Page 2 - 1901-11
P. 2

Nr. 242—1901.                                                       GAZETA TRANSILVANIEI.                                                                      Pagina 2.


                  Modalitatea  oea  mai  oorectă  a  îmbu-  de  interesantă  călătoriă,  autorul  fâoe  să  „veacurilor,  îl  văd  cu  pieptul  desvălit  în   Noul  mare  vizir  e  numit  deja.  Beiul
            nâtăţirei  administraţiei,  este  validitarea  in­  trâcă  pe  dinaintea  ochilor  noştri  un  şir  ne-  „zloată  şi  ’n  bătălii,  muncind  ca  să  plătâscă   Ibrahim,  marele  măestru  al  ceremoniilor,  a
            fluentă  a  voinţei  statului  de  drept  de-oparte,  sfîrşit  de  tablouri,  unele  mai  frumâse  de­  „dările  ţării,  luptând  ca  să-şi  apere  pămân­  îmânat  alaltăerl  ministrului  de  justiţiăpaşa
            âr  de  altă  parte  organisarea,  îu  acest  oa-  cât  altele  şi  se  opresoe  cu  noi  la  tâte  rui­  tul,  căcjând  şi  rieândn-se  âr,  murind  în  şes   Ăbdurraman-pe.ş9.  decretul  de  numire  în
            dru,  a  unei  autonomii  municipale  şi  co­  nele  şi  monumentele  de  cari  este  legată  „şi  renăscând  în  munţi,  pururea  mândru   demnitatea de mare-vizir.
            munale.                                       vr’o  amintire  istorică,  spre  a  evoca  din  „cu  tâte  nevoile,  ce  au  dat  să-l  repue,  -
                  Pe  terenul  afacerilor  finanoiare  se  im­  adâncul  vremilor  întâmplările  triste  sâu  „fi  mă  'ntreb:  ce  popor  a  avut  pe  lume   Cestiunea  creiawrâ.  Singura  oestiune
                                                                                                                                                      de  oare  oele  patru  puteri  se  ooupâ  în  pre­
            pune  transformarea  mult  aşteptată  a  siste­  gloriâse, cari le fac scumpe inimei nâstre.  „o  sârtă  mai  aprigă  şi  mai  sbuciumată,  ce
                                                                                                                                                      zent,  relativă  la  Creta,  consistă  în  cele  10
            mului  contribuţiunilor  directe.  Nu  pote  fi    într’o  limbă  bogată,  dulce  şi  melo-  „neam  de  âmenî  a  stat  mai  viteaz  şi  mai
                                                                                                                                                     cereri  formate  în  privinţa  administraţiunei
            vorba  despre  seărirea  dării  de  venit,  âr  de  diâsă autorul ne face să vedem aievea munţii  „întreg  îu  faţa  atâtor  dureri!  Unde-ar  fi
                                                                                                                                                     acestei  insule,  de  cătră  Principele  George
            altă  parte  este  esohisâ  urcarea  dărilor  di-  ou  isvorele,  codrii  cu  poenile,  dealurile  şi  „ajuns  el  astăcjl,  dâo’  ar  fi  fost  lăsat  în
                                                                                                                                                     de  Grecia,  oând  a  consimţit,  după  dorinţa
            reote.  Astfel,  pănă  când  raporturile  nu  se  văile,  unde  răsună  mişcătârea  nâstră  doină,  „pace !“....
