Page 24 - Drumul_socialismului_1989_07
P. 24
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 9838 ® JOI, 6 IULIE 1989
(Urmare din pag. a 3-a) spre civilizaţie) despre relaţiile dintre oa consiliilor de conducere ale ministerelor menea, întărirea controlului asupra rea
meni şi destinul omului în societate. şi ale celorlalte organisme centrale, a lizării planurilor şi programelor şi, în
ale ţărănimii cooperatiste, de asemenea, Partidul nostru porneşte de la princi consiliilor oamenilor muncii din centrale acest cadru, exercitarea controlului oa
cu 5—8 la sută. Se va asigura, pînă în piul că nivelul de viaţă şi civilizaţie al şi întreprinderi. Este necesară, de ase menilor muncii din toate sectoarele. •
anul 2000, un raport de circa 1 la 4,5 în unui popor nu poate fi apreciat numai
tre retribuţiile mici şi cele mari. La sta după indicatori materiali cantitativi — XI. ÎNFĂPTUIREA NEABĂTUTĂ A PROGRAMULUI DE DEZVOLTARE
bilirea nivelului minim trebuie să avem desigur, importanţi — ci după totalitatea ECONOMICO-SOCIALĂ, DE ORGANIZARE A TERITORIULUI SI DE
în vedere ca fiecare om al muncii să-şi condiţiilor de viaţă, muncă, învăţămînt
poată asigura o viaţă demnă, civilizată, şi cultură asigurate maselor largi populare. MODERNIZARE A TUTUROR LOCALITĂŢILOR PATRIEI
corespunzător cerinţelor ştiinţific deter Nivelul consumului de bunuri constituie o
minate. De aceste cerinţe trebuie să se latură însemnată, dar numai o latură a Cincinalul 1991—1995 va marca o im populaţie locuieşte în municipii şi oraşe,
ţină seama, în mod corespunzător, la unei vieţi cu adevărat libere şi demne. portantă etapă în dezvoltarea economi iar circa 47 la sută în comune.
stabilirea pensiilor mici. Va fi menţinută, Conceptul de ţară socialistă multilate co-socială a judeţelor, ale căror progra în cincinalul 1991—1995, în municipii
în continuare, stabilitatea preţurilor. ral dezvoltată înglobează, în afara progre me constituie părţi integrante ale planului şi oraşe se vor asigura dezvoltarea şi uti
învăţămînlul va fi legat mai strîns sului şi modernizării producţiei materiale, naţional unic. Va fi continuată politica lizarea deplină a capacităţilor de produc
de cerinţele economiei naţionale, se va sfere de cea mai mare importanţă pentru de repartizare echilibrată a forţelor de ţie, inclusiv a celor din industria mică
dezvolta sistemul de asistenţă sanitară, existenţa oamenilor muncii, cum sînt: producţie pe întreg teritoriul ţării. Se va şi celelalte ramuri. Se vor realiza o den
va fi perfecţionată activitatea culturală, perfecţionarea relaţiilor de producţie şi realiza un volum de activitate economică sitate optimă a construcţiilor, organiza
se vor face paşi importanţi pe calea apro sociale, realizarea unei înalte calităţi a pe locuitor de cel puţin 100 000 lei. rea cît mai raţională a lucrărilor edili
pierii condiţiilor de muncă şi viaţă ale muncii, soluţionarea cerinţelor generale Un obiectiv de seamă îl constituie în tare, a transporturilor, funcţionarea în
locuitorilor de la sate de cele de la oraşe. fundamentale ale maselor, înfăptuirea făptuirea neabătută a programului de bune condiţii a reţelelor de învăţămînt,
în cel de-al 9-lea cincinal, prin con drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, par dezvoltare şi modernizare a tuturor lo sănătate şi cultură.
struirea a 700 000 apartamente din fon ticiparea democratică a cetăţenilor la con calităţilor patriei şi de organizare a te în comune se vor dezvolta mai puternic
durile statului, în mediul urban va fi ducerea ţării, crearea unui om nou înain ritoriului. Adoptată în anul 1968, clin agricultura şi unele activităţi industriale,
rezolvată problema locuinţelor. Se pre tat, a unui nou mod de gîndire şi com iniţiativa tovarăşului Nicolae Ceauşescu, îndeosebi mica industrie. Se vor perfec
vede, totodată, realizarea de către locui portament al membrilor societăţii. Legea privind organizarea administrativ- ţiona învăţămîntul, asistenţa sanitară,
torii comunelor a unui număr important Introducerea tehnicii moderne, a cuce teritorială a Republicii Socialiste Româ reţeaua comercială, vor fi dezvoltate ac
de case în cadrul programelor de dezvol ririlor ştiinţei, care în capitalism duce la tivităţile cultural-sportive, asigurîndu-se
tare şi sistematizare a localităţilor. azvîrlirea în stradă a milioane de munci nia a determinat una dintre cele mal condiţii de viaţă cît mai apropiate le
România va dezvolta relaţiile econo tori, la creşterea şomajului, în socialism importante acţiuni novatoare in societatea cele din oraşe — una din cerinţele fun
mice şi tehnico-ştiinţifice internaţionale, ridică munca pe o treaptă calitativ supe noastră. în prezent, peste 53 la sută din damentale ale progresului socialist.
