Page 9 - 1905-02
P. 9

Nrul 2, 1905.         ________LUCEAFĂRUL
                                                                           A 1
             —  Voi  să  nu  credeţi,  că  nu  văd...  Ii  pun   vremea  asta  ?  !  Uite-1  cum  tremură,  sărăcuţul!
           de ... cochetărie!                 Ce  păcat  că  nu-l  vede  domnul  Grigorescu!
             Trage  binişor  saltarul  mesii  pe  dunga  căreia   L-ar  lua  de-aicî  şi  ni  l-ar  pune  intr’o  pînzâ  ne­
           s’a  apăsat  de-atîteaorî  înfrigurat  în  căutarea   muritoare,  eternă  ...  Ar  rămîne  aşa,  tînâr,  tot­
           cuvîntului,  —  si  scoate  un  teanc  de  coaie,  ti­  deauna ...
           părite, umede încă, sosite atunci dela teasc.  Ocolim  după  movilă,  şi  ne  săltăm  cătră
             Mîna  ceea  mică,  ne  care  de  obiceiti  o  ţine   ;<Cuibul-cu-barz.1*, pe străzi lăturalnice, rău
           închisă,  şi-o  poartă  <ncet  pe  fruntea  palidă,
           înjos,  dealungu!  obrazului,  ca  «i  cum  ar  vrea
           să  ia  de  pe  faţă  un  firicel.  .  Fata  a  luat  altă
           expresie,  de  reculegere,  de  încordată  atenţie,
           şi  —  iată-1  că  începe.  Nu  mai  recunoaştem  gla­
           sul,  poetul  s’a  transfigurat...  Ne  citeşte  un
           pasaj,  două.  —  pagini  întregi,  fermecătoare,
           într’o  limbă  nouă,  proaspătă,  nescrisă  încă.
           —  Atîta  linişte  şi  atîta  emoţie  drămuită  era  în
           citirea ceea sigură, caldă, comunicativă!
             Nu  ştim  cum  să  mulţămim,  şi  dăm  să  ple­
           căm.
             —  Masa-i gata! Dejunăm împreună! u|
             Pînă să prindem de veste, ne pomenim \:u
           paharul în mînă, şi poetul închină:
             —   De-acu,  măi  băeţi,  glorie  şi  pantaloni
           rupţi!...
            Toate  astea  s’aîi  petrecut  aşa  de  repede,  în-
           tr’un  timp  atît  de  scurt,  încît  nici  n’am  avut
           vreme să mă desmeticesc.
            Mî-a  acordat  prietenia  sa.  La  cîteva  zile,
           îmi spune:
            —  Hai,  şi-om  umbla  creanga  prin  cel  tîrg!
           Era  toamnă.  Afară  umezeală,  se  lăsa  cîaţă.  Gu­
           rile de canal începuseră să fumege.
            Se opreşte mai departe, şi întinde bastonul:
            —  Un  canal,  dragul  meu,  scoate  mirosuri
           puturoase  şi  ne  otrăveşte  viaţa.  Fumegă  şi  el!   Tatii poetului cu o neopată.
           Şi  Vulcanii  fumegă!  Sînt  scriitori  cari-mî  fac
           impresia asta.                    pardosite,  prost  luminate.  La  o  casă  măruntă,
            Mă  gîndiam  la  felul  ăsta  sugestiv,  atît  de   cu  cerdac,  după  pata  albă  de  hîrtie  de  la  geam,
           plastic  de-a  caracteriza  printr’o  imagină  lucru­  ghicim  că  acoloi  odae  mobilată  de  închiriat.
           rile şi oamenii.                  In  fund  se  mişcă  o  lumină,  trece  de  la  o  fe­
            Era  poate  o  veche  indignare,  —  oroarea   reastră la alta, din odăiţă.în odăiţă...
           ofenzelor cari i-s’aC adus odinioară.  îşi  alunecă  mina  supt  braţul  meu,  nostalgic,
            Coborîm  spre  Cismigiu.  In  grădină,  îmi  arată   sorbind cu poftă din ţigară:
           o bancă, supt un plop bătrîn.       —  Grozav  aşi  vrea  să  mai  fio  odată  stu­
                                             dent,  sărac.  Să  umblu  aşa,  spre  seară,  după
              Vezi, banca asta, veche, care abia se tine? Aici,   odae,  prin  mahala.  Să  am  o  odăiţă  curată,
           mi-aduc  aminte,  l-am  găsit  odată  pe  Eminescu.   scurtă  în  tavan,  cu  muşc  tă  la  fereastră  Gazda
           In  grădină  nu  era  nimeni.  Sta,  cu  capul  în   să  fie  o  cucoană  scăpătată,  vrednică.  Cînd  mi-o
           pămînt,  singur.  Cînd  m’am  apropiat,  am  auzit   aduce  lampa,  să-mi  spue  «bună-seara»  frumos.
           ca  un  fişiit,  —  am  simţit  că  vîră  ceva  în  bu­  Să  umble  pe  lîngă  mine,  cu  grijă;  sâ-mî  dreagă
           zunar ... Probabil, vre-o bucată de phne ...  cu  palma  macatul...  răzimată  cu  spatele  de
            Purta  o  haină  scurtă,  sunţire.  ..  Era  mult   uşă,  să  mă  întrebe,  discretă:  —  De  unde  sînt  ?
           mai frig ca acuma!...             Dacă  mai  am  fraţi?  Dacă  am  de  gînd  să  mă
            Trist,  întinde  braţele,  le  dă  drumul,  —  moi,   însor?
           le lasă să-î loviască trupul, şi oftează!
            La cîţîva paşi, se opreşte din nou.  Am  ajuns  aproape  de  casă.  La  capătul  uliţii
            —  Cum  o  fi  rămas  copăcelul  ăsta  verde,  pe  o javră de căţel, cît pumnul, sa ne mănince.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14