Page 50 - 1901-07

Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 162. —1901.

6re-care, apoi se stinge şi piere. Morala vând c&usa sfântă.... Ei sunt ca tâlharii, să răspândescă cultura, morala; că pot neînfrânt îndurând m’i de miserşi luptând
clădesce, imorala distruge. cari întră pe furiş în biserica lui Dumnezeu, cresoe generaţiunea viitore. Şi dâcă nu ou câţi duşmani în lume.
Roma antică şi dimpreună cu ea tote îmbracă sacrele odăjdii să propovăduiască simt în pept focul sacru, oare să le spună, Un om cu caraoter are o liniă de
popârele vechi ne arată, că numai pănă evangelia lui Christos şi după-ce au se­ că au vocaţiune pentru earierea l o r : fiă conduită bine fixată, pronunţată şi hotărîtâ.
atunol au înflorit, păna când la strălucirea dus alipirea credincioşilor, jefuese altarul... cel puţin omeni cu caraoter şi părăsâsoâ El nicl-odată nu va sta pe gânduri ca cale
lor au residat bunele moravuri; din mo­ Gel-o© abusâză de încrederea poporu­ locul unde nu pot produce nici un bine, oi are să apuce, căci sentimentul onestităţii
mentul însă în care ele au alunecat pe lui, este mai oulpabil, decât acela ce omoră numai stricăciune.
îi va spune tot-deuna numai decât, că nu
panta imoralităţii, când desfrâul s’a urcat pe tată-său, căci acesta stinge viaţa unui
Fiă omeni ou caraoter servitorii alta­ pâte să plece decât pe oalea onârei. Con-
la tron şi a călcat în piciârs tot ce-i cins­ singur om, câtă vreme el ucide viitorul rului, preoţii, cari predică morala creştină. soiu de demnitatea sa, el nu se va
tit: numai decât s’a prăbuşit în vent şi unui nâm întreg.
Viâţa lor întrâgâ să luoâscă drept oglindă încovoia în rândurile celor ou devisa:
putere şi gloriă şi renume şi tot oe-au avut Istoria ne învaţă, că nici odată nu nepătată, care să ne refleoteze numai pur­ „Lasă-mă, lasu-te“ — ci va eşi în arena
mare şi admirat.
msssele au pricinuit oăderoa ideilor mari, tare cuviinoiâsii. Ei sunt lumina şi pazuieii luptei, să-şi dea ultima resuflare pentru oon-
Nu numărul mare, nu bogăţia strălu­ ci tot-dâuna invidia, ueuţelegerea şi nimic­ moralei poporului. Pe cât de frumâsă e mi­ vingarea sa.
cită şi nu puterea brută sunt garanţa vii­ nicia conducătorilor, oarl se certau pe siunea lor, au şi o răspundere atât de grea. Un om cu oaraoter, dâcă se face apel
torului unui neam, ci basa morală. Fiă o trofee. Ne închinăm ou evlaviă odor oe o împli­ la concursul lui, în o causâ obştâscă, nu va
naţiune cât de mică, cât de nedreptăţită Degâba sunt talentele mari, cari or­ nesc ou vrednioiă. Dâr nu este mai soârbos hesita nu singur moment, nu va 4i°e nici
şi de asuprită, — dăcă are consciiuţa mo­ besc lumea ou strălucirea minţii lor, căci decât preotul imoral care îu loc de-a tra­ odată „pote , nu va răspunde precum au
u
ralei, nu va peri, ba se va ridica şi va vine »un moment de ispită seduoătore, şi duce ’u faptă învăţăturile evangeliei, le tă- obiceiul mulţi: „faceţi numai, că eu mă în-
înflori. dâcă tăria caracterului nu le soutesce, a l u ­ vălesce în noroiă; care după nopţi de ur­ voiesc la tote , căci !a adăpostul acestor
u
Basa morală e isvorul din care, prin necă pe povârnişul căderii morale. De aceea gie, ou ochii oăcjuţî în orbite, vine smerit şovăelî şi scuse se pitulesce miuoiuna şi la­
veclnica renduială a 'firii, isbucnesc calită­ a chs ue scriitor: „Mai bme caracter fără îu faţa a'tarului, aşteptândo-ne să-i mărtu­ şitatea, — ci va sări hotârît să dea mâna
ţile cari feresc poporeie de tote primej­ cuitură, deeât cultură fără oaracter“, (Rem- risim oăoatele, ca să ni-le ierte. ou oel ce lucrâză.