va participa tot mai activ la diviziunea rioară. în spiritul principiilor socialismu
internaţională a muncii. Încă din acest lui ştiinţific, partidul nostru proclamă XII. CREŞTEREA ROLULUI STATULUI, AL ORGANISMELOR
cincinal se va trece la o cooperare mai munca socială ca un drept fundamental DEMOCRAŢIEI MUNCITORESTI-REVOLUTIONARE, ÎNFĂPTUIREA
intensă în realizarea unor obiective in- al omului, ca factor hotărîtor al afirmării
dustrial-agrare cu alte ţări, pe baza prin şi dezvoltării personalităţii umane. CONSECVENTĂ A PRINCIPIULUI EDIFICĂRII SOCIALISMULUI
cipiului avantajului reciproc. în ce priveşte aprecierea perspectivei CU POPORUL SI PENTRU POPOR
Proicctînd astfel viitorul României, dezvoltării consumului, se impune luarea
partidul nostru'subliniază că fizionomia în considerare a limitelor resurselor natu In procesul conducerii democratice a deschizînd calea reîntoarcerii la formele
societăţii socialiste multilateral dezvol rale. în faza superioară a socialismului societăţii, îndeosebi după Congresul al anacronice ale sistemului politic capita
tate se deosebeşte profund, prin conţi vor fi asigurate satisfacerea ştiinţific de IX-lea al partidului, statul nostru a list. Viaţa demonstrează că în condiţiile
nutul ei, de societatea capitalistă dez terminată a cerinţelor, un consum raţio parcurs un drum lung de perfecţionare noi, create după dispariţia claselor ex
voltată de astăzi. Orînduirea capitalistă nal pentru toţi membrii societăţii. Socia neîntrerupta a funcţiilor sale. în defini ploatatoare, existenţa unui partid unic al
nu a rezolvat şi nu ponte rezolva pro lismul îşi propune să asigure toate con rea conţinutului şi caracterului puterii de clasei muncitoare şi întărirea unităţii po
blemele fundamentale ale omului, ale diţiile care să dea omului sentimentul de stat, partidul nostru a renunţat, cu mulţi porului în jurul partidului reprezintă o
plin al demnităţii şi libertăţii.
popoarelor. Nivelul atins de capitalismul ani în urmă, la noţiunea de dictatură necesitate istorică obiectivă. Sistemul larg
contemporan, apreciat doar după criteriul Făurirea societăţii socialiste multilate a proletariatului, apreciind că aceasta nu al democraţiei socialiste asigură pe de
venitului mediu pe locuitor, ascunde mari ral dezvoltate se va realiza pe temei’a corespunde conţinutului real, de clasă, al plin posibilitatea şi cadrul exprimării
disci'epanţe între condiţiile de viaţă ale de nezdruncinat a principiilor de egali statului socialist, nu exprimă esenţa lui libere a opiniilor oamenilor muncii,
săracilor, care devin tot mai mulţi şi tot tate .şi echitate între oamciii, în spiritul democratică. Vechiul concept a fost în participarea efectivă a tuturor categorii
eticii socialiste. Cerinţele cetăţeanului se
mai săraci, şi cele ale grupului restrîns vor satisface nu numai pe baza venituri locuit cu cel de stat al democraţiei mun- lor sociale la elaborarea politicii interne
de bogaţi, care devin tot mai bogaţi. în lor individuale, ci şi pe calea sporirii citorcşti-revoluţionare, care oglindeşte în şi externe a ţării, la conducerea socie
realitate, venitul naţional al ţărilor capi rolului cheltuielilor sociale, crescînd mod just conţinutul de clasă al puterii tăţii.
