Page 22 - Drumul_socialismului_1989_09
P. 22
Pag. 2 DRUMUL SOCIALISMULUI NR.
IIi PREGĂTIREA CONGRESULUI AL XIV-LEA AL PARTIDULUI
■jM îiBrrmr K|[i 1 n 1I J1 fi 11 'jilllf IT ELEV
• 19,00 1
Angajare şi răspundere pentru 19,45 Agricu
grame priori:
Laureaţi ai
ne^,. ial „C
perfecţionarea întregii activităţi mâniei" • 3
gini din R.P
nă • 20,50
{Urmaro din pag. 1} ca, şeful secţiei respective. pînă la Gongresul al XIV- sînt anumite greutăţi şi „Misiunea".
In acest sens, precum şi lea al partidului, să ne neajunsuri, aprecia inter Studioului <
azi ţi de mîine ale econo în scopul diminuării cos realizăm sarcinile pe în locutorul. însă ampla dez realizată în
miei naţionale, cu consu turilor reparaţiilor, depu tregul an, exprimîndu-ne batere a proiectului Pro- producţie cir
muri materiale şi energeti nem eforturi susţinute pen şi în acest mod deplina a- gramului-Directivă şi Te că „Bucure ş
ce reduse, este necesar şi tru aprovizionarea cu ma deziune la propunerea re zelor pentru Congresul al dul 5 e 21,4
acţionăm energic pe linia terialele corespunzătoare, alegerii tovarăşului Nicolae XlV-lea al partidului ne inima tării t
introducerii unor tehnici executarea şi recondiţiona- Ceauşescu, la supremul fo oferă prilejul unei anali lejurnal.
şi tehnologii moderne de rea în atelierele proprii a rum comunist din noiem ze temeinice, amănunţite
fabricaţie. In acelaşi timp, cantităţilor necesare de brie a.c., în înalta func şi obiective a muncii noas
ne preocupăm de ridica piese de schimb, întreţi ţie de secretar general al tre şi stabilirii de noi
rea calităţii pregătirii mun nem o bună colaborare în partidului măsuri vizînd perfecţiona ERADIC
citorilor, în majoritate ti tre compartimente şi sec De altfel, I.P.S.R.U.M. rea întregii activităţi de
neri, cu mai puţină expe ţii, precum şi cu benefi Deva a obţinut, în ansam producţie şi politico-edu-
rienţă în producţie, încît ciarii, dăm atenţie valori blu, rezultate pozitive de cative, ridicarea ei la cote
să poată exploata raţional, ficării depline, superioare la începutul acestui pen superioare de cabtate şi SLLECŢIUN
GRAMUL I:
la capacitate, utilajele şi a fiecărei bucăţi de me ultim an al cincinalului eficienţă. Colectivul între programul dii
instalaţiile din dotare, li tal. Sîntem secţie cu mare 1986—1990. Ni le-a prezen prinderii, în frunte cu co Răspundem
niile mecanizate de turna pondere în producţia tota tat directorul unităţii, ing. muniştii, acţionează, în lor; 10,00 Buh
re a oţelului şi fontei, să lă a întreprinderii, execu Ioan Avram: o producţie aceste zile, în lumina sar 10,03 Succes,
realizeze productivităţi tăm multe unicate în lu marfă suplimentară de 18 cinilor exprese sublinia 10,33 Cîntece
11.00 Buletin
înalte, să obţină o efi crările de reparaţii — eu milioane lei, depăşirea pro te de tovarăşul Nicolae 11,05 Politica
cienţă sporită în muncă". consecinţele lor fireşti — ductivităţii muncii cu 8 400 Ceauşescu la şedinţa Co 11,35 Muzică i
Buletin de î
Prevederile din docu şi, în pofida greutăţilor de lei pe lucrător, realizarea mitetului Politic Executiv ştiinţa secol
mentele pentru Congresul aprovizionare cu anumite în plus a unui volum de al C.C. al P.C.R. din 4 12,25 Trăim
al XlV-lea al partidului materiale şi uleiuri, reu piese de schimb de 4 mi septembrie a.c., cu hotă- împliniri mă
Din comoara
sînt însuşite şi transpuse şim să ne îndeplinim rit lioane lei şi de piese rîrea fermă, unanimă, de Atelierul cioplitorii; al întreprinderii „Marmura" Si- 13.00 De la 1
exemplar în viaţă şi în mic prevederile', în condi t u r n a t e de aproape a Sntîmpina marele forum meria. Maistrul Victor Păştenn constată de flecare dată Avanpremieră
secţia reparaţii. „Pentru ţii de calitate şi eficienţă. 8 milioane lei, executarea comunist din noiembrie tot mai bune rezultate în munca cioplitorului Aurica 15,15 Pagini
„Ana Lugoja
noi, sarcina de bază este „La zi", avem deja pla peste prevederi a unor lu a.c. cu realizări deosebite, Bota, devenită un meseriaş de nădejde al acestui colectiv laret Barbu;
calitatea reparaţiilor, ară nul îndeplinit pe nouă crări de reparaţii însumînd cu planul anual îndeplinit de muncă. limbii român
ta ing. Alexandru Dudu luni şi sîntem hotărîţi ca, 18 milioane lei. „Sigur, mai integral". diojurual; 1G,
radio 6,45
cîntev 7,00
Concordantă între ştiri; J7,Q3
economică; i
şi te cînt, r
18.00 Orele s
c
vorbă şi faptă La într-o oră;
sugestia
zi
mont poetic ;
turinu Muzica
(Urmare din pag. I) regularitate organizăm seri 21.00 iVulctin
cultural-educative, conferin
referim, spre exemplu, la ţe, mese rotunde, medalioa
numărul artiştilor amatori ne literare.
