Page 11 - 1905-03

Nrul 3, 1905 LUCEAFĂRUL 67
braţele, la sîn, copiii car! tresăreafi, scînceafi — Poate o veni...» rosti pe gîndurl Joldea.
şi se potoleau apoi în mîngîerile lumineî. Iar fetele se gîndeau în lumina focurilor la
Şi în sufletele tuturora tulburarea pătrunsese, cele ce spuseră bătrmil şi visaţi pe Iancu cu
tăcerea grea a răbdării se rupsese ca supt un cetele de flăcăi luptînd în munţi cu duşmanii.
trăsnet, toţi numărau nedreptăţi după nedreptăţi, M. Sadoveanu.
aminteau valurile de smge vărsat, valurile de
sînge hrănind pămîntul care, totuşi, nu era al
lor! Şi preotul bătrîn, luat de şuvoiul turbure,
îşi mîngăia barba cu mina tremurătoare, şi
deodată izbucni cu tărie.
«Da! cînl am fost pentru stăpînil nedrepţi,
cîni şi animale! Nici mormintele n’afl fost cruţate:
pe ţărna lor au zugrumat femei şi copil! Acuma
pe drept iarăşi îl va îngrozi mînia noastră ...
Să ştie că mînia noastră ÎI va arde mal cum­
plit de cît un vifor de foc, căci D-zeu din
ceruri II ceartă pentru fără-de-legile lor» !
Şi după glasul preotului se întinse o tăcere
adîncă în codru, ca într’o biserică. Focurile
fîlfîiau cu aripi mari de flăcări în poiană.
Unele din femei oftară greu, alte suspinară cu
amar.
Aproape de bărbaţi, cele două fete ale lui
Joldea, umăr la umăr, aşezate pe pajişte şi
fulgerate de licăririle luminii, ascultau înfiorate,
într’un tîrziu, întrebă un glas: Vlccrul TU Budu din Sighet.
«Oare să ne vie Iancu în ajutor?

D O I N Ă .

Mă crezî copilă ?!... Nu mă crezi! Mă crezi copilă ? 1 . . . Nu mă crezî 1
Eram şi efi odată — Azi nu-s ce-am fost odată — 3
Doar eâ ţineam prin şezători Eram copil neştiutor
De rîs şi fete şi feciori, Şi ’n suflet dac’aveam un dor
Cu cîntece şi zicătorl, II povesteam încrezător
Din faptul sării pină ’n zori,... Şi frunzelor şi florilor,
A fost, ca nici odată... Cu mimă curată...
Şi crezi copilă ? 1... Nu mă crezi 1 Dar crezi copilă ? 1 . . . Nu mă crezî 1
Azi plîng ce-a fost cdată: Că plîng ce-am fost odată:
Că — val, val, val inimă vai, Doar’ tu mi-aî scos vestea pe vînt,
La cîte rele tu mă dai... Că eu's om fără crezămînt...
Mă crezi copilă ? ! . . . Nu mă crezi!
A fost ca nici odată —
Credeam în visuri şi ’n poveşti
Şi ’n zîmbetele fecioreşti
Şi ’n fericirea că iubeşti
Şi ’n focul aştrilor cereşti
Şi ’n ochi şi într’o fată.
Şi crezi copilă ? ! . . . Nu mă crezi 1
Azi plîng ce-a fost odată:
Că — şi eâ multe-aşl şti să spui
Şi nu spun nimăruî...
Haţeg. Victor Bontescu.