Page 24 - Drumul_socialismului_1989_08
P. 24
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 9 865 • DUMINICĂ, 6 AUGUST 1989
o:m E irje «= il'o; [D CAMPANIA AGRICOLĂ DE VARĂ
O declaraţie a preşedintelui Iranului
se vor alătura altor tri Producţii mari şi stabile de pe
privind dezvoltarea viitoare a ţării mişi ai O.U.A. pentru a
urmări transpunerea în
* TEHERAN 5 (Agerpres). al doilea plan cincinal din practică a procesului de terenurile situate în pantă
— într-o cuvîntare radio cadrul „deceniului recon realizare a independenţei
difuzată, preşedintele Ira strucţiei" ţării, după în fl NAŢIUNILE UNITE. - Namibiei, potrivit preve în ultimii ani, C.A.P. saltului făcut de unitate în
războiului
din
cetarea
derilor şi termenilor docu
nului, Hashcmi Rafsanjani, Golf, vor fi transformate Secretarul general al mentelor O.N.U. Mărtineşti s-a impus, prin privinţa creşterii produc
producţiile realizate, ca o
ţiilor medii la toate cul
a anunţat instituirea unui radical principalele ramuri O.N.U., Javier Perez de unitate agricolă de frunte turile revine inginerului
program de urgenţă în ale industriei naţionale şi Cuellar, a adresat pre B dar es salaam. - a judeţului nostru, datori şef al cooperativei, care şi-a
şedintelui în exerci|iu al
Guvernul Tanzaniei a dat
scopul creării de noi lo că actualele programe de Consiliului de Securitate o publicităţii o declaraţie, în tă faptului că aici, prac însuşit temeinic metodele
curi dc muncă şi creşteri urgenţă, ca şi cele de per I scrisoare în care a arătat care condamnă actele de tic, recoltele au fost du agrotehnice avansate de
volumului bunurilor de spectivă, cer, implicit, şi că o pace adevărată şi violenţă şi intimidare să- ! blate la toate culturile. E- cultivare a terenurilor în
vident, în aceeaşi măsură
pantă, imprimînd totodată
larg consum. El a preci participarea activă a în trainică în Cambodgia vîrşite în Namibia de for- j au sporit şi livrările de o răspundere deplină faţă
zat — potrivit agenţiei tregului popor — trans poate fi realizată numai ţele paramilitare create dc • produse la fondul de stat, de calitatea lucrărilor pe
în cadrul unui acord po
Africa de Sud în acest j
IRNA — că în primul şi mite agenţia IRNA. litic atotcuprinzător". în teritoriu. Amploarea deo- , acum unitatea predînd a- care le efectuează coope
ratorii si mecanizatorii, ne-
legătură cu aceasta, Javier sebită a acţiunilor înfăp- I nual peste 1700 tone cere îngăduind nici o abatere
ale. Experienţa acestei u-
Acţiuni, luări de poziţie în favoarea Perez de Cuellar şi-a ex tuite de mâmbrii grupuri- ] nităţi, unde s-a organizat de la normele stabilite. Ca
pus considerentele privind lor poliţieneşti „Koevoef", i un perimetru etalon, după urmare, datorită producţii
păcii şi dezarmării crearea unui mecanism in aflate în slujba R.S.A. - I lor superioare ce se obţin,
ternaţional de control se arată în declaraţie ! modelul de la Perieni — Cooperativa agricolă din
BONN 5 (Agerpres). — lor cinci ţări centroameri- (M.C.I.). El a informat Con duce la spulberarea spe- j Vaslui, prin executarea u-
Fracţiunea parlamentară a cane, care se întrunesc în siliul ae Securitate că in ranţelor că în Namibia ar *
•Partidului Social-Democrat Honduras, în care îi asi tenţionează să înceapă putea să se desfăşoare a- I
din R.F. Germania a cerut gură de continuarea bu pregătirile necesare în ve legeri libere şi corecte. , C.A.P, MĂRTINEŞTI
guvernului de la Bonn să nelor sale oficii, în scopul derea trimiterii în Cambod
acţioneze în vederea rea instaurării unei păci dura gia a unei misiuni de in P LUANDA. - Autori- j
