Page 69 - Drumul_socialismului_1989_04
P. 69
„România a devenit o ţară socialistă industrial-agrară, cu o
puternică industrie, cu o puternică agricultură şi ne propunem ca,
pînă la sfîrşitul acestui mileniu, în anii 2000, România să devină
o ţară puternic dezvoltată, în toate domeniile, să asigure — pe
baza principiilor eticii şi echităţii socialiste şi comuniste — condiţii
de muncă şi de viaţă dintre cele mai bune pentru poporul nostru,
ca rezultat al aplicării ferme a principiilor socialiste şi comuniste,
a principiilor eticii, al ridicării generale a nivelului de dezvoltare
a patriei noastre".
MICOI..AE CEAUŞESCU
Anul XLI, nr. 9 774 VINERI, 21 APRILIE 1989 4 pagini - 50 bani
CUVlNTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU
la marea adunare populară a oamenilor muncii din Capitală
Dragi tovarăşi, Tot în aceeaşi perioadă am realizat în însă că toate acestea sînt adresate parti pentru înfăptuirea neabătută a obicetivelot
agricultură — organizată pe baze socia dului nostru, forţei sale organizatorice şi noii revoluţii agrare. (Aplauze şi urale
Doresc, în primul rinei, să vă adresez liste, cooperatiste — o creştere a pro politice, care a condus şi conduce po puternice, prelungite ; se scandează în
dumneavoastră, participanţilor la această ducţiei de circa 10 ori, din care de peste porul nostru pe calea minunată a socia delung „Ceauşescu — P.C.R.!", „Ceauşescu
grandioasă manifestare, tuturor locuitori 6 ori după Congresul al IX-lea al parti lismului şi comunismului. (Aplauze şi şi poporul !").
lor municipiului Bucureşti, un salut căl dului. (Aplauze şi urale puternice ; se urale puternice, prelungite ; se scandează în acelaşi timp, la Plenara Comitetului
duros, împreună cu cele mai bune urări, scandează îndelung „Ceauşescu şi po î n d e l u n g .Ceauşescu — P.C.R.!", Central am adoptat-orientările de perspec
(Aplauze puternice, prelungite; se scan porul !"). „Ceauşescu să trăiască, România să înflo tivă pentru dezvoltarea patriei noastre în
dează îndelung „Ceauşescu, România — Am dezvoltat puternic ştiinţa, am orga rească !"). cel de-al 9-lea cincinal, pînă în anul 2000,
stima noastră şi mîndria !“). nizat, pe baze noi, moderne, învăţămîn- Doresc ca, de la această mare adunare şi, în unele domenii, în prima parte a
De la această, mare manifestare adre tul, activitatea culturală. Am pornit de populară, să adresez tuturor oamenilor mileniului al treilea. Aceste orientări,
sez întregului nostru popor un salut căl la faptul că numai şi numai pe baza celor muncii din capitala patriei noastre, între care se bazează pe minunatele realizări pe
duros .şi cele mai bune urări de succese mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, gului nostru popor, cele mai calde felici care le-am înfăptuit, au în vedere conti
tot mai mari în toate domeniile de acti ale noii revoluţii agrare, numai cu o cla tări pentru minunatele realizări obţinute nuarea dezvoltării intensive a industriei,
vitate. (Aplauze puternice, prelungite ; stj să muncitoare, o intelectualitate şi o ţă în anii socialismului, pentru îndeplinirea agriculturii, a ştiinţei, a culturii, perfec
scandează îndelung „Ceauşescu şi po rănime, cu un popor înarmat cu cele mai cu succes a planului pe primii ani ai ac ţionarea învăţămîrttului şi ridicarea ge
porul !"). noi cuceriri ale ştiinţei şi culturii putem tualului cincinal, precum şi urarea de a nerală a n i v e l u l u i de trai ma
Această grandioasă manifestare are Iog realiza cea mai măreaţa societate — încheia acest an şi întregul cincinal cu terial şi spiritual al poporului. (Aplauze
la puţin timp după Plenara Comitetului societatea comunistă ! (Aplauze şi urale rezultate cît mai bune, punînd astfel o şi uralc puternice, prelungite ; se scan
Central al partidului şi sesiunea Marii prelungite; se scandează îndelung bază trainică pentru noi şi noi realizări dează îndelung „Ceauşescu şi poporul!“.
Adunări Naţionale, care au marcat plata „Ceauşescu — P.C.R. !"). alo naţiunii noastre pe drumul spre co „Ceauşescu, România — stima noastră şi
întregii datorii externe şi adevărata inde Am construit multe cetăţi industriale, munism. (Aplauze şi urale puternice ; se mîndria I”).
