Page 76 - Drumul_socialismului_1989_01
P. 76
MARŢI, 24 IANUARIE 1989 rag. 8
C H E M A R E A L A Î N T R E C E R E
adresată de organizaţia judeţeană Sibiu a P.C.R. tuturor organizaţiilor F.C. Gorvinuf—
judeţene de partid şi a municipiului Bucureşti o echipă
e dc rtlîncă recunoştinţă, ziţia populaţiei noi obiective în domeniul tractate şiîndevans. Toate acestea vor asi lători-, optimizarea transporturilor, îmbu
agoste,'"inaltă preţuire şi comerţului, serviciilor şi al telecomunica gura realizarea, pînă la 15 decembrie, a nătăţirea activităţii de întreţinere şi repa consistent
mnunistii, oamenii muncii ţiilor, precum şi un număr însemnat de tuturor contractelor încheiate cu partene raţii a parcului din dotarea unităţilor, prin
judeţului Sibiu, inimă din apartamente în municipiile, oraşele şi rii externi pentru anul 1989. aplicarea strictă a normativelor de utili
omâneşti, în deplină uni- comunele judeţului. în acelaşi timp, planul 3. Acţionînd cu răspundere şi perseve zare a fiecărui autovehicul se vor depăşi remaniată
şimţire cu întregul partid desfacerilor de mărfuri cu amănuntul prin renţă pentru înfăptuirea prevederilor pro cu 2,2 la sută indicele planificat de uti
itoresc, în acest început comerţul socialist a fost depăşit cu 175 gramelor de perfecţionare a organizării şi lizare a mijloacelor de transport auto şi Cum notam în ziarul
e Erou între eroii neamu- milioane lei. modernizarea proceselor de producţie prin cu 1,5 la sută productivitatea muncii. de duminică, la sfirşitul
ateg şi promotor al edifi- Angajaţi cu întreaga lor capacitate crea aplicarea celor 1500 măsuri c u p r i n s e 2. Prin recondiţionarea unui volum spo săptămânii trecute a re
şi comuniste a României, toare în înfăptuirea tezelor, indicaţiilor şi în acestea, din care 300 în devans, gene rit de piese de schimb şi subansamble, venit la Hunedoara lo
iţionarul şi omul politic orientărilor formulate de secretarul general ralizarea acţiunilor de mecanizare, auto tul actual al F.C. Corvi-
te meridianele, secretarul al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, matizare şi cibemetizare a proceselor de precum şi prin economisirea a 220 tone nul, dintr-un stagiu de
dului, preşedintele Rcpu- în magistrala Expunere rostită la Consfă fabricaţie, mai buna organizare şi con combustibil se va realiza o reducere a pregătire în staţiunea
România, t o v a r ă ş u l tuirea de lucru pe probleme ale activităţii cheltuielilor, la 1 000 lei venituri brute, Herculano. Cum a reve
cu. economice şi la şedinţa Comitetului Poli ducere a muncii, perfecţionarea pregătirii cu 2,5 lei. nit, a şi susţinut un
tregii naţiuni, angajaţi tic Executiv al C.G. al P.C.R. din 13 ia profesionale a personalului muncitor se-va meci amical, cu Mureşul
; efort constructiv al ţării, nuarie a.c., oamenii muncii din judeţul asigura, pe ansamblul judeţului, depăşi IV. In domeniul desfacerii mărfurilor Explorări Deva, prilej
i şi mândri că minunatele Sibiu se angajează solemn, cu înaltă răs rea productivităţii muncii planificate cu şi prestărilor de servicii pentru spectatorii pre
15 000 lei/persoană.