diile, cari le arată calea propăşirii, le lu- brandt als Erzielier.) Fiă omeni ou caracter toţi cei oe ţin Un om ou caraoter vă4ând primejdia
miuăză minţile, le întăresc braţele şi le Degâba sunt tote ideile salvatore, condeiul. Numai mâni curate să 1 atingă, oe vrea să distrugă interesele mari, nu se
pregătesc viitorul. tote pornirile entusiaste şi tâie actele mă­ ca nu cum va să-l păteze,- Să cultive buuele va retrage şi nu va dioe, că nu se mestecă,
Morala este mama a tot ee-i bun şi reţe, — dâcă cei ce le scot la iveiâ şi le maniere, căci coudeiul nu este ciomag. Să pentru-oâ eventual s’ar strica ou cine-va
frumos. Ea uasce t6ta ideile mari, ea in­ dirigâză nu au firmitatea caracterului, oăcl stea vecinie în serviciul oaU3ei drepte şi sâu ar avâ pagube materiale, — ei va des­
spiră t6te la .teie strălucite si ea ofere tă­ astfel le lipsesce puterea nutritâre şi sus- nici odată să nu ca4ă la rolul nimernio de considera tâte motive’e personale şi va pune
ria a-!a esecnta. ţinâtore. condei& simbriaş, care apără şi laudă pe îu serviciul causei totă stăn inţa sa.
Morala produce omenii cinstiţi, stâl­ Degâba sunt virtuţile îuăiţătâre, me­ cel oe plătesce. Ei, cari ţin să conducă opi- Un om cu caracter nu va face nimica
pii societăţii şi ai poporului: caract erele nite a-ne deştepta cea mai adâncă stimă, niuuea publică pe calea onârei şi cari ju­ îndemnat de interese i n i i viduale, ci condus
de model. dâcă cei-ce le profesâză nu-s decât nisce decă pe alţii, să fiă înşi-şl nepătaţi, ca nu numai de sentimentul datoriei. Sentimentul
Caracterele sunt manifestarea cea mai comedianţi, cari jâcă un rol studiat, pen- cum-va publicul să asiste la spectaoolul acesta este atributul fără care e peste pu­
pregnantă a moralei. Bă ne oprim der la tru-ca să-şi câştige aplauseie mulţimii. greţos, cum msce aventurn-rl certaţi cu tinţă să se simtă om depliu, întocmai cum
cuvântul acesta şi să studiăm însemnăta­ Degâba sunt vorbele înflorilate, de- morala ţin lecţii de onestitate şi judeoă pe nu pote să trăiâscă fără să respire aer.
tea ini. Ne inspiră şi ionul unde ne aflăm, olatnaţiuniie bombastice — dâcă faptele nu omenii cinstiţi. Un om ou caraoter scie, oă onârea e
căci acest corn de ţâră a dat nâin^ui ro­ viu a-le întări. Şi fie âmenl cu caracter toţi câţi con­ comâra cea mai scumpă a unui bărbat, ră
mânesc pe bărbatul al cărui caracter de Degâba e oil-oa sforţare, care nu-i di- duc stăruinţele de înaintare a poporelor. vorba dată e sfântă, că stâgul la care a
aur va străluci tot-dâuna ca un esemplu rigetâ de âmenl cu caracter, căci astfel nu Sufletul lor să rămână curat, ca aerul mun­ jurat e viaţa l u i ; de aceea el nu va lipsi
classic şi căruia generaţiile viitbre i-se vor are temeiiă vitală. ţilor unde du străbat miasmele corupţiuDii, nici odată de acolo, unde îl reclamă daro-
închina de-apurutl ou evlaviă. de unde numai fulgerile ideilor regeneră-
Caraoterul având un rol hotărîtor riile lui de om corect.