taliste dezvoltate aparţine în cea mai ma în societatea noastră. Corespunzător aces Transpunîndu-se în viaţă principiul
ponderea problemelor de civilizaţie şi tei concepţii, s-a creat un sistem politic
re parte unui mic număr de membri ai cultură rezolvate de societate. în această unic în felul său, care asigură participa fundamental al partidului nostru de fău
societăţii, în timp ce marea majoritate nu sferă intră perfecţionarea învăţămîntului rea democratică a maselor la exercitarea rire a socialismului cu poporul şi pentru
dispune nici de strictul necesar. Ţările ca gratuit pentru toţi fiii patriei, soluţio'na- puterii de stat, la conducerea societăţii, popor, va căpăta o amploare tot mai mare
pitaliste şi-au dezvoltat forţele de produc rea problemei locuinţelor şi a ocrotirii înfăptuirea principiului fundamental al dialogul cu oamenii muncii, participarea
ţie atît ca urmare a exploatării maselor sănătăţii, stimularea creşterii demogra făuririi socialismului cu poporul şi pen maselor la conducerea vieţii economico-
muncitoare' proprii, cît şi prin asuprirea fice, sprijinirea familiilor cu mai mulţi sociale, se va intensifica activitatea tu
şi jefuirea altor popoare, prin politica copii, lichidarea deosebirilor între munca tru popor. turor organizaţiilor şi organismelor demo
colonialistă şi neocolonialistă. fizică şi cea intelectuală, ridicarea gra Partidul nostru apreciază că statul so cratice înmănuncheate în cadrul Frontu
Propunîndu-şi ţeluri, cu totul diferite, dului de civilizaţie al tuturor localităţilor cialist îşi păstrează şi îşi va păstra încă lui Democraţiei şi Unităţii Socialiste, care
multă vreme rolul în societatea socia
punînd- în centrul preocupărilor omul, ce patriei, intensificarea vieţii cultural-artis- lista. Ideile şi opiniile privind diminua exprimă în mod dialectic unitatea în di
rinţele sale la viaţă materială şi spiritua tice, lărgirea orizontului de înţelegere rea rolului statului în construcţia socia versitate a întregii noastre societăţi so
lă, socialismul va înfăţişa lumii materia şi cunoaştere al maselor, ridicarea con lismului sînt profund greşite, de natură cialiste.
Partidul nostru va acţiona pentru per
lizarea unei viziuni noi, superioare, de- ştiinţei întregului popor. să supună societatea acţiunii distructive fecţionarea continuă a organelor de stat
a factorilor stihinici, să determine apari
X. PERFECŢIONAREA SISTEMULUI DE CONDUCERE;~PLANIF!CARE ţia unor grave perturbări în dezvoltarea centrale, asigurînd o justă reprezentare
SI ORGANIZARE A ÎNTREGII ACTiVITĂT! DE DEZVOLTARE economico-socială, cu consecinţe nefaste în cadrul lor a tuturor categoriilor dc oa
meni ai muncii, şi în primul rînd a clasei
asupra construcţiei socialismului.
ECONOMICO-SOCIALĂ A PATRIEI muncitoare, clasa conducătoare a socie
în perspectiva creşterii complexităţii tăţii.
In ultimele două decenii şi jumătate rea la conducerea dezvoltării economico- vieţii economico-sociale, statul socialist Un rol tot mai important vor avea
partidul nostru a acţionat continuu pen sociale pe baza planului unic nu poate va îmbrăca forme superioare de organi organele locale ale puterii de stat, care
tru perfecţionarea întregii activităţi. de duce decît la dezorganizarea activităţii, zare, dobîndind noi funcţii, însuşiri şi trebuie să-şi întărească permanent legă
conducere şi planificare, corespunzător la apariţia unor contradicţii cu reper atribuţii. Se va perfecţiona activitatea de turile cu masele, să asigure participarea
cerinţelor fiecărei etape istorice. S-a por cusiuni grave asupra societăţii socialiste, planificare, conducere şi organizare a di activă a acestora la întreaga activitate
nit de la principiul că formele de con rugile obiective nu pot acţiona de la feritelor sectoare şi compartimente ale cconomico-socială. Consiliile populare
ducere şi planificare nu sînt date o dată sine, ele trebuie aplicate în mod con societăţii. în cadrul adîncirii colaborării vor trebui să-şi sporească răspunderea
pentru totdeauna, ci trebuie perfecţionate ştient, corespunzător condiţiilor sociale dintre organele statului şi organismele în ridicarea economico-socială a oraşe
continuu, în raport cu dezvoltarea forţe şi economice din fiecare ţară. Cu cît democra ţ iei munci toreş ti-re voluţionare lor şi comunelor în spiritul autocondu
lor de producţie. se va amplifica şi diversifica viaţa eco- va avea loc procesul de transformare a cerii şi autogestiunii, să acţioneze pen
întreaga viaţă economico-socială din nomico-socialu, cu atît mai mult se va statului într-un organism democratic cu tru dezvoltarea industriei, industriei
ţara noastră este organizată pe principiile impune asigurarea conducerii societăţii totul nou. mici, agriculturii, serviciilor, educaţiei şi
autoconducerii şi autogestiunii muncito într-o concepţie unitară. în orice stadiu al existenţei umane, pe culturii, astfel ca toate localităţile să de
reşti. Cu 20 de ani în urmă au fost create orice treaptă a organizării sociale, socie vină centre puternice, demne de socie
în activitatea de conducere şi planifi
consiliile oamenilor muncii, au fost insti- care trebuie îmbinat armonios rolul or tatea va dispune de organisme de con tatea socialistă şi comunistă.