pendenţă economică şi politică a Româ am dezvoltat puternic forţele de produc scandează „Ceauşescu şi poporul!", Pe baza a ceea ce am realizat, avem
niei socialiste. (Aplauze şi urale puter ţie în întreaga ţară, am dezvoltat puter „Ceauşescu — România !"). ferma. convingere că dispunem de tot ce
nice, prelungite; se scandează îndelung nic unităţile agricole, de stat şi coopera Consider această grandioasă adunare ca este necesar pentru înfăptuirea eu succes
„Ceauşescu — P . C . R . „ C e a u ş e s c u şi tiste, am construit multe instituţii social- o puternică şi entuziastă manifestare a în. a noilor obiective, pentru realizarea Pro
poporul culturalc, şi, mai cu seamă, milioane de crederii în partid, o omagiere a justeţei gramului partidului de făurire a socie
Plenara Comitetului Central al partidu apartamente, de ldcuinţe, care au trans politicii sale de făurire a socialismului tăţii socialiste multilateral dezvoltate şi
lui şi sesiunea Marii Adunări Naţionale format radical înfăţişarea patriei noastre prin aplicarea legilor generale şi a prin crearea condiţiilor, trecerii, spre sfîrşitul
deceniului viilor al acestui mileniu, la o
au prilejuit şi un scurt bilanţ al realiză şi asigură condiţii tot mai bune de locuit, cipiilor socialismului ştiinţific la realită
rilor poporului nostru pe calea construc de muncă şi de viaţă pentru toţi cetă ţile din România. Viaţa a demonstrat că etapă nouă, la aplicarea în viaţă a prin
ţiei socialiste- — şi putem afirma cu în ţenii României I (Aplauze şi urale puter am mers pe un drum just, care cores cipiilor de muncă şi viaţă comuniste.
(Urale şi aplauze puternice ; se scandea
dreptăţită mîndrie că poporul român, în nice, îndelungate ; se scandează îndelung punde şi socialismului, şi intereselor na ză îndelung „Ceauşescu — eroism, Româ
deplină unitate, sub conducerea gloriosu „Ceauşescu — P.C.R.!”, „Ceauşescu şi ţiunii noastre I (Aplauze, uralc ; se scan
lui nostru partid, a reuşit să obţină suc poporul!“). dează „Ceauşescu — P.C.R.!"). nia — comunism !“).
cese remarcabile în făurirea socialismului La toate aceste măreţe realizări, oa La această mare adunare din Capitală România a devenit o ţară socialistă
.şi în ridicarea nivelului său de trai ma menii muncii din municipiul Bucureşti, în să omagiem activitatea tuturor organiza industrial-agrară, cu o puternică indus
terial şi spiritual, în dezvoltarea ştiin frunte cu organizaţia de partid, în de ţiilor componente ale Frontului Democra trie, eu o puternică agricultură şi ne
ţei, culturii, în întărirea independenţei şi plină unitate, au adus o contribuţie de ţiei şi Unităţii Socialiste, însuşi Frontul propunem ca, pînă la sfîrşitul acestui mi
suveranităţii României ! (Uralc şi aplauze mare însemnătate. Aici realizăm o parte Democraţiei r—.. acest organism care sinte leniu, în anii 2000, România să devină o
puternice, prelungite; se scandează în însemnată a activităţii industriale, aici tizează unitatea întregii noastre naţiuni, ţară puternic dezvoltată, în toate dome
delung „Ceauşescu şi poporul !“). avem cele mai puternice centre de învă- sub conducerea partidului comunist, şi niile, să asigure — pe baza principiilor
Cred că puţine ţări din lume pot să ţămînt, de ştiinţă şi cultură. In Bucu care asigură victoria noii orînduiri, în- eticii şi echităţii socialiste şi comuniste
prezinte realizarea, în 45 de ani, a creş reşti, am realizat un număr important de tărirea continuă a independenţei şi suve — condiţii de muncă şi de viaţă dintre
terii industriei de 135 de ori, clin care nu locuinţe, mari lucrări edilitare. Ele vor ranităţii României ! (Aplauze şi urale cele mai bune pentru poporul nostru, ca
mai după Congresul al IX-lea, din 1965, rămîne peste veacuri ca mărturie a forţei puternice, prelungite ; sc scandează înde rezultat a! aplicării ferme a principiilor
de 120 de ori. Aceasta reprezintă o uria şi capacităţii poporului nostru, a oame lung „Ceauşescu şi poporul !"). socialiste şi comuniste, a principiilor
şă realizare a unui popor, stăpîn pe nilor muncii din Bucureşti. (Aplauze, Plenara Comitetului Central al partidu eticii, al ridicării generale a nivelului de
destinele sale, care a lichidat asuprirea, urale; se scandează „Stima noastră şi lui şi Marea Adunare Naţională au adop dezvoltare a patriei noastre. (Aplauze
exploatarea capitalistă şi îşi făureşte în mîndria, Ceauşescu — România!"). tat hotărârea şi legea privind anularea da şi urale puternice, prelungite; se scan
mod liber şi independent viitorul său Vă mulţumesc mult pentru această gran toriei de 117 miliarde lei pentru coope dează îndelung „Ceauşescu — I’.C.It.!",
— socialismul şi comunismul ! (Urale şi dioasă manifestare, pentru cuvintele şi rativele agricole de producţie, ceea ce „Vom munci şi vom lupta, patria vom
aplauze puternice ; se scandează îndelung urările ce mi le-aţi adresat în calitate de reprezintă o mare acţiune politică şi e- înălţa !“).
„Ceauşescu, România — stima noastră secretar general al partidului şi pre conomică, un uriaş sprijin acordat coo
şi mîndria !"). şedinte al României socialiste. Consider perativelor, agriculturii noastre socialiste (Continuare în pag. a 2-a)
avut loc ieri în municipiul Petro şani. (Relatări în pagina a !l-a).
Aspect din timpul adunării populare ce a