Page 77 - 1898-07
P. 77
Nr. 153 — 1898. GAZETA TRANSILVANIEI Pagina 5
ţârele rade ale sciinţei şi dat pradă întu- lucruri, când noi suntem săraci şi rămaşi? bele cu haine. Mare este durerea nâstră, ca din pământ a păturei culte româ escj
nerecului celui mai grozav. După cum pă va întreba cineva. Dâr eu întorc întreba când vedem cum portul cel frumos româ nu vor trebui 50 de ani, ca dela calea cea
mântul nostru are chiar acum lipsă de căl rea : pentru-că suntem săraci şi remaşl, se nesc, fala nâmului nostru, oglinda, curăţe rătăoită, pe care mergem acum, să ne în-
dură tot mai mare, ca să ’i-se desgheţe pă cade âre să nu facem nimic, spre a-ne nia lui, portul pitoresc, pe care străinii târcem la cea bună.
turile sloite, tocmai aşa inima şi mintea smulge din nămolul veacurilor de durerâsă ni-1 pismuesc şi pentru care ne laudă chiar Ce să facem aşa dâr? Etă ce vom
poporului nostru simte forte mare lipsă de aducere aminte? Din contră! Yrem să dăm şi duşmanii, cji de <ji se corcesce, piere şi face : Iutâiu şi întâiu vom da parola nâstră,
radele dumne4eescei sciinţe. înainte cu orl-ce preţ! în locu-i întră copturile prăvăliilor, scumpe că vom veni cu mic cu mare la tâte con
Nici o schimbare pe lume nu se face Nu-i destul însă a vorbi şi a spune şi rele. Ge privesce partea acâsta a lucru ferinţele, ce se vor ţinâ de aici înainte,
fără greutăţi şi dureri; aşa şi despărăeini- poporului câte tâte, când el vede însuşi lui, apoi trebue să spunem, că noi Tohă- conferenţe, în cari se va vorbi despre mij-
rea nâstră încă aştâptă multă jertfă, multă fârte adese-ori, cât de rău se priconsesc nemi am întrecut ori ce aşteptare. După lâcele prin cari s« pâte omul lumina. Vom
sudâre, lucruri, ce din parte-ne suntem de aceia, cari alergă pe la şcoli. Ou adevărat, port nimeni nu ne mai pâte judeca, că ce îmbrăţişa cu căldură ramura „Asociaţiu-
cişi a-le aduce cu cea mai mare plăcere au fost părinţi, cari şi-au cheltuit şi cel suntem. nei sădită în pământul nostru, care are
u
numai să putem introduce în mijlocul con din urmă creiţar cu şcolile, voind să facă Ei bine, lucrul acesta, din punct de sfânta chiămare a-ne spune, ce trebue să
fraţilor noştri dragostea cea sântă de înain din fiii săi domni, şi la urmă s’a ales nimic vedere economic, umple cea mai îpsemnată facem.
tare. Ne va succede să sădim dragostea îna din ei. Etă cum vine ispita asupra omului, rubrică, şi pănă când ne tragem adese dela Dâr ce-i „Asociaţiunea“ a cărui nu
întării cu orl-ce preţ în tinerimea nâstră, abătându-1 din calea cea bună. Răul a fost gura nâstră şi a copiilor, ca să ne îmbră me întreg este: „Asociaţiunea pentru litera
seu nu? Asta atârnă dela aplecarea vâstră, tot pe partea Românului. Poporul nostru căm cu haine de târg, cari nu ţin mai mult tura română şi cultura poporului român . Vă
u
fraţilor, a primi de bune ceea-ce noi vă de un timp încâce doresce să facă din fiii decât suspinul păgubaşului, ne răpunem şi voiu spune pe sourt: O societate mare, ce
punem înainte. Dea bunul Dumnecjeu, ca, săi seu domni mari, sâu nimic. Aşa s’a în agonisita unui întreg an. se estinde peste tâtă ţâra nâstră, pe unde
precum drăgălaşa primăvară isbutesce a tâmplat apoi, că persâne, cari nu aveau în Dâr încă atunci, când urmâză ani răi locuesc Români, societate, care vrea să
sădi în locul sloilor de ghiaţă de pe ţăr suşiri potrivite, calităţi spirituale, ş’au mân — cum a fost şi cel trecut 1897 — când adune sub aripile sale tâtă suflarea română
muri şi de pe ramurile arborilor verdâţă cat averea cu şcolile şi la urmă au rămas nu se fac bucate nici pe puţinul pământ dela vlădică pănă la opincă şi, însufleţin-
şi flori, tocmai aşa pornirea nâstră să pro nimic. ce avem? du-i pe toţi pentru binele de obşte, pe
ducă în piepturile tuturor celor de faţă şi Românul, credincios strămoşescului In faţa copiilor, pe cari ne impresâră unul fiă-care membru să-l pună la locul
a celor ce atjl n’au putut participa, o sfântă obiceiu, se uita pană acum de curând cu — mulţămită ceriului — ni-se înorâză său, arătându-i mijlâcele prin care să pâte
însufleţire, care să producă fructe folo- dispreţ la orl-ce măestriă, şi pentru lumea fruntea, nesciind cum să-i căpătuim. Să-i face înaintarea nâmului nostru.
