Page 80 - Drumul_socialismului_1989_08
P. 80
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NR. 9i
CUVlNTAREA TOVARĂŞULUICEAUŞESCU RAPO
(Urmare din pag. a 3-a) pace trainică în lume ! (Vii şi puternice în modul de soluţionare a unor probleme iere că este necesar să acţionăm cu toată
aplauze). v nu trebuie să constituie un obstacol în hotărârea pentru îndeplinirea în cele mai
întotdeauna şi considerăm că este necesar Ne pronunţăm ferm pentru lichidarea întărirea solidarităţii şi colaborării. bune condiţii a planurilor de dezvoltare e-
să se ajungă la desfiinţarea concomiten politicii economice de inegalitate şi asu Este necesar să se adopte o poziţie conomico-socială pe acest an şi pe între Pentru con
tă a celor două pacte militare — Trata prire a altor popoare, pentru o soluţie fermă, hotărâtă împotriva oricăror în gul cincinal, asigurînd trecerea ţării noas ago cum stij
tul de la Varşovia şi N.A.T.O. — deoare globală în problemele subdezvoltării, con- cercări de destabilizare şi de slăbire a tre la un nou stadiu de dezvoltare, reali Xi _ ea al rţ:
ce ele nu au reprezentat nici în trecut, siderînd că se impune organizarea în cel forţelor democratice, a socialismului într-o zarea unei noi calităţi a muncii şi vieţii rite ae materi
şi cu atât mai mult nu reprezintă astăzi mai scurt timp a unei conferinţe inter ţară sau alta. întregului nostru popor, punînd astfel o Este, aşadâi
o garanţie a securităţii şi păcii în Eu naţionale, cu participarea atît a ţărilor Politica de colaborare şi pace trebuie bază trainică pentru planul cincinal, ol digen, adus £
ropa. în curs de dezvoltare, cît şi a ţărilor dez să respingă orice fel de amestec în tre 9-lea, pentru programele de dezvoltare • de bravii noşt
în Europa este necesar să se înfăp voltate. burile altor partide, altor popoare, altor pînă în 2000 I (Aplauze şi urale puternice, Spunînd ad
tuiască neabătut acordurile de la Helsin în acest cadru, va trebui să se ajungă ţări 1 prelungite l se scandează „Vom munci şi judeţului, în
ki cu privire la securitate, cooperare şi la un acord corespunzător privind pro Este dreptul suprem al fiecărui partid, vom lupta, patria vom înălţa!“). mai buni din
dezarmare. blema datoriei externe a ţărilor în curs al fiecărui popor de a-şi elabora calea Să întîmpinăm Congresul al XlV-lea care, de m;
Să acţionăm în aşa fel încît între toa de dezvoltare, la adoptarea unui pro dezvoltării economice şi sociale în mod al partidului cu noi realizări în dezvolta dîrzenia speci
te ţările continentului nostru, fără deose gram larg privind lichidarea subdezvol independent! rea socialistă a patriei, în ridicarea gra întrecerii soci,
bire de orînduire socială, să se realizeze tării şi realizarea noii ordini economice Trebuie să nu uităm în nici o împre dului de civilizaţie, a bunăstării şi fericirii Este deja i
o largă colaborare economică, tehnico- mondiale. jurare învăţămintele istoriei, care ne a- întregii naţiuni I (Aplauze şi urale puter semnat la tii
ştiinţifică, culturală, să mergem spre o Numai soluţionarea problemelor sub rată că tocmai lipsa de unitate în miş nice, prelungite l se scandează îndelung nunţime, că j
Europă unită, a popoarelor independen dezvoltării, stabilirea unor noi relaţii e- carea muncitorească, între forţele progre „Ceauşescu reales la al XlV-lea Con tivul Intreprl
te, libere, hotărîte să-şi asigure progre conomice, care să favorizeze atît progre siste a uşurat instaurarea dictaturii fas gres !“). în întrecerea'
sul şi bunăstarea într-o strînsă colabo sul ţărilor în curs de dezvoltare, cît şi ciste în Germania şi în alte ţări, a dus Să consacrăm întreaga noastră putere rării cărbuni
rare, dar fără nici un amestec din afară! dezvoltarea economico-socială a tuturor la izbucnirea celui de-al doilea război de muncă cauzei înfloririi şi prosperităţii clasa I.
