Page 3 - Drumul_socialismului_1989_02
P. 3
ilERCURÎ, 1 FEBRUARIE 1989 Pag. 3
vom mobiliza oamenii
muncii la înfăptuirea sar Rolul hotăritor al tovarăşului Nicolae Ceausescu
cinilor ce ne revin din t •
planul naţional unic, din
tezele, indicaţiile şi orien (Urmare din pag. 1) IX-lea Congres, în frun viaţă, că socialismul se
tările secretarului general tea partidului, urmată de construieşte în condiţii di
al partidului, tovarăşul în condiţiile organizării alegerea ca întîiul pre ferite de la o ţară la alta,
ţşti Nicolae Ceauşescu, pentru revoluţiei de eliberare so şedinte al partidului şi Iar că nu există un model
României.
în
istoria
a
cială şi naţională, antifas
unic, secretarul general al
j-ăspunderii
co
creşterea
lectivelor de muncă în cistă şi antiimperialistă ţării, Congresul al IX-lea partidului, a arătat într-o
inală, 440 consolidarea şi dezvoltarea din august 1944, în întrea a inaugurat o nouă epo concepţie originală, că fău
trotuare, proprietăţii socialiste, a ga operă de refacere şi re că, a marcat decisiv în rirea noii orînduiri presu
podeţe la responsabilităţii în înde construcţie a economiei noirea şi trecerea spre o pune aplicarea fermă,
-melor e- plinirea obligaţiilor cetă naţionale, în lupta pentru etapă calitativ superioară creatoare, de către fiecare
bunătăţiri ţeneşti. edificarea noii orînduiri în revoluţia socialistă ro partid, a principiilor fun
3 hectare, în cadrul Festivalului în România. mânească. Puternica per damentale ale socialismu
păşunilor naţional „Cîntarea Româ De asemenea, este una sonalitate a secretaru lui, în concordanţă cu
mii hec- niei", o atenţie deosebită nim recunoscută şi apre lui general al partidului, realităţile naţionale, cu
pe 100 ciată de poporul nostru, gîndirea şi acţiunea revo particularităţile concrete
sc va acorda îmbunătăţi
rii conţinutului manifes de întregul partid, contri luţionare au imprimat un ale fiecărei ţări.
tărilor organizate, creşterii buţia deosebită, de inesti suflu profund înnoitor în Iar dacă astăzi, Româ
eniul contribuţiei acestora la mabilă valoare teoretică tregii opere de edificare nia este o ţară a progre
ilui formarea şi dezvoltarea şi practică a tovarăşului a socialismului, a descătu sului multilateral, a uni
ţici Nicolae Ceauşescu la ela şat marile energii ale po
conştiinţei socialiste a oa tăţii şi demnităţii —, a-
porului nostru şi au des
menilor muncii. Se vor borarea şi realizarea cu chis calea punerii în va ceasta o datorăm secreta
sarcinile impulsiona activităţile din succes a edificării bazelor loare a strălucitelor virtuţi rului general al partidu
ale
economice
socialismu
omico-so- aşezămintele de cultură ale socialismului. lui, făuritorul politicii
la
noastră,
ui, ca şi ale judeţului, pentru trans lui în ţara şi promo noastre interne şi interna
fundamentarea
i, se pot formarea acestora în cen Se cuvine relevat, în a- ţionale, Întregul efort con
;s numai tre active de cultură, crea varea celor mai 'viabile cest context, faptul esen structiv al poporului, fi
căi şi soluţii în vederea
îaltă pre- ţie Şi educaţie socialistă ţial că de gîndirea politi zionomia României socia
şi profe- a maselor. propăşirii patriei pe calea că şi activitatea practi liste actuale purtînd pece
socialismului.
ona cu o Cele 4 750 formaţii ar că a tovarăşului Nicolae tea inconfundabilă a
, potrivit tistice de amatori şi 465 Dovada preţuirii şi sti Ceauşescu este legată în personalităţii tovarăşului
înaltă ţi- cercuri şi cenacluri vor mei naţiunii noastre faţă mod direct promovarea Nicolae Ceauşescu, marele
ite de to prezen ta peste 83 700 spec de cel mai iubit fiu al noului în toate domeniile erou şi ctitor de ţară
rn doctor tacole, cu o participare său a fost alegerea tova de activitate. nouă, simbolul suprem al Fierarul betonist Ionn Huluba» pregăteşte structurile
leauşescu, de circa 8’ milioane spec răşului Nicolae Ceauşescu, Pornind de la adevărul, devenirii noastre revolu metalice pentru turnarea butoanelor iu priza centralei
hidroelectrice de la llateg.
nistru al tatori. în iulie 1965, la cel de al întru totul confirmat de ţionare.
