Page 103 - 1898-06

Nr- 141—1898. GAZETA TRANSILVANIEI Pagina 3

revoluţia. Dinastia şi guvernul sunt In aceste două fapte istorice se ma­ care, nici aspiraţiunilor reiigiose, nici as- După-ce face acâstă preţiosă mărtu­
în mare strîmt6re. — Acum se tre­ nifestă sănătosul instinct vital al poporului piraţiunilor naţionale ale bisericei nu ma* risire, foia ungurâscă se întrâbâ: „Dâr
zesc şi marile puteri europene a român; er în manifestarea seculară a aces­ suride şi care par’că, are să şl pârdă sim­ decă acel director ar fi din întâmplare su­
păşi la mijloc între Spania şi Ame­ tui instinct apare însuşi geniul Românis­ ţul pentru bunurile ideale ale vieţii. pus ungar?... Intre cei 774 Valahi, cari lo-
rica, cu scop de -a-se încheia pace mului. Dâr acestea ne pot servi nouă numai cuesc în Budapeşta, ca cetăţeni ungari, pote
Sa cjice, că insula Cuba va fi dată Spiritid creştinismului ortodocs, contopit ca îndemn de încordare, nu descurajare. să se afle mâne unul, care să ne vină c’o
Americei, er Portorico o va ţină cu spiritid anticei culture romane, — acestă Biserica, care prin atâtea peripeţii a tre­ astfel de cerere. Ce-i va răspunde minis-
America drept zălog, pană când sintesă psihică — constitue geniul Românis­ cut, care din morte a reînviat, cu drept nistrul de interne? Numai pănă acolo am
Spania va plăti despăgubirile derăs- mului. De aci putem cuprinde ideia bise­ cuvânt, pote dice: „Alios vidi ventos“. Er fi ajuns în ţâra corânei St. Ştefan în cea
boiu. Cu tote acestea răsboiul nu ricei naţionale în totă însemnătatea ei: noi fiii cei credincioşi, cu mândrie şi în­ mai înfloritore epocă a supremaţiei ma­
pâte fi privit ca încheiat. Ameri­ Biserica naţională este partea integrantă, in­ credere ne putem îndrepta ochii spre acei ghiare, încât nici faţă c’un director de tea­
canii vor avă încă mult de lucru disolubilă a Românismului genuin. bărbaţi distinşi, cari astăcjî stau în fruntea tru valah rătăcit pe aici, să nu cutezăm a ne
în Cuba, pănă când vor fi ajuns se Nu este deci mirare, dâcă biserica bisericei, spre acei bărbaţi valoroşi, cari cu ridica pe călcâie ? Nu cutezăm noi a da pe
pună stăpânire desăvârşită pe insulă. română şi poporul român, de când sunt înţelepciune şi tact cârmuiesc naia bise­ uşe afară pe acela, care n’are greşala de a nu
una se simt, dâcă durerile şi bucuriile lor ricei naţionale, cu bărbăţiâ şi demnitate fi Maghiar, ci ceea-ce plănuesce, e contra-
pururea împreună le simt. Intr’adevâr — apără înaltele ei interese. maghiar? Demnă este acesta procedere pen­
Toastul d-lui Al. Mocsonyi fiă că catolicismul şi calvinismul au strim- Ridic pocalul meu în onorea înalt tru naţiunea, care se laudă cu suprema­
ţinut la masa comună dată în Reşinarî torat poporul pentru ortodocsia sa, fiă-că Preasânţiei Sale şi Preaveueratului nostru ţia?... Dâcă în imperiul lui ’Wilhelm II
cu ocasia serbărilor în memoria lui grecismul şi slavismul au ştirbit caracterul metropolit şi archiepiscop Miron ! ar face acâsta probă un director frances,
naţional al bisericei, pururea românismul Ridic din nou pocalul în onorea Prea-
Andreiu Şaguna. i-ar da lui Nemţii esemplu cum trebue să
a fost atacat în nervul său vital; er rup­ sânţiţilor şi Preaveneraţilor noştri archierei se tracteze cu aceia, pe cari nici cea mai
Escelenţia Vostră, Preasânţiţi d-nî episcopii tura istorică a elementelor sale psihice, Ioan şi Nicolae ! fină deosebire nu-i pote numi altfel, decât
Onoraţi domni şi domne! indisolubile — Românismul a resimţit’o ' Să trăiâscâ ! („Tel. Rom. ) îmbulditorI .