România s-a pronunţat şi se pronunţă statelor lumii, va asigura o adevărată mondial. României socialiste, întăririi independenţei Minerii dei
ferm pentru dezvoltarea unei largi cola stabilitate în e c o n o m i a mondială, In spiritul înaltei răspunderi în faţa şi suveranităţii naţionale, cu încrederea Văii Jiului, s'
borări în Balcani şi realizarea unei zone va crea condiţii pentru o politică de largă poporului nostru, ne adresăm tuturor fermă în politica revoluţionară a partidu tru frumosul
fără arme nucleare şi chimice, fără baze colaborare între toate naţiunile, ca un fac partidelor şi forţelor democratice, progre lui nostru comunist, în forţa unită a po ţuirea munci
militare străine, a colaborării egale între tor hotărîtor pentru o politică de pace, siste, tuturor popoarelor cu chemarea de porului nostru, constructor conştient al dreptîndu-şi i
popoarele din această regiune. pentru o lume mai dreaptă şi mai bună, în a face totul pentru o politică şi o gîndire propriului său viitor. (Aplauze şi urale pu
Ne-am pronunţat întotdeauna împo care fiecare naţiune să-şi asigure liber cu adevărat nouă în relaţiile internaţiona ternice, prelungite; se scandează puternic
triva politicii de forţă şi dictat, împotri tatea, bunăstarea şi viitorul. (Vii aplauze). le, care să excludă, sub orice formă, ames „Ceauşescu şi poporul!“).
va recurgerii la forţă şi pentru soluţionarea Avînd în vedere problemele grave ale tecul în treburile altor state I (Vii şi pu Vă urez tuturor, dragi tovarăşi, urez
pe cale paşnică, prin tratative, a dife lumii contemporane, este necesar ca la ternice aplauze). tuturor oamenilor muncii, întregului popor
noi şi tot mai mari succese în ridicarea
ritelor probleme şi litigii dintre state. soluţionarea lor să participe în mod ac Să facem totul pentru triumful raţiu patriei noastre pe noi culmi de progres şi
în acest spirit, salutăm încetarea răz tiv, în condiţii de deplină egalitate, toate nii, pentru o politică de dezarmare, de pa
boiului dintre Irak şi Iran şi ne pro statele lumii, şi îndeosebi ţările mici şi ce. pentru o lume fără arme nucleare şi civilizaţie, în înaintarea fermă spre înal
tele piscuri ale comunismului, de afirmare
chimice, fără arme şi războaie, pentru o
nunţăm pentru realizarea în cel mai scurt mijlocii, ţările în curs de dezvoltare şi lume a colaborării egale între toate na a forţei şi capacităţii creatoare a poporului
timp a unei păci trainice între cele două nealiniate, care sînt vital interesate într-o
ţări. politică nouă, democratică în viaţa inter ţiunile 1 (Urale şi aplauze puternice, pre nostru. Viaţă veşnică naţiunii noastre, în
deplină libertate şi independenţă, în rîn.
lungite. Se scandează „Ceauşescu, Româ
Salutăm paşii întreprinşi spre soluţio naţională. nia — Pacea şi prietenia !“). dul naţiunilor lumii I (Aplauze şi urale pu
narea unor probleme litigioase din în acelaşi timp, se impune să crească Deşi problemele mondiale sînt com ternice, prelungite ; se scandează îndelung
diferite zone ale lumii, din Africa, A- şi mai mult rolul Organizaţiei Naţiuni plexe şi grave, avem ferma convingere că, „Ceauşescu să trăiască, România să-nflo-
merica Centrală, Indochina, şi con lor Unite, al organismelor sale şi al or acţionînd în deplină unitate şi colaborare, rească!“).
siderăm că este necesar să se facă to ganismelor internaţionale în soluţionarea forţele progresiste, antiimperialiste, po Trăiască Partidul Comunist Român,,for
tul pentru a se renunţa cu desăvîrşire democratică — cu participarea tuturor sta poarele de pretutindeni pot să schimbe ţa politică conducătoare a întregii naţiuni
la orice amestec din afară în treburile telor — a problemelor complexe ale vieţii cursul evenimentelor, pot să dea o perspec pe calea făuririi socialismului, a bunăstării,
altor popoare, pentru realizarea unei păci mondiale. Să facem astfel încît cu parti tivă. clară, de soluţionare democratică, a comunismului I (Urale şi aplauze puter
trainice, ca singura cale care va asigura ciparea tuturor statelor să asigurăm o via constructivă a tuturor problemelor din nice ; se scandează îndelung, minute iii şir
progresul economic şi social al fiecărui ţă liberă, mai bună pentru toate popoarele ! lumea contemporană, pot asigura victo „Ceauşescu — P.C.R.!“).