Caracterul este espresiunea calităţilor atât în viaţa familiară, cât şi în evoiţiunea tore îşi iau sborul. La înălţimea cugetării Un om ou caracter nu portă frică de
morale ale omului; emblema, care ne indică obştâscă a poporelor, formarea lui ni se lor, să despreţnâacă ademenitârele străluciri judecata nimănuia, căci are oonsciinţa, li­
diu capul locului valorea morală a lui şi impune drept problemă de frunte. Forma­ treeătore ale obştei şi să ţină mai mult la niştită, că viaţa lui aste o carte deschisă,
ne spune numai decât la ce avem să ne rea caracterului, prin esemple soose la ivâlă, stima ce-i împresoră şi la sfinţenia datoriei in care du se găsesoe nimica de oondamuat.
aşteptăm. este o misiune principală a scenei. Etăunul ce au de împlinit. Căci nu este dragoste Familia, societatea, naţiunea, în frun­
din cuvintele pentru care dorim să înfiin­ mai fierbinte, stimă mai înaltă, gloriă mai
Caracterul dă direcţiune i n d i v i d u l u i mare şi fericire mai sublimă: decât ceea tea cărora stau astfel de bărbaţi, sunt fe­
d’a porni pe o cale său pe alta, d’a să­ ţăm teatru. ee-ţî împletesoe recunosoinţă nâmului tău... ricite, viitorul lor este sigur, un viitor fru­
vârşi o faptă bună seu rea, d’a fi un om Pretutindeni, în familiă şi în societate, Şi nu este pedâpsă mai grozavă, decât a mos şi mare.
cinstit seu a deveni un tioălos. în fruntea tuturor stăruinţelor, la tote pos­ trădătorului, oare îşi tîresce urgisit 4'lel'*
Caraoterul oonduoătorilor fixâză s6r- turile de onâre, âmenl cu caraoter. Asta din urmă ale vieţii şi more blăstămat de Dâcă Dmxne4eu m’ar întreba, ce-i cer
tea poporelor, acela se imprimă în tote ac­ trebue să fiă devisa societăţilor, asta e sal­ toţi ai săi, âr blăstămul acesta se perpe- eu naţiunii mele : talente mari, bogăţii stră­
lucite, puteri colosale, — i-aşl răspunde:
tele naţionale, acela este binecuvântarea varea popârelor. tuâză din generaţiune în generaţiune, cum
sân blăstămul lui Dumne4eu. tunetul sguduitor se transmite din munţi îu — Dă-ne Dâmue cât de mulţi âmenl
Să fiă âmenl cu oaraoter părinţii, cu caracter!
Caracterele mari ridică naţiunile, ele căci cum sunt ei, astfel au să fiă şi copiii munţi, umplând de groză omenii.
sunt oolumnele, cari le susţin, ele sunt ste­ lor. A fi tată sâu mamă e mare fericire; dâr Omul, oreaţiunea oea mai sublimă a Ou acâsta dorinţă, deschid adunarea
lele cari varsă asupra lor lumină, ca lu­ ei să nu uite nicl-odat.ă, că fericirea acâsta lui Dumue4eu, are menire înaltă pe pă­ generală.