îşedintele în activitatea de creaţie
onal a.l tehnico-ştiinţifică de masă
imîntului, vor participa peste 50 mii Printr-o mobilizare unanimă, de excepţie
ganizarea oameni ai muncii, care
vită de vor aborda 900 teme de
;ru jş- cercetare, a căror aplicare (Urmare din pag. 1) răspunderii tuturor celor 3. întregul colectiv este anumitor metode moderne Comitetul de partid,
amploarea
de
lilor de va conduce la un spor de de metale şi substanţe ne care conduc şi organizea conştient ce ne revin de lucru şi realizarea u- consiliul oamenilor muncii
specia
sarcinilor
ză
activitatea,
a
i forma producţie-marfă de i2 mi metalifere. Ne revin obli liştilor şi inginerilor — nor standuri de probă au in atenţie şi alte mă-;
şi pentru lioane lei. în acest an şi acţionăm corespunzătoare, la îm suri, în lumina magistra
generaţii, Pentru îndeplinirea a- gaţii considerabile atît în pentru că avem o puter energic, din primele zile bunătăţirea activităţii de lei Expuneri a tovarăşului
sebi în âestor importante obiecti privinţa pieselor turnate nică forţă cu pregătire ale lui ianuarie, pentru recondiţionare şi reintro Nicolae Ceauşescu la înal
ice prio- ve, consiliul popular jude din oţel, cît şi a piese superioară —, a fiecărui îndeplinirea lor. Cu spri ducere în circuitul pro tul forum democratic din
mstrucţii ţean va milita cu fermi lor de schimb pentru uti om al muncii. jinul centralei şi ministe ductiv a pieselor de luna noiembrie 1988, vi-
pentru
lajele
miniere
şi
între
perfecţionarea
Da,
2.
ne
confruntăm
l şi cr~i- tate, potrivit sarcinilor cele din uzinele de pre şi cu o serie de • pro rului de resort, ne-am asi schimb, repere subansamblelor, zînd activităţi de organi
materiale
şi
altor
gii
complexe ce revin organe parare din cadrul Cen gurat unele materiale de refolosibile. In acest sens
îilor de lor locale, în lumina te bleme, de greutăţi şi strictă necesitate, care să zare şi conducere, întări-;
imîntului zelor, orientărilor şi indi tralei minereurilor Deva, neajunsuri. în primul ne permită realizarea sar am luat măsura reorga rea ordinii şi disciplinei*
iroducţia, caţiilor t o v a r ă ş u l u i în activitatea de repara rînd cu asigurarea bazei cinilor în prima lună a nizării atelierelor în ca care să determine îndepli
utilaje
ţii
a
respectivelor
didactice Nicolae Ceauşescu, secre şi instalaţii şi a mijloa tehnico-materiale, pentru anului. Vom intensifica în drul secţiilor şi nc-am nirea integrală a sarcini
rezolvă tar general al partidului, că la asemenea dimen continuare strădaniile şi propus să reutiiizăm în lor de plan pe acest an.
