Page 32 - Drumul_socialismului_1989_09
P. 32
Pag. 4 DRUMUL SOCIALISMULUI NK. 9 893 © SlMBATÂ, 9 SEPTEMBRIE 1989
încheierea vizitei în ţara noastră a tovarăşului DIN ŢĂRILE SOCIALISTE
o BERLIN. — In a- fost pusă la punct de
propierea oraşului Tam- cercetătorii chinezi. Este
Najibullah, preşedintele Republicii Afganistan bach-Dietharz se află în vorba, după cum infor
construcţie cel mai mare mează
China
agenţia
baraj cu arocamente din Nouă, despre „turnul
CEREMONIA PRIMIRII OFICIALE DE CĂTRE privire la înfăptuirea dez tul în vederea soluţionării R.D.G. Lucrările se vor pentru sintetizarea amo \
armării şi asigurarea păcii, politice, prin tratative, pe încheia la începutul anu niacului pe bază de aer
TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU rezolvarea problemelor calea reconcilierii naţio lui 1990, digul urmînd rece" care, utilizat în fa
subdezvoltării, instaurarea nale, a situaţiei din Af să aibă, în final, o lun brici de dimensiuni me
(Urmare din pag. 1) Gei doi preşedinţi şi-au unei noi ordini economice ganistan.
luat un călduros rămas internaţionale. în cursul convorbirilor, gime de 325 m şi o înăl dii şi mijlocii, va putea
ţime de 75 m. Folosin- spori producţia de îngră
Un grup de pionieri a bun, şi-au strîns mîinile Gonvorbirile au rele care s-au desfăşurat în- du-se un nou tip de be şăminte chimice a Chi
oferit preşedintelui Nicolae cu prietenie. * vat însemnătatea soluţio tr-o atmosferă caldă, prie ton cu asfalt, scurgerile nei cu 10 milioane tone
Geauşescu şi preşedintelui Dialogul la nivel înalt nării pe cale politică, pr.n tenească, a fost reafirmată vor fi de cinci ori mai anual. * \
Najibullah buchete de româno—afgan se înscrie tratative, a stărilor de voinţa României şi Afga mici decît în cazul di
O PHENIAN. — In
flori. ca un moment important încordare şi conflict, a nistanului de a contribui gurilor făcute din mate localitatea Sangweun din
☆ în dezvoltarea relaţiilor tuturor problemelor liti activ la instaurarea unui riale obişnuite. R.P.D. Coreeană a fost
In după-amiaza aceleiaşi de prietenie şi colaborare gioase dintre state, înlă climat de pace şi securi Noul dig a fost proiec dată în exploatare o
zile — după încheierea dintre partidele, ţările şl turării folosirii forţei şi tate, de înţelegere şi coo tat pentru a rezista la nouă fabrică de ciment, \
convorbirilor oficiale şi a popoarele noastre, în inte ameninţării cu forţa din perare în întreaga lume, o acumulare de 21 mili dotată cu maşini şi uti
dejunului oferit de tova resul reciproc, al cauzei relaţiile internaţionale. In la înfăptuirea aspiraţiilor oane de metri cubi de laje moderne. Toate fa
răşul Nicolae Ceauşescu — acest context, cei doi pre de libertate, independenţă apă ce vor fi utilizaţi zele procesului de pro
a avut loc ceremonia ple destinderii şi păcii, înţe şedinţi au subliniat ne şi progres ale tuturor po pentru satisfacerea ne ducţie — de la introdu
cării oficiale a preşedin legerii şi conlucrării în cesitatea de a se face to poarelor. voilor de consum ale cerea materiei prime
telui Najibullah. tre naţiuni. populaţiei din această pînă la ambalaj, — sînt
DEJUN ÎN ONOAREA ÎNALTULUI regiune sudică a R.D.G. efectuate prin automati
CONVORBIRI OFICIALE zare, telecomandă şi
OASPETE AFGAN
(Urmare din pag. 1) fie, cultural, precum şi a © BEIJING. — O teh computerizare. Filtre spe
cooperării pe arena inter T o v a r ă ş u l Nicolae In timpul dejunului, des nologie pentru economi ciale asigură evitarea
p r e ş e d i n t e l e Nicolae naţională. Geauşescu, secretar general făşurat într-o atmosferă sirea energiei în produ poluării atît în interiorul
Geauşescu şi preşedintele Preşedintele Nicolae al Partidului Comunist caldă, prietenească, pre cerea îngrăşămintelor chi- unităţii, cît şi în mediul
Najibullah au convenit să Ceauşescu şi preşedintele Român, preşedintele Re şedintele Nicolae Geauşescu ( mice pe bază de azot a înconjurător.
se acţioneze pentru în Najibullah au făcut, de a- publicii Socialiste. Româ şi preşedintele Najibullah l
tărirea şi dezvoltarea, în semenea, un schimb de nia, a oferit, vineri, un au rostit toasturi, care au
continuare, a relaţiilor păreri în legătură cu o se dejun în onoarea pre fost urmărite cu deosebit
bilaterale, pe plan politie, rie de aspecte ale vieţii şedintelui Republicii Af interes şi subliniate cu vii COOPERATIVA „MUREŞUL"
economic, tehnico-ştiinţi internaţionale, îndeosebi cu ganistan, Najibullah. aplauze.