                                                                                                                                                     expresă  a  Ţarului,  să  păstreze  funcţiunea
            vor  îmbunătăţi,  reforma  dărilor  direote  se  măuosele  câmpii,  ce  gem  sub  greutatea  ro­  Cartea  d-lui  Vlahuţâ  este  nu  numai  o
                                                                                                                                                     de  înalt  comisar.  O  parte  din  aceste  oererî
            pite  restrînge  numai  la  punerea  ei  pe  base  dului  şi  satele  şi  oraşele  cu  trecutul  lor  deliciâsă  operă  literară,  oi  e  o  adevărată
                                                                                                                                                     au  fost  resolvate  de  ambasadorii  celor  pa­
            mai echitabile.                               mândru sâu dureros.                           evanghelie,  dată  la  timp  în  mâna  sceptioei
                                                                                                                                                     tru  puteri,  dela  Roma  ;  cealaltă  parte,  a
                  Dieta  se  va  ocupa  serios  ou  proieo-    Etă  de  pildă  cât  de  înălţător  şi  ’n  nâstre  generaţiunî,  lipsită  cu  totul  de  idea­
                                                                                                                                                     fost  trimisă  în  studiul  ambasadorilor  res-
            tele,  ce  le-a  pus  în  vedere  mesagiul  pe  te­  aoelaşi  timp  nespus  de  duios  descrie  el  luri,  spre  a  sa  însufleţi  şi  a  ’nvăţa  din  ea
                                                                                                                                                     respeotivl   dela   Oonstantinopol.   Printre
            renul  justiţiei  şi  instrucţiunci  publice.  „Ou  muuţii  ţării  nâstre  şi  rolul  mare,  ce  l’au  dragostea  şi  simţul  de  jertfă  oătră  neam  şi
                                                                                                                                                     acestea  din  urmă  se  găsesc  protecţiunea
             sinceră  simpatiă  urmărim  —  c^ice  adresa  —  avut şi în istoria nâmului:....           cătră ţâră.
                                                                                                                                                     supuşilor  cretanl  îu  străinătate  şi  reounâ-
             nisuinţele, ce se fac de ani de (Ţie în interesul   „în  munţii  aceştia  s’a  închegat  tăria  şi   Prin  acâstă  scriere  clasică,  de  un  înalt
             organisării  autonomiei  bisericei  catolice  din   „unitatea  nâmului  românesc.  Ei  au  fost  ooro-  înţeles  moral  şi  patriotic,  —  in  care  se   scerea drapelului şi a paşapârtelor oretane.
             Ungaria.  Dorim  suoces  cât  mai  bun  acestor   „tirea  şi  scăparea  nâstră  în  dilele  de  grâză,  străvăd  la  fie-care  pas  sufletul  ales  al  au­
             nisuinţe,  convinşi  fiind,  că  la  deslegarea  a-   „cetatea  sfântă  în  care  s’au  ‘păstrat  aşa  dă  torului  şi  inima  lui  largă,—  D-l  Alesandru
             cestei  cestiunî  se  vor  lua  in  considerare  de-o-   „curate  credinţele  şi  limba  şi  datinile  po­  Vlahuţă  şl-a  ridicat  pentru  posteritate  un   SOIRILE DILEI.
            parte principiul egalei îndreptăţiri a confesiu­  norului  nostru.  în  locurile  acestea  tăinuite,  monument  mai  strălucit,  mai  durabil,  decât
             nilor,  de  altă  parte  drepturile,  ce  le  are  sta­  „pe  veci  îngrădite  de  străjile  Carpaţilor,  bronzul.                                               — 31 Octomvrie v.
             tul în general faţă cu tâte bisencele, în special   „plutesc  umbrele  strămoşilor  noştri  de  di­                         Fidelio.          Pentru universitate slavă. Din
            faţă  cu  biserica  catolică,  şi  cari  drepturi  isvo-   nainte  de  descălioătore.  Aici  în  şoptitul  is-                           Praga  se  anunţă,  oă  alaltaerl  s’a  făcut  o
             resc din esercitarea constituţională a supremu­  „vârelor  şi  ’n  frâmătul  codrilor  a  răsunat                                       mare  demonstraţiune  în  ourtea  politechni-
             lui patronat .                               „pentru  întâia  oră  frumosa  nâstră  doină  şi      Din străinătate.                     oului  o*h.  Vr’o  500  de  studenţi  se  întru­
                        11
                                                    ;
                   Gestiunea  îmbunătăţirei  situaţ unei   „nu  e  părău,  nici  plaiu  de  care  să  nu  fiă   Sârtea   tarifului   vamal   german.  niră.  Reotorul  faoultăţii  a  ţinut  un  disours
             materialo  şi  morale  a  funcţionarilor  de  stat   „lega'ă  o  amiutire  scumpă  sufletului  nos­  „N.  fr.  Presse ,  pe  basa  unei  informaţiunî  pretinzând,  oa  în  Leibach  să  se  înfiinţeze
                                                                                                                      u
             nu  se  p6te  resolva  de-odată,  guvernul  însă   tru,  nu  e  vîrf  de  munte,  în  tot  cuprinsul  primite  din  Munchen,  publică  un  lung  ar-  şoâlă  superiâră  slavă,  âr  în  Briinn  sâu  01-
             va  începe  cât  mai  ourend  opera  lui  salu­  „accs'a,  care  să  nu-şl  aibă  povestea  sâu  tioul  îu  care  spune,  că  dâcă  deputaţii  par­  miitz  să  se  înfiinţeze  universitate  cehă.  S’a
             tară  şi  satisfacerea  gradată  a  dreptelor  pre-   „cânt°cul lui.“                      tidului  opoziţional  vor  rămânâ  pe  lângă  votat   ud  proiect  de  resoluţiune,  în  oare
             teusiuni.