u
u
Preaveneratul nostru archiepiscop şi drept ca o durerosă vivisecţiune. După-ce foia ungurâscă îşi varsă în
metropolit în frumâsa sa cuvântare a bine­ Pricepem deci, de ce biserica naţională chipul acesta veninul puturos dicând, că
voit a-şi aduce aminte de noi, de familia a fost, este şi va > (mâne in veci condiţiunea „Nem szabad — rumimyestye“. Ungurii la totă ocasia trebue să spună, că
Mocsonyi, esprimându-ne mulţămitele sale, de vieţă a poporului român. Bag’ sâma aşa a lăsat Dumned.eu în „în ţâra acâsta nu suferim nimic ce este
pentru-că ne-am presentat la festivitatea In acestea culminâză spiritul genuin cartea neamurilor, ca Ungurul sS nu potă adversar naţiunei maghiare şi tendinţelor
comemorativă, de acll. Eu însă şi fraţii mei al Românismului, spiritul, care precum ve­ suferi pe lângă sine graiul altor neamuri. maghiare — continuă şi sfîrşesce astfel:
11
întorcem mulţămita pentru acâsta aducere dem isvoresce din sorgintea nesecată a Ideia acâsta nl-o deştâptă fără de n Nu ne trebue teatru valah, chiar dâcă
aminte, căci ne-am împlinit o simplă da- însuşi sănătosului instinct vital al Românis­ voie o prealuminată hotărîre a şi mai lu­ cel-ce ar voi să înfiinţeze aşa ceva în Bu­
torinţă de Români şi ortodocşi şi o în­ mului. minatului „belugminister unguresc Perczel dapeşta, ar fi din crescet pănă ’n tălpi su­
u
u
dreptăm asupra Escelenţei Sale, care prin Acest spirit s’a întrupat în nemu­ faţă cu o cerere, ce a înaintat’o (filele aces­ pus ungar ...
presenţa şi participarea sa a ridicat nimbul ritorul nostru metropoft. Acest principiu tea un director de teatru din România că- Apoi, de — asta o scieam noi de
festivităţii. i-a dat puterea magică, ca să deştepte la tră primăria oraşului Budapeşta. Etă de mult. N’aveau lipsă gazetarii dela „Magyar
AstăclI când din întrâga metropolie nouă viaţa, plină de speranţă biserica na­ ce e vorba: Hirlap să nl-o spună cu atâta lipsă de
w
am pelegriuat aici, la mormântul marelui ţională din somnul morţii, în care ador­ Un domn director de teatru din Bu- bună cuviinţă.
nostru metropolit, ca să depunem tributul mise mai bine ca de un secol şi jumătate. curesci — aşa dice o fâie din Peşta — s’a Netn szabad — rumunyestye /“ este o
n
nostru de pietate, figura aceluia, cea mai Şi de acest spirit a fost însufleţit marele adresat primăriei oraşului Budapeşta cu vechiă lozincă a tuturor împăingenaţilor la
distinsă a reînviatei nostre biserici naţio­ nostru metropolit, când cu înţelepciunea rugarea sS-i dea voie a deschide un teatru ochi şoviniştl, cari nu văd prăpastia, în
nale, ni-se înfâtişeză înaintea ochilor noştri sa departe prevădătâre aşeclase biserica românesc permanent în capitala ungară. Ce­ care c’o fatală necesitate îi duce netole-
sufletescl în tâtă măreţia sa imposantă; er naţională pentru vecurl pe fuudamente de rerea acesta a scos din minţi pe şovinştii ranţa şi întunecatul lor egoism de rassă.
memoria lui pune în vibrare cordele cele granit. unguri. Numai astfel ne putem esplica răs­ Peste noi Românii a trecut deja de
mai delicate ale inimilor nostre, pune îndeplinirea unor astfel de opere epo­ punsul, ce l’a dat ministrul unguresc de mult supărarea, ce pe-un moment ni-a pri-
t
în mişcare sentimentele nostre cele mai cale o reservă provedinţa divină pentru interne Perczel numitului director prin pri­ cinuit’o acâstă politică a păturei maghiare
frumose şi nobile, sentimentele de grati­ puţini muritori; — un astfel de bărbat măria oraşului. Acest răspuns e rupt-ales: suprapuse, care fatal se va răsbuna mai cu­
tudine, admiraţiune şi pietate. epocal, un astfel de bărbat provedinţial, „nm szabad /“ Cu astfel de cereri, elice mi­ rând ori mai târejiu, dâr se va răsbuna ne­
Un astfel de moment al entusiasmului a fost Andreii! Şaguna. nistrul, nu se pot adresa, decât supuşi un­ greşit — Dumnecleu însu-şl vrâ să se răs-
evlavios pentru nemuritoriul reîntemeiător Noi binecuvântăm memoria lui, şi gari, er directorul de teatru român nu bune.