D E V A
O R G A N I Z E A Z Ă
• grădiniţă în limba engleză
• cursuri de limba engleză, germană şi
franceză.
De asemenea, efectuează traduceri pen
Încheierea lucrărilor Conferinţei la nivel
din provincia Eritrea, in tru instituţii şi persoane particulare.
înalt a tarilor nealiniate
formează agenţia etiopiană Informaţii şi înscrieri la telefon 13582 şi
BELGRAD 8 (Agerpres). independenţă a popoarelor do presă, citată de agenţia 14707.
— Gea de-a IX-a Confe aflate încă sub dominaţie China Nouă. întrevederile
rinţă la nivel înalt a ţă colonială sau străină ori EB CAIRO. - Organizajia se desfăşoară la Atlanta,
rilor nealiniate, desfăşu sub ocupaţie; protejarea Nafiunilor Unite pentru Dez capitala sfatului Georgia
rată cu participarea a nu mediului înconjurător ; în voltare i n d u s t r i a l ă din S.U.A., cu medierea
meroşi şefi de stat sau gu tărirea rolului O.N.U. (O.N.U.D.I.) a programat, fostului preşedinte al Sta
vern, miniştri ai afaceri în documentul privind între 1 şi 7 octombrie, des telor Unite, Jimmy Carter, ÎN ATENŢIA CONSUMATORILOR
lor externe şi alţi repre securitatea internaţională făşurarea, la Cairo, a unei se precizează la Addis DE GAZE NATURALE DIN ORAŞUL
Abeba.
zentanţi ai statelor mem şi dezarmarea se afirmă că conferinţe africane privind H BONN. - Comitetul
bre, ai unor mişcări de e- înlăturarea armelor de ori dezbaterea modalităţilor de de coordonare a iniţiative O R Ă Ş T I E
liberare naţională şi or ce tip, destinderea ten economisire a energiei în lor antifasciste din regiunea
ganizaţii internaţionale cu siunilor, respectarea ţelu ţările continentului, pre vest-germană Mettmann a I.R.I.D.G.N. Tg. Mureş, Regionala Gaz
statut de observator sau rilor şi principiilor cartei cum şi a posibilităţilor do dat publicităţii o declaraţie Deva, anunţă că în data de 10 septembrie
invitat, şi-a încheiat lu O.N.U., în special a prin punere în aplicare a pri în care protestează împo
crările la Belgrad cipiilor suveranităţii, in melor proiecte do raţio triva prezentării de candi 1989, se va sista furnizarea gazelor naturale
România, care participă dependenţei, egalităţii în nalizare eficientă a consu daţi ai grupării neonaziste | între orele 10,00 şi 13,00. Pentru preîntâm
la mişcarea de nealiniere drepturi, neutilizării forţei mului energetic în Africa - „Republicanii" în mai multe
sau ameninţării cu forţa.