                                                                Tâtă  cartea  respi  ă  un  aer  de  învio­  vechea  lor  atitudine,  proiectele  tarifului  va­  cluburile  slave  din  „Reichsrath"  sunt  invi­
                  Io  fine  adresă  esprimă  recunoscinţă
                                                          rare  şi  de  încredere,  de  speranţă  şi  adâncă  mal nicl-odată nu vor deveni lege. Se crede, că  tate  a  înfluinţa  asupra  guvernului  să  înfiin­
             pentru  tonul  cald  al  mesaginlui  şi  pentru   mândriă  naţională.  Ca  dintr’un  basm  răsar  nu  se  vor  putâ  înlătura  uşor  oomplicaţiu-  ţeze  aceste  institute,  în  cari  oursurile  să  se
             graţia,  cu  care  Majestatea  Sa  amintesoe                                               nile,  ce  se  vor  ivi  cu  ocasiunea  desbaterei  facă  şi  în  limbile  croată,  sloveuă  şi  sâr-
                                                          din  acâstă  pânză  aşa  de  măestru  ţesută,  fi­
             despre  „trecutul  naţiunei",  —  şi  încheie   gurile  legendare  ale  voevocŢlor  noştri,  cu  proiectului.  Minoritatea  din  „Reichstag"  va  bâsoă.  După  adunare  partioipauţii  au  eşib
             implorând  binecuvântarea  oeriului  asupra   întregul  cortegiu  de  fapte  nemuritore  de  vota contra proiectelor.                   la  stradă  şi  s’au  dus  la  Museu,  unde  au
             Majestăţii Sale.                                                                                                                        strigat  „slava!"  —  „Corespondenţei  Slave*
                                                          care  e  legat  numele  lor;  şi  ce  inimă  ar  fi
                                                                                                             Despre    discursul    lui   Salisbury
                                                          aceea,  rare  'să  nu  se  înduioşeze  pănă  la                                            i-se  vestesoe  din  Laibaoh,  oă  oonsiliul  co­
                                                                                                                    K
                                                                                                        sorie  „Times   :  „Dâcă  a  mai  fost  nevoie   munal  a  luat  decisiune  favorabilă  pentru
                        0 carte românesc!                 lacrimi  cetind  paginile  de  o  frumuseţe  di­  de-o  justificare  pentru  o  oritică  mai  aspră,   înfiinţarea  universităţii  slovene  şi  a  ales  o
                                                          vină  închinate:  Călugăr  enilor,  Munţilor  şi
                                                                                                        acâsta  s’a  făcut  prin  atitudinea  de-o  neo-
                             Ducuresci, 29 Oct. v. 1901.  Cetăţii  Neamţului,  întristatei  Bucovine,  Văii   bioînuită   uşurinţă   manifestată   de   Sa­  delegaţiune,  oare  să  îmâneze  deoisiunea  mi­
                  O  minunată  carte  a  apărut  dilele  din   Prutului  şi  culminând  în  capitolul  final   lisbury.  Afirmarea  primului  ministru,  că   nistrului preşedinte în Viena.