tuţionalizate adunările generale. S-au con ganelor centrale, în primul rînd al mi ducere unitară a vieţii publice. Cu atît
stituit, de asemenea, consilii judeţene şi nisterelor, cu răspunderea .şi atribuţii mai greu se poate presupune că în comu Se va perfecţipna legislaţia democraţiei
naţionale şi s-a trecut la organizarea pe nism, cînd se vor dezvolta la maximum noastre muncitoreşti-revoluţionare, toa
riodică a congreselor oamenilor muncii din le centralelor şi întreprinderilor. Parti atît forţele de producţie, cît şi formele te compartimentele societăţii vor func
industrie, din agricultură, din domeniul dul nostru a criticat confundarea auto de activitate democratică a maselor, re ţiona exclusiv pe baza legilor, în spiri
ştiinţei şi învăţămîntului, precum şi al conducerii şi autofinanţării cu posibili laţiile sociale se vor putea desfăşura tul ordinii, disciplinei şi democraţiei.
educaţiei şi culturii, care adoptă decizii tatea de a se cheltui şi consuma fără anarhic. Pornind de la cerinţele apărării inte
în problemele fundamentale ale activităţii să se dea socoteală statului şi poporului. grităţii şi independenţei patriei, parti
economico-sociale. Autoconducerea democratică şi aulogestiu- Şi în teorie, şi în practică, în lumea dul va acorda atenţia corespunzătoare
Viaţa a demonstrat justeţea acestui o- nea trebuie să ducă la întărirea ordinii contemporană, se confruntă două orien întăririi capacităţii de apărare a pa
riginal sistem de autoconducere democra şi disciplinei în producţie, în activitatea tări diametral opuse — aceea a statului triei. Armata va avea în continuare un
tică. . în acelaşi timp, practica a eviden economico-financiară, la gospodărirea socialist, în care puterea aparţine po rol de cea mai mare importanţă în
ţiat faptul că dezvoltarea ţării poate cu maximum dc eficienţă a mijloacelor porului, şi a statului capitalist, prin care apărarea cuceririlor revoluţionare ale
avea loc numai în condiţiile conducerii încredinţate fiecărui colectiv. monopolurile, minoritatea exploatatoare poporului, a independenţei şi suveranită
domină poporul. Nu se poate concepe ca
unitare a economiei naţionale. Elabora Sînt necesare ridicarea la un nivel tot statul socialist să împrumute forme tipice ţii naţionale, a societăţii noastre socia
rea planurilor de către unităţi, adoptarea mai înalt a autofinanţării, reducerea la orînduirii capitaliste, depăşite din punct liste. în spiritul concepţiei partidului
lor de către consiliile oamenilor, muncii strictul necesar a circulaţiei băneşti, pre nostru, potrivit căreia apărarea patriei
şi adunările generale au la bază obiecti cum şi lichidarea creditelor suplimen de vedere istoric şi condamnate dispari constituie cauza întregii naţiuni, se vor
vele planului naţional unic de dez tare pentru acoperirea pierderilor unor. ţiei, ci trebuie să se perfecţioneze con întări colaborarea şi cooperarea forţelor
voltare. Conducerea unitară a activităţii întreprinderi. tinuu, în spiritul noilor legităţi ale dez armate cu gărzile patriotice, detaşa
economice şi sociale pe baza planului na Buna desfăşurare a activităţii econo voltării sociale. mentele de pregătire militară a tinere
ţional unic asigură îmbinarea interese mico-sociale impune întărirea şi mai pu Partidul nostru consideră că teza reve tului, cu celelalte formaţiuni de apărare.
lor fiecărui colectiv cu interesele ternică a răspunderii organelor de con nirii în socialism la sistemul pluripartit
g e n e r a l e ale societăţii. Renunţa- ducere — a Consiliului de Miniştri, a este greşită şi profund dăunătoare, ca [Cordinvarc în pog. a 5-a)