cu statut de invitat per transmite agenfia MENA circumscripţii, pentru ale pinarea accidentelor, se vor respecta cu
manent, a fost reprezentată în sfîrşit, documentul m CIUDAD DE PANAMA. gerile c o m u n a l e ce stricteţe următoarele reguli :
de o delegaţie condusă de privind economia mon - Republica Panama şi-a vor avea loc, la 1 oc
Ioan Totu. ministrul afa dială şi relaţiile economi exprimat profunda indigna tombrie, în l a n d u l 1. Pe timpul opririi furnizării gazelor na
cerilor externe ce internaţionale, consi- re fa}ă de repetatele vio Rhenania de Nord/West- turale, aparatele de utilizare vor fi închise;
în şedinţa finală, după derînd că actualele evolu lări ale tratatelor pana- falia. In document se ara
prezentarea şi aprobarea ţii economice şi înrăutăţi mezo-nord-americane pri tă că programul grupării 2. înainte de aprinderea focului se va
rapoartelor preşedinţilor rea situaţiei economice a vind Canalul Panama co respective are un caracter face ventilaţia încăperilor, se va aerisi fo
organismelor de lucru ale ţărilor în curs de dezvol mise de S.U.A. şi a de nazist. »
reuniunii au fost adopta tare reclamă măsuri şi ac nunţai presiunile şi blo ® ANKARA. - Statele carul;
te documentele reuniunii. ţiuni de natură să deter cada economico-financiară islamice îşi vor întări coo
mine schimbări structurale exercitate care violează perarea tehnică, financiară, 3. Se vor supraveghea atent şi continuu
în declaraţia finală sînt în relaţiile internaţionale, însăşi suveranitatea naţio, şi în domeniul energetic
stabilite priorităţile activi stabilirea unui sistem care nală panameză - a afir focurile, timp de minimum 1/2 oră ;
în vederea stimulării dez
tăţii viitoare a mişcării de să permită creşterea echi mat preşedintele interimar voltării lor generale - se 4. Dacă se simte mirosul caracteristic al
nealiniere: eforturile în librată a economiei mon al Jării, Francisco Rodri- arată în rezoluţia adop
direcţia păcii, dezarmării diale şi, în primul rînd, guoz. tată Ia încheierea primei gazului, se vor lua de urgenţă următoarele
şi soluţionării prin mijloa progresul mai rapid al ţă m ADDIS ABEBA. - Gu reuniuni a miniştrilor ener măsuri :
ce paşnice a diferendelor ; rilor rămase în urmă, rea vernul Etiopiei a început giei ai ţărilor membre ale
căutarea unor soluţii efec firmă angajamentul state convorbiri preliminare de Organizaţiei Conferinţei Is — stingerea tuturor focurilor ;
tive la problemele rela lor nealiniate de a acţiona pace cu reprezentanji ai lamice (O.C.I.), care a avut — deschiderea uşilor şi ferestrelor ;
ţiilor economice interna în direcţia instaurării unei grupărilor politice rebele loc la Isfanbul.
ţionale ; sprijinirea luptei noi ordini economice in — să nu se manevreze la instalaţiile e-
pentru autodeterminare şi ternaţionale.
lectrice, să nu se aprindă chibrituri;
,
-
-
,
W.-.V.V.-,V,'.W,V,V.V,V.V,V.VAV.V,V.V.,V.V.VV.“.VJ%VArW.VrtW.VAVr.V.VAV«.VVi/V.W/aWAV.V.
(
— să se telefoneze imediat la întreprin
Aur * Telesport * In ÎNTREPRINDEREA DE TRANSPORTURI derea distribuitoare — formaţia ope
paşi de dans * Autograf rativă de lucru din oraşul Orăştie, te
= rin r ELE VIZIUNE pe... portativ • 14,45 AUTO HUNEDOARA - DEVA
Sâpiâmîna politică • AUTOBAZA HUNEDOARA lefon 42465.
o 13,00 Telex o 13,05 15,00 închiderea progra ÎNCADREAZĂ DE URGENŢĂ
La sfîrşit de săptămînă: mului • 19,00 Telejur ® un şef de autocoloană — studii medii
* Reportaj din actuali nal • 19,25 Sub trico
tatea socialistă a tării * lor, sub roşu steag • şi 4 ani vechime în funcţii operative LICEUL INDUSTRIAL NR. 4
19,40 Teleenciclopedia
Două premiere muzica (tehnice), sau absolvenţi şcoli de spe D E V A
le pe adresa dv. * ® 20,10 Concursul de Str. Minerului, nr. 30, telefon 20975
creare şi interpretare cializare post liceală cu profil auto.
Moment poetic * Armo
nii lirice * Desene ani de muzică uşoară ro Retribuirea se va stabili conform Legii ANUNŢĂ
mate * Cinci minute mânească - Mamaia '89 nr. 57/1974. Se fac înscrieri în clasa a IX-a, curs
la... Grădina zoologică • 21,05 Film artistic: Relaţii suplimentare la sediul Autobazei seral, profil MECANICĂ, pentru anul şcolar
* Melodii populare * „Ocolul" « 22,20 Tele Hunedoara, biroul personal.
Din Fono-Filmoteca de jurnal. 1989—1990.
COLEGIUL DE REDACŢIE! Minei Bodea Sabin Cerbu Ion Cioclei, Dumitru Gheonea, Tiberiu Istrate (redactor şef). Gheorghe Pavel (redactor şef adjunct), Nicolae Tîrcob. | 44065 |
REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA: 2 700 Deva, str. Dr. Petru Groza, nr. 35. Telefoane; 11275, 12157, 11585. Telex: 72288. TIPARUL: Tipografia Deva, ştr. 23 August, nr. 275.