                                                          feru. Poporul.
             urmă  în  capitală.  E  vorba  de  „România  Pi-                                           guvernul  nu-şl  neglijâză  datoria,  nu  epui-    Iubileul  lui  Falk.  Max  Falk,  evreul
             tordscă   a  d-lui  Al.  Vlăhuţă,  piatra  cea  mai   In  adevăr,  în  ce  limbă  s’a  scris  vre-o-   sâză  cestiunea.  Sunt  două  drumuri,  pe  cari  botezat,  dela  oficiosul  „Poster  Lloyd“,  de­
                   u
             strălucitâre  de  pe  corâna  literară  a  auto­  dată  ceva  mai  frumos,  mai  mândru  şi   se  pote  face  datoria.  Nu  trebue  să  se  faoâ  putat  şi,  în  delegaţii  de  o  flungă  serie  de
             rului,  un  mărgăritar  fără  păreehe  în  istoria   mai  înălţător,  decât  rândurile  următâre   ţerii  reoriminărl,  oând  întrâbă,  dâcă  nu  a  ani  referent  în  afacerile  esterne,  şl-a  ser­
             literaturei române.                          în  care  poetul  îşi  râsumă  impresiile  şi   fost  la  suprafaţă  trândăvia,  în  locul  vigi­  bat  în  cj*   de  10  Nov.  iubileul  de  *50  de
                                                                                                                                                               ua
                  In  cele  5B  de  capitole,  autorul  ne   amintirile,  ce  i-au  rămas  din  gloriosa-i   lenţei.  „Morning  Post   spune,  oă  lordul  Sa­  ani  de  oând  s’a  promovat  oa  doctor  în
                                                                                                                            u
             plimbă  de-alungulstrăvechiului  Dauubiă,  că-  călătoriă!...                              lisbury  ar  fi  mulţumit  pe  compatrioţii  săi,  drept.  Jurnaliştii  în  frunte  ou  Vâszi  (Weis)
             ruia-i  consacră  câte-va  pagini  înălţătâre,  şi   „Dâr  ceea-ce  se  ridică  mai  luminos  şi  dâcă  ar  fi  putut  dovedi  ceva.  Discursul  său  şi  Râkosi  (Krebs),  au  felioitat  pe  veteranul
             cu  o  nespusă  măestriă  ne  arată  tdte  minu-  „mai  sfânt  în  mijlocul  amintirilor  mele,  po-  ar  fi  inspirat  mai  mult  ouragiă,  dâcă  pur  jurnalist;  reotorul  universităţii  din  Buda-
            nităţiile  şi  frumseţiile,  ce  se  defâşdră  pe  „dâba  cea  mai  alâră  şi  mai  mândră  între  şi  simplu  ar  fi  indicat  motivul  optimismu­  peşta  i-a  predat  diploma  de  aur  şi  l’a  pro­
            ţărmurii  marelui  fluviu,  dela  „Porţile  de  „podobele  ţării,  este  poporul  românesc.  In  lui  său.  „Daily  Mail   e  de  părere,  oă  dis­  movat  ca  doctor  iubilar.  Mulţi  miniştrii
                                                                                                                            u
            Fier*  pănă  la  revărsarea  lui  în  mare.  Stră­  „sufletul  larg,  nespus  de  duios,  lămurit  în  cursul  nu  ar  fi  tocmai  o  prestaţiune  ilustră  atât  unguri,  cât  şi  austriaol  l’au  felioitat
             bate  apoi  cu  noi  îmbelşugatele  câmpii  ale  „focul  atâtor  suferinţî,  am  găsit  isvorul  cu-  a  lordului.  Acest  discurs  a  făcut  să  dispară  în  soris-  şi  personal,  dâr  ceea-ce  este  şi
            Munteniei  şi  înviorătorele  ţinuturi  ale  Mol­  „vat  al  frumâselor  lui  cântece  şi  tot  înţe­  ou desăvârşire entusiasmul ascultătorilor săi.  mai  curios,  cardinalul  episcop  Sohlauh  l’a
             dovei,  făcendu-ne  să  ne  urcăm  pănă  ’n  mă­  lesul  istoric  al  trăit,iriei  şi  stăruinţei  nâs-   Din  Biuxella  se  anunţă,  oă  bătrânul  felioitat  personal,  âr  oardinalul  primate
            reţele  culmi  ale  Oarpaţilor,  spre  a  admira  „tre  pe  acest  pământ.  In  marea  lui  putere  Krilger  a  făout  următârea  observare  la  dis­  priutr’o  scrisâre  fârte  afeotuosă  pe  prota­
             d'aici  totă  splendârea  şi  bogăţiile  de  tot  „de  muncă,  de  luptă  şi  de  răbdare,  în  min-  cursul  lui  Salisbury  :  „Pănă  când  Burii  nu  gonistul liberalismului.