popor. (Vii şi puternice aplauze, se scandează ria politicii noi, de pace şi colaborare, de Trăiască minunatul şi eroicul nostru
Ne pronunţăm ferm pentru o confe îndelung „Ceauşescu — pace !“). bunăstare şi progres, de dezvoltare liberă, popor, constructor conştient şi ferm al
rinţă internaţională în problemele Orien independenţă, a fiecărei naţiuni I (Vii şi socialismului pe pămîntul patriei noastre !
tului Mijlociu, pentru o pace trainică şi Stimaţi tovarăşi, puternice aplauze). (Aplauze şi urale puternice, prelungite;
justă, care să asigure poporului palesti se scandează îndelung : „Ceauşescu şi po
nian dreptul la autodeterminare, la exis în spiritul tradiţiilor sale internaţio Stimaţi tovarăşi, porul !“).
tenţa unui stat independent, propriu, pre naliste, partidul nostru a dezvoltat larg Trăiască şi să devină tot mai înflori
cum şi securitatea şi independenţa tutu relaţiile cu toate partidele comuniste şi La a 45-a aniversare a marii noastre toare şi puternică patria noastră — Repu
blica Socialistă România 1 (Aplauze . şi
ror statelor din zonă, inclusiv a Israelu muncitoreşti, cu partide socialiste, social- sărbători naţionale, să ne angajăm solemn urale puternice, prelungite, se scandează
lui. democrate, cu mişcări de eliberare na că vom acţiona cu toată hotărârea pen îndelung „Ceauşescu — România, stima
ţională, antiimperialiste, cu toate forţele
tru continua dezvoltare economico-socială
Susţinem ferm soluţionarea probleme democratice. a patriei, pentru întărirea unităţii clasei noastră şi mîndria !“).
lor din Namibia în spiritul acordului rea în acest spirit, sîntem ferm hotărîţj muncitoare, a ţărănimii, intelectualităţii, a Să triumfe lupta unită a tuturor forţe
lizat şi asigurarea independenţei naţionale să facem totul pentru a contribui la în tuturor oamenilor muncii, a întregului nos lor progresiste, antiimperialiste, a tuturor
depline a poporului namibian. tărirea solidarităţii şi la dezvoltarea re tru popor, în jurul gloriosului nostru popoarelor, pentru dezarmare, pentru pace, c
în general, considerăm că este necesar laţiilor dintre partidele comuniste şi mun partid comunist, pentru înfăptuirea ne pentru colaborare, pentru o lume mai Parasclii’
să se înfăptuiască neabătut principiile citoreşti, la realizarea unei noi unităţi, abătută a Programului partidului de fău dreaptă şi mai bună pe planeta noastră I zare Ia
gincrul J
Cartei Naţiunilor Unite, ale altor acorduri bazată pe egalitate şi respect a) indepen rire a societăţii socialiste multilateral dez (Aplauze şi urale puternice, prelungite. randamei
internaţionale privind respectarea inde denţei fiecărui partid. voltate şi de înaintare fermă a României Toţi cei prezenţi în sală se ridică în pi
pendenţei şi securităţii naţionale ale tu Sîntem pentru o largă colaborare cu spre visul de aur al poporului nostru, al cioare şi ovaţionează îndelung, într-o at
turor popoarelor, să se adopte o asemenea partidele socialiste, social-democrate, cu tuturor popoarelor’ — spre comunism I mosferă de puternică unitate, pentru Parti partidul nost
politică în relaţiile intel'nKţionaie încît celelalte forţe antiimperialiste’, democra (Aplauze şi urale puternice, prelungite; se dul Comunist Român — forţa politică con iubit, Mineru
să se asigure dezvoltarea puternică, eco tice, patriotice, pentru soluţionarea, îm scandează îndelung „Ceauşescu — eroism, ducătoare a naţiunii noastre — pentru se Ceauşe'