al bisericei naţionale nu pâte trece, fără a binecuvântată va rămâne pănă când va este supus ungar. Ce privesce refusul ministrului Per­
întări în consciinţa nostră ideia bisericii susta Românismul cu bierica sa naţională. Apucând de codă acest răspuns, „Ma• czel faţă cu cererea directorului de teatru
1
naţionale, nu pote să ne lase nepătrunşi Er gratitudinea nâstră nemărginită gyar Hirlap' e supărat foc pe d-1 „belug- din România — lăsăm acâsta cestiune la
pănă la adâncul inimei de acelaşi spirit faţă cu acest mare binefăcător al nostru, minister“, că de ce n’a sciut să-şi înteme­ apreciarea lumei culte, care de sigur va
naţional bisericesc, [a cărei întrupare o vom dovedi-o, precum în trecut aşa şi pe ieze răspunsul pe alte motive mai — dela scii să-şi facă judecata mai conscienţios şi
glorificăm în neuitatul nostru metropolit; viitor, prin fapte lucrând inspiraţi de al lui rădăcină. Nu trebuia să dică Perczel, că mai drept, decât gazetele unguresc!.
şi aşa are sâ fiă. spirit pentru întărirea, prosperarea şi în­ „nu-ţl dau voie, fiind-că nu eşti supus un­
Din mult agitatul trecut al poporului florirea bisericei naţionale. gar , ci trebuia să spună mai pe ungu-
11
român se ridică în relief în deosebi douâ Una însă, durere, nici cu ocasiunea resce, că „teatru cu limbă valahă nu su­ Nădejdea ’n Banffy ş’o pun.
u
fapte însemnate. Biserica a fost în tot de­ acestei festivităţi înălţătâre n’o putem ferim în Peşta . Şi âtă de ce: Mare om a ajuns fostul paşă dela
cursul unui şir lung de secoll siniştri, şi trece cu vederea; marea diferenţă între „In capitala ungară de deci de ani Bistriţă-Nâsăud. Ungurii din Ardeal aştâptă
în timpurile cele mai desperate, pururea timpul reînfiinţării străvechei nostre me- decurge lupta în interesul maghiarisării. minuni dela „strălucitul său regim „na­
11
11
unicul şi ultimul adăpost al poporului ro­ tropolii şi între dilele de astăcjî. Ou în­ Acolo der, unde nu pote fi bine vădut nici ţional ; dâr nu minuni de rând, ci de ce-
mân; âr poporul român secularele sale tristare trebue să vedem, cum astăcjl su­ un fel de ospe, care ne-ar putâ abate dela lea cu stea în frunte.
strimtorirî le-a suferit în deosebi pentru blima misiune ideală a bisericei nu se mai scopul ce ni-am pus, dela maghiarisarea de- Reptila guvernamentală maghiară din
statornicia sa, cu care a ţinut strîns şi firm scie aprecia după valorea ei nepreţuibilă. sevîrşitâ —- nu se pote da loc unui teatru loc, o şovinistâ gazetă, ce se numesce
u
u
la biserica sa strămoşâscă. Cu durere simţim, că trăim într’un timp, românesc. „Brassoi Lapok , şl-a luat greua problemă

Seriositatea îi era zugrăvită pe nându-le numărul şi UDe-orî chiar şi ce i-se servea la masă, întrebă uimit De unde vii? Dela Paris? Dela Lon­
11
faţa. în ea se vedea esprimat por­ datul. cjicând: „Minunat vin, Eseelenţa, por- dra , şi aşa mai departe, de-1 tăiau
tretul archipăstorului, bărbatului de Privirea lui era aeriosă, bărbă- miteţi-nu se vă întreb, de unde vă sudorile pe bietul tinăr. Dâră odată
stat şi înţeleptului adeuc cugetător. tescă şi curagiosă, ca a omului, care procuraţi acest vin escelent ?“ Şi mi­ o păţi cât de bine cu’n student. Acesta
în tot chipul său se manifesta se simte sigur de puterea şi supe­ tropolitul îi răspunse îndată: „De era feciorul popii Arsenie din Gura-