sitore. tâtă nu şi-ar fi dat copilul să înveţe o me dăm la şcâlă, cei mai mulţi nu putem; Societatea acâsta sâmănă cu un arbor
Cel mai preţios dar, pe care l’a pri serii Ori domn, ori apoi plugar! La urma să-i ţinem acasă, n’avem cu ce, să-i trimi frumos, care vrâ să umbrâscă şi scutâscă
mit poporul nostru dela Dumnedeu, este: urmelor se întorcea la tocita dicală: „Cum. tem aşa-dâr servitori! Dâr, vai! amară-i pe tot! fiii români. Şi pe cum arborul are
mintea. Uimirea a cuprins pe străinii, cari au trăit strămoşii mei, cum trăesc eu, Ya pânea servitorului. Şi la urmă, după ani trunchiu puternic şi gemănărl grâse de
au ajuns a eunâsce podâba acâsta a popo trăi şi copilul meu“. Modul acesta de ju de înstrăinare, reîntors adese cu sănătatea cari se ţine, apoi gingaşele rămurele, aşa şi
rului român. O comâră are nâmul nostru decată însă l’a împins înapoi cu 4 * de sdruncinată, merge acasă, unde neavând „ Asociaţiunea“ îşi are comitetul său oen-
ec
hărăzită dela Dumnecjeu, dâr care comâră ani în urma altor popâre, căci lumea adl ocupaţiune — lucru — continuă şi potri tral — trunchiul — comitetele cercuale,
pănă acum a stat ascunsă şi aprâpe necu s’a schimbat. Meseriile, industria şi comer- vită, se dedă păcatelor, se dedă beţiei şi gemănările, şi agenturile comunali, ramu
a
noscută. Poporul nostru nefolosindu şl acâstă ciul au apucat în frunte, nâmurile, cari se cufundă în peire. rile, umplând una fiă-care parte locul său
comâră — mintea — pănă acum, a fost ca sciu să preţuâscă aceşti râmi de bunăstare, Etă sârtea Românului în comuna nâs şi dând frumseţă întregului. Cei mai vred
orbul din poveste, care şedend pe comori, dau tonul, âr cei ce nu au putut sâu nu tră, sârte, care cu puţină schimbare se pâte nici bărbaţi români i-au pus temelia îna
cerşea la cotitura drumului. au voit să-le îmbrăţişeze, ârbecă în întu- cjice, că i aceeaşi de-opotrivă pentru cea inte de asta cu 36 ani, bărbaţi între cari
Odată descoperită comâră nâstră, ni nerec şi sărăcie. Intre cei ce nu au putut mai mare parte dintre Românii plugari. numărăm pe fericiţii MetropoliţI Şuluţiu şi
se vor deschide şi ochii, ca să vedem cine şi parte nici n’au vrut să îmbrăţişeze co- Păcut’am noi pănă cum vre-odată Şaguna şi alţii, cari numai binele nâmu
suntem acum şi oe trebue să fim pe viitor. merciul şi industriile, se numără şi poporul acâstă judecată asupra nâstră înşi-ne? Nu lui nostru l’au voit.
Câte sunt căile fericirei pentru acela, care nostru român. N’au putut Românii să le prea cred. Etă, fraţilor, înţelesul cuvinte Societatea acâsta are de scop: înain
şi-a cultivat mintea, vedem cu ochii noştri îmbrăţişeze pănă la 48, când erau încătu lor puse înaintea acestei vorbiri: „Cunos- tarea poporidui pe orî-ce cale legală. Din con-
u
şi ne mirăm. Ca dm pământ se ridică fiiul şaţi în robie, iobăgie, şi apoi ţechurile vechi ce-te pe tine însu-{î . tribuirile membrilor săi se fac fonduri, din
sărmanului plugar, cu chiu, cu vai trăesee ţineau departe pe orl-ce tinăr român, care Omul este o lume mică. Atâtea taine cari se dau ajutâre şi stipendii la tineri
pe la şcoli şi trece prin ele fâcându-se om ar fi dorit să înveţe măestrie sâu comerciu. întrunesce inima lui, sufletul, trupul omu iubitori de carte, dâr săraci, S9 ajutorâză
fericit. Cine dă tonul la înălţarea lui ? S’a mai adaus la neputinţă şi nevoinţa; lui este locuinţa atâtor minunăţii, cât pe tinerii dela meserii, să înfiinţâză biblioteci
s
Mintea. Cum s’a ridicat pătura aceea alâsă după cum am 4> mai sus, Românului îi dreptul cei vechi mai mult se mirau de poporale, de unde poporul să-şi pâtă cu
a nâmului nostru, inteliginţa nâstră în anii era ruşine să se facă meşteşugar sâu pră omul însuşi, decât de tâte nepătrunsele uşurinţă scâte nutremânt sufletesc, — în
din urmă, făcându-şl loc în lume, loc mai văliaş, ca Jidovii şi ca Greoii. El — Ro taine ale lui Dumnecjeu. văţătură — şi altele.