celor de transport de mare
ri ore din cuprinse în magistrala Ex capacitate din carierele siuni ale sarcinilor nu am conlucrarea în această pri procesele de producţie Oamenii muncii de la
Jernlzare punere la înaltul forum al reuşit, nici nu a fost vinţă, pe măsura derulă toate resursele materiale I.P.S.R.U.M. Deva, în frun.;
jnomice ; democraţiei muncitoreşti- miniere de la Roşia Poieni timp, să ne aprovizionăm rii activităţii productive. şi energetice, să conferim te cu comuniştii, tşi în
e vor a- revoluţionare, pentru a şi Moldova Nouă. cu toate cele necesare s Avînd în vedere că, în întregii activităţi calitate dreaptă gardurile curate,
re, labo- întări spiritul revoluţionar, Sigur, sarcinile sînt la materii prime, materiale, marea sa majoritate, per superioară şi o eficienţă pline de recunoştinţă,
? şcolare, răspunderea fermă faţă nivelul capacităţilor de piese de schimb etc. De sonalul muncitor este tînăr, cît mai ridicată. spre iubitul conducător al
ere ale de îndeplinirea planului, producţie, al posibilităţilor asemenea, ne confruntăm lipsit de experienţă, ac Pe de altă parte, fiind partidului şi al statului,
se vor ordinea şi disciplina în colectivului şi condiţiilor cu completarea efectivelor, ţionăm mai stăruitor pen mari consumatori de me t o v a r ă ş u l Nicolae
:u 10 la toate domeniile şi sectoa existente, însă toate aces încadrarea şi pregătirea tru perfecţionarea sa pro tal şi fier vechi pentru Ceauşescu, şi ii urează,
în anul rele. tea trebuie folosite la pa profesională corespunzătoa fesională, in timp ce com oţelărie, ne-am autoimpus cu prilejui aniversării zi
rametri optimi, cu randa re, la nivelul ridicat de să ne asigurăm circa 50 la lei sale de naştere şi a
în acest scop va intensi ment maxim. îndeplinirea tehnicitate al întreprin plexitatea lucrărilor de sută din necesarul de fier îndelungatei activităţi re
liu fica şi îmbunătăţi activi prevederilor mari din acest derii noastre. Totodată, tre reparaţii — unele extrem vechi pentru consumul voluţionare, sănătate şi
tăţii tatea de îndrumare, spri an este posibilă, sîntem buie să atingem parame de pretenţioase, . unicat propriu, iar în cadrul lu putere de muncă, să ne
jin şi control în unităţile conştienţi, numai printr-o trii proiectaţi la turnă pentru întreprinderea noas crărilor de reparaţii să conducă spre noi victorii
toate e- economice şi la comitetul mobilizare de excepţie a toria de oţel şi fontă şi tră — ne determină la o recondiţionăm în totali în opera de construcţie
înfăptui- şi birourile executive ale întregului colectiv, prin să perfecţionăm activita mai bună organizare şi tate, dacă se poale, pie socialistă în România şi
arcinilor, consiliilor populare muni tr-o angajare exemplară tea de reparaţii de la conducere a fluxurilor teh sele de schimb şi sub- tradiţionalul „I.a mulţi
dicaţiilor cipal, orăşeneşti şi- comu în producţie şi creşterea I. M. Moldova Nouă. nologice, la promovarea ansamblele uzate. ani !“
• ă ş u 1 nale, în vederea perfec
, secre- ţionării stilului şi metode
u-tidulul, lor de muncă privind asi două camere, confort I, că nedoara, strada 30 Decembrie, • VÎND urgent apartament 0 DORESC cn anul care a
■rea în gurarea realizării sarcini rămidă, gaze. Simeria, tele nr. 1, bloc CM 4/4. (8739) proprietate, excepţional. Hu început să aducă multă să
sanitare lor de plan. fon 60854. (8815) 0 VIND convenabil mantou nedoara, telefon 1G270. (c. 45) nătate -şi putere de muncă
care
oame
0
trei
partidu- Cu sentimentul mîndriei camere. VIND apartament telefon astrahan negru, mărimea 44— profesională, atita de nevoie, medici
46. Deva, telefon 15739. (8738)
Gojdu,
au
Deva,
nii
şi satisfacţiei că perspec 22195, oreie 10—12; 15—17. 0 VIND urgent „Peavcy“ SCHIMBURI DE lor Rău Ioan şl Albu Gheor-
pentru tivele înălţătoare ce se (8747) TNT 130 W.B.W. nou, Elka- LOCUINŢE glie. Datorită înaltei compe
dăruiri
simt
şi
per
0
Diesel,
itinuă a deschid patriei noastre în stare VÎND Volga 21 Comuna Piano 800. Deva, restaurant tenţe sănătoasă în mă urma grelei
fect
„Sarmls". (8742)
bună.
foarte
0
Irel
a popu- anul 1989 şi pe întregul A N I V E R S A R E Birchiş, ur. 138, judeţ Arad, 0 VIND ferăstrău mecanic camere SCHIMB apartament similar intervenţii chirurgicale pe
Crnlova,
cu
avut-o
o
la
i rîndul cincinal se integrează ar • COLECTIVUL biroului telefon 106 A. (8848) nou, import. Orăştle, telefon Deva. Deva, Micro 15, strada care am Le mulţumesc vîrstă
41885. (8741)
înaintată.
