Page 17 - 1905-01

24 LUCEAFĂRUL Nrul 1, 1905
drept, nu cutez a merge, mi-e teamă, că o să fi petrecut în vis. M’am trezit numai cînd am
fie puţini". El luă biletul şi mi-1 dete mie. eşit pe uşa de — dincolo, ştii uşa din dosul
„Mergi tu, că mie mi-e groază"... L-am luat. redutii. Afară tni-am adus aminte, că bătrînul
Simţiam şi eu un fel de teamă, dar în urma conferenţiar se plimba enervat în faţa podiului,
urmei trebuia să meargă cineva. Iau cina în în frac, cu mănuşi albe, cu ghete de lac...
pripă, sorb un păhar de bere, şi plec. Pe drum Sala era goală. M’a privit, cu privirea unui
simţesc cum entuziazmul îmi scade, doriam să om beat, care nu vede realitatea... Eu am
întrevină ceva, s’o pot lua în altă parte... Mă parcurs sala, somnambul... Cînd m’am văzut
opresc naintea redutei; sala era iluminată. Semn în liber am făcut ocolul curţii şi am eşit afară
bun. Trecuse un sfert de oră peste terminul ca şi cînd ai fi descărcat în urma mea un pis­
prescris. Mai sucesc o ţigară şi o iau spre Uliţa tol... Ştii tu la ce m’am gindit atunci?...
Morii, ca să ajung chiar la termen, şi, mai ales. Nu ştii; eu singur nu ştiu. Tirziu cînd mi s’a
ca să aflu sala ticsită. în cazul acesta, o să-i liniştit emoţia deprimătoare, şi mă puteam cu­
cer conferenţa pentru întregirea raportului meu, geta Ia serata aceasta nenorocită mai în linişte,
eventual o dăm în întregime. Arunc ţigareta de eu cred, că cel dinţii gînd ce m’a preocupat
jumătate şi intru în curte. La intrare observ atunci a fost cugetul, că bătrinul conferenţiar,
profilul unui tînăr, care făcea pe casierul. Sîn- în mănuşile lui albe şi în ghetele lui de lac,
tem în ordine, gîndesc. Ii dau biletul şi intru. va fi rămas fără cină, în seara aceea...
Celea ce urmează, ţi le spun ca şi cînd s’ar Al. Ciura.

FOI RĂZLEŢE.
Maria Cunfan, Poezii. Editura Tipografiei «Minerva», Bucureşti, 1905. (Preţul: lei 1.25).
In 1901 d-şoara M. Cunţan a surprins lumea literară cu un volum mititel, despre care critica n’a putut să
spună de cît vorbe de laudă. — Aceleaşi poezii, înmulţite cu alte 48, publicate în diferjte reviste, apar acum
sub o scoarţă frumoasă în editura Tipografiei «Minerva» din Bucureşti. — Lyra acestei preotese a durerii nu
cunoaşte decît coardele elegiei duioase, pe care o ştie varia cu atîta farmec. — Această cintăreaţă îşi doineşte
tainele sufletului său chinuit de dorul «întîiului sărut», de farmecul îmbrăţişărilor necunoscute, de toate acele
tioruri cari fericesc o fiinţă femeiască. Revoltele împotriva sorţii vitrege, cari o ademenesc pînă la «a morţii reci
hotare», întotdeauna se potolesc în resignaţiunî, în împăcări cuminţi cu legile firii, care a făcut-o o fecioară
restignită pe crucea suferinţii. Reproducem:
CE RITMIC. SINGURĂTATE.
Ce ritmic bate strop de strop Lăsaţi-ml mie tot amarul,
în geam mărunta ploaie. . . Nu mă ’ntrebaţi de-am suferit,
Şi din al inimei potop Dacă mi-am nimicit altarul,
Se scurg două şiroaie . . . Icoanele de-am pîngărit.
Mîne ’n senin se va ivi Lăsaţi-mă, nu sînt de vină . .
Al zilei împărat.. . De vină sînt doi ochi căprui,
Eu în potopul inimei Şi luna ce ni-a dat lumină
De mult. .. m’oi fi ’nnecat! Şi laviţa cea din brădui.
De vină-i vulturul din zare
RĂSĂRIT.
Şi fluturul înaripat,
Se umple de lumină zarea, Şi fericirea despre care,
Cad raze pe bătrinii ulmi, La întunerec am visat. . .
Căci soarele-a urcat cărarea
Şi-a răsărit pe vîrf de culmi. De vină e acea scînteie
De viaţă şi de nenoroc,
Frumos ca un păstor de turmă, Ce-i pusă ’n suflet de femeie
Dintr’o pădure de lămîi . . . Cu dorul sfint pe-acelaşi loc . .
Curat, ca ruga cea din urmă
Şi sfint ca dragostea dintîi. Lăsaţi-mi mie tot amarul,
Nu mă ’ntrebaţi de-am suferit,
Eşiţî cu toţii la hotară, Căci ale mele-au fost altarul
Rugaţi-1 ca pe-un împărat Cu sfinţi, pe cari i-am pîngărit.
Să dea belşug şi ploi de vară,
Peste ogorul sămănat.