fericit şi mai tihnit, decât părinţii săi? — mânul — rămânea pe lângă pluguşorul şi Şi noi să ne esaminăm pe noi înşine Văcjând sfinţenia causei, unul fiă-care
cidtivându-şî mintea. moşiuţa sa şi din satul lui nu voia să se cu de amănuntul. Oe suntem, ce putem Român este dator, pentru binele său pro
Yom da uitărei trecutul, fraţilor, căci misce. face, ce daruri ascunse avem în inimile priu, a alerga la acest isvor al culturei,
pentru noi trecutul este puţin mângăitor, Ei, dâr unde a ajuns pe calea acâsta. nâstre, pe unde să apucăm, cum să ne a-1 îmbrăţişa cu iubire, a îndemna pe alţii
noi voim să folosim presentul, timpul de A ajuns pănă acum, ce e drept, întreg să croim fericirea şi viitorul ? să se adune şi a da ascultare sfaturilor, ce
faţă, şi mai ales voim să ne 'pregătim pentru nătos cu viâţă nepătată românâscă, dâr să Yedem cu doi ochi, că aşa nu mai se dau de aceia, cari sunt puşi în fruntea
viitor. răcit şi legat pământului său puţin şi îm merge. A-ne plânge cu mânile în sîn, a-ne societăţii.
Focul sfânt al culturei cercă a stră părţit. Pluguşorul Românului, idealul său booi să răsune aerul, nu plătesce nimic. Adese-orI omul cel mai harnic, ne
bate pe pământul înţelenit al soumpei nâs- de pănă acum, zace mai mult la umbră, Omul înţelept însă judecă tot pasul înainte sciind el ce să facă, are lipsă de sfaturi.
tre patrii, la noi acasă. Şi chiar fiind-că neavând unde să se împlânte. Agonisita de a-1 face. Nu voeso a vă pune înainte Mai cu sâmă însă au părinţii lipsă de sfat
vine acasă, îi vom eşi spre întâmpinare şi nâstră din moşie este fârte mică, şi abia ne exemple străine, căci nu dela străini aştep la crescerea copiilor, la aşedarea lor pe la
primire cu bucurie. Vrem să facem din ajunge pe masă în deoursul unui an întreg, tăm noi mântuirea, ci voesc a vă aduce şcoli, pe la meserii ş. a. Ei bine, societa
copiii noştri âmenî luminaţi; pe aceia, cari necum să mai putem şi vinde. Din ce să aminte de timpurile 40 şi înainte. Bătrânii tea acâsta a pus în fruntea ei chiar âmenî
vor avâ mai mare dragoste de carte, îi acoperim aşa-dâră mulţimea datelor, cum şi moşnegii, cari au trăit acele timpuri, de aceia, cari cunosc atât pe părinţi, cât
vom da la şcâlâ cu orî-ce preţ; pe aceia şi cu ce să ne ţinem pruncii la învăţătură, sciu ce âmenî cu carte avea poporul nos şi pe copii, a pus adecă pe preoţi şi învă
cari sunt raijiocii, îi vom aplica la meserii, de unde să ne cumpărăm haine? tru pe atunci şi câţi âmenî cu carte avem ţători sub mâna cărora cresc copiii în şcâ-
âr pe acei ce ne trebuosc la economia, îi Căci trebue să mărturisim cu durere, noi acum. Unde erau părinţii noştri şi unde lele poporale. Preoţii şi învăţătorii cunosc
vom fac ugarl harnici şi cunoscători de că pe lângă alte neajunsuri, adl ni-s’a mai suntem noi? Nu s’a ridicat Românul, aşa talentele tinerilor, văd pe cei ce sunt po
carte adaus unul fârte mare şi care duce pe Ro- cjicând, ca finicul din cenuşa lui? Dâcă au triviţi pentru carte, sâu la meserii, sâu la
1 1 Tn + Aprr aici podâ- fost de ajuns 50 de ani pentru ridicarea plugărit.
Roma
<iice el
-el găsesc
acea blâru
ochii sei el*
Tot aşa îşi
acele amintiri
ce ’şl t’