din
0 VÎND Skoda 105 L. Deva,
scara
r a unei monios Programului de plan al G.I.G.C.L. Deva do telefon 18643, după-amiaza. 0 VÎND casa. Deva, strada Scărişoara, bloc 34, 38. Crn 2, inimă. Moga Ana. (8808)
apartament
etaj
IV,
tico-pro- edificare a societăţii so reşte colegului Cornellu Al- (8849) Horea, nr. 122. (8834) lova, telefon 51335. (8830)
pensionării,
0
video
ului da- cialiste multilateral dez dea, cu ocazia „La mulţi 0 VIND Dacia 1100. Deva, JVC, cu VIND de rezervă. recorder 0 SCHIMB npartnmcnt trei OFERTĂ DE SERVICIU
multă
sănătate
şi
cap
De
(8815)
abilltăţii voltate şi a comunismului ani 1“ (88G9) telefon 23711. Trabant 601, stare va, telefon 11731. (8847) camere, decomandate, con
VIND
0
fort unu, guze, Orăştie, cu
popu- bună. Hunedoara, telefon 0 VÎND video recorder. 0 CAUT femeie pentru în
în România, oamenii mun. 15473, după ora 18. (8846) Şoimuş, telefon 68271. (8807) apartament două camere De grijit copil la domiciliul meu.
cii din judeţul Satu Mare V I N Z A R I 0 VIND Dacia 1300. Deva, 0 VIND video Naţional, pi- va. Orăştie, telefon 42732. (8803) Deva, str. Gh. Lazăr, nr. 8,
ise mă- îşi exprimă voinţa fermă Al. Plopilor, bloc I, aparta ck-up Pionier Walkman Toshi 0 SCHIMB apartament trei telefon 15151, după ora 17.
VINI) video recorder
•
area no- de a traduce neabătut în Grtindig — VS 449, casete în ment 21, telefon 28180. (8719) ba, derulator video, benzi, camere proprietate Cluj, eu (8710)
apartament Deva. Informaţii
J fermi viaţă sarcinile şi indica registrate. Hunedoara, telefon 0 VIND casă. dependinţe. doză audiotehnica. Haţeg, Deva, telefon 12605. (8705)
de pro- ţiile de inestimabilă va 15400. (8837) Şoimuş, nr. 160. Informaţii la 70858. (8735) patru 0 SCHIMB garsonieră, con COMEMORĂRI
nr. 113. (8723)
0
VIND apartament
sporit,
bulevardul
23
reducere loare teoretică şi practică • VÎND video recorder 0 VIND miniturn „Electro camere, etajul II. Deva, be fort I cu apartament 3—4 o CU lacrimi şi durere s-a
August,
mporare date de t o v a r ă ş u l Multithcch multlprogrnm, nou, nica", fără boxe, televizor nin, bloc 2, apartament 26 camere, exclus Dacia şi Mi scurs un au, în 30 ianuarie,
model 1988. Haţeg, 70126. (8859)
bună.
De
stare
la
eternitate
trecerea
ponde- Nicolae Ceauşescu, de a • VIND televizor Olimp, Clasic, Mărăşti, foarte 13, aparta (în spatele Alimentarei). (8721) cro 15. Deva, telefon 28092. de scumpului nostru în soţ, tată
a
va,
bloc
preveni- îndeplini exemplar planul radio stereo „Brnlims", plck-up ment 28. (8714) 0 VIND apartament două O SCHIMB apartament (8841) şi tată soeru, POPA GIIEOR-
două
sa ni tară. şi angajamentele asumate Akord, radlocasctofon Sharp p VIND Skoda S 100, îmbu camere. Deva, telefon 28618. camere eu trei. Hunedoara, GIIE, din Tisa. Lacrimi şi
ea unor în întrecerea socialistă, de dublucnssct rapid, maşină nătăţiri, stare excepţională. 0 VIND apartament (8718) Căprioarei, bloc K 5/37. flori pe tristul său mormînt.
două
Deva, telefon 17638.
