Page 7 - 1905-01

14 LUCEAFĂRUL Nrul 1, 1905

pe cari întîmplarea i-ar fi scos în calea noa­ «Ce poftiţi, mă rog?
stră. Şi ne întîlnirăm cu mulţi. Bătrînul le vorbea — Ce poate să poftească nepotu-meO ? strigă
cu taină, ca despre un lucru rar. Pe rude le bâtrinul. Vin bun şi mîncare. Asta !»
trăgea după el: Cînd începurăm a îmbuca, seara venise. în
«Hai, frate! om cinsti cîteceva!» foişor era răcoare şi miros de flori. Larma tîr-
Şi ne trezirăm, spre seară, la un birt dintre guluî se potolise, iar vinul gălbuiu sticlea în
cele mal bune. Acesta era gustul bunicului. razele luminării din sfeşnic, ce pîlpăia în mijlo­
«Ce crezi, mă! lucru fain! Aşa-mi place mie. cul mesei.
Să vie mîncare şi băutură!» «E ’ntuneric, mă, vorbi bătrînul, lâsîndu-se
Birtaşul şi chelnerii se uitau cam ciudat la pe speteaza scaunului, lan auzi, domnule chelner!
straele albe ale bătrînilor, dar redingota şi ţi- — Poftiţi! strigă ovreiul răsărind d n umbră.
lindrul meu îi ţinu în respect. — Să vie cîte-o luminare pentru fie care.
«Porunceşte, tu nepoate! strigă Moşul. După Opt sîntem: opt luminări! Trebue să facem lu­
aceia se întoarse spre chelnerul care stătea minaţii nepotului. E zi mare astăzi!»
drept, lingă mine, şervetul trecut prin stînga: După ce în faţa fiecăruia prinse a fîlfîi cîte-o
Mă domnule! da s’aducî vin bun, mă şi mult! limbă de foc, bătrînul se sculă şi închină:
Mă! ştii tu cine-i ăsta? Nepotu-meu — să-mi
trăiască! Ştie carte al dracului, inâ !» Doboară «Dumnezeu te alduiască, nepoate ! Să te tră­
din pilde p’un popă săsesc! Una, două, — ţi iască la mulţi ani, în pace şi bucurie ! De carte
l-a dat gata! Şi pă limba lui, mă!» nu mai ai nevoe: eşti tobă. Ştii tu bine ce-ţi
Bătrinii ceilalţi prinseră a rîde cu hohot. Iar mai trebue!»
chelnerul se aplecă spre mine, fără să zîmbească, Şi făcu din ochi şiret câtră ceialalţi. Printre
şi întrebă: bătrînî trecu o undă de haz.
După Moş toţi se ridicară şi închinară. Iar bă-
trînul se întoarse din nou spre chelner:
«Mă domnule, noi avem chef. Să vie cîte-o
sticlă de fiecare luminare!»
Şi moşnegii înfierb'ntaţi începură a vorbi,
peste masă, cu mine. întrebau cîteceva. Unii
mai poznaşi îmi zvîrleau cîte-o glumă, şi rîzînd
în hohote mari, se răsturnau pe spetezele scau­
nelor şi se plecau unii spre alţii şoptindu-şî la
uiechie şi privindu-mă cu coada ochiului. Apoi
întindeau mînile spre clondire şi-şi turnau vinul
în pâhare.
Bătrînul nostru se veselea tare, se încrunta
la chelner, apoi mă bătea încet pe umăr şi-mi
şoptea:
«Să teme al dracului de noi!»
Şi ’ntr’un tîrziu, cînd în jurul mesei se des­
făşura bucuria gălăgioasă a celorlalţi bătrîni,
Moşul înduioşat puţin, începu, cu pâharul în
mînă, să-mi spue una dintre «ale vechi» :
«Ai fost şi tu p’acolo prin ţara ceia ... a
Bursucului. Hei, nepoate, acolo mi s’a întîmplat
mie lucru mare. Ştii unde? Nu ştii! Apoi vezi
acolo la Lipsea aia, unde-ai învăţat tu glasurile
ale multe. Acolo se duc mulţi de-ai noştri pentru
mărfuri, — dar eu am fost in mondir şi cu
sabie, supt steagurile împă atului Franţ!»
Şi, încet-încet, graiul celorlalţi scăzu, conteni.
Iar povestirea bătrînuluî se lămuri în liniştea
care se întinse.
Şi o umbră mare a vremurilor acelora vifo­
roase, umbra lui Napoleon, se lămuri uriaşă
peste zbuciumul şi spaima popoarelor care se
tălăzuiau în oşti mari, pe cari jurămîntul şi
disciplina de-abia le ţineau înaintea furtunei.
N. Ortgoresca. ' ' Dorobanţ. Şi pe acel Napoleon, caic nu era decît un om