Page 10 - 1905-01

Nrul 1, 1905 LUCEAFĂRUL 17

MĂRTURIE.

Ceaţa sură se îndeasă, se înnegreşte tot mai «Dă, bade, şi la schilavul ceva, să-ţi dea Dum­
mult de-asupra, şi din înălţimile reci, întune­ nezeu noroc la tîrg şi la ’ntors acasă».
cate, vîntul răscoleşte fulgi laţi, grei de
zăpadă ce se frămîntă pe sus, alun-
gîndu-se ca un roiu de albine mut. Pe
nisipul petros al drumului vechiu bătut,
peticele albe se lasă uşoare, moi, pă­
tează piaţa largă, pustie; numai două
rînduri de şetril-s în ea, se lipesc de
geamurile înguste, somnuroase ale ca­
selor înnegrite de vremuri. Din cînd în
cînd vîntul vine din depărtări cu învă­
luiri mari rotogoale, suluri albe de flu­
turi, şi le vîntură peste coperişele mari.
în piaţă se alungă fulgii icăzuţî, se mă­
tură pe unele locuri, goniţi de suflarea
aspră, lăsînd petecuţe negre. Pe dea­
lurile de-aproape, braţele uriaşe, uscate
ale pădurilor bătrîne se înalţă ameninţă­
toare, desnădăjduite. în văile de pe mar­
ginea Tîrnavei ascunse supt ţărmuri,
vîntul se boceşte printre sălciişul ce
sună uscat.
La capătul drumului larg şi pe lîngă
el, de ambe părţile aşteaptă cerşitorii.
Căciulile roase sînt adine cufundate, dar
totuşi de-asupra frunţii sînt date înapoi,
ca ochii să vadă. Pe braţul de paie
picioarele schilave se încolăcesc supt
trupul acoperit de zdrenţe. Unde şi
unde din sumanele vechi, rupte, mînile
uscate, ferecate în cîrpe, se ivesc drepte
ca nişte cioturi împlîntate în trup. Ochii
mici, bolnavi se umezesc în orbitele
negre, gata să plingă.
Din cînd în cînd gurile mari cască.
Pălării rele sau ulcele şterse înaintea
cerşitorilor aşteaptă şi ele mila trecăto­
rilor. Din vreme în vreme se aud oftări
adînci, şi ochii îşi arată albul înafară.
Cel dintîî scîrţăit de car. Două vaci
trupeşe, cu răsfrîngerea largă a coar­
nelor, se opintesc în jugul luciu. Cocoţat
de-asupra pe sari, un băiat nu-şi mai
poate lua ochii dela turnurile mari ale
bisericei de-aproape. Căciula albă, ro­
tundă, cu dungi negre se razimă de
spate. Trandafirii de sînge i-au aprins
obrăjorii, iar din încopciarea gulerului
înflorit, răsar grumazii albi ca laptele.
Pe lîngă car tatăl voinic, aspru, în­
deamnă vacile la tras, cu graiul blînd,
încet, cum mînă oamenii noaptea. Merge
legănat, mai tocmindu-şî din cînd în N Grigorescu Repau
cînd căciula.