lizării, la o dată cît mai bile şi stabile. în America formare a Naţiunilor U- tăţilc Angolei au acuzat j
apropiată, a unui acord Centrală. nite. mişcarea antiguvernamen- I nui complex de lucrări pe' Mărtineşti a renunţat în
cuprinzător şi verificabil, ☆ tală Unita de a fi violat J cele aproape 1100 ha tere ultimii doi ani la credite,
privind încetarea expe WASHINGTON 5 (Ager [§j SAN JOSE. - Frontul din nou acordul privind j nuri situate în pantă, în aplicîndu-se cu bune re
rienţelor nucleare. După pres). — în S.U.A. au în Farabundo Marti pentru încetarea focului. Astfel, la > vederea combaterii eroziu zultate principiile aulocon-
cum informează agenţia ceput zilele consacrate co Eliberare Naţională din Luanda s-a precizat că I nii solului, trebuie cunos ducerii, aulogestiunii şi
ADN, la o conferinţă de memorării împlinirii a 44 Salvador (F.M.L.N.) a re membri ai Unita au ata- , cută şi aplicată şi în alte autofinanţării. Iată de ce
presă, Karstcn Voigt, ex de ani de la lansarea bom afirmat necesitatea reluă cat cetăţeni paşnici într-o j unităţi cu condiţii asemă această unitate oferă un
port al P.S.D. în proble belor atomice asupra ora rii dialogului politic intern serie de ambuscade, uci- > nătoare. bun exemplu de urmat
mele dezarmării, a relevat şelor Iliroshima şi Naga- în vederea soluţionării cri gînd o persoană şi rănind I „Pentru a obţine eficien pentru toate unităţile a-
că o moţiune in acest sens saki. în apropiere de po zei din ţară, informează alte şase. ţa scontată, după lucrări grieole din judeţ cc-.şi des
agenţiile Prensa Latina şi
a fost avansată Bundes- ligonul dc experienţe nu EFE. Această poziţie a fost Ş3 LONDRA. - Un nou ! le de amenajare — care făşoară activitatea în con
au avut ca efect reducerea
tagului. în documentul cleare din Nevad'a, a fost reafirmată în cadrul unei incident în care a fost im- j spălării solului, de la 120— diţii similare de producţie,
respectiv se menţionează înfiinţată o tabără a pă adică pe terenuri în pan
că guvernul vest-german cii. în cursul zilei de du înfîlniri la San Jose între plicat un submarin atomic | 130 tone pe an şi hectar, tă. De altfel, merită subli
trebuie să declare fără e- minică, în faţa diferitelor preşedintele Republicii Cos - capabil să poarte arme < la cota normală de 5—6 niat faptul că aici s-au or
ta Rica, Oscar Arias, şi o nucleare -, a avut loc sîm- J
chivoc că doreşte înceta laboratoare şi uzine în ca delegaţie a F.M.L.N., an bâtă. După cum relatează . tone pe an şi hectar — am ganizat numeroase schim
rea totală .şi verificabilă a re se proiectează şi se pro agenţia TASS, la bordul I organizat un sistem, judi buri de experienţă, im
experienţelor nucleare, dis- duc arme nucleare vor a- terioară deschiderii lucră cios de cultivare a pămîn- portant fiind ca învăţămin
tanţîndu-se de poziţia ac vea loc manifestaţii de rilor reuniunii cenfroame- submarinului britanic „Wal- ; fului într-un asolament de tele desprinse să fie apli
tuală, potrivit căreia aces rrotest. Printre altele, miş ricane la nivel înalt. liant" s-a declanşat un in- i 4 ani — ne relata ingine cate cu consecvenţă în
cendiu. Un reprezentant '
te teste continuă să fie ne carea pentru pace din ® ADDIS ABEBA. - Un al Ministerului Apărării al ! rul şef al unităţii, Dumitru practică,
cesare. S.U.A. va organiza aseme Petre. Pe lîngă aceasta, Dc menţionat că ingine
.A. nea acţiuni în zona labo al doilea grup de obser Marii Britanii a arătat că ! ne-am preocupat de ridi rul şef ne-a vorbit cu mul
NAŢIUNILE UNITE 5 ratorului Lawrence Livcr- vatori ai Organizaţiei U- focul a izbucnit în corn- ' carea potenţialului produc tă căldură şi despre oame
motoarelor
|
