Page 21 - 1905-02

Nrul 2, 1905 LUCEAFĂRUL 53
pomenirea i s’a pierdut între Români. însăşi trucă în toate oraşele ne-am cam dedat — mal
izvoarele Tisei, Tisa albă şi neagră, pornesc mult, ori mal puţin — cu elementul acesta ce ne
de pe locuri, pe cari strîbuniî noştri şi-au im­ întîmnină la tot pasul. Insă, dacă ieşi din oraş şi
primat urmele, ce-aîi rămas pînă în zilele noa­ mergi în sus, pe Tisa şi la deal pe apa Vi-
stre în forma unor numiri toponimice. şeulul (un afluent mal mare al Tisei) rămîî din
La Slatina sînt vestite băile de sare; — nu ce în ce mai uimit. Satul cel dinţii, de care
le-am putut însă vedea din pricina unor pie- dai din sus de Sighet, se numeş'e Crâciunel.
decl, de aceea am făcut o escursie la băile şi Cum îl vezi recunoşti în el tipul satelor ade­
mal vestite de la Akna-Sugatag. Nu mă voifl vărat româneşti: casele de lemn învechite, în­
opri la frumseţile ce se deschid omului cobo- gălbenite, ruginite, cu foişor lung, ridicat pe
rînd în adîncurile pămmtulul prin ambiturile şi nişte stîlpl ciopliţi cu măestrie şi încrestaţi fru­
templele de sare, ci amintesc numai în treacăt, mos. Te surprinde însă, că pe stradă nu vezi
că şi pe linia aceasta călătorul întimpină tot nici un Român, — dimpotrivă întîlneştl o ciurdă
numai sate româneşti pline de amintiri glori­ de copii murdari cu plete inelate şi potrivite
oase. Pe linia aceasta cade comuna Giuleştl, Ia urechi ca nişte cercel, şi afli în urmă că în
în care s’a născut episcopul de fericită pome­ acest sat, care poartă un nume aşa de creşti­
nire Atanasiu Rednic, urmaşul lui Petru Pavel nesc şi în aceste case, cari au o înfăţişare aşa
Aron, care şi-a lăsat toată averea şcoalelor de românească, nu e un singur Român, —
din Blaj. Casa în care s’a născut Rednic (o tot Crăciunelul e jidovesc. Românii cari aîi
casă simplă ţărănească), mal ezistă şi astăzi şi făcut aceste case şi cari au apărat de multe
e însemnată prin aceea, că în vîrful coperişu- ori cu sîngele lor acest sat din drumul ţării,
lui are ca semn un cap de cerb cu coar­ din drumul Tătarilor, au dispărut ca prin far ■
nele mari, pe care proprietarul actual nu mece pentru că drumul Tătarilor astăzi e dru­
l-ar da pe mult. N'am putut vedea aceasta casă, mul J'danilor, — şi în fiecare căsuţă româ­
dar faptuil mi l-a comunicat un membru al fa­ nească de lîngă drum, astăzi e sau crîjmă sau
miliei Rednic, — protopretorul cercului, — dughian, sau atelier de măiestrie jidovesc. Si
care însă de abia a schimbat cîteva vorbe ro­ pe drumul de ţară tot ce mişcă şi aleargă,
mâneşti cu mine, supt pretext, că nu ar şti cară şi cărăuşi cu mărfuri şi fără mărfuri —
bine româneşte, deşi vorbeşte în dialectul mar- tot e jidovesc; de abia vezi cîte un Român
rnatian frumos, de — cum i-am spus, — îl in­ năcăjit, care par’că s’a rătă.it prin aceste locuri,
vidiez că nu ştiu şi efl aşa. ce înseamnă calea pustiirii neamului Iul.
Astfel ori în cătrău porneşte omul din Sighet Acolo, unde Vişeul îşi varsă undele în Tisa
pe ape în sus, pe văile, cari se varsă de-a şi unde Tisa îşi strimtează tot mal tare aivia,
stînga în Tisa, pretutindenea găseşte popor pentrucă se încep munţii stîncoşl şi roman­
românesc, un popor mîndru, cu port original tici, este o staţiune de tren. Cînd am plecat
românesc ca în Moldova, cu un graiu dulce cu Dr. Florantin Mihalyi, ca să mergem la
plin de arhaizme splendide şi de idiotizme, Borşa, la această staţiune ne-am dat jos din
cari au încremenit ceva din vechea glorie boe- tren, pentrucă să continuăm drumul cu tră­
rească a ţării. Aceşti ţărani, altfel inaî toţi nobili, sura. Dacă n’ar fi fost comandată anume din
cînd se întîlnesc şi dau în vorbe, se întitulează, ziua premergătoare o trăsură din Sighet, am
nu ca pe la noi «frate», ori «vecine», «boierule». fi rămas în drum. pentrucă era — Sîmbătă,
«Ce faci boerule ? Ce-ţi face boiereasa, coconii?*' şi Jidovii ţin la legea lor, nu ca creştinii.
Şi ascultîn1u-I. cum povestesc ; n graiul lor viu Era o dimineaţă" frumoasă de vară. Drumul
şi colorat, deşi sînt cam abătuţi: ţi se pare alburiu strălucea în soare ca un şerpe uriaş,
că ai ajuns, să trăeştl cu o sută două de ani care urmînd cursul Vişeului străbătea pe lingă
înapoi şi guşti cu auzul graiurile străbunilor, stîncî grandioase, cari ne răcoreau cu umbra
cari ni s’au păstrat doar în cronici şi în vechile lor, şi apoi se aşternea iarăşi pe cale o vale
cărţi bisericeşti. Dar peste stratul acesta sănă- mal deschisă. Era o linişte absolută jur împre­
os de viaţă veche, boierească-ţărănească. s’a jur, numai noi cu trăsura turburam solemnita­
Vevărsat în cursul vremilor un strat urît si tea acestui Sabath, pe care se părea că-l prăz-
urgisit, un soiu de popor, ce curge din Gali- nueşte şi natura. Pe drum nu întîlniam decît
ţia şi înnămoleşte toată frunrseţa şi toată poe Jidani; mal ales bătrîni, cu barbe lungi necu­
zia — aşi putea zice toată viaţa — acestor noscătoare de piepten, cu capul învăluit în
fraţi ai noştri. Ci r e n’a cetit cartea despre şalurile lor rituale, mergeau cu paşi lini, medi-
Cazari a lui Bartha, sau n’a văzut cu o.hil tind ca nişte Beduini prin pustie. Şi cum la
săi stările de aci, nu-şl poate face nici toată cotitura de drum întimpinam cîte o figură
închipuire de realitate. Aci s’a adeverit cu totul de acestea, sinistră evlavioasă, care de care
vorba lui Eminescu: „A umplut omidacornii“. mai sălbatică în ochi şi mai fanatică în privi­
Impresiile din Sighet le-ar mai tolera omul, pen- rile cu care ne măsura, ni se părea că sîntem