             felul  cu  care  Dumnezeu  a  învrednicit  pă­  „tea  lui  trâză  şi  ’u  inima  lui  caldă,  am  gă-  vor  recăpăta  deplina  independenţă,  nu  pâte
             mântul,  ce  l’a  dat  moştenire  neamului  ro­  „sit  sprijinul  speranţelor  nâstre  şi  deslega-  fi  vorba  de  încheierea  răsboiului.  Burii  nu   Adunarea generală a ev. reforma­
             mânesc.                                      „rea înaltei chemări a nâmului nostru.        se  încred  de  loc  Jn  autonomia,  oe  li-ar   ţilor  ardeleni  se  ţine  acum  în  OluşiCL  sub
                  In totă acâstă nespus de frumosă şi           „— îl urmăresc cu gândul de alungul     da-o Chamberlain".                           preşodinţa  baronului  Banffy.  In  şedinţa  III
                                                                                                                                                     Ugron  Zoltan  a  spus  următorele:  „De  aju­
                                                                                                                                                     torul  de  stat  nu  ne  putem  atinge  cum  nu
                                                                                                                                                     ne  putem  apropia  de-o  plată  ferbinte,  oare
            lieri,  ba  se  audi  şi  o  voce  de  protest,  şi  maţilor  legislatori  şi  guiţau  de-ţi  lua  audul.  au  trecut  într’o  altă  lume  de  boi.  Şroda
                                                                                                                                                     te  frige.  Au  fost  altă  dată  bărbaţi  oalvinl
            unul în năcazul său cil  în şedinţă:          Şedinţa,  fără  dâr’  şi  pote,  se  întrerupse,  desperat  aduse  acest  cas  trist  înaintea  con­
                                 36
                                                                                                                                                     în  fruntea  guvernului  şi  totuşi  şi  aoeştia
                  —    Şi  adecă,  de  ce  să  nu  plătiţi   întregul  corp  legislativ  alerga  după  purcei  siliului  comunal,  rugându-se  ferbinte,  ca   numai  cu  frioă.  şi  ou  cutremur  au  primit
            şi voi?                                       şi  singuraticii  consilieri  desvoltau  o  oratorie  să’l  mângăe  şi  să-i  facă  dreptate.  Consiliul   ajutorul  de  stat".  Se  scie,  oă  starea  finan­
                                                          straşnică,  cum  se  întâmplă  în  asţ-fel  de  comunal,  deşi  Şroda  cu  intenţiune  şl-a  bă­
                  —  Cum  să  svârlim  banii  în  vânt,  dâcă                                                                                        ciară  a  eparohiei  reformate  este  sdrunci-
                                                          caşuri,  şi  erau  întru  tote  de  accord.  Pur­  gat  boii  în  luţerna  d-lui  Floss,  totu-şl  era
            cheltuelile  se  acoper  prin  arunc  comunal?                                                                                           nată  îo  urma  speoulaţiunilor  comitetului
                                                          ceii  trecură  înainte,  se  ascunseră  printre  de  părere,  că  dâcă  pe  holde  ar  fi  fost  să-
            — răspunse Gfămulea.                                                                                                                     anterior.  Dgron  Zoltan  a  sulevat  şi  acâstă
                                                          piciorele  lui  Pan  Zolcikiewicz,  îi  murdări  mănat  ovăs  sâu  de  pildă  grâu,  dâr  nu  lu­
                                                                                                                                                     oestiune,  făcând  aspre  reorimiuaţiunl  mem­
                  Acest  răspuns  era  un  argument  faţă  a  doua  pereche  de  pantaloni  de  colore  ce­  ţerna  aceea  spurcată,  boii  nu  s’ar  fi  bol­