(Agerpres). — Secretarul morc din California, la u- nităţii Africane [O.U.A.) partimentul tiv al pămîntului prin în nii cu care realizează pro
general al O.N.U., Javier zinele Savannah River din vor sosi în cursul acestei „Diesel" şi a fost localizat . grăşăminte organice, care ducţiile mari şi stabile. în
Perez de Cuellar, a adresat Carolina de Sud şi Rockv săptămîni în Namibia. Ei prin forţele echipajului. se aplică anual pe cîte tre aceştia sc detaşează
un mesaj preşedinţilor ce- Flats din Colorado. '80—90 de ha. Fireşte, în
raport de cartarea agro- mecanizatorii Gheorghe
chimică a solului, ţlnînd Coman, Viorel Solomon,
seama de cerinţele terenu Constantin Glod, Constan
Aienţie părinţi, ţi lor, pe str. Republicii De pe şosele timp, s-a constatat că se lui şi plantelor, realizăm tin Mitru, Viorel Ezaru, A-
din Vulcan a ieşit brusc afla şi sub influenţa bău toate acţiunile menite să lexandru Chi.ş, Lazăr Stoi
atenţie copii ! în faţa autobasculantei adunate turilor alcoolice. Auto determine valorificarea in ca, Teofil Radu, coopera
31-CJ-2734. Numai aten mobilistul va suporta tegrală a capacităţii pro torii Lazăr Avramescu, Vă-
Chiar clacă în vacanţa ţia şi prudenţa şoferului • Atenţie blciclisli, re consecinţele, legale. ductive a pămîntului, a luca Lăzărescu, Ioan Bi-
de vară, activităţile de Brector Arpad a făcut ca gulile de circulaţie sînt • Polgar _ loan din soiurilor şi hibrizilor in rcscu Ciobanu, Măria Dăn-
educaţie rutieră î,n şcoli micuţul Vasilică să rămî- în aceeaşi măsură vala Căstău, lăcătuş la I.M. tensivi ce sînt folosiţi du cescu, Ana Tarif, Anicuţa
scad ca intensitate, ră- nă în viaţă. bile şi pentru dv. ca şi Orăştie, cu autoturismul Lucescu şi alţii. De ase
mîne în sarcina părinţi Stimaţi părinţi, pen'tru ceilalţi partici 3-HD-4744, nu a redus pă o prealabilă verificare menea, subliniem că toa
lor, a bunicilor, a- fraţi Pentru ca fiecare din panţi la trafic. Popa Tu- viteza pe timp de noap în culturi comparative". te acţiunile din C.A.P. sub
lor mai mari, a noastră, tre dumneavoastră să fiţi lius din Sîntămăria Or- te la Intersectare cu alt Cum este şi firesc, pe ordonate creşterii produc
a tuturor, să determinăm liniştiţi că propriul copil lea şi Ungur Vaier din autovehicul şi a intrat terenurile în pantă, lucră
pe cei mai mici partici este în siguranţă, trebuie comuna Traian au tra în spatele bicicletei con rile solului se fac numai ţiei sînt susţinute cu deo
panţi la trafic să respec să ţineţi cont de urmă versat pasajul C.F.R. pe duse de consăteanul său, pe direcţia curbelor de sebit interes dc către or
ganizaţia de partid, consi
te regulile de circulaţie, toarele : bicicletă, în timp ce se- Sibişan Josin. nivel, iar sistemul de cul
să nu sc expună perico • Au fost depistaţi tură practicat este cei în liul de conducere al uni
lului accidentării. condueînd autovehicule fîşii şi benzi înierbate. în tăţii şi de către secretarul
Micuţul Bontoş Gheor- sub influenţa băuturilor scopul sporirii nivelului re comitetului comunal de
ghe-Mircea, elev în cla alcoolice : lacomi Gheor- coltelor la hectar, s-a sta partid, Aurel Dănescu, în
sa a III-a la Şcoala ge ghe din Hunedoara, om bilit ca, în continuare, să tre toţi factorii răspunză
nerală nr. 2 din Sighetul — jocul copiilor să fie mibarierele erau lăsate, al muncii la I.C.S.A.P., fie efectuate lucrări de tori de soarta recoltei e-
Marmaţiei, a venit în Pe supravegheat cu multă iar Mitul Paul-Robert cu autoturismul 3-HD- scarificare a terenului pe xistînd o bună înţelegere
troşani, la unchiul său, atenţie şi grijă, nepermi- din Deva a circulat pe 5869, Waniek Carol, sub- o suprafaţă de 150 hectare. .şi colaborare.
