Page 21 - 1905-01
P. 21

6                           LUCEAFĂRUL                 Nru! 1, 1905

                          PIN VIAŢA LUÎ NICOLAE (SRKSORESCU.

                                ? Cîteva mo­  purile  de  la  catapeteazmă  să  fie  de  meşterul  Nicu.»
                                 mente din acea­  Prinţesa  Trubetzkoi  îi  porunci  o  «Maică  a  Domnu­
                                 stă admirabilă   lui»  şi  nu  crezu  ochilor,  văzînd  opera  tinărului.  I-o
                        -,.' v    viaţă. — S’a năs­  arătă  lui  Al.Ghika  şi-i  prezentă  pe  autor.  Al.Ghika
                                 cut  la  1838  pe   zise  mirat:  —  «adevărat,  are  mînă  uşoară.»  Tînă-
                                 moşia  Pitaru,  a   rul  surise,  era  cît  p’aci  să-î  răspundă:  —  «aşi
                                 familiei   Lenş.   fi  fost  bun  de  bărbier».  —  Neapărat,  el  simţea,
                                 Părintele său era   ceva mai sus de umeri, chemarea lui.
                                 arendaş.  (Peste   In  1854  se  ţinu  de  cătră  Eforia  Şcoalelor  un
                                 cîtiva  ani  a  şcă-   concurs,  pentru  o  bursă  de  desemn  şi  pictură.
                                 pătat).  Copilul  a   Grigorescu  învăţa  limbă  franceză;  idealul  lui
                                 deschis  ochii  în   era  deja  Parisul.  Se  prezentă  Ia  concurs.  Dar
                                 mijlocul   acelei   nu  îndeplinea  condiţiunile:  i  se  cerea  «umani-
                                 naturi  din  care   orile»  şi  el  nu  terminase  nici  clasele  primare.
                                 mai  tîrziCi  afl   Le  îndeplini  d.  C.  Stăncescu.  Grigorescu  se
                                 pornit  străluci­  întoarse  trist  la  icoanele  sale.  Să  nu  meargă  la
                                 tele  lui  inspirati-   Paris  ?  Se  aşternu  pe  lucru  şi  în  două  săptă-
                                 uni.   Dumbrăvi,   mînî  isprăvi  o  pînză  de  un  metru  pătrat:  «Mi-
           drumuri  cu  pulbere  arsă,  brîe  albaştrii  de  dea­  haî  scapă  stindardul.»  Acest  prim  tablou,  prin
           luri  şi  pe  d’asupra  Carpaţii  stingîndu-şî  zigza­  ce  întîmplare  nu  ştiu.  îl  văzu  aga  beizadea  Mi­
           gul  în  lumina  cerului.  Aci.  primele  vise  de  copil   tică.  Prinţul  îl  prezentă  lui  Vodă  Barbu  Ştirbeifi.
           naiv  cu  ochi  iluminaţi.  Pe  la  6  ani  venise  în   Domnitorul  admiră  pînza,  o  reţinu  şi-î  dete  100
           Bucureşti,  în  Cărămidari,  orfan  de  tată,  cu  fa­  de  galbeni,  zic'nd  Beizadelei:  «E  prea  tînăr,  să
           milie  numeroasă  şi  strimtorată.  O  plăcere  în  •   mai  înveţe  la  şcoala  noastră.»  Iar  la  sfinţi.
           născută  a  lui:  dregea  icoanele  vechi.  La  10   Zugrăvi cîteva icoane la Căldurăşanî.
           ani,  trecînd  prin  Dudescu,  văzu  nişte  sfinţi  la   Prima  lucrare  mare  ce  i  se  încredinţă  fu
           geamul  unui  zugrav.  O  impulsiune  nestăpînită   mănăstirea  Zamfira  din  Prahova.  Aci  lucră  doi
           îl  hotărî  să  se  apuce  de  acest  meşteşug.  intră   ani,  şi  făcu  cunoştinţa  unui  călugăr  Isaia,  după