ce-şi desfăşoară activitatea — Pentru a nu ne rezuma CjNJEW
sub egida instituţiei dum la o simplă enumerare, vă
neavoastră, care a crescut rugăm să explicaţi în ce
de la 150 ia 340. constă o asemenea acţiune. DEVA: Val
— Aparent aşa stau lu — Voi da două exemple. de puşcă (P
crurile. Şi dacă nu am li Primul se referă la medalio NEDOARA: ;
(Mo
rezolvat la timp contradic nul literar „Luceafărul poe Bachus albast
Porţile
ţia, la o asemenea stare de ziei româneşti", de a cărui şului (Mod
lucruri s-ar li ajuns. Aşa Monte Cari o,
insă, o analiză atentă rele organizare s-a ocupat prof. căra); PETRO
vă o creştere cantitativă, ce Elena Bălaşa. Aş dori să Iul (Parîng);
menţionez că nu am putut
Villon,
l-II
are la bază munca de ca trece fără să marcăm in brie); Un gci
litate. Nu o spunem noi ci trarea „în al doilea secol al Vestul sălbati
c
LUPENI:
rezultatele. Astfel, la cea nemuririi sale", chiar dacă Rodos, I-II
de-a Vll-a ediţie a Festiva spaţiul in care trăim nu a VULCAN : M
lului naţional „Cîntarea Ro cunoscut urma pasului emi rabela % \.
(Lucea
;
mâniei", din cele 17 forma nescian. Am considerat însă rada * ,_dnci
ţii artistice prezente in di că oamenii, tinerii, in mod CÂNI: Vacani
ferite etape, patru s-au ca (Retezat); BR
lificat pentru faza republi deosebit, trebuie să înveţe, le (Steaua cucereşte
să înţeleagă şi să respecte
roşi
cană. Este vorba de corul tot ceea ce s-a creat mai BARZA: Pir
Eforturi susţinute, conjugate, pentru construirea „Freamătul adincului", fan valoros de-a lungul multi Za Za, I-II
Iii
fara Întreprinderii miniere milenarei noastre istorii, ORAŞTIE: cîmj:
de
flori
tuturor obiectivelor prevăzute Petrila, teatrul dramatic fi să-şi însuşească in mod Legenda şer ]
teatrul pentru copii.
Tennessee,
— Ce alte formaţii mai ac creator valorile spirituale ra); GERM
tivează la dumneavoastră ? naţionale ce îmbogăţesc pa Păstrează-mă
(Urmare din pag 1) au, îşi cunosc mai bine obligaţia noastră. Şi apoi preşedintele biroului exe — Pe lingă cele amintite trimoniul cultural al lumii. trn tine (Cehi
sarcinile şi se străduiesc se poate vedea. Nu întot cutiv al Consiliului popu mai avem un grup vocal ca Celălalt exemplu ce il a. tură şi creaţi
României");
I
febră mare de finisaje ex zi de zi să le îndeplineas deauna cuvintele spun to lar orăşenesc Haţeg, care duc vizează tot educaţia pa lix şi Otilia,
terioare, am primit şi alte că. Iar noi, cadrele tehni tul şi exact ceea ce ar se implică perseverent şi meral, formaţie de satiră triotică, in spiritul respectu cia); BRAZI:
amănunte privind munca ce, sîntem permanent lin trebui". energic în activităţile şi şi umor, de dansuri popu lui pentru trecutul glorios de lei or; SIMER!