spiritul, fineţea şi mai pe sus de t6te rioritatea sa. In faţă ’i se putea ceti unde? me întrebaţi — d e l a Poplaca. Rîului: uu tiner deştept, vioiu dela
nobleţea. E'a cu neputinţă se se afle adâncimea cugetărilor şi greutatea Acolo îşi are Episcopul magazinele fire, îndrăsneţ şi sprinten la vorbă:
cineva înaintea lui şi se nu-i insufle luptelor, ce-1 apăsau. sale de vinuri, de şampaniă şi de „Apoi tu astăcjî astfel îmbrăcat? Şi
respect. Era orator escelent. Vorbea rar, tot felul de delicatesa . cu ghete de lac? Astfel de haine,
11
Aşa era el între ai săi; aşa în­ răspicat şi apăsat. Vorbea liber, fără Era esemplar de economia şi fătul meu, le îmbracă cineva numai
tre streini. Şi se fi fost persânele sfială şi în mod convingător, cu o cruţător, ceea ce-i făcu cu putinţă la cjile mari, la sărbători , cji n>e-
âe
11
cele mai înalte şi cele mai strălucite, eloeuenţă strălucită, li plăcea se înfiinţarea atâtor fundaţiunî, împăr­ tropolitul. — „Se me ertaţî, Esce-
civile şi militare, toţî erau străbă­ amestece printre materiile seribse o ţirea de stipendii la studenţi săraci, lenţă“, răspunse studentul Arsenie,
tuţi în adâncul sufletului lor de far­ dosă bună de umor, şi acesta făcea şi lăsarea unei averi considerabile „der pâte fi pentru mine o di mai
mecul figurei lui imposante. Avea o vorbirea lui variată, picantă, inte­ după mârte. La economiă şi cruţare mare de sărbătâre, decât atunci, când
minte ageră, cuprindea lucrul la mo­ resantă. îndemna el pe Români la tâte oca- am onore a mă presenţa înaintea
ment. Nici nu asculta pe om pănă Poplaca, o comună românâscă siunile, în scris şi prin graiu. Escelenţei Tale. ca absolut gimna-
la sfirşit, şi-l întrerupea cu cuvintele: în apropierea Sibiiului, juca un rol Ura luesul şi-l combăteadin tâte sist, cu atestatul de maturitate în
„Te pricep“. Avea o judecată clară însemnat între glumele sale. Când puterile. Când vre-un student stipen­ mână? — „Bravo, „Kerl , sciam
11
11
11
în tâte lucrurile. Părerile lui aveau la mesele sale, mai ales fiind âspeţi diat venea dela Viena, dela Lipsea eu, că tu eşti meşter de vorbă , re­
mare trecere la bărbaţii cei mai de streini, se servea vre-o bucată mai seu Berlin şi se presenţa la dânsul flectă mitropolitul, ridând şi băten-
frunte, ia locurile cele mai înalte; alesă, el avea adese-orî obiceiul se îmbrăcat mai elegant: parfumat, în- du-1 pe spate !
eră memoria lui era uimitâre. Işî (jică: „Asta-i dela Poplaca“. mănuşat, cu ochelari, cu frac, clac Temperamentul îi era coleric,
aducea aminte de cele mai depărtate Odată era prânej mare la me- şi ghete de lac, ori cu perul frisat sanguinic; der când voia, cerend îm­
timpuri, de întâmplări, cari se pe­ tropolitul. Personalităţile cele mai ă la mode, avea ce se-şî audă. Mai prejurările, se scia modera astfel, că
trecuseră înainte cu 20—80 de ani, distinse din Sibiiu, civile şi militare, întâiu îl măsura de vre-o două, trei- nici cele mai mari vătămări nu-1 pu­
şi le istorisea, ca şi când ar fi fost nu­ erau la masă. Un funcţionar guver- orî, din ct escet pănă ’n tălpi, eficân- teau scote din flegmă. Spiritul lui
mai eri, alaltăerî. Adese-ori cerea nial, naiv cum era dela fire, care du-i: „Da tu eşti cutare, fătul meu, viu şi iute îl făcea, ca în acţiunile
acte vechi oficibse din archiv, spu- gustase binişor din vinul escelent, tu feciorul popii din satul cutare? sale să păşescă hotărît şi energic,