nomică şi socială, a ţărilor care şi-au cu preună, a problemelor grave care preo România — comunism !“). cretarul general al partidului, preşedintele Drei .rms
cerit independenţa — singura cale pen cupă omenirea. Deoarece am vorbit puţin de realizările Republicii Socialiste România, tovarăşul mai solid un
tru progres, pentru stabilitate şi pentru o Considerăm că deosebirile de păreri planului pe acest an, subliniez în înche NICOLAE CEAUŞESCU). marea noaste
extragă supli:
portează la d
i de 22 000 tom
OMAGIU PRIN FAPTE DE MUNCA ZILEI DE 23 AUGUST în faptă a c
cît angajamei
Cuvînt şi )
Oamenii muncii hune- toţi indicatorii, cu depă de la începutul lui 1989, rea cinematografică ju- nou imbold i
doreni cinstesc prin re şiri substanţiale mai ales un volum suplimentar al deţeană. luţionar: maţ
marcabile realizări în pro Ia export. producţiei marfă de pesto la Congresul
cărbune. Omâ
ducţie sărbătoarea naţio 3 milioane lei. H Dintre organizaţiile României, leg
nală a patriei — ziua de ■ Pînă azi, T.A.G.C.M. de construcţii, A.G.M.R. comunist dini
23 August —, la care ra Deva a finalizat cel de-al g Rcalizîndu-şi cu 16 Deva este prima care
portează azi, cu deplină 2 000-lea apartament din zile mai devreme planul şi-a îndeplinit înainte de Oţelul
termen sarcinile de con-
satisfacţie şi înaltă mîn- planul pe acest an. pe 8 luni, colectivul strucţii-montaj, estimînd
drie patriotică : U.M.T.C.F. Deva s-a an
g Brigada Hunedoara obţinerea, pînă la 31 au
jgjj Minerii de la Paro- care acţionează la Cana gajat să încheie luna P
şeni au îndeplinit sarci lul Dunăre — Bucureşti august ca o producţie gust, a unui spor la a- Cu prilejul'
nile de plan pe trei ani înscrie în bilanţul gene marfă suplimentară de ccst indicator de 7,5 mi derurgiştilor 1
şi nouă luni din cincinal, ral al activităţii „la zi" 4 milioane lei. lioane lcL tului nostru,
înscriind o producţie de o depăşire de 34 la sută, ■ Unităţile Consiliului ■ Planul la export se acorde cea
cărbune extrasă supli îndeplinindu-şi în avans popular judeţean şi-an realizat pe întregul cin de oţeluri de
tisfacerii cerii
mentar de peste 191 000 obligaţiile pe 8 luni din onorat prevederile la ex cinal —- este raportul siderurgiştii i
tone. an. port pe trei ani si 9 luni muncitoresc, patriotic, al la un Ia
mărci
oţel
■ Primul dintre oraşele din cincinal. colectivului LP.I.O.G.F. tru plămădite
g Colectivul de cerce
judeţului care şi-a onorat tători şi proiectanţi de Deva. în cel de-al 4
prevederile pe 8 luni din ■ Depăşirea în avans ■ Şi I.J.T.L. Deva şi-a Hunedoara" e
nele lumii. Sî
la I.G.I.T.P.L.C.I.M. De
an a fost Simcria, va şi-a îndeplinit cu a planului pe 8 luni, un îndeplinit înainte de ter România" a i
plus de un milion lei la
cu un spor al producţiei mult înainte de termen, indicatorul încasări şi men planul pe 8 luni, în mereu altele.
marfă de 26,3 milioane în cinstea zilei de 23 Au vizionarea spectacolelor, scriind depăşiri de 2 mi „Oţel de H
lei. tă muncă, fo
gust, prevederile de plan de la începutul anului, lioane lei la producţie— doare ai oam
rilor şi fum,
g „Plafar" Orăştic.şi-a pe trei ani şi opt luni de peste 4 500 000 specta prestaţii, şi un milion lei furnale.
realizat cu mult înainte din cincinal şi pe 8 luni tori — sînt rezultatele la producţia marfă in Dar cele p;
de termen sarcinile la din acest an, înscriind, raportate de întreprinde dustrială. rămîn cele dc
Desen de DAN CÂMPEAN
Aceşti bravi