Page 5 - 1905-01

12 LUCEAFĂRUL Nru! 1, 1905

MOŞNEAGUL NOSTRU.*
(Reproducerea oprită.)
Cind am intrat în odaia curată, mirosind fru­ du-se, şi grăesc subţire, par’că ar mieuna nişte
mos a flori, bâtrinul s’a uitat mirat la mine, pişi i Şi amintirile, deşteptate, prindeau să-l
ap oape st nu mă mai cunoască. Plecasem de infierbînte şi să-i întinerească privirile.
mult din ţară şi acuma mă întorceam cu mu­ Eu cătam la el cu dragoste. Moşneagul no­
staţă, t năr fercheş, de moda nouă. stru — llie Aldea a lui Ion îl chema — era
Eu mă uitai z mbind la dînsul, cu zîmbetul om vechiu. Trecuse prin crîncenele războae
copilăriei de altădată, şi Moşul mă cunos u de la începutul vearului trecut, prin viforul
pe dată. 1 se lumină şi lui obrazul şi se bătu revoluţiei lui Iancu, îşi aducea aminte şi de
cu palma peste frunte: crunta răscoală a lui Horia, dar se ţinea bine
«Mătâ!... bată-te să te bată! nici că te mal încă Mustăţile albe, pe cari şi le răsfira cu
cunoşteam, nepoate!» degetele, păreau nişte caere adevărate; părul,
îi sărutai m na, iar el îşi puse buzele şi mu­ deşi zăpadă, îi bătea în viţe dese şi aspre gru­
stăţile pe fruntea mea Mă măsură după aceia, mazul tare, — şi avea nişte ochi luminoşi cari

N.’.Origoresca. Pe vtrf de munte.
înduioşat, din creştet în tălpi, mă apucă de priveaţi cu linişte pe supt sprîncenele stufoase,
umeri şi mă aşeză lîngă el Prinse a mă în­ şi un glas gros şi aşezat care se înăsprea în
treba multe şi mărunte. Eu ii vorbeam şi el mormăiri citeodată şi părea că vine dintr’un
îşi mîngiia mustăţile, pe gîndurî. într’un tîrziu, adine depărtat Păşea îndesat cu cizmele-î grele,
pe cînd îi vorbeam de oraşele nemţeşti, mă opri. legănîndu->î puţin trupul mare la dreapta şi la
«Stăî! Lipsea? Am fost şi eu p’acolo, pe stingă, şi băţul lustruit, cu un şerpe lucios să­
vremuri, cu oştile împăratului. Mare războiu s’a pat în el şi rotit de jos în sus, îl purta mai
mai dat p’acele locuri! Este, acolo, un pod mult de fudulie. De-altminteri Moşul se lăuda
peste o apă, unde au pierit mulţi Nemţi, şi încă cu voinicia-i care odată dobora şapte
mulţi din ai noştri, săracii! Mai este podul ăla?» oameni, şi ţinea ş’acum, la petrecere, cu bău­
Şi rămase gîndindu-se şi zîmbind, cu ochii torii cei mai vrednici.
în gol. Apoi iar începu să mă ’ntrebe, clipind în tinereţe se războise, între cătanele nem-
de data asta dintr’un o.hiu, despre muerile de ţe-tî, cu oştile împăratului Napoleon. Din acea
prin partea locului, cari dau din cap mlădiin- vreme povestea el multe, cînd avea chef, despre
drumuri lungi prin ţări străine, despre bătălii
* Această povestire este prologul unei serii care va
cuprinde cele mal de seamă întîmplărl din frămîntările sîngeroase, cetăţi negre, cu uliţi încurcate, despre
dela 1848. femei albe, şi despre petreceri mari.