Soţia
(8706)
Olivia,
Valen-
Doru,
fiii
Deva,
tfici su- a ridica pe trepte calitativ spălat rufe cu storcător. apartament 0 VIND abrlcht universal, camere cu gaz metan. Sime (C. 41) tin şi nora Eva. (8838)
15,
Micro
bloc
86,
;iona în superioare activitatea des 37. (8733) freză, freză confecţionat ja ria, telefon 60668. (c. 1) q NEŞTEARSA şi dureroa
ca
împlinirea
trei
şlaif,
amintire
0
irii a- făşurată, pentru a întîmpi- • VIND orgă lumini Tesla, luzele, timplărie. tejghea, diferite mere, VIND apartament sporit, gaze. P I E R D E R E să ani de la la trecerea în e- a
I
confort
doi
Brad,
unelte
stra
i mamei na cu noi şi semnifica stereo, G canale şi stative. da Cringului, nr. li, telefon Orăştie, strada Mureşului, • PIERDUT carnete de ternitate a dragului nostru
Deva, telefon 23287. (8823)
membru,
de
.re scop tive fapte de muncă ma 0 VIND piese pentru mo 50027. (8707) bloc 4, etajul II, apartament rativa de eliberate Deva, pe Coope frate, cumnat şi unchi JURGIU
nu
credit
0
VIND
clăpari
1000
Skoda
tor
şl
caroserie
;inţă un rile evenimente ce vor a- MB. Deva, telefon 14872, 11611, gilaţi. Deva, telefon 18858. caber, si 15, telefon 42334. (e. 3) Hunedoara, mele Stancu Ileana şi Stancu EMIL. (88G5)
casă.
VIND
0
şui Ne- vea loc în viaţa partidului după ora 16. (8833) (8708). strada Rotarilor, 39, telefon Ionn. Le declarăm nule. (8807)
iernitate şi poporului nostru în a- • VIND apartament trei 0 VÎND instalaţie gaze, 14702. (c. 39) D E C E S
case de cest an, a 45-a aniversar^ camere, cărămidă, confort I. auto, stare bună. Haţeg, tele 0 VIND cannpea, fotolii cu O TINERII din satul Ţcbeu
fon 70947, după ora 16. (8799)
Informaţii
măsuţa.
dispariţia
imu nele. a revoluţiei de eliberare Deva, Dacia, bloc 33, scara A, 0 VIND Dacia 1410 break, 957/11380. (c. 38) telefon D I V E R S E regretă profund prematură a
apartament 2, telefon 21784.
şi
fulgerătoare
MULŢUMIRI
colectivului
socială şi naţională, anti (8801) nouă. Deva, strada Fonogy, 0 VIND casă confortabilă, de 0 cadre medicule condus de prietenului drug, FLORIN
niul fascistă şi antiimperialistă • VIND Lada 1200 combl. nr. 4. (8805) cu garaj, curte, ocupabilă. dr. Medrea Sidonia, şef sec ZERIU, păstrîndu-i o vie şi
g,
ice, Deva, telefon 13505, după căldare VIND aramă Oltcit neridicat, Orăştie, strada Plantelor, 7, ţie A.T.I., şi colectivului dc frumoasă amintire. (8855)
de
isoptln.
De
ora 18. '(8827)
0 COLEGII de muncă de la
Informa
şi al şi Congresul al XlV-lea al a VIND autoturism Dacia, va, telefon 11975. (8798) judeţul Piroş Hunedoara. profesor, Li medici al secţiei chirurgie a S.M.A. Baia de Crlş, formaţia
Olten,
ţii
iinţifice partidului, sporindu-şi con rhTicabil Imediat. Informaţii 0 VIND maşină cusut Spitalului municipal Hune de lucru Ţeben, aduc un ul
tribuţia la dezvoltarea so Deva, telefon 16780, după ora •„Phaf“ pentru cojocărie şi ceul de chimie Orăştie. (o. 10) doara, pentru probitatea pro tim pios omagiu celui care a
înaltul
0
lizare a cialistă a patriei, la creş 16. (8816) croitorie. Haţeg, V. Babcş. tan. VIND magnetofon Knsh- fesională şl medicală umanism fost FLORIN ZERIU. Sincere
Informaţii
suplimentare
în
asistenţa
acorda
0
VÎND
>-ideolo- terea bunăstării întregului telefon 11996. Dacia 1100. Deva, 47, telefon 70634. (8727) Hunedoara, telefon 12928. tă soţului meu. Pop Con condoleanţe familiei îndure
(8824)
0 VIND casete video J.V.C.
ucative. nostru popor. a VIND urgent apartament neînregistrate, sigilate, Hu- (r. 46) stanţa. (8852) rate. (8855)