Page 14 - 1905-02

46 LUCEAFĂRUL Nrul 2, 1905.
calul a rupt-o la fugă şi la cîtî-va paşi l-am nici o durere, atit sta de linişţit... Hoţul vru-
auzit cum s’a prăvălit la pămînt.. . sese să-l fure, dar fiindcă n’ avusese timp să
Celalt hoţ descălecă iute şi se dădu după ’ncalece, îi băgase cuţitu ’n piept... Calul meu
cai, împingindu-î spre pădure. începuse a slabi, a ameţi: S’a iegânat de cîteva
— Să stai că te culc şi pe tine! ori pe picioare, par’ c’ar fi avut «ticul ursului»
Dar hoţul se facea că n’aude şi silia să şi s a prăvălit la pămînt... M’am luat după
intre în pădure. Am pornit spre el dar m’am hoţ... Par’ că mi-se pusese un puvoiu pe ochi...
oprit după cîţiva paşi căci mi-era teamă să Mi se parea că fuge şi Murgu alături de mine...
n’aibă şi el vre-o armă de foc şi să mă ful­ Hoţul era la vreo cinci stingeni înaintea mea
gere de la adăpostul cailor . . . Intră în pădure şi tugea sprinten... Mie mi se pusese un junghi!
şi încalecă: in splina... La cîtva timp râmănseî în urma
— Hi, Şoiman! hoţului cu zece stîngeni... Îmi venea să-mi zmulg
ţ^Lăsai caii furaţi în plata Domnului şi mă părul din cap de mîme... Şi de-o dată zăresc
repezii şi in urma lui. Vream să-l prind viu, ceva negru mai la o parte: zechia hoţului ...
nevătămat, sâ-1 leg fedeleş cu frîul calului şi Asta era semn că şi hoţul slăbise. Printr’o
sâ-1 aduc în bice pîn’ la curte... Pădurea se încordare de voinţă, mi-am luat mai mare iu-
îndesise într’un rînd de tot... Crenguţele ţalâ... Hoţul îmi era acum numai la trei stin­
uscate de pe jos trosneau cînd şi cind... Une­ geni. li auziam gîfăitul răsuflării... Sudoarea
ori mă izbiau in ochi vîrfurile crengilor mai 'mi curgea ’n ochi. Şi de-odatâ văzui pe hoţ
joase... Dar goana ţinea mereu... Caii strănu­ cum dâ ’n nas, ca ’mpedecat de ceva in cale,:
tau din cind şi cînd... Nu ziceam nimic, nici i se deslegase vinările de la opincă şi călcase
eu, nici hoţul... Şi iată că deodată miji ’n- pe ele. l-am căzut în spate... Dar el s’a ridicat
aintea noastră secera lunii printre copaci. Ne ca un urs, cu mine sus, scuturîndu-se să scape
apropiam deci de marginea pădurii şi nu mai de povara... îl ţineam strîns de git, de pe la
erau decît trei-patru ciasuri pînă la ziuă... spate, şi-i curmam încet-încet răsuflarea. îl simţii
Hoţul eşi din pădure şi stătu o clipă nehotârit. cum se pipăia cu mina la brîu, apoi cum sco­
îl văzui cum cîrni la dreapta, pe urmă la stingă; ase cuţitul... Şi atunci am sărit jos şi i-am
pe urma se puse pe goană drept inainte. Se prins cu amindouă minile mina lui dreaptă
lipise broască de greaoanul camluî. Murgul muşcind-o cu cruzime. Cuţitul i-a căzut jos...
meu trăgea de friit sâ-1 rupă. l-am dat drumul. M’am plecat, l-am luat şi l-am pus la carimbul
A pornit in galopul lui furtunos, uşor ca un cizmei...
şoim. Dar Şoimanul hoţului gonia şi el nebun — Ah! Mincaţi-aşi câlâvia! — zise hoţul şi
şi de citeva ori mi se păru chiar că-1 perd ’şî făcu loc de izbit cu măciuca... Tocmai
din ochi şi din auz... Atunci înfigeam nemi­ acum îmi adusei aminte că eu am revolver. . .
los pintenii în pântecele Murgului... La Movila I-am trintit un glonţ in picioare. A căzut la
Săpată am ajuns pe hoţ. Şoimanul lui căzuse. pămînt, vâitîndu-se.. M'am plecat peste el,
Hoţui sta cu măciuca de corn în mînâ gata să punîndu-i mina ’n gît. Hoţul mâ apucâ de piept,
izbească: trăgindu-mâ la el... îi pusei genunchiul pe piept:
— Mâi care eşti tu ? — răcneşte el. — Stai, cîine, să-ţi las niţel sînge. Şi-i crestai
Am descălicat, am lăsat calul la o parte şi numai puţin beregata. Se căznia sâ se scoale
am tras un foc în vînt. de supt genunchiul meu. Dar genunchiul meu
— Să nu îndrăzneşti să te mişti că te fulger! par’ că era piatră de moară. îmi venise o pu­
— zic eu, pornind spre el. Se trăgea acu ’n- tere spâimîntâioaie... Auzii odată un cucurigat
dărat, neindrâznind sa izbească. A ’nceput apoi de cocoş... Hoţul începu sâ se vaite:
a-mi da ocol, învîrtindu-se ca o fiară 'n cuşcă
şi cind i-a venit bine s’a repezit ca o furtuna — Nu mă omorî, boerule, că-mi mor copi­
spre murgul meu, care sta la vre-o douâ-zeci laşii de foame.
de paşi de noi. Stătui o clipă înduioşat... Hoţul pipăia pe
«Haiti! Vrea să-mi fure calul» îmi zisei în la carimbul cismei să dea de cuţit. Văzind însă
gînd şi pornii după el. Dar el ajunse cu cîţiva că nu-1 găseşte, îmi pune miinile ’n gît. M’am
paşi înaintea mea... N’ar fi putut însă pleca zmucil in sus cu putere, scăpind din strînsoarea
căci eu l-aşi fi ajuns ... ll văzui par’ că pipăind lui. l-am pus apoi ţeava revolverului în frunte
pe Murgu la piept şi dîndu-se la o parte. M’a şi am tras. Capul ridicat în sus, în încordarea
propiai de cal: viu-nevâtâmat... luptei, a izbit pămîntul cu un zgomot surd;
— Ei, drăcia dracului! — îmi zic eu. Ce-a iar trupul se lungi de-odată şi înţepeni aşa.
fi căutat hoţul la calul meu?! Fumul pieri repede presărind în aerul înconju­
Şi cînd iaQ mai bine seama, ce să văd... rător mirosul îmbătător al prafului de puşca...
Din pieptul calului ţişnia ca (jintr’o tulumbă Cind m’am ridicat in sus, luna era de două
un şiroiu de sînge. Calul însă părea că nu simte suliţe pe cer. Spre răsărit se revărsau zorile.