacuarea unui pendent. Organizaţia pen ciază comitetul. Concursul va avea loc în data de 28
de sub dărîmături oameni număr de 50 000 — 70 000 tru Eliberarea Palestinei Din acest organism al decembrie a.c., la sediul unităţii (ora 9).
în viaţă. în ultimele 24 de persoane. Se aprecia aşteaptă ca dialogul să mişcării de nealiniere fac
de ore au fost salvate ză că lucrările de re înceapă in cel mai scud parte Algeria, Bangladesh,
încă 20 de persoane ?i r.u construcţie în zonele a- timp. Conducerea O.E.P. Cuba, India, Iugoslavia, Informaţii suplimentare la compartimen
fost scoşi de sub dărîmă fectate de cutremur vor - a continuat el — inten Senegal, Zambia, Ziimbab- tul plan-P.I.R., telefon 11350, int. 119—191.
turi 135 de morţi Numă costa minimum 5 miliarde ţionează să-şi trimită re we şi O.E.P.
rul total al celor şalvari de ruble.
COLEGIUt DE REDACŢIE Minei Bodea, Sabin Cerbu, Ion Cioclei, Dumitru Gheonea, Tiberiu Istrate (redactor şef), Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct), Nicolae Tîrcob. | 44065 |
REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA: 2 700 Deva, str. Dr. Petru Groza, nr. 35. Teleloa ne ; 11275, 12157, 11585. Telex: 72208. TIPARUL: Tipografia Deva, str. 23 August, nr. 275,