pentru a-şi petrece o par ţîndu-li-se să-şi amena contoasens, pe str. Lemn inginer la C.S.II., cu au Fără îndoială că un me
te din vacanţă. Şi cum jeze locuri de joacă în cu bicicleta neechipată. toturismul 3-SB-9715, Mă- rit deosebit în realizarea NICOLAE TiRCOB
unchiul său, Pop Tudor, apropierea drumurilor • Tractoarele 41-HD- măligar Alexandru, şo
era şofer pe autobuz la publice; 3634 şi 41-HD-2800 con fer la A.E.S.C. Sîntan-
A.U.T.L. Petroşani, 1-ă — copiilor care nu au duse de Filimon Sabin şi drei, cu tractorul 41-ITD-
luat pe minor cu autobu împlinit vîrsta de 14 ani respectiv Blidar Dan, de 964, •Şerban Mircea, lăcă
zul la plimbare şi, ca le este interzisă plimba la S.M.A. Simeria, au tuş la Termocentrala
| să-i facă pe voie, a oprit rea cu bicicleta pe dru fost găsite .parcate la do Mintia, cu autoturismul
) în afara staţiei prevăzu- murile publice; miciliile tractoriştilor. Tot l-TTD-1934. SUCURSALA JUDEŢEANĂ
i tă în mers, pentru a co — este necesar ca cei
borî copilul. Numai că mici să fie învăţaţi să la domiciliul .şoferilor au în perioada de 1—3 LOTO-PRONOSPORT HUNEDOARA
la cei .10 ani ai săi, Bon circule corect, să traver fost parcate şi autovehi luni, cît permisele vor fi
toş Mircea nu şi-a dat seze strada numai prin culele 31-HD-7242, apar- suspendate, cei în caiiză ÎNCADREAZĂ
seama că traversarea locurile marcate; ţinînd I. M. B a r z a , vor avea timp de medi
X prin faţa autobuzulu'-, — să nu lăsăm copiii 31-HD-5388, aparţinînd taţie.
” fără să se asigure, îl poa în grija persoanelor în I.P.I.C.C.F. Deva — sec • în Simeria, Oană la agenţiile din Deva, Hunedoara şi Brad
te eosla viaţa. Din spate, vîrstă care nu prezintă ţia Crişcior şi 31-I-ID-5044, Traian, lăcătuş la I.M. lucrători pentru vînzarea lozului în plic.
pe banda II, în aceeaşi garanţie că sînt în mă aparţinînd autobazei T.A. Barza, a trecut cu auto
£ direcţie de mers, circula sură să-i supravegheze şi Brad. turismul 2-HD-2635 pasa
autoduba cu remorcă nr. să le atragă atenţia asu • Vecu Viorel din Hu jul C.F.R. care se inter Se pot încadra pensionari pentru limită
31-HD-4034, condusă de pra pericolului şi capca nedoara, electrician la sectează cu D.N.-7 prin de vîrstă sau de invaliditate, conform pre
Iacoboni Marin, care nu nelor drumurilor publice I.R.E. Hunedoara, cu au tre semibariere, în timp
a putut evita lovirea co Pentru protejarea co toturismul l-ITD-4816, nu ce acestea erau coborîte vederilor Decretului Consiliului de Stat nr,
pilului. piilor, fiecare trebuie să şi atenţionau trecerea
în aceeaşi situaţie s-a ne gîndim că printr-o a- a acordat prioritate de trenului. 101/1980, retribuiţi pe bază de tarife, cu
t aflat şi minorul Copă- tenţionare, printr-o reco trecere unui biciclist. Du
J ceanu Va silică, de 3 ani, mandare utilă şi la timp, pă ce l-a acroşat, a fu MILIŢIA JUDEŢULUI dreptul să cumuleze pensia cu remiza cuve
din Vulcan, care, lipsit putem preveni un acci git de la faţa locului, HUNEDOARA nită pentru munca prestată.
de supravegherea părin- dent de circulaţie I dar depistat în ■ scurt Serviciul circulaţie
COLEGIUL DE REDACŢIE: Minei Bodea, Sabin Cerbu, îon Ciodeî, Dumitru Gheonea, Tiberiu Istrate (redactor şef), Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct), Nicolae Tîrcob, | i-ioss j
(REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: 2 700 Deva, str. Dr. Petru Groza, nr. 35. Telefoane: 11275, 12157, 11585. Telexi 72288, TIPARUL! Tipografia Deva, str. 23 August, nr. 275