ţ'ile revoluţionare de pe pundere revoluţionară, să acţioneze, în zenţi la stadionul „Con
patriei, Care au condus la cel de-al patrulea an al cincinalului, pen 4. Prin aplicarea tehnologiilor noi, prin către populaţie structorul" să ia un prim
iei moderne de azi, sînt tru a ridica întreaga activitate economi- creşterea randamentelor de utilizare şi re contact cu echipa lor fa
;e de numele, dc clarvi- co-socială la cote superioare de calitate şi ducerea consumurilor de materii prime, 1. Se va acţiona pentru înfăptuirea in vorită, substanţial în
prospectiv şi cutezanţa eficienţă, prin accentuarea factorilor dez materiale, combustibili şi energie, se vor tegrală a programelor do autoconducere
iii revoluţionare ale tova- voltării intensive, a spiritului creator şi obţine economii de : şi autoaprovizionare teritorială, pentru a- noită. Ce au văzut, ce
[leauşescu, toţi cei ce tră- gospodăresc. — 5 000 tone metal sigurarea tuturor resurselor, în vederea au mai aflat şi ce mai
in judeţul Sibiu şi-au unit Cu convingerea nestrămutată că stă în — 15 000 MWh energie electrică bunei aprovizionări a populaţiei cu pro spunem în aceste rânduri,
iul muncitoresc în amplul puterea noastră să înfăptuim minunatul — 20 000 tone combustibil convenţional. duse agroindustriale şi bunuri industriale celor ce n-au fost Ia
creator al naţiunii, obţi- program de muncă şi acţiune revoluţio de consum. meci, vor contura, cre
Pe această bază şi prin diminuarea con
il treilea an al actualului nară pe care-1 reprezintă Tezele pentru tinuă a celorlalte categorii de cheltuieli, 2. Se vor lua măsuri pentru îmbunătă dem, actualul profil şi
i remarcabile în toate do- Congresul al XlV-lea, cu voinţa fermă de ţirea calităţii preparatelor şi semiprepa- stadiul de moment ale
tateriale şi spirituale, în a întîmpina cu noi înfăptuiri cea de-a se va asigura reducerea sub nivelurile pla ratelor culinare, diversificarea gamei sor echipei hunedorene.
nificate a cheltuielilor totale la 1 000 lei
cultură, în construcţii şi 45-a aniversare a victoriei revoluţiei de producţie-marfă cu 5 lei şi cu 4 lei a timentale a acestoia şi depăşirea preve în primul rînd se im
circulaţia mărfurilor şi eliberare socială şi naţională, antifascistă celor materiale. derilor planului cu 5 la sută. pune prezentarea stării
[■vicii, în învăţământ, şli- şi antiimperialistă şi marele Forum al 3. Prin dezvoltarea reţelei cu 86 unităţi actuale a lotului liune-
în toate întreprinderile judeţului se va
■ultură şi artă, în va- Partidului, puternic mobilizaţi de îndem acţiona pentru aplicarea măsurilor de ri noi, diversificarea şi modernizarea servi , dorean plecînd de la un
ă a resurselor umane nurile vibrante şi de pilduitoarea activi dicare a nivelului tehnic şi calitativ al ciilor se vor depăşi sarcinile de plan la adevăr obiectiv. Anume
munca nobilă de făurire tate revoluţionară ale celui mai iubit şi produselor. Va fi depăşit cu cel puţin 5 prestările de servicii către populaţie cu că, după circa un dece
1 înalta conştiinţă a mo- stimat fiu al poporului român, tovarăşul la sută indicele planificat al produselor cel puţin 2,5 la sută. niu în care Corvinul a
profund devotat patriei, Nicolae Ceauşescu, sîntem ferm hotărîţi de calitate superioară şi I in unităţile 4. Se va acţiona pentru reducerea cu trăit şi a evoluat — une
