Page 4 - 1905-02
P. 4
36 LUCEAFĂRUL Nrul 2, 1905
VLANUŢĂ.
S’au împlinit douăzecî-şi-cincl de ani de cînd ce nu era în stare să distingă pe ceice vor în
«Convorbirile literare» publicau nişte versuri semna peste un an doi talente nouă ... Astfel
iscălite: A. V. au trecut aproape nebăgate în seamă la noi
Acel A. V. e azi Alexandru Vlahuţa, sau, mai volumele lui Vlahuţă cari urmară după Dan, şi
bine, Uahufâ, simplu de tot. Memoria noastră cei mai mulţi îl ştiu şi azi numai aşa cum l-a
n’are la ce-i mai păstra numele de botez: Vla- schiţat cu atîta măestrie Gherea dela începutul
liuţă e numai unul în toată lumea şi ’n orice activităţii sale.
parte locuită de Români se găsesc azi oameni Imaginea pe care a dat-o dl Gherea despre
al căror piept să se umple de mîndrie cind Vlahuţă rămîne adevărată pînă azi, căci poetul
rostesc numele lui. a rămas acelaşi în fond, nota sa personală bine
Aceasta e recompensa cea mai vrednică ce marcată din intîiele sale şire, — pe atunci cînd
şi-a putut-o dori vre-odată, era aşa de greu să ai o notă
acesta-i secerişul mănos pen personală, — a rămas. Dar
tru Sămămătorul care două de atunci s’au adaos alte
zeci şi cinci de ani note secundare şi s’au accen
Speranţa, dragostea Iu! sfintă, dorul tuat unele trăsuri cari încă nu
De-a ’mbelşuga cu munca Iul ogorul păreau ceracteristice în opera
Le-a sâmânat cu mînile-amîndouă. lui. Acestea toate nu se pot
* * * arăta, fireşte, pe trei pagini,
în schimb voi căuta, cu noul
«Păcatul meu cel mai mare volum de versuri în mină să
e, că n’am fost nici odată în luminez mai intenziv cîteva
Ardeal». versuri, ca dispărînd din min
«Un păcat ce se poate uşor tea cetitorului pentru o clipă
ispăşi», i-am răspuns. celelalte în umbră, să se
«Nu aşa de uşor, căci ca poată întrezări în treacăt
să fiu în Ardeal nu ar ajunge cîte-va trăsuri din activit
să trec prin pasul Predealu atea lui Vlahuţă, cari mi-se
lui la Braşov sau prin a Tur- par’ mai caracteristice.
nului-roşu la Sibiiu, ci ar _ # * *
trebui să stau acolo luni şi într’o poezie, — poate cea
ani pentru ca să vă pot cu mai frumoasă din cîte-a scris,
noaşte atît de bine precum — Vlahuţă vorbeşte de poeţii
vă iubesc de mult». pesimişti cari au năpădit lite
Domnule Vlahuţă, la noi ratura românească după moar
eşti de mult! tea lui Eminescu şi continuă:
Eram în liceu, cînd cele
dinţii două volume trecuseră Ştiii. Am fost şi eu ca tine amăgit
să cred că ’n artă
munţii, — era epoca aceea, Pot să trec la nemurire cu revolta
cînd din România ni-se ve mea deşartă;
stea o înflorire literară. Nu Şi cu lacrimi stoarse ’n silă,— nu
voi uita niciodată vremurile ml-aş mal aduce aminte! —
acelea! Cu cită sete şi cu cîtă Vlahuţă acasă. Am bocit şi eu... nimicuri, ce-mi
păreau pe-atuncea sfinte 1...
însufleţire ceteam ce ne sosia
din Bucureşti, cîte discuţii ridicole de serioase Dar cînd m’am uitat în juru-ml şi-am văzut că e o boală,
se încingeau între noi după fiecare nou volum Si că toţi începătorii, de ab a scăpaţi din şcoală,
Ofiliţi în floarea vîrstel de-un disgust molipsitor,
de Slavici, Delavrancea, Caragiale, Vlahuţă, Işl zădărnicesc puterea, focul tinereţii lor,
Gherea şi mai în urmă de Coşbuc 1 Şi cit de Ca să legene ’n silabe, pe tiparele găsite,
scurt timp au ţinut toate acestea! «Revista nouă» Desperări de porunceală şi dureri închipuite,
Cînd am înţeles c’aceasta e o modă care soarbe
apunea, evenimentele literare deveniau mai rare Seva tinereţii noastre, am zis gîndurilor oarbei,
saii nu mai străbăteau peste graniţă, lumea Ce-şî rotiafl peste morminte zborul lor de lilieci,
zdruncinată pentru un moment din apatie, a Să s’abată, lâsînd morţii în odihna lor de veci,
recăzut iarăş în lipsa de orice orientare serioasa Şi din florile vieţii să aleagă şi s’adune
despre literatura din Regat. . . despre revista In neperitorul fagur adevăr şi ’nţelepciune ! . . .
«Viaţa» mai ştiau puţini de tot, «Floarea al Versurile acestea au cu atit mai mult aerul
bastră» şi «Paginile literare» găseau un public unei mărturisiri, cu cit poezia: “Unde ni-sînt