mea să le vacjă şi să le admire; caraote- nu li-e hărăzită înzadar, că au o dat.oriă mânt, aceea de-a representaaicl idcia divi­
rele slabe le compromit, le pregătesc că­ de î m p l i n i t : aceea de-a da pruucilor esem­ nităţii. Cugetele, vorbele, pornirile şi fap­ După disoursul de deschidere ia cu­
derea şi le prăbuşesc în prăpastia pr-ririi. ple bune, ca astfel aceia de mici să se de­ tele lui, tote au să fiă îndreptate întru în­ vântul veuerabilul vioar al Sălagiului Alini-
Ferice de naţiunile, îu capul cărora prindă cu bunele moravuri şi să potâ de­ deplinirea acestei misiuni. El trebue să fiă piu Burbulovicl, care cu puternică elociuţă
destinul a urcat âmenl cu caracter neclin­ veni omeni cum se cade. bun, drept, curat, cinstit, de omeniă, adecă salută comitetul şi âspeţii presenţl, provo­
tit, neinficiatî de vanităţi personale, cu su­ Să fiă omeni ou caracter învăţătorii, cu caracter, cisol om de orneuiâ este numai când pe toţi să se înroleze sub drapelul
fletul fără prihană, neameţiţi de glorii efe­ cari au pe mâna lor crescerea tinerimei. un om cu caracter. societăţii pentru teatrul român, cea mai
mere, fără râvnă materialistă şi fără alt Ori şi cât de grea este munca lor, ori şi Un om ou caracter scie, că nu s’a
scop, decât a-şî servi neamul la întruparea cât de cruntă e sudorea feţei ou care şl născut do giaba în lume, că are datorii nouă stea pe orisoutul culturei uâstre na­
unui ideal măreţ. agonisesc cel codru de pane : afle-şl îm­ faţă de familiă, societate, naţiune şi patriă. ţionale.
Şi vai de popârele, în fruntea cărora bărbătare şi recunosoinţă în oonsciinţa, oare El scie, că numai împlinirea datoriilor sale Preşedintele 1. Vulcan mulţămesce pen­
se vîră nisoe âmenl miel la suflet, egoişti, le spune, că au o misiune sfântă. Să nu îi atrage stima obştei şi-i aduce liniştea tru frnmâsa primire, ce i-s’a făcut comite­
stăpâniţi de slăbiciuni prepuelnicl, pismă- vie der la şcolă cu nepăsare, fără nici o consc-imţei sale. De aceea va ţine neclintit tului îu Şimleu, unde vede pe „fruntaşii
reţl, cari vrâu numai să domnâsoă, să fiă rîvnă de lucru, par’ că ar împlini o di de la credinţa sa şi n i c i favoruri materiale nu-1 4 1
tămâiaţl — şi îndată-ee nu li-se mai satis­ robotă, căci neavând ei îndemnul, cum vor vor seduce, nici stavile nu-1 vor descuragia, între fruntaşii noştri * , dela cari Societatea
fac poftele de despotism, deviu nemulţu­ putâ îndemna copiii să înveţe ? Să urce nici ameninţări nu-1 vor înfrica. Ci va merge numai inspira se pâte în lupta ce o pârtă
miţi, se oârtă, părăsesc postul de onore şi catedra cu surîsul fericirii, că au prilegiul drept înainte, cu fruntea ridicată, cu curagiu pentru propagarea artei dramatice şi îu

femeile sunt pe câmpuri. Şi catră jinită pe grumaz, după un mândru dunică pe d’asupra creştetelor, şi lo- feteasa din bătătura ei a păşit gar­
amiacjî cătunul rămâne aprope pus­ obiceiu ciobănesc, aştepta răspuns. gofetâsa îngână âr: dul în grădina de alăturî, în grădina
tiu. Atunci, ciurda poposesce în vad, Mama Ruţa, acoperită cu un — Uite, aduseşi vorba... Mă ru- morţilor. Nu închisese încă bine ochiî,
la merul albineţ răsturnat într’o [rînă, tulpan desfăcut pe sub barbă, aple­ gaiu de cuscra să-i lungâscă cur­ şi finele cu mintea uşoră prinsese
er Tropăilă vine să-şî pue singur de cată pe un genunche, îşî plivea stra­ meiul şi ea făcu urechia t o c ă . . . Eu, a-se gâlcevi pe împărţelă. Din noro­
mămăligă în bordeiul de sub „costa tul de pătrunjel din spatele căsiî. unde mă pot duce?! Dălghineză cire s’a întors repede crângul morii,
verde“. Aşa trecea într’o c|i pe liniă A aucjit vorbă şi, fără să ridice ochiî, vita de fâme, Tropăilă, şi-i mai mare şi pe o hârtiă rătăcită în terfeloagele
în ciuda cânilor întărîtaţî de pul­ se saltă binişor din faţa pământului. păcatu! primăriei, se cetea lămurit: precum-
pana gliebiî, ce fiuştura pământul la Cu greutate întinse mâna pe jumă­ Spusele bătrânii erau pline de că logofeteasa Ruţa Badea lasă cu
fie-care aducătură din călcâiu. Tre­ tate, cum putu făcu vânt unui smoc amărăciune. limbă de mârte totă starea ei de
cea ţanţoş, cu uu ţuguiu de păr eşit de buruenî peste gard. — L a s ! . . . logofeteasă,... grija văduvă lui Tropăilă văcarul.