                                                                                                                                                     brilor  anteriori  şi  repausatului  superinten-
            de  care,  după-cum  cred,  nu  numai  mintea  nuşie  cu  o  anumită  materie  verclue,  care  năvit  şi  n’ar  fi  perit,  deore-ce  se  scie,  că
                                                                                                                                                     deut,  că  au  aruncat  banii  în  aşa  numita
            sănătâsă  a  comunei  Prostovenî,  dâr  nici  nu  s’a  mai  dus  de  pe  pantaloni  deşi  notarul  boii  se  bucurau  mai  înainte  de  cea  mai
                                                                                                                                                     „regenerare  a  marei  Ungarii*  în  „Ghetto“-ul
            alt-cineva  n’ar  fi  fost  în  stare  să  găsescă  a  întrebuinţat  cel  mai  bun  săpun  de  gli-  deplină  sănătate.  Purcedând  consiliul  co­
                                                                                                                                                     din  Budapesta,  pentru  care  luoru  membrii
            un  cuvânu  potrivit  ca  să  combată.  Vocea,  cerină şi chiar periuţa sa de dinţi.       munal  din  aceste  premise  logice  şi  legale,
                                                                                                                                                     au  tras  folâse,  oăol  au  fost  aleşi  în  consi­
            care  protestase,  amuţi  şi  după  o  .  pausă    în  fie  mulţămită  stăruinţei  şi  energiei,  a  ajuns  la  conclusiunea,  că  nu  Şroda  a
            ore-care  se  audiră  în  ton  convingător    ce  au  desvoltat’o  aici  ca  în  tot-dâuna  re-  pricinuit  mortea  boilor  şi  că  vina  la  acâsta   liul  aoelor  institut#,  în  ale  căror  hărţii  s’au
            vorbele :                                     presentanţii  comunei  Prostovenî,  purceii  au  cade  asupra  d-lui  Floss,  prin  urmare  d-l   pierdut banii bisericei.
                  —  Asta aşa este,.,, este adevărat!     fost  prinşi  de  piciorele  din  dărât  şi  cu  tâte  Floss  este  vinovatul  şi  ast-fel  se  condamnă   Tinerimea universitară română din
                  Afacerea acâsta era terminată şi de     protestările  lor  energice,  au  fost  aruncaţi  a  plăti  lui  Şroda  preţul  boilor,  âr  sub  tit­  Cluşiu  va  aranja  o  serată  literară-musicală
            bună  semă  s’ar  fi  trecut  imediat  la  desba-  afară şi ast-fel membri comunei se reîntârseră  lul  unei  admoniţiuni  pentru  viitor,  să  mai   împreunată  cu  dans,  Joi  în  21  Noemv.  st.
            terea  altor  trebi  comunale,  dâcă  pe  neaş­  la  ordinea  clilei.  Se  aduse  în  desbatere  caşul  plătâscă  la  lada  comunei  cinci  ruble  de  ar­  n.  1901,  în  sala  „hotelului  oentral"  din
            teptate  doi  purcei  n’ar  fi  întrat  în  camera  unui  ţăran,  cu  numele  Şroda,  contra  d-lui  gint.  Suma  de  sus,  dâcă  vinovatul  nu  va   01  uşi ii. Pentru  tinerime: comitetul arangia-
            legislativă,  conturbând  ast-fel  lucrurile.  Ne­  Floss,  cunoscut  de  mai  înainte.  Lucrul  sta  voi  să  o  plătâscă,  să  se  încasseze  dela  Itzig   tOr.  începutul  precis  la  ârele  8  sâra.  Pre­
            chemaţii  purcei  intrară  zăpăciţi  prin  uşile  ast-fel.  Intr’o  nâpte  boii  lui  Şroda  intra­  Zweinas,  care  are  în  arândă  lăptăria  dela   ţul  de  Intrare  de  familie  5  corâne,  de  per-
            deschise  şi  fără  a  avâ  vre-un  motiv  te­  seră  în  holdele  de  luţernă  ale  domnului  d-l Floss.                                sonă  2  oor.  Venitul  este  destinat  pentru
            meinic  începură  să  alerge  prin  odaia  de  Floss,  au  păscut  acolo  şi  diminâţa  —  lă­                               (Va urma.)  ajutorarea  stud.  univ.  lipsiţi  de  mijlâce.  —
            şedinţe, se strecurau printre piciorele sti-  sând acâstă vale a plângerii şi a durerii—                                                 Oferte  marinimâse  să  primeso  ou  mulţămită
   1   2   3   4   5   6   7