Page 11 - 1905-02

Nrul 2, 1905 LUCEAFĂRUL 43

M U R C x U.
Cei doi prieteni mergeau tăcuţi printre lanu­ apucat pe la tîriele Mînzăţenilor un vifor straş­
rile de grîu. Caii ’nfierbîntaţi de goană suflau nic. Zăpada curgea măruntă şi deasă, iar cri­
cînd şi cînd pe nări par’car fi strănutat. Pe văţul o spulbera, o ’nvîrtejia, ne-o arunca ’n
marginile drumului se înălţau flori de cicoare, ochi. Tot văzduhul părea un păienjeniş încur­
întristate, închise de căldură, iar pe vetrele de cat. Une-ori ţineam ochii închişi cît ai număra
„rochiţa rîndunicii" floricelele albe si roşietice pîn’ la zece. Cînd ni se punea cUe-un troian
păreau nişte pungulite de mătase, răsucite. mai mare ’n cale, ne dam jos, eu şi vizitiul şi
Griul băgase scaun şi ajungea la genuchi. făceam drumeac cu naturile puştilor. Caii luo-
In răstimpuri trecea prin el cîte o adiere de tau, sărmanii, cît puteau în hamuri. In răstim­
vînt, învălurîndu-I ca pe un Iac de sma­ puri era atita spulberătură de zăpadă în cît ţi
rald. Peste întinderile de Ia hotarul vederilor se părea că se dărîmă cerul pe pămînt . ..
jucau valuri'e avei morţilor, această fermecă­ Vizitiul îmi spuse într’un rînd :
toare şi amăgitoare arătare plină de toată lu­ — Boerule, Dereşu a slăbit de tot. îmi pare
minoasa poezie a ţării româneşti. c’o să rămînem pe-aici.
Călătorii se opriră într’un timp să mai ră­ $i ’ntr’adevăr Dereşu meu contenise din
sufle caii şi să Ie mai strîngă chingile. mers. Tovarăşul lui se opintia voinic în gura
O pădure ’ndepărtată părea în jocul tremu­ de ham ... Mi se pare c’am şi rătăcit citva
rat al căldurii ca un nor albăstriu aţipit pe timp de oare-ce cînd am ajuns în Cadîna, toca
pămînt. popa la biserică.
— De-abîa se zăreşte pădurea Vitioarei — Vream să pornesc mai departe, mai ales că
zise de-odată cel mai în vîrstă din drumeţi. de la Cadîna şi pîn’ la mine ’n Rotunda —
Mai avem de furcă pînă’n Rotunda. dta ştii! — nu-i mai mult ca un sfert de poştă.
Cel mai tînăr strînse chinga, frecă ochii şi Şti! ce greu îţi vine cînd te apucă iarna de­
trase urechile fugarului. Apoi se aruncă sprin­ parte de gospodăria ta! M’abătuî deci pe la
ten în şea: crîşmă unde găsii cîţiva Români stînd la cislă.
— Măi, neică Ilie, spui eu crîşmaruluî, n’ai
— Hai! putea să-mi faci rost de un căluşel pîn’ la
Călăreţii porniră iarăşi. Soarele vărsa potop Rotunda? . . . Să-l înham alături de-ai mei.
de foc din răscrucile cerului. Porumburile de Crîşmarul ridică din umeri:
peste trei voiurî de loc păreau că fumegă.
— Mite, coane Stănică — zise după c’tăva — N’am coane Iorgule, n’am că ţi-aşi da cu
vreme cel mai tînăr — vezi dta colo ’n fund dragă inimă . . . Poate oamenii ăştia să aibă...
Hai, mă ! Ce ziceţi? . . .
Movila Săpată? — Ce?
— Ei! ... O văd! .. . Ce-î?
— Acolo am perdut eu pe Murgul meu, — Cine dă boerului un cal pîn’ la Rotunda?
acum trei. ani de zile ... Ce mai cal!. . . Dta Oamenii mei tăceau mîlc şi se uitau unii la
alţii. în ochii lor citiam însă întrebarea ce şi-o
nu I-aî apucat! ... Să bat eu toate bîlciurile
nuneau, în gînd, unii altora: „Bălanu’ tău îi
din ţară şi nu mai daQ peste un cal la fel!... acasă; de ce nu-1 dai? — „Ba’ tu de ce nu-1
— Ia spune-mi, coane Iorgule, şi mie cum dai pe Suru tăti?“
s’a întîmplat! De ce ţi-a murit ? . . .
Sate de adunătură, ce vrei ?! Să te ferească
lorgu Măciucă se uita ’nainte ca omul dus Dzeu să ai a face cu oamenii dintr’un astfel
pe gîndurî. Părea că nici n’auzise ce-î spu­ de sat.
sese Stan Bobreanu, arendaşul moşiei Valea Un Român îşi făcu însă Ioc şi se aşeză în
Miresei. Pe faţa lui arsă de soare trecu o
umbră de întristare cum fuge umbra unui nor faţa mea:
pe cîmp... Şi tocmai mai tîrziu, îşi îndesă — Boerule, uite, eu aşi avea un căluşel da
pălăria de pîslă pe ochi şi tuşi sec: nu ştiu de ţi-o plăcea.
— A! E-o şiretenie ’ntreagă. Să lăsăm caii — Care, mă? — întrebă un altul din ceată.
mai domol să ţi-o povestesc. — Murgu’, mă!
Caii domoliră mersul. lorgu Măciucă îşi — Ptiu, nu ţr-e ruşine! ... Păi ăla-I cal
aprinse o ţigare şi începu : de înhămat la sanie boierească?
„Acum cinci ani pornisem, cam pe după — Hehei, sireacu’! Murgu’ meu e numai
Bobotează, să-mi aleg nişte cherestea pentru vină ’n el, mă. E cam slăbuţ că nu prea vede
nn pătul de porumb. Cînd să mă întorc m’a grăunţe la mine, da’ ia să-l ţii numai două