prin pălăria ponosită, şi drept casele asta s’o duci d-ta!
Mărunţică cum era, ieşise mai
Românilor îşî făcea în minte soco- Târcjin, îl întîmpinâ un ore-cine
la privelă. Auiţul acestor vorbe de ispravă,
tăla merticelor de făină, ce i-se cu­ cu rînza plină:
— Tot sănătoşică, tot? rostite cu glas înălţat, ’i înbunâ inima
veneau pe văcărit. Se vedea cam în­ ca o rugăciune. în ochii ei suri trecu — O brodişî vericule, decă-i
Şi fârtatul arămiu şi chipeş în
glodat şi, ca să-şî facă inimă bună, o schinteire de bucuriă. Pe obrajii vorba?
faţă, îşî apăsă pântecele încordat pe
fluera încetinel pe sub mustaţa negră, săcătuiţî se ivi o părere de roşaţă, Trufia deşartă a celuia dându-i
buza stoborului, de trosniră câte-va
mijită ca iarba înspicată. un firicel de tinereţe. Stătu pe gân­ rîvnă:
vrescurî. — Păi bine, măi creştine, nu-i
Mai cât colea zări o răsădire — Sa pe lângă casă, măicu- duri, ca o copilă mângâiată. îngână
albă, mişcând printre dudăul cu frun­ liţă... cu bătrâneţile. numai pentru ea; mutaiu eu ţăruşu viţeii! în măturile
za pleoştită. Şi când ajunge la sta­ — Săracu Tropăilă! popii?..
Pişe printre suspine, ţinându-se Voinicesce asvîrle traista de a
rea locului, — numai aşa, din dra­ El, falnic, îşî vede de drum;
de mijloc cu amândouă mânile. stânga; îşî flueră cânele şi, după-ce
gul de a lua vorba cu lumea: calcă apăsat pulberea dogorită, ca
— D a , . . . viţâua n’o dai cu aruncă o privire în drumul sorelui,
puful de mole. Sorele-i bătea în faţă.
— Mai bună vremea,... logo- vacile, nu ? cu paşi scuturaţi se lasă pe vale să-şî
Cu fir de aur ’i cosea sdrenţele că­
feteasă! — E micşoră, Tropăilă, o îm­ pornesca ciurda prin otava din pă­
măşii presurate pe pieptul vîrtos şi
Se opri înfipt pe piciorele pîr- punge balele de capre, înfiripă baba lat, descoperit pe jumătate pănă ’n durea de-avalma, căci deşi om cu
lite, depărtate ca la trei palme unul cu glas priitor la inimă. cingătore. chiag de rândul traiului, Tropăilă
de altul. Cu ciorecii de cânepă su- — Apăi eu unde sunt?! * şî a păstrat pănă ’n cjiua de ac|î fru-
fulcaţî pănă la genunche şi câtele — Aşa e. * ❖ mosa meseriă de văcariu.
amândouă petrecute peste bâta spri­ Mai trecu cât ar săgeta o rân­ La anul, pe la Sînziene, logo­ V. Cioflec.