           ucenic  la  un  zugrav,  prietin  al  familiei.  Doi  ani   metanie  de  Ia  mănăstirea  Neamţului.  Un  călu­
           învăţă,  frecînd  colorile  între  două  pietre  netede,   găr  umblat,  cărturar  şi  vioi  în  povestirile  lui.
           lucrînd  mai  pe  urmă,  şi  de  multe  ori  legănînd  în   Văzuse  Sf.  Munte  şi  Ierusalimul.  Nopţi  întregi
           braţele sale delicate o copilă în faşă a patronului.  povesti  minunile  de  pe  unde  colindase.  O  ade­
             Intr’o  zi  i  se  păru  —  şi  nu  se  înşelase  —   vărată  amiciţie  se  legă  între  ei.  Isaia  înţelese
           că  nu  mai  are  ce  învăţa.  îşi  părăsi  dascălul   talentul  zugravului  şi  se  hotărî  să  plece  împre­
           şi  se  duse  acasă.  Acasă  greutăţi,  sărăcie,  mumă   ună  la  Paris,cum  or  putea,  după  sfîrşirea  mănă­
           văduvă.  De  unde  pensule  şi  văpsele?  Era  pri­  stire!.  Călugărul  trebuia  să  se  întoarcă  mai  înt  iu
           măvară.  In  desperarea  lui  de  copil  sfînt,  eşi   la  urma  Iui,  şi  pentru  economiile  ce  lăsase  acolo
           pe  una  din  barierile  Bucureştilor  încotro?  Nu-şi   şi  pentru  motive  disciplinare.  Porniră  spre  mă­
           da  seama.  Un  gînd  îi  fulgera  prin  minte.  At'ta   năstirea  Neamţului.  Pe  drum  călugărul  căzu
           untişor  risipit  prin  iarbă  si  flori!  Isî  umplu   greu  bolnav.  Grigorescu  îl  îngriji  ca  pe  un
           basmaua  cu  untişor.  Se  întoarse  în  piaţă  ;i  -1   frate.  După  o  lună  se  făcu  ceva  mai  bine.
           vîndu.  In  cîteva  zile,  după  un  comerţ  sîrguitor,   Luară  drumul  la  mănăstirea  Neamţului.  Acolo
           inima  i  se  bătea  de  bucurie  Avea  cu  ce  să-şi   boala  iarăşi  îl  trînti  la  pat.  Grigorescu  lucră
           cumpere  colori  şi  pensule  «Primăvara  a  jucat  un   c't°va  icoane.  Una  din  ele  i  se  trimise  dar
           mare  rol  în  viaţa  mea!»  L-am  auzit  adesea  ori.   maichi  Ursachi.  stanţa  Agapiei,  femee  culta  şi
           Fireşte,  i-a  procurat  primele  mijloace  In  schimb,   deşteaptă.  Maica  Ursachi  voia  de  mult  să  zugră­
           el  a  divinizat-o  în  lumina  şi  frăgezimea  ei,  în   vească  din  nou  mănăstirea.  Cum  văzu  icoana,
           verdeaţa  gălbue  încă,  în  florile  şi  maîJales  în   chemă  pe  zugrav.  II  privi  cam  lung,  nu-î  venea
           podoaba  florilor  'ei  de  Tmăr.  Ce  ’mare  rol’a   să  crează.  Grigorescu  abia  era  de  20  de  ani.
           jucat Grigorescu în primăverile României!  Se  învoi  să  lucreze,  jicoane  şi^zidurî,  pe  preţ
             Cele  dintîiu  icoane,  făcute  din^amintire,  Ie   de  3000  de  galbeni.  Trei  ani  a  muncit  la  mă­
           vîndu  la  obor.  Unii  evlavioşi  se  grăbiră  să  aibă   năstirea  Agapia  care  e  mai  toată  de  mîna  lui.
           icoane  din  «mînile  nevinovate»  ale  copilului.   In  acest,timp  Mihail  Kogălniceanu,  în  plimbare
           La  14  ani  era  tovarăş,  la  parte,  cu  zugravi   pe  la  frumoasele  mănăstiri  ale  Neamţului,  îl
           vestiţi.  In  contractele  unora  figura  clauza:  «chi­  cunoscu.  Se  impresionă  serios  de  aşa  talent,
   16   17   18   19   20   21   22   23   24