ismului şi comunismului, să facem din cel de-al patrulea an al cin care realizează producţia pe clase de ca 2,0 la sută a cheltuielilor de circulaţie şi ori cu rezultate remar
eprecu-^eţită dăruire pen- cinalului anul cu cele mai bune rezultate litate. pentru creşterea beneficiilor unităţilor co cabile — cu proprii săi
Ireţeloe obiective ale Pro- în industrie, cu cea mai mare producţie 5. Prin mobilizarea mai puternică a po merciale. jucători, făcîndu-şi din
lui, a istoricelor hotărîri agricolă, cu realizări superioare în inves tenţialului creator din industrie, cerceta- In scopul înfăptuirii neabătute a aces acest fapt un meritat
III-lea Congres şi Confe- tiţii, în toate celelalte domenii ale vieţii re-proieetare şi învăţămînit tehnic superior, tor obiective, organizaţia judeţeană dc titlu de m î n d r i e,
ale partidului, a magis- economico-sociale. prin generalizarea iniţiativelor muncito partid va acţiona cu fermitate revoluţio la ora actuală acea ge
idei, îndemnuri şi sar- în numele comuniştilor, al tuturor oa reşti şi stimularea mişcării de invenţii nară, aşa cum a cerut ' t o v a r ă ş u l neraţie s-a apropiat de
jentru cel de-al XlV-lea menilor muncii, organizaţia judeţeană de şi inovaţii, ponderea produselor noi şi mo Nicolae Ceauşescu, secretarul general al vîrsta de 30 ani. Cum In
ului, oamenii muncii din- partid Sibiu adresează tuturor organiza dernizate în volumul producţiei-marfă rea Partidului Comunist Român, la şedinţa co această perioadă nu s-a
ui au îndeplinit înainte ţiilor judeţene de partid şi a municipiu lizate va ajunge la sfirşitul acestui an la ridicat o altă promoţie
vele primilor trei ani ai lui Bucureşti, tuturor colectivelor de oa peste 65 la sută, faţă de 62 la sută pla mună a Plenarei C.C. al P.C.R., organis de fotbalişti, ci doar cîţi-
eind anul 1988 cu reali- meni ai muncii din industrie, construcţii nificat. melor democratice şi organizaţiilor de va reprezentanţi (Bardac,
ederi, a unei producţii- şi circulaţia mărfurilor o vibrantă che 6. Se va acţiona cu consecvenţă şi spirit masă şi obşteşti din 28—30 noiembrie 1988, Tîrnoveanu, dar există
în valoare de aproape mare la întrecere pentru îndeplinirea e- astfel îneît să întărim spiritul revoluţio
xemplară şi depăşirea prevederilor din gospodăresc pentru depăşirea cu cel puţin semnele apariţiei junio
irin creşterea mai accen- Planul de dezvoltare economico-socială a 5 la sută a planului valoric de colectare a nar, răspunderea faţă de îndeplinirea si rilor de perspectivă, din
ităţii muncii, indicator depăşirea’ planului, ordinea şi disciplina *
României pe anul 1989, angajîndu-se să materialelor refolosibile, colectînd peste în toate domeniile -şi sectoarele. în cen „şcoala" hunedoreană de
t cu peste 12 500 lei/per- realizeze următoarele obiective : prevederile de plan 6 000 tone produse fe fotbal), iată, s-a ajuns
■rate suplimentar pentru roase şi 1 500 tone metale neferoase. Vor trul activităţii tuturor organelor şi orga în prezent ca acest club
naţionale şi la export I. In activitatea industrială : fi depăşite cu 6 la sută prevederile de plan nizaţiilor de partid, a organelor de con să se vadă nevoit să a-
iţi de utilaje tehnologice în domeniul recondiţionării pieselor de ducere colectivă vom situa cu consecven peleze la jucători chiar
e ale industriei electro 1. Prin utilizarea la capacitate a maşi- schimb şi subansamblclor. ţă înfăptuirea programelor prioritare cu din afara judeţului.
