Page 16 - 1905-01

Nrul 1, 1905. LUCEAFĂRUL 23

SERATĂ LITERARĂ.

-- Reclama, înţelege-mă, nimic mai mult. Ştii, mai aşa de cumii te, cum eşti Iu astăzi___________________
par’ că publicul, cocoanele mal ales, tocmai Zău nu glumesc, am început să lucrez la un
de teoriile tale literare au nevoe. V.n doamnele roman, mai am şi acum în fundul bibliotecei
să-şi arete toaletele, să facă observaţii de spirit cîteva coaie, sâ-1 ceteşti frate; Ponson du Ter-
in dosul evantaiului. . . Din toata «disertaţia» rail e nimic pe lîngâ conţii mei! Şi aşa, cum
ta nu le rămîne in minte decît cel mult mutra dregeam eu trebile literaturii noastre, ne pome­
ta, dacă Ie convine. Şi cînd pe urmă te ridici, nim într’o zi la redacţie, cu un bătrîn. Spunea
aplauzele erurnp din toate părţile ... Tu crezi că e profesor în penziune, că a sărăcit, şi că
câ-ţi sună ţie, nenorocituie, şi publicul nu mai face un turneu de conferenţe literare. Nu mai
poate de bucurie, că ai isprăvit odată. Bucuria ştiu bine, ce avea să trateze.... Directorul ia
asta, mult mai mare decît deliciul estetic al lec- biletul conferenţiarului, ii promite că va lua
turei tale, trebue manifestată oarecum. act încă în ediţia de seară, spune, că dacă va
Şi tinărul conferenţiar, sta desiluzionat in faţa putea o să ia parte; altfel redacţia va fi repre­
prietenului său mai bătrîn, cu manuscrisul pe zentată în orice caz. Cind a eşit, directorul,
masă. o bunătate de om, era supărat. Oare cum l-am
— Vezi Ghiţă, tu eşti băiat cu minte, nu face pe bietu bătrîn ăsta să abstee dela con-
scrii chiar prost. . . Cred că o sa ţii o con- ferenţa lui. N’o să-i vie nimeni, şi numai ce-şi
ferenţă destul de digestibilă. la-ţi însă oste­ cheltueşte bietul bătrîn crucerii din urmă pe
neală şi întreabă pe cineva, pe cine vrei, după sală şi pe placate. Ce e drept, cercaseră vre-o
conferenţâ : nu mi-ai şti spune în cîteva vorbe doi trei inşi din redacţie sâ-i spună lucrul ăsta
despre ce am vorbit? El varămînea încurcat, mai cu înconjur, dar nu prindea. Bătrinul era
ba albă, ba neagră, ba că nu-şi aduce aminte un optimist numâru ainţ. — Că el ştie bine
decît fragmentar. . . Literatura nu se face cu ce poate aştepta de la un public, ca al ora­
un astfel de public. Cei mai serioşi nu-şî dau şului nostru, că pretenţiile lui sînt, în urma
multă osteneală să te-asculte, ştiind bine, că o urmei, cu totul modeste, să-şi scoată chel­
s’o citească în tihnă în nrul proxim al gaze­ tuielile drumului şi ale salei, şi să-i râmînâ
tei, ceialalţi — fericita maioritate — nici n’o ceva, cu ce să meargă mai departe__________________îmi
ascultă, nici n’o cetesc. Fac glume pe contul zice directorul, să scriu eu ceva, vr’o zece şire.
tău, rîd înfundat, îşi sucesc cite-o ţigaretă şi Am dat, dragul meu, două-zeci-şi-cinci de şire
la ocazia binevenită o şterg pe uşă la bere. cicero. A mai tras directorul cîteva şire cu ce-
— «N’a mai isprăvit rumânu ăla, mă ? ruza ai vinătă, dar, în urma urmei, totuşi a
— Nu ! ... Că vezi. .. frumos grăieşte. ... rămas un reclam destul de cinstit. în ceealaltă
Frumos! — Şi ciocnesc păhărele şi rîd...» zi ne pomenim cu el iarăşi în redacţie. Ne
Tinărul conferenţiar se aprinse. mulţâmeşte de amabilitate; directorul arată
— Eşti prea răutăcios. Nu cere nimeni nu inspre mine, şi eu mă plec emoţionat. «A dom­
ştiu ce fel de rezultate dela astfel de confe- nul... e poet, pe semne, cred că o să am
renţe. De spui un lucru, din zece inşi unul te onoarea, de seară». Şi scoase din portofel mai
ascultă — atita e de-ajuns; el va capacita pe multe recenzii, coloane tăiate din gazete, asupra
ceialalţi, îi va convinge, se pornesc discuţii, conferenţelor lui. «Sper, că n’o să vă plictisiţi
ajung astfel indirect să se ocupe cu literatură de seară». Directorul părea adincit în cetirea
şi oameni, cari în viaţa lor n’au cetit lucrări Pester Lloyd-ului, ceialalţi redactori voiau par’că
mai serioase. să spună ceva, şi nu îndrăzneau. în sfirşit, unul
Şi tînărul ajunse elocvent, răsturnînd toate îi spusă, că nu e potrivit să ţină conferenţâ în
argumente'e celuialalt, rînd pe rînd. redută, e o sală prea mare şi costă mult; ar
— Mă, începu bătrînul, să-ţi spun drept. Nu fi mai bine intr’o sală mai mică, cu un audi­
pot suferi conferenţeie astea literare, de o vreme tor mai restrîns, dar mai... sigur, de pildă,
încoace. Am fost martor adecă la o conferenţă în sala de lectură a seminariştilor. «O, întrerupe
nenorocită, la care nici azi nu-mi place să mă bătrinul, Reverendissimu mi-a promis, că o să
gîndese, că mă ia aşa un fel de milă, şi un vină cu toţi bâieţii«. Ce era să-i mai spunem?
fel de ruşine. Eram aşa de vîrsta ta_______________Eram Bătrinul era aşa de sigur de reuşită, incit în­
pe vremea aceea a cincia roată în redacţia cepeam şi noi a crede, de jumătate, că are să
«Luminii», şi eram cuminte, mă, minune mare. izbutească.
Scriam versuri schiloade, foiletoane fantastice, I-am mai tras un reclam de treizeci de şire.
recenzii grozave, ridicam şi turteam talentele La încheerea numărului, directorul scoase bile-
cu o trăsătură de condei. Cu un cuvînt eram lut şi-l dete unui redactor: „Du-te tu, eu spun