la
(Mureşul);
şi realizările constructori gă ei, îi ajutăm sau pre Are dreptate Aurel Mîr problemele majore ale ur lare, de muzică uşoară, de luptă al poporului român. rada Chaplin
lor din brigada nr. 3. „Ac luăm de la ei ideile bune, zanca. Cei 9 oameni din bei, în soluţionarea lor. „In miniaturi folclorice, de dans Astfel, in ciclul de expuneri
contemporan, dans tematic,
tivitatea s-a îmbunătăţit novatoare. Sigur, mai sînt echipa lui, dintre care îi cinstea zilei de 23 August, grup de recitatori, montaj şi concursuri se înscriu cele
simţitor în ultima vreme, probleme, însă cu toţii pu evidenţiază pe Mihai Gre- ne spune, industria oraşu prilejuite de marea sărbă
oamenii sînt mai harnici, nem mintea şi umărul la cu şi Siminic Onescu, se lui Haţeg a îndeplinit în literar-artistic ş.a. toare a poporului nostru de VR&Ml
calitatea lucrărilor este rezolvarea lor". înscriu întotdeauna cu lu avans planul pe opt luni — Toate acestea consti la 23 August 1944. De ase
mult mai ridicată — ne Ne sînt prezentaţi şi cîţi crările în grafice, le exe din an, între altele, reali- tuie doar o latură a activi menea, iniţiem numeroase
spunea tehnicianul Doinei va dintre meseriaşii de cută de bună calitate. Aşa zînd în plus şi un număr tăţii ce se desfăşoară aici. acţiuni pentru marcarea ce
Tătulescu, de la compar bază, de nădejde ai bri cum se străduiesc să lu de 40 apartamente. îi aju — Intr-adevăr. De o deo lui mai mare eveniment po Pentru uzi :
timentul tehnic al brigă găzii: maistrul Mircea Ben- creze şi meseriaşii din e- tăm pe constructori în sebită atenţie se bucură ac litic al anului din ţara noas fi în generai i
răcoroasa,
ma
zii. Este mai temeinică şi cău, subinginerul Ioan Is chipa lui Alexandru Ro munca lor, inclusiv cu s- tivitatea cercurilor tehnico- tră, Congresul al XlV-lea al tea şi dimii
organizarea muncii, mai pas, şefii de echipă Va- nea, „trupa de şoc" a bri chipe de meseriaşi, pe ca aplicative prin care încer partidului. parţial noro
ritmică şi aprovizionarea sile Ilie şi Aurel Mîrzanca găzii, cum este caracteri re le asigură, la nevoie, căm să formăm deprinderi Fără a trage concluzii din noaptea. Vin
tehnico-materială, mai fer — zidari, Aristide Boriş- zată, trimisă întotdeauna multe unităţi, cum sînt a- noi, practice şi utile, care cele prezentate, credem că din nord-ves
Temperaturile
mă ordinea şi disciplina teanu — sudori, Alexandru acolo unde este nevoie de telierul de industrie mică să conducă la ridicarea şi s-au desprins aspecte seni- vor fi cuprins
la punctele de lucru". Ronea şi Maria Lazăr — oameni harnici, pricepuţi. şi prestări servicii, între lărgirea nivelului de pregă nificative ale unei activităţi 12 grade, la
Gine trece azi prin Ha mozaicari, Dumitru Prună „Nu ştim cum ni se zice, prinderea de sere, coope tire profesională. pozitive, care contribuie e- xime intre li
grade,
izolat
ţeg şi are curiozitatea să ştim doar că trebuie să rativa de producţie, achi — In afară de cele Pre fectiv la formarea omului te. t iminenţa
compare fizionomia blocu — fierar-betonişti şi alţii. lucrăm şi repede şi bine, ziţii şi desfacerea mărfu zentate, ce alte activităţi ceaţa joc văi.
nou cu un ridicat nivel de
rilor şi calitatea lucrărilor Cu Aurel Mîrzanca — u- să lăsăm în urma noastră rilor, secţia de industria organizaţi pentru petrecerea cultură generală şi o înain. La munte :
de acum cîţiva ani cu cele nul dintre oamenii de obiective frumoase, dura lizare a lemnului şi altele, plăcută a timpului liber de tată conştiinţă socialistă. Şi, coroasă. Cer
de azi va constata cu plă „înaltă calitate" ai brigă bile", arată şeful de echi către tineri ? ne place să credem că atita ros. Izolat vo
cere plusurile calitative ale zii — am schimbat puţine pă şi îi numeşte pentru în întîmpinarea Congre — Pentru a răspunde so slabe, iar în
celor din urmă. „Este nor cuvinte. „Nu ştiu şi nu-mi dăruirea lor în muncă pe sului al XlV-lea al parti licitărilor foarte diverse am timp cit obeliscul va st'ăjui te, la peste 1
poviţă şi nins
mal să fie aşa, relevă ingi place să mă laud, să dau Dumitru Rădulescu, Zeni- dului, hotărîrea unanimă iniţiat opt cursuri teoretice Centrul de cultură şi crea moderat, cu
nerul Nicolae Tămaş. Oa interviuri, ne răspunde ca Nemeşu, Alexandru este de a obţine noi suc de larg interes cum sînt: ţie „Cîntarea României" din locale pînă la
menii evoluează, stâpînesc scurt. Ce să spun ? Gă Stoian. cese în producţie, respectiv „Pagini din istoria contem Petrila, activitatea de aici oră. Local c
teorolog de ■
mai bine meseria, simt în muncim în armonie şi în Activitatea brigăzii este îndeplinirea integrală a porană a României"; „Omul va urma traiectoria ascen VrasgyaL).
mai mare măsură răspun ţelegere, că facem lucrări apreciată de tovarăşul planului pe întregul an şi sănătatea"; „Ştiinţa şi dentă pe care o descrie mo
derea misiunii pe care o de calitate ? Dar asta este Gheorghe Popescu, vice 1989. religia". De asemenea, cu numentul.