Page 6 - 1905-01

Nrul 1, 1905 LUCEAFĂRUL 13

Iar acum, în lumina care intra împuţinată lucruri ale copilăriei, ori despre faptele tinereţii
prin perdelele lăsate, în odaia bâtrînească, îmi mele, acolo, prin c e l străini. Apoi tăcea, furat
vorbea iar de isprăvile din trecut, şi deodată, de trecut, cu ochii aţintiţi în limpezimea zilei.
într’o înviorare tinără, se sculă în picioare. în Braşov, dădurăm în furnicarea tîrguluî:
«Ce? tu eşti om întreg acum, şi ai venit la Boitele, şetrile, işi arătau la soare mărfurile
noi de la şcoli înnalte, cu multă carte. Să mer­ pestriţe. Negustori singuratici cu toată averea
gem la tîrg, să-mi vadă lumea nepotul. — Aici în spinare răzbateau ţipînd prin mulţimea care
se opri puţin. — Hei! păcat că nu mai trăeşte căsca gura la comediile, unde paiaţ le chemau
baba! Ce s’ar mai bucura să te vadă şi ea! lumea dînd din mînl şi din picioare, in bu-
Ce-ar mai plînge şi s’ar minuna acum! Ei vezi, buirile tobelor şi răcnetele disperate ale trîm-
mă? De asta-mi pare râu!...» Şi dădu supă­ biţelor. Oameni în fel-de-fel de porturi, vor­
rat din cap, cu ochii întunecaţi de umbra unei bind limbi felurite, se încrucişaţi, se loveaţi,
dureri învechite. Apoi, într’un tîrziu, îşi căută se certaă, zimbeau, ori se priveau chiorîş. Erau
pălăria cea nouă şi cojocul ăl cu flori, şi, pe Saşi înnalţî şi deşiraţi, păşind rar şi apăsat în
cînd se gătea, porunci slugilor să 'nhame caii cizmele lor dintr’o vacă, hodorogind şi meste-
la căruţa cea bună. După aceia trimise după cind cuvintele, cu buza de jos atîrnînd supt
tata şi după unchiu. greutatea pipei; eraţi Săcui bălani, cu limba

N. Origorescu. Scoborilul oilor
In căruţă mă aşeză lingă el, — şi pornirăm, răstită, cu capetele dîrze, cu pantalonii strînşi
petrecuţi de privirile tuturor celor ce ne în- pe vină; erau Mocani de-ai noştri, voinici şi
tîlneau pe drum în ziua aceia de Duminecă. rumeni, trec nd liniştiţi, ca la dinşii acasă,
Cei mai mulţi dădeau bineţe, iar Moşul se printre certurile tuturor. Femeile de toate na­
pleca la spatele mele şi striga zîmbind: ţiile înfloreau, cu hainele şi cu feţele, învăl­
«Am şi eu o bucată de nepot, mă ! Şi ce măşeala. Şi printre toţi făceau pete nelipsiţii
mai învăţătură pă el! Ştie toate glasurile, şi ale Jidovi în caftane, hîrîind, cu degetele răşchirate.
nemţeşti!» Iar poliţaii, gravi, ca nişte oameni cari nu se
Şi bătrînul par’câ întinerise cu zece ani. îi gîndesc la nimic, se plimbau ţanţoşi în colo şi
scînteiau privirile în aerul luminos al verii şi ’ncoace, prin fierberea mulţimei, cu mîna stingă
îmbrăţişa cu ele, ca pe nişte pămînturi ale lui, pe tesa:. Din vreme în vreme, se opreau, pă­
ale noastre, întinsele lanuri pe cari aurea griul, trundeau în îmbulzeli şi sfezi, ridicau mîna
şi depărtatele păduri albastre- ntunecoase cari dreaptă cu arătătorul în sus şi rosteau cîteva
se revărsaţi în zări pe coastele munţilor. Şi vorbe îndesate.
caii mergeau repede, încordaţi, o boare uşoară Prin mulţime, prin strigăte, trecurăm şi tra-
ne mîngîia obrajii, — şi Moşul, în răstimpuri, serăm la un han. Apoi eşirăm: Moşul voia
cercat de o amintire, mă întreba despre unele să-şi arate nepotul şi străinilor şi cunoscuţilor