nică fină, materiale de nilor-unelte, utilajelor şi instalaţiilor şi Totodată, prin aplicarea măsurilor sta privire la perfecţionarea organizării şi Aşadar îa Herculane —
etan, cherestea, mobilier depăşirea cu cel puţin 1,6 la sută a in bilite, va spori gradul de valorificare a modernizarea proceselor de producţie, ri unde pregătirile au fost
de menaj, ţesături ş.a. dicilor planificaţi de utilizare a acestora, energiei refolosibile din sectoarele meta dicarea nivelului tehnic şi calitativ al pro conduse de antrenorul
îmbunătăţirea permanentă a organizării duselor, creşterea competitivităţii acestora
rmă a principiilor mc- producţiei şi a muncii, vom asigura depă lurgiei neferoase, chimiei, sticlăriei şi con Octavian Cojocarii, aju
nico-financiar, prin în- şirea volumului producţiei-marfă indus strucţiilor de maşini, depăşindu-se preve pe pieţele externe, valorificarea superioa tat de Virgil Stoica şi,
gospodăresc la fiecare triale cu 1,2 miliarde lei, întregul spor derile de plan în aceste sectoare cu cel ră a resurselor materiale şi energetice, mai la început, de Carol
in afirmarea în viaţă a obţinîndu-se pe seama creşterii producti puţin 8 la sută. sporirea eficienţei şi rentabilităţii în toa Gal —, împreună cu lo
proprietari, producători vităţii muncii. 7. Prin aplicarea fermă a principiilor au- te sectoarele vieţii cconoinico-sociale. tul cunoscut au fost pre
amenilor muncii, indus- Această depăşire se va concretiza în rea toconducerii, autogestiunii, prin încadrarea încredinţaţi că întrecerea ce se va des zenţi şi următorii jucă
i regi strat, în anul 1988, lizarea suplimentară la export şi pentru strictă în normativele cconomico-financia- făşura între organizaţiile judeţene de tori nou veniţi: Rolă-
tone metal, peste 40 000 intern a unor importante cantităţi de pro re, prevederile de plan la producţia-mar- partid, în 1989, va constitui un puternic rescu — portar (Victo
convenţional şi aproape duse fizice, printre care : fă vîndută şi încasată vor fi depăşite cu factor mobilizator, asigurând ridicarea pe ria Bucureşti); Gheorghiu
1,5 la sută, iar volumul de beneficii pla
{ie electrică, ceea ce a — 120 milioane mc gaze naturale nificat cu 2 la sută. noi trepte, calitativ superioare, a activi — fundaş central (Poli
ia reducerea faţă de — 1 000 tone utilaj tehnologic pentru tăţii consacrate înfăptuirii exemplare a tehnica Iaşi), Nicoară —
7 a costurilor totale şi metalurgie II. In activitatea măreţelor obiective ale actualei etape de fundaş central (Dinamo
lei producţic-marfă cu — 600 bucăţi autobasculante şi autospe dezvoltare, comuniştii, toţi oamenii mun Bucureşti), Iordache —
■ 3,6 lei. Exportul total ciale frigorifice de invcstiţii-construcţii : cii din judeţul Sibiu se angajează să nu mijlocaş (Aurul Brad),
.recut a fost mai mare precupeţească nici un efort, să traducă
iste 13 la sută, din care, — 12 milioane lei mijloace de automa 1. Prin organizarea superioară a activi exemplar în viaţă sarcinile ce le revin E. Marian — înaintaş,
tizară electronice extremă (Metalul Bocşa),
convertibile, sporul a tăţii pe şantiere, creşterea gradului de in profil teritorial din hotărîrilc Congre
— 15 milioane iei produse ale industriei
a sută, onorîndu-se in- electrotehnice mecanizare a lucrărilor şi îmbunătăţirea sului al XlII-lca şi Conferinţei Naţionale Cliezan — mijlocaş (Mu
cu partenerii externi, indicelui de utilizare a fondului de timp, ale partidului, adueîndu-şi astfel contri reşul E. Deva), Cojocar»
— 20 milioane lei utilaje pentru con — vîrf, revenit de la
ptuiri -s-au concretizat, strucţii şi lucrări de drumuri se va asigura devansarea punerii în func buţia la ridicarea scumpei noastre patrii
enţa, prin depăşirea be- ţiune, cu cel puţin 30 de zile, a 25 capa pe noi culmi de progres şi civilizaţie. Steaua — Jiul. Şi-a re
e. — 500 mc prefabricate din beton-armat cităţi şi obiective de producţie industriale Cu convingerea că toate organizaţiile ju luat pregătirile, refăcut,
ilor şi îndrumărilor de — 1 milion mp geamuri trase si agrozootehnice. deţene de partid, precum şi organizaţia de Burlan, şi au fost incluşi
ale tovarăşei academi- — 2 000 mc cherestea 2. Acţionînd pentru sporirea eficienţei partid a municipiului Bucureşti vor răs în lot Rădos şi Haidiner.
Elena Ceauşescu, prim — 25 milioane lei mobilier din lemn utilizării fondurilor de investiţii, prin con punde cu însufleţire la această chemare, Din vechiul lot lipseşte
*1 guvernului, preşedin- — 1 milion mp ţesături tip lînă lucrarea strînsă a unităţilor de proiecta pentru a obţine rezultate superioare în
ţional al Ştiinţei şi în- re, de construcţii şi beneficiare, precum toate domeniile de activitate ale economiei Michael Klein, transferat
— 500 mii bucăţi tricotaje la Dinamo Bucureşti,
id introducerea în pro- şi prin gospodărirea judicioasă a resurse noastre naţionale, adresăm tuturor colec
noi cuceriri ale revo- — 125 milioane lei confecţii textile lor materiale, se va asigura : tivelor dc oameni ai muncii chemarea pînă la sfirşitul campio
i tehnice, promovarea — 15 milioane lei sticlărie menaj. — economisirea faţă de consumul nor pentru a obţine, în cinstea marilor eveni natului.
ii tehnic, ponderea pro- 2. în activitatea de export se vor depăşi mat a 1 500 tone ciment; mente ale acestui an — Congresul al XIV- în compoziţia actuală,
dernizate în industria prevederile planului cu cel puţin 100 mi — reducerea, sub nivelul planificat, a lea al gloriosului nostru partid şi cea dc-a atît cît a lăsat meciul de
a anul trecut 49 la sută, lioane lei, acţionîndu-se pentru adaptarea costurilor la 1 000 lei producţie de con- 45-a aniversare a victoriei revoluţiei dc
ihnologii de înalt ran- operativă a producţiei la cerinţele pieţei strucţii-montaj cu 2,5 lei; eliberare socială şi naţională, antifascistă sîmbătă să se întrevadă
aplicate peste 1 870 de externe, reproiectarea constructivă a pro — depăşirea nivelului planificat al pro şi antiimperialistă —, cele mai bune rea şi din cele spuse de cei
mele de perfecţionare duselor şi creşterea cu 5 la sută faţă de ductivităţii muncii în unităţile de con lizări, răspunzînd astfel grijii pe care o ce au însoţit lotul la
idernizare a proceselor anul trecut a ponderii produselor desti strucţii-montaj cu 1,5 la sută. poartă tovarăşul Nicolae Ceauşescu, con pregătiri, F.C. Corvinul
eficienţă de peste 1,2 nate exportului în producţia-mari'ă indus ducătorul iubit şi stimat al partidului şi poate să formeze o echi
rat în circuitul produc- trială, prin intensificarea contractării şi III. In activitatea de transporturi : statului nostru, fiecărui judeţ al ţării, e- pă competitivă, echili-,
îstriale, agrozootehnice lichidarea 'stocurilor de export, pregătirea conomiei naţionale, ridicării bunăstării brată valoric, întineriltâ,
apacităţi, realizîndu-se tehnologică şi lansarea în fabricaţie, asi 1. Prin folosirea raţională a mijloace materiale şi spirituale a întregului nostru dar robustă, capabilă să
am total de investiţii gurarea cu prioritate a bazei tehnico-ma- lor de transport auto, de mărfuri şi că popor. asigure continuitatea fot
mtaj de peste 400 mi- teriale şi a forţei de muncă cu înaltă cali COMITETUL JUDEŢEAN SIBIU balului la Hunedoara.
ficare, execuţia de calitate superioară a
> asemenea, la dispo produselor, livrarea lor la termenele con